Ordin de protecţie. Sentința nr. 2841/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2841/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 21-02-2013 în dosarul nr. 4142/215/2013
Dosar nr._ - ordin de protecție -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA – JUDEȚUL D.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2841
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DIN DATA DE
21 februarie 2013
COMPLETUL DE MINORI ȘI FAMILIE CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: V. V. F. - JUDECĂTOR
Grefier Ș. T.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror V. S., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria C. .
Pe rol, soluționarea cererii având ca obiect emiterea unui ordin de protecție, formulată de reclamanta A. I. împotriva pârâtului A. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanta personal si asistata de av. P. S. și pârâtul personal si asistat de av. P. D..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Av. P. S. pentru reclamanta a depus la dosar adeverință medicala, caracterizare si declarație extrajudiciara si concluzii scrise, stăruind in judecarea cererii.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța a acordat cuvântul pe fondul cauzei.
Av P. S. pentru reclamanta a solicitat admiterea cererii formulate, fără capătul de cerere privind pensia de întreținere.
Av. P. D. pentru pârât a solicitat respingerea cererii, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de Legea 217/2003.
Reprezentanta Parchetului având cuvântul a solicitat a solicitat admiterea cererii în măsura în care aceasta a fost dovedită cu probele administrate în cauză.
INSTANȚA
La data de 06.02.2013 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, acțiunea civilă prin care reclamanta A. I. a chemat în judecată pe pârâtul A. M., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța, să dispună emiterea unui ordin de protecție împotriva pârâtului, în sensul obligării acestuia la măsurile prevăzute in art. 26 alin.. 1 lit. a, b, d, e, f, h si alin 3 din Legea 25/2012
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este căsătorită cu pârâtul, iar pe rolul Judecătoriei C. se află dosarul nr._, cu termen de judecata la 21 februarie 2013, iar pe fondul consumului exagerat de băuturi alcoolice provoacă scandal, adresând injurii membrilor familiei, distruge lucrurile din imobil, reclamanta fiind nevoita să se adreseze Secției de politie nr. 5 C..
A mai arătat că ultimul conflict a avut loc la data de 26 ianuarie 2013, ocazie cu care reclamanta a sesizat organele de politie, prezenți fiind si cei doi copii ai familiei, majori, aflați in continuarea studiilor, care locuiesc cu părțile.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar adeverință medicala, rețeta datata 25.01.2013, adeverință medicala, caracterizare si declarație extrajudiciara si concluzii scrise.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
În conformitate cu prevederile art. 23 din Legea nr. 217/22.05.2003, ,, persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei, poate solicita instanței, ca în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție , prin care să se dispună cu caracter provizoriu, una sau mai multe dintre următoarele măsuri sau obligații :a ) evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate ; b) reintegrarea victimei și, după caz a copiilor în locuința familiei ; c) limitarea dreptului de folosință al agresorului numai asupra unei părți a locuinței comune atunci când aceasta poate fi partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima ; d) obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinată față de victimă, de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia, ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate ; e) interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează sau le vizitează periodic ; f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu victima ; g ) obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute ; h ) încredințarea copiilor minori sau stabilirea reședinței acestora .
Potrivit art. 27 din aceeași lege, in caz de urgenta deosebita, instanța poate emite ordinul de protecție chiar in aceeași zi, pronunțându-se pe baza cererii si a actelor depuse, fără concluziile părților.
Din analiza dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 217/22.05.2003, rezultă că pentru a se dispune emiterea unui ordin de protecție este necesar să se dovedească existenta unei stai de pericol pentru viata, integritatea fizica sau psihica ori libertatea unei persoane, stare de pericol care să fie creată printr-un act de violentă din partea unui membru al familiei.
Instanța constata că la dosarul cauzei exista o adeverința medicala din care rezulta că petenta suferă de tulburare depresiv - anxioasa cauzata de stresul familial.
Nu exista la dosar o dovada din care să rezulte cine a provocat aceasta stare reclamantei, deși petenta a arătat că s-a adresat organelor de politie.
In ceea ce privește declarațiile extrajudiciare depuse instanța retine că martorele respectiv au cunoștința de cele relatate din povestirile si nu au perceput personal presupusele acte de agresiune.
F. de aceste considerente se va dispune respingerea cererii ca neîntemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamanta A. I., cu domiciliul procedural ales in C., . "Piticot ", județul D., împotriva pârâtului A. M., domiciliat în C., ., nr. 4, ., ., având ca obiect emiterea unui ordin de protecție.
Cu recurs în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 21 februarie 2013.
Președinte, Grefier
← Pensie întreţinere. Sentința nr. 8515/2013. Judecătoria CRAIOVA | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... → |
---|