Plângere contravenţională. Sentința nr. 370/2015. Judecătoria CORNETU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 370/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 370/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CORNETU
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 370/2015
Ședința publică de la 03.02.2015
Instanța constituită din:
Președinte: Budei C. O.
Grefier: U. A. E.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent S. C. CU D. ALES LA C. AV. N. S. și pe intimat I. I., având ca obiect plângere contravetionala.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică de la 27.01.2015, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, in aceeasi compunere, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de azi, 03.02.2015.
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 06.08.2013 sub nr._, petentul S. C. a formulat plângere împotriva procesului verbal de sancționare contravenționala . nr._, întocmit la data de 31.07.2013 de un agent constatator din cadrul I. I., solicitând anularea acestuia.
În motivarea plângerii, petentul a învederat ca la data de 31.07.2013 a fost sanctionat pentru că ar fi depășit viteza legală circulând pe DN5 pe raza . viteza de 106 km/h. Se arată că cele reținute în procesul-verbal nu corespund realității întrucât sectorul de drum respectiv era foarte aglomerat la momentul respectiv și mai mult se află în extravilanul localității 1 Decembrie
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 118 din OUG nr. 195/2002, art. 17, art. 31-36 din OG nr. 2/2001.
În dovedirea plângerii sale, petentul a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: proces-verbal de contraventie, dovada retinere permis de conducere si a solicitat proba cu înscrisuri și proba testimonială.
Plângerea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei, conform art. 19 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru..
În termen legal și în apărare, intimatul a formulat întâmpinare în cauză, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată.
În motivare, s-a arătat că procesul-verbal de contravenție respectă condițiile de fond și de formă impuse de OG nr. 2/2001, iar sancțiunea aplicată este proporțională cu gravitatea faptei săvârșite ce a fost constată de agentul de poliție prin intermediul unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic.
Instanța a încuviințat, în temeiul art. 258 Cod procedura civila, proba cu înscrisuri precum și proba testimonială, apreciindu-le ca fiind legale, pertinente, concludente si utile soluționării cauzei.
Analizând materialul probator administrat în cauza, instanta retine următoarele:
Prin procesul-verbal de contraventie . nr._, întocmit la data de 31.07.2013 de un agent constatator din cadrul I. I., petentul S. C. a fost sanctionat cu amenda contraventionala în cuantum de 720 lei si retinerea permisului de conducere, pentru savârsirea contraventiei prevazute si sanctionate de art. 102 alin. 3 lit. e si art. 102 alin. 3 din OUG nr. 195/2002.
S-a retinut în procesul-verbal ca în data de 31.07.2013, orele 15:43, petentul a condus auto pe DN5 1 Decembrie, cu viteza de 106 km/h.
Împotriva procesului-verbal petentul a formulat plângere în termenul legal prevăzut de art.31 al.1 din OG nr.2/2001.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Potrivit art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni si cu aplicarea sanctiunii complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile depăsirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv si pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic.
Potrivit art. 6 pct. 20 din OUG nr. 195/2002, mijlocul tehnic omologat și verificat metrologic este dispozitivul care stabilește concentrația de alcool în aerul expirat ori destinat măsurării vitezei.
Potrivit art. 109 alin.1 și 2 din OUG nr. 195/2002, (1) constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către polițiștii de frontieră. Constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.
În cauză, instanta constată că intimatul a depus buletinul de verificare metrologică nr._/14.06.2013, atestatul operatorului radar precizând că înregistrarea video nu mai este disponibilă, fișierul ce conține respectiva înregistrare prezentând erori ce nu permit deschiderea acestuia.
Instanța constată că stabilirea vitezei de rulare a autoturismului de 106 km/h nu s-a efectuat cu un mijloc tehnic, susținerile intimatului nefiind dovedite în vreun fel.
Fată de această constatare si de dispozitiile legale invocate, instanta constată netemeinicia procesului-verbal de contraventie contestat, astfel încât urmează să admită plângerea si să anuleze procesul-verbal . nr._, întocmit la data de 31.07.2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea privind pe petent S. C. CU D. ALES LA C. AV. N. S., cu sediul în VOLUNTARI, .. 1B și pe intimat I. I., cu sediul în sector 2, București, ., nr. 7 având ca obiect plângere contravetionala.
Anulează procesul verbal de contravenție . nr._/31.07.2013.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Cornetu.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 03.02.2015.
Președinte, Grefier,
Budei C. O. U. A. E.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1383/2015.... | Anulare act. Sentința nr. 368/2015. Judecătoria CORNETU → |
|---|








