Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 4365/2015. Judecătoria CORNETU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4365/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 18-11-2015 în dosarul nr. 4365/2015
DOSAR nr. _
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CORNETU SENTINȚA CIVILĂ NR. 4365/2015 Ședința publică din data de: 18.11.2015 INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN: JUDECĂTOR: B. M. GREFIER: G. S. |
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta M. A. și pe pârâtul P. S., având ca obiect exercitarea autorității părintești.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 11.11.2015, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, data de 18.11.2015.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.10.2014 sub nr._ reclamanta M. A. C. a chemat în judecată pe pârâtul P. S. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună exercitarea autorității părintești in mod exclusiv de catre mama, asupra minorei P. S. A., născută la 26.12.2005, stabilirea locuinței minorei la reclamantă și stabilirea obligației de plată a unei pensii de întreținere față de minoră, cu cheltuieli de judecată
În motivarea cererii, reclamanta a arătat a fost implicată o relație de concubinaj cu paratul, din care a rezultat minora P. S. A., născută la 26.12.2005.
Mai arată ca pârâtul manifestă dezinteres total fată de minoră, încă de la nașterea acesteia. De creșterea si educarea fetitei s-a ocupat numai mama, ajutată de părinții săi.
De asemenea reclamanta învederează că paratul lucrează fără forme legale, iar in aceste condiții solicită calcularea pensiei la venitul minim pe economie.
În dovedirea cererii, au fost depuse la dosarul cauzei, în fotocopie, carte de identitate reclamantă, certificat de naștere minoră.
În cursul procedurii prealabile, pârâtul a depus întâmpinare si cerere reconvenționala prin care a solicitat ca exercitare autorității părintești fată de minora să se facă in comun de către ambii părinți, precum si stabilirea a unui program de legături personale cu minora.
Prin întâmpinarea a arătat ca este de acord ca minora sa locuiască cu mama sa si cu stabilirea obligației de întreținere față de minoră, arătând ca nu realizează venituri stabile si ca nu este angajat cu forme legale.
La termenul din data de 23.09.2015, instanța a anulat cererea reconvențională, ca netimbrată.
Instanța a încuviințat și a administrat pentru reclamantă proba cu înscrisuri, și proba testimonială și a dispus efectuarea unor anchete psihosociale la domiciliul reclamantei si al paratului, rapoartele întocmite de autoritatea tutelară fiind depuse la dosar.
Reclamanta a renunțat la administrarea probei cu interogatoriu.
Paratul nu a propus probe prin întâmpinare.
La data de 04.11.2015, in camera de consiliu, s-a procedat la audierea minorei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Minora P. S. A., născută la 26.12.2005, este fiica reclamantei și a pârâtului, așa cum rezultă din certificatul de naștere depus la dosar.
Din declarația martorei reiese că părțile s-au despărțit din cauza unor neînțelegeri, in urmă cu cinci ani. A mai arătat martora că pârâtul, de la părăsirea domiciliului, nu s-a mai implicat în vreun fel în creșterea copilului și nu a contribuit la întreținerea acestuia. În prezent, minora locuiește împreună cu reclamanta la domiciliul bunicilor materni și este îngrijită de reclamantă, fiind ajutată și de părinți.
În drept, instanța are în vedere disp. art. 505 alin 1 si 2 cod civil conform cărora in cazul copilului din afara căsătoriei a cărui filiație a fost stabilita concomitent sau, după caz, succesiv fata de ambii părinți, autoritatea părinteasca se exercita in comun si in mod egal de către părinți, daca aceștia conviețuiesc. Daca părinții copilului din afara căsătoriei nu conviețuiesc, modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de către instanța de tutela, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț.
De asemenea, potrivit art. 397 și art. 398 Cod Civil, după divorț autoritatea părintească revine ambilor părinți și numai pentru motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța poate hotărî ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți.
Având în vedere regula instituită de lege în materia autorității părintești și împrejurarea că nu s-au invocat și dovedit motive temeinice care justifice derogarea de la această regulă, instanța va dispune ca autoritatea părintească asupra minorei P. S. A., născută la 26.12.2005, să se exercite în comun de către ambii părinți.
Solicitarea reclamantei de exercitarea in mod exclusiv a autorității părintești fata de minora, nu poate fi primită de instanță pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 507 Cod civil prevede situațiile în care autoritatea părintească se exercită de către un singur părinte, motivele exercitării de către un singur părinte a autorității părintești nefiind, potrivit acestui text legal, motive ce țin de persoana soțului sau a raportului dintre soți ci sunt motive obiective prevăzute de lege.
Instanța are in vedere, pe lângă dispozițiile legale expuse anterior, si disp. art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului ce fac parte din integrantă din dreptul intern conform art. 11 alin. 2 și art. 20 din Constituție, în cauza Eriksson contra Suediei, cauza Monory contra României, cauza Ignaccolo&Zenide contra României și cauza Amanalachioai contra Romaniei.
Pentru determinarea interesului superior al copilului, instanța apreciază că trebuie avut în vedere întregul complex de împrejurări menite să asigure copilului o dezvoltare fizică, morală ,si intelectuală armonioasă, interesând vârsta acestuia, legăturile afective statornicite între părinți ,si copil, atașamentul și preocuparea manifestată de către fiecare dintre părinți, mijloacele materiale și condițiile de locuit de care dispun fiecare dintre părinți, interesul minorului trebuind a fi evaluat în concret, prin conjugarea tuturor acestor elemente.
Totodată, instanța are în vedere și disp. art. 14 alin.(1) si art.30 si urm. din Legea nr.242/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, potrivit cărora copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu ambii părinți, rudele, precum si cu alte persoane fata de care copilul a dezvoltat legături de atașament.
Din ansamblul acestor dispoziții legale rezulta ca legiuitorul consacra atât dreptul părintelui de a menține legături personale cu copilul său, având în vedere că acest părinte are aceeași răspundere în ce privește creșterea și educarea copilului, cât și dreptul copilului care, pentru a-si dezvolta armonios personalitatea și a avea un psihic echilibrat, are dreptul de a menține legături personale atât cu ambii părinți, cât si cu rudele sale si cu alte persoane fata de care copilul a dezvoltat legături de apropiate, dat fiind ca între drepturile copilului se înscrie și acela de a crește în familie.
Prin prisma dispozițiilor art.4 din Convenția asupra relațiilor personale care privesc copiii, adoptată la Strasbourg la 15.05.2003 și ratificată de România prin Legea nr.87/2007 si art.16 din Legea nr.272/2004 privind promovarea drepturilor copilului, relațiile personale constante dintre copil și părinții săi nu pot fi restrânse sau excluse decât atunci când există motive temeinice, de natură a periclita dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala a copilului.
Legea de protectie a copilului 272/2004 modificata prin legea 257/2013 enumera cateva situatii generale care il indreptatesc pe judecator sa acorde o autoritate parinteasca exclusiva. Astfel se considera motive intemeiate pentru ca instanța sa decida ca autoritatea parinteasca sa se exercite de catre un singur parinte alcoolismul, boala psihica, dependenta de droguri a celuilalt parinte, violenta fata de copil sau fata de celalalt parinte, condamnarile pentru infractiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infractiuni cu privire la viata sexuala, infractiuni de violenta, precum si orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de catre acel parinte a autoritatii parintesti.
Cum, în speță, nu s-a făcut dovada unor atare împrejurări care să justifice luarea unei astfel de măsuri și având în vederea considerentele expuse anterior, precum și textele legale indicate, instanța apreciază că cererea reclamantei nu este întemeiată sub acest aspect, minora nefiind într-o situație care să reclame acordarea custodiei exclusive mamei.
Motivarea reclamantei că scopul solicitării sale de exercitare exclusivă a autorității părintești este si pentru a putea scoate minora din țară pentru diferite excursii in Spania, nu constituie un motiv suficient pentru acordarea autorității exclusive.
In cazul refuzului nejustificat al paratului pentru scoaterea minorei din tara sau imposibilității obținerii acestui consimțământ, reclamanta se poate adresa instanței de tutela, care poate stabili ce este in interesul minorului.
Autoritatea părintească se referă la orientarea generală a copilului și la ceea ce este important pentru el, iar nu la decizii care privesc viața de zi cu zi, care trebuie luate de părintele cu care minorul locuiește in mod statornic.
De asemenea susținerea reclamatei ca paratul manifesta dezinteres total fata de minoră si ca nu-i oferă sprijin material, nu poate fi reținută in raport de audierea minorei si de susținerile pârâtului din întâmpinare.
Referitor la stabilirea locuinței minorului, instanța reține că, potrivit art.496 C.civ., dacă părinții nu locuiesc împreună, locuința copilului se stabilește de comun acord de către aceștia iar în caz de neînțelegere între părinți, decide instanța de tutelă.
Având în vedere vârsta minorei, poziția paratului și faptul că din probele administrate rezultă că până în prezent reclamanta a fost cea care s-a ocupat efectiv de creșterea și îngrijirea minorei, instanța va stabili locuința acesteia la reclamantă.
În ceea ce privește contribuția pârâtului la cheltuielile de creștere și educare a minorului, instanța reține că potrivit art.499 Cod Civil tatăl și mama sunt obligați în solidar să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională.
Întrucât din probele administrate rezultă că până în prezent pârâtul nu și-a îndeplinit de bună voie si integral această obligația instanța va stabili în sarcina sa și în favoarea minorului o pensie de întreținere, conf. art. 530 alin. 2 Cod civil.
În cauză nu s-a făcut dovada că pârâtul ar realiza venituri din muncă sau altfel de venituri. Prin urmare la stabilirea pensie de întreținere instanța urmează a se raporta la salariul minim net pe economie având în vedere disp. art. 527 Cod civil ( conf. căruia la stabilirea mijloacelor celui care datorează întreținerea se tine seama nu doar de veniturile si bunurile sale ci si de posibilitățile de realizare a acestora) și prezumând, față de vârsta pârâtului, că acesta este apt de muncă și deci poate obține cel puțin salariul minim pe țară garantat în plată conf. HG 1125/2011.
Prin urmare, având în vedere și disp. art. 529 alin. 2, art. 530 alin. 3 și art. 532 Cod Civil instanța va obliga pârâtul-tata la plata în favoarea minorei a unei pensii lunare de întreținere în cuantum 1/4 din venitul minim net pe economie, începând cu data introducerii cererii, 21.10.2014 și până la majoratul copilului.
Instanța va lua act că reclamanta isi rezerva dreptul de a solicita cheltuieli de judecata pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Admite in parte cererea formulata de reclamanta M. A. C. cu dom. ales la Poncete M. în Ciorogarla, ., J. Ilfov, în contradictoriu cu pârâtul P. S., domiciliat în Starchiojdm, ., J. Prahova.
Dispune exercitarea in comun a autoritatii parintesti cu privire la minora P. S.-A., nascută la data de 26.12.2005.
Stabileste locuinta minorei, la domiciliul mamei.
Stabilește o pensie de întreținere lunară in sarcina tatalui-parat si in favoarea minorei în cotă de 1/4 din venitul minim net pe economie de la data introducerii cereri respectiv, 21.10.2014 si pana la majoratul acesteia.
Ia act că reclamanta solicită cheltuieli de judecată, pe cale separata.
Cu apel in 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecatoria Cornetu.
Pronuntata in sedinta publica, astazi 18.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. MIHAELAGOLEA S.
Red.Jud. B.M./Thred.G.S.
4ex./05.01.2016
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 4943/2015.... | Ordin de protecţie. Sentința nr. 4522/2015. Judecătoria CORNETU → |
|---|
