Anulare act. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 06-12-2013 în dosarul nr. 13439/215/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ nr._/2013

Ședința publică din data de 06 decembrie 2013

Completul constituit din:

Președinte: C. A.

Grefier: I. Ș. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții T. C., T. M. și V. N. în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 4 AS CRAIOVIȚA NOUĂ, având ca obiect anulare act.

La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima strigare, cât și la a doua strigare, au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:

-cauza are ca obiect anulare act;

-procedura de citare este legal îndeplinită;

- reclamanta V. N. a depus cerere de renunțare la judecată, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat sau incidente de soluționat, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA :

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.04.2013, sub nr. de dosar_, reclamanții T. C., T. M. și V. N. au chemat în judecată pe pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 4 AS CRAIOVIȚA NOUĂ, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea Adunării Generale ordinare reconvocată a proprietarilor Asociației de P. nr. 4AS Craiovița Nouă din data de 28.03.2013 și reconvocarea acesteia pentru o altă dată cu o desfășurare corectă, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 230/2007.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că desfășurarea Adunării generale ordinare reconvocată a proprietarilor Asociației de P. nr. 4AS Craiovița Nouă nu a respectat prevederile Legii nr. 230/2007 și HG nr. 1588/2007, nerespectându-se cronologia de desfășurare. Astfel, după prezentarea materialelor de la ordinea de zi, un grup de proprietari recalcitranți, cu restanțe foarte mari la întreținere, au dezinformat proprietarii participanți, au tulburat ședința și au împiedicat buna desfășurare a Adunării generale, nu au lăsat proprietarii participanți să pună întrebări ci caracter tehnic reprezentanților furnizorilor de utilități, care în final au plecat. De asemenea, acest grup de proprietari a oprit supunerea la vot a rapoartelor prezentate și au făcut alegeri nestatuare, alegând un comitet executiv format din proprietari care nu prezintă garanții morale, cu restanțe foarte mari la întreținere ce depășesc 7800 lei de proprietar și au refuzat să se prezinte Procesul-verbal întocmit în Adunarea generală a proprietarilor asociației, în conformitate cu art. 25 din Legea nr. 230/2007.

Au mai învederat reclamanții că la Adunarea generală ordinară reconvocată a proprietarilor Asociației de P. nr. 4AS Craiovița Nouă a fost prezent și un delegat din partea Compartimentului de Coordonare asociații de proprietari din cadrul Primăriei C., care nu a intervenit pentru ca adunarea generală să se desfășoare în conformitate cu prevederile Legii nr. 230/2007 și HG nr. 1588/2007.

În dovedire, s-a depus la dosar Procesul-verbal din data de 28.03.2013.

La data de 17.06.2013, prin serviciul Registratură, pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivare, a arătat că ordinea de zi a adunării generale a fost completată cu propunerea de a se alege un nou comitet executiv având în vedere concluziile consemnate în procesul-verbal încheiat de către reprezentanții Primăriei C.- compartimentul specializat pentru controlul activității din asociațiile de proprietari din Municipiul C., în care sunt consemnate o . nereguli comise în perioada în care reclamanții s-au aflat la conducerea asociației, fiind acordate în permanență prime membrilor comitetului executiv, fără a avea aprobarea adunării generale, formulând această acțiune pentru a nu restitui aceste sume încasate ilegal.

S-a mai arătat că la adunarea generală a participat un reprezentant al primăriei, sub a cărui îndrumare s-au desfășurat lucrările adunării generale și care nu a constatat nicio neregulă sau ilegalitate, un agent de poliție și doi agenți din cadrul Poliției Locale C. care au asigurat ordinea și disciplina necesare desfășurării lucrărilor adunării generale în conformitate cu legea.

Cu privire la solicitarea reclamanților privind reconvocarea adunării generale pentru a altă dată cu o desfășurare corectă, pârâta a arătat că această cerere nu poate fi adresată instanței, fiind inadmisibilă.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 C.proc.civ..

La data de 24.07.2013, reclamanții au depus răspuns la întâmpinare, prin care au reiterat cele menționate în cererea de chemare în judecată și au arătat că în perioada august-septembrie 2010 la Asociația de Proprietari nr. 4AS Craiovița Nouă a fost efectuat un control de fond din partea Compartimentului de coordonare a activității asociațiilor de proprietari care nu a constatat nereguli abuzive făcute de comitetul executiv, ci mai mult a apreciat faptul că în comparație cu alte asociații de proprietari din C. cu număr mai mic de apartamente, cheltuielile administrative de la nivelul asociației de proprietari sunt mai mici față de mărimea asociației.

Au mai arătat reclamanții că în perioada 2009-2011 membrii comitetului executiv au desfășurat activitate suplimentară din cauza lipsei de personal.

Cu privire la legalitatea desfășurării adunării generale, reclamanții au arătat că noul Comitet a fost ales cu 7,5,4 voturi de membru ales și cu datorii foarte mari la întreținere.

La termenul de judecată din data de 22.11.2013 reclamanții T. C. și T. M. au învederat instanței că înțeleg să renunțe la judecarea cauzei, reprezentantul pârâtei arătând că nu se opune la cererea de renunțare.

Instanța a dispus citarea reclamantei Vacuți N. cu mențiunea de a preciza dacă insistă în continuarea judecății sau dacă înțelege să renunțe la judecată, la data de 29.11.2013 aceasta depunând la dosar precizare, prin care a arătat că înțelege să renunțe la judecarea cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 406 alin.1 C.proc.civ., reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă, iar potrivit alin.4, dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți

Astfel cum rezultă din aceste dispoziții legale, partea care a introdus cererea de chemare în judecată se poate desista oricând de proces, fie verbal, fie în scris, fără ca instanța să poată cenzura această manifestare de voință.

Or, în cauză, la termenul de judecată din data de 22.11.2013 reclamanții T. C. și T. M. au învederat instanței că înțeleg să renunțe la judecarea cauzei, iar la data 29.11.2013 reclamanta Vacuți N. a depus o cerere scrisă prin care a arătat că înțelege să renunțe la judecarea cauzei, iar reprezentantul pârâtei a precizat că nu se opune la cererea de renunțare a reclamanților.

Față de cele expuse, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 406 C.proc.civ., instanța urmează să ia act de manifestarea de voință a reclamanților de renunțare la judecarea cererii de chemare în judecată.

De asemenea, instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de renunțarea reclamanților T. C., cu domiciliul în C., ., ., județul D., T. M., cu domiciliul în C., ., ., județul D. și V. N., cu domiciliul în C., ., ., județul D. la judecarea cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 4 AS CRAIOVIȚA NOUĂ, cu sediul în C., ., ., . D..

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, care se va depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, azi, 06.12.2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

C. A. I. Ș. C.

Red. Tehnored. CA

6 ex. 4 ex. .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA