Plângere contravenţională. Sentința nr. 2241/2015. Judecătoria CORNETU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2241/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 2241/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CORNETU
Dosar nr._
SENTINTA CIVILA NR. 2241
Ședința publică de la 16.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. L.
GREFIER: M. C.
Pe rol judecarea civile privind pe petenta . și pe intimat C., având ca obiect plangere contraventionala.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au raspuns partile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instantei obiectul cauzei, stadiul procesual, modul de indeplinire a procedurii, precum si faptul dosarul se afla la primul termen de judecata, iar petenta a depus cerere de judecare in lipsa si precizari, dupa care,
Instanta, avand in vedere dispozitiile art.16 din OG nr.2/2001, procesul-verbal nu are semnatura olografa, astfel incat invoca din oficiu exceptia nulitatii procesului-verbal de constatare a contraventiei si ramane in pronuntare pe exceptie.
INSTANȚA,
Prin plangerea inregistrata pe rolul Judecatoriei Corneu sub nr._ petenta . Tulcea a solicitat in contradictoriu cu intimata C. anularea procesului-verbal . nr._/26.06.2012.
In motivarea plangerii a aratat ca a primit in data de 14.01.2015 de la ANAF Tulcea o somatie de plata si un titlu executoriu.
A mai aratat petenta ca procesul-verbal atacat nu i-a fost comunicat niciodata.
A apreciat ca s-a incalcat legea, intrucat s-a procedat la executarea silita fara ca titlul executoriu sa-i fi fost comunicat.
Nu si-a intemeiat plangerea in drept.
In dovedirea actiunii a depus inscrisuri.
Intimata a formulat intampinare, prin care solicitat respingerea plangerii.
Din actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Petenta a fost sanctionata contraventional, in temeiul OG nr. 15/2002, cu amenda in cuantum de 250 lei, retinandu-se in sarcina sa ca ar fi condus autoturismul cu nr. de inmatriculare_ fara a detine rovinieta valabila.
La termenul de judecata din data de 16.06.2015, instanta, a invocat din oficiu exceptia nulitatii procesului-verbal atacat, avand in vedere ca acestuia ii lipseste semnatura olografa a agentului constatator.
Cum semnatura olografa este obligatorie, potrivit dispozitiilor art. 16 din OG nr. 2/2001, instanta urmeaza a admite exceptia invocata si in baza art. 34 din OG nr. 2/2001 va admite plangerea petentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite exceptia nulitatii procesului-verbal . nr._/26.06.2012, invocata de instanta, din oficiu.
Constata nulitatea procesului-verbal . nr._/26.06.2012 emis de intimata C. cu sediul in sector 6, București, .. 401 A si, in consecinta, exonereaza petenta . cu sediul in Niculite, ., J. TULCEA de la plata amenzii in cuantum de 250 lei si de la plata tarifului de despagubire in cuantum de 28 euro.
Cu apel in 30 de zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi, 16.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. L. M. C.
Red. D.L.
Tehnred. M.C.
..09.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 966/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2249/2015.... → |
|---|








