Plângere contravenţională. Sentința nr. 1202/2015. Judecătoria CORNETU

Sentința nr. 1202/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 01-04-2015 în dosarul nr. 1202/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CORNETU

.

SENTINTA CIVILĂ Nr. 1202/2015

Ședința publică de la 01 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: D. E.

GREFIER: A. L.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent C. F. LA C. I. și pe intimat I. I., având ca obiect plângere contravențională.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc la data de 25.03.2015 au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța având nevoie de timp pentru delibera a amânat pronunțarea pentru azi 01.04.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.03.2014 sub nr._ petentul C. F. a formulat plângere împotriva procesului-verbal de sancționare contravenționala . nr._ întocmit la data de 20.02.2014 de un agent constatator din cadrul I.P.J. I. prin care a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție apreciind că acesta este nelegal și netemeinic. În subsidiar a solicitat înlocuirea măsurii suspendării dreptului de a conduce cu măsura avertismentului.

În motivarea plângerii formulate, în esență, petentul a susținut că a fost sancționat în mod neîntemeiat pentru că nu ar fi respectat semnificația indicatorului accesul interzis autovehiculelor cu masa maximă admisă peste 7.5 tone.

Susține că a circulat dinspre Șoseaua de Centură, prin . Bălăceanca pe DJ301-A și că acest drum nu poate face parte din categoria celor la care accesul poate fi restricționat, motiv pentru care a fost sancționat fără să existe temei legal.

În drept a invocat prevederile OG nr. 2/2001, OG nr. 43/1997. A solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În probațiune a depus procesul-verbal de constatare a contravenției contestat.

Plângerea contravențională a fost timbrată conform prevederilor art. 19 din OUG nr. 80/2013, dovada fiind atașată la fila 10 din dosar.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, motivând că înscrisul contestat a fost legal și temeinic întocmit. A solicitat judecarea cauzei în lipsă.

La solicitarea instanței, intimatul a arătat că fapta contravențională a fost constatată în mod direct de agentul constatator.

Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei și a respins proba testimonială ca nefiind concludentă pentru soluționarea cauzei.

Instanța a dispus emiterea unei adrese la CNADNR SA pentru a se comunica dacă la locul săvârșirii presupusei contravenții există restricții de acces pentru vehicule cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 tone. CNADNR SA a redirecționat cererea Primăriei Glina ca autoritate ce are în administrare sectorul de drum de referință.

Consiliul local al comunei Glina a comunicat prin adresa nr. 2573/18.03.2015 că pe ., există indicator – restricție acces circulație pentru vehicule cu masa mai mare de 7.5 tone.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ întocmit la data de 20.02.2014 petentul C. F. a fost sancționat contravențional potrivit art. 137 lit. a din HG nr. 1391/2006 și art. 102 pct. 37 din OUG nr. 195/2002 cu amendă în cuantum de 765 lei întrucât a condus auto cu număr de înmatriculare_ și nu a respectat semnificația indicatorului acces interzi autovehiculelor cu masa maximă autorizată peste 7.5 tone.

În drept, conform art. 102 Art. 102 alin. (1) di OUG nr. 195/2002 „Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice:

37.încălcarea obligațiilor referitoare la circulația pe drumurile publice a vehiculelor care transportă produse sau mărfuri periculoase ori a vehiculelor cu masa și/sau gabaritul depășit.”

În drept, potrivit art. 34 din OG 2/2001, instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție și hotărăște asupra sancțiunii.

Astfel, analizând cuprinsul procesului-verbal sub aspectul legalității sale instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din OG nr.2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă sub sancțiunea nulității absolute, întrucât acesta conține numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului.

a arătat că n judiciar și 300 lei onorariu de avocat ul de mers al autoturismului, Sub aspectul temeiniciei instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

Prin urmare, procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În lumina acestor principii, instanța a efectuat toate demersurile pentru a-i asigura petentului dreptul la un proces echitabil.

Instanța observă astfel că petentul a fost sancționat pentru că nu a respectat semnificația unui indicator prin care era restricționat accesul autovehiculelor cu masa maxima autorizată peste 7.5 tone. Se mai reține că singura apărare formulată de către petent a vizat o presupusă imposibilitate de restricționare a accesului în zona de referință, dar din adresa comunicată de Consiliul local al comunei Glina rezultă fără echivoc faptul că indicatorul de restricționare a accesului există, astfel cum a reținut de altfel și agentul constatator.

În acest context, instanța apreciază că în cauză nu au fost administrate probe de natură a răsturna prezumția relativă de veridicitate și legalitate a procesului-verbal.

În ceea ce privește înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment, instanța reține că în conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșita fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal. Ori fapta săvârșită reprezintă o încălcare a normelor instituite atât prin legislația națională care au ca scop asigurarea unui climat de siguranță a participanților la traficul rutier. Având în vedere aceste motive, referitor la proporționalitatea sancțiunii, instanța apreciază drept justificat cuantumul amenzii aplicate.

Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse anterior, în temeiul art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001, modificată, instanța va respinge plângerea formulată de către petent ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională, privind pe petent C. F. LA C. I. în sector 3, București, .. 7, ., . intimat I. I., cu sediul în sector 2, București, ., nr. 7, ca neîntemeiată.

Menține dispozițiile procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 20.02.2014 contestat.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Cornetu.

Pronunțată în ședință publică, azi, 01.04.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

D. ENIKOAnton L.

L.A. 21 Aprilie 2015

Red. D.E./Dact. D.E – 4 ex

25.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1202/2015. Judecătoria CORNETU