Contestaţie la executare. Sentința nr. 8550/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 8550/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 30-05-2013 în dosarul nr. 24638/215/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 8550/2013
Ședința publică de la 30 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE F. G.
GREFIER M. O.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator T. F. și pe intimat D. A., intimat D. C., având ca obiect contestație la executare
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata D. A. personal, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat au excepții de invocat, instanța constată cauza in stare de judecată si acordă cuvântul pe fond.
Intimata D. A., solicită respingerea contestației la executare, fără cheltuieli de judecată, după care, instanța retine cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei da față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată adresată instanței la data de 26.09.2012 ,înregistrată sub numărul_, contestatorul T. F. în contradictoriu cu intimații D. Chivuța, D. C. și D. A. a solicitat constatare perimării executării silite în dosarul de executare silită cu numărul 479/2009 al B. Asociați I. și I. și desființarea somației cu numărul 478/2009 din 31.08.2012.
În motivarea cererii contestatorul a arătat că prin sentința civilă nr. 5685/14.04.2008 a Judecătoriei C., rămasă definitivă și irevocabilă a fost obligat să lase în proprietate și liniștită posesie intimaților terenul în suprafață de 368 mp situat în C., Câmpia Izlaz, nr. 44,pentru punerea în executare a acestui titlu executoriu întocmindu-se -la solicitarea creditorilor intimați – dosarul de executare 407/2009,dosar în care au fost emise mai multe acte de executare.
Prin somația din 31.08.2012,executorul judecătoresc a comunicat contestatorului, atât titlul executoriu cât și procesul verbal privind cheltuielile de executare, datat 14.12.2009.
Contestatorul a solicitat instanței să constate perimarea executării silite, motivat de faptul că intimații creditori au lăsat să treacă mai mult de 6 luni fără a îndeplini vreun act de executare, fapt ce se sancționează potrivit art. 389 alin. 1 C.p.civ.
Totodată contestatorul a solicitat instanței ca,în situația în care nu se va reține perimarea executării silite, să se desființeze somația din 31.08.2012, dat fiind faptul că pretinsele cheltuieli cu executarea sunt exorbitante.
Prin sentința civilă nr._/17.10.2012, pronunțată de Judecătoria C.,s-a respins contestația la executare formulată de către contestator; pentru a se dispune astfel, s-a reținut că onorariul stabilit de executor -500 lei se încadrează în plafoanele minim și maxim stabilite potrivit art. 39 alin. 1 din Legea 188/2000, dată fiind creanța de executat asupra contestatorului debitor - 5078 lei.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs contestatorul T. F.,
Prin decizia cu numărul 302/2013 din 26.02.2013,Tribunalul D., admițând recursul contestatorului,a dispus casarea sentinței și trimiterea acesteia spre rejudecare Judecătoriei C.. Pentru a dispune astfel,s-a reținut că, prima instanță, a respins contestația verificând exclusiv argumentele contestatorului privind nelegalitatea cheltuielilor de executare stabilite de către executor, omițând însă să verifice incidența în cauză a dispozițiilor referitoare la perimarea executării silite; astfel au fost încălcate dispozițiile art. 261 alin. 1 pct. 5 C.p.civ.,potrivit cărora instanța trebuie să răspundă tuturor criticilor privind incidența perimării, lăsând practic necercetat fondul pricinii.
S-a apreciat că sub aspectul cuantumului onorariului perceput de executorul judecătoresc, acesta respectă principiul proporționalității instituit de Legea 188/2000.
În rejudecarea cauzei,la data de 05.03.2013 a intervenit decesul intimatei D. Chivuța, la dosarul cauzei fiind depus certificatul de deces nr. 631 din 05.03.2013 .
Intimații D. C. și D. A.,au depus la dosarul cauzei o copie a procesului verbal încheiat de B. Asociați I. și I. la data de 28.09.2011,în dosarul de executare 441/E/2011, proces verbal în care se menționează că intimații creditori solicită pornirea urmăririi imobiliare împotriva debitorului T. F.. Înlăuntrul acestui proces verbal se face mențiunea că intimații înțeleg să solicite debitorului și restul creanței (820 lei)ce face obiectul dosarului de executare silită nr. 479/E/2009.
Or,în această situație,intimații apreciază că,urmare acestui act de executare, efectuat la data de 28.09.2011, nu s-a împlinit termenul de perimare a executării silite, dat fiind faptul că între cele două acte de executare efectuate în dosarul 479/E/2009- la datele de 12.06.2011 și 18.05.2012 a existat și actul de executare din 28.09.2011, act care a întrerupt termenul de perimare.
Contestatorul a solicitat să se constate perimarea executării silite pornite în dosarul 479/E/2009, având în vedere faptul că între cele două acte de executare efectuate în acest dosar 12.06.2011 și 18.05.2012 s-a împlinit termenul prev. de art. 389 alin. 1 C.p.civ., astfel că executarea a fost perimată de drept.
Față de apărările invocate de părți, instanța reține că,în dosarul de executare cu numărul 479/E/2009, creditorii au solicitat executarea silită a debitorului contestator pentru suma de 5078 lei reprezentând cheltuielile de judecată la care acesta a fost obligat în dosarul_ .
În dosarul de executare silită cu numărul 441/E/2011 intimații au solicitat urmărirea imobiliară a debitorului contestator T. F. urmare a titlului executoriu_/215/2009 din 01.03.2011.
Așadar cele două dosare de executare silită,chiar dacă au aceleași părți, au obiecte diferite - unul dintre acestea urmărind executarea silită a unui imobil clădire și teren aferent, celălalt vizând o sumă de bani;efectuarea unui act de executare silită într-unul din cele două dosare nu produce efecte în celălalt dosar.
Astfel,apărarea intimaților D. C. și D. A. - cum că prin actul de executare efectuat în dosarul 441/E/2011 au întrerupt termenul perimării executării în celălalt dosar – 479/E/2009- nu poate fi reținută.
Chiar și în situația în care ar fi reținută această apărare a intimaților urmează a se constata că, și între actele de executare dintre 28.09.2011 și 18.05.2012 nu a mai existat nici un alt act de executare din partea intimaților, astfel că și în această situație termenul prev. de art. 389 alin.1 C.p.civ. s-a împlinit.
Pentru considerentele expuse mai sus,instanța urmează constate împlinirea termenului de perimare a executării silite în dosarul de executare 479/E/2009 al B. Asociați I. și I. și pe cale de consecință să anuleze actele de executare silită efectuate după împlinirea acestui termen ți anume să anuleze somația din 31.08.2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația la executare formulată de contestatorul T. F., cu domiciliul in C., ., județul D., in contradictoriu cu intimații D. A. si D. C., ambii cu domiciliul in C., ., nr. 72, județul D..
Constată perimată executarea silită începută de B. Asociați I. si I. in dosarul de executare 479/E/2009.
Anulează somația nr. 479/E/2009 din 31.08.2012 emisă in dosarul de executare silită.
Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronunțată in ședința publică azi 30.05.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
Red FG/MO/
← Pretenţii. Sentința nr. 02/2013. Judecătoria CRAIOVA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 9365/2013.... → |
---|