Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 1/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 01-10-2013 în dosarul nr. 17368/215/2013
Dosar nr._ - partaj bunuri comune -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA - JUDEȚUL D.
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică de la 1 octombrie 2013
Instanța constituită din:
Președinte – A. M. V.- Judecător
Grefier – L.-A. J.
Pe rol, soluționarea acțiunii civile de partaj bunuri comune, formulată de reclamanta N. M., împotriva pârâtului B. I. G..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns av. G. G., pentru reclamantă și av. A. B., pentru pârât.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de grefierul de ședință, după care,
Instanța pune în discuție excepția autorității de lucru judecat invocată de pârât prin intâmpinare.
Av. G. G., pentru reclamantă, solicită respingerea excepției și pe fond admiterea acțiunii.
Av. A. B., pentru pârât, solicită admiterea excepției și respingerea acțiunii.
INSTANȚA
Asupra cererii de față;
Prin cererea înregistrată la data de 23.05.2013, sub nr._, pe rolul Judecătoriei C., reclamanta N. M. a chemat în judecată pe pârâtul B. I. G. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună partajarea în cote egale a imobilului situat în C., . A, ., jud. D., dobândit și achitat în timpul căsătoriei părților, în prezent divorțate.
În motivare reclamanta a arătat că prețul imobilului în cauză a fost achitat integral pe timpul căsătoriei părților, prin contribuția egală a acestora, din veniturile comune și deși contractul de construire al imobilului a fost încheiat înaintea căsătoriei părților, totuși acesta are regimul juridic de bun comun fiind achitat integral în timpul căsătoriei.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 669 C.Civil.
La dosar s-au depus, în copie: contract de construire, proces verbal de predare-primire, sentința civilă nr. 6536/2007 a Judecătoriei C., certificat de atestare fiscală.
Față de taxa de timbru stabilită de instanță, reclamanta a formulat cerere de ajutor public judiciar, prin încheierea din 13.06.2013 instanța admițând cererea și încuviințându-i acordarea ajutorului public sub forma scutirii de la plata taxei de timbru, în sumă de 3000 lei și a timbrului judiciar de 5 lei.
La data de 03.07.2013, pârâtul a depus la dosar întâmpinare, invocând excepția autorității de lucru judecat în prezenta cauză, cu motivarea că între părți s-a mai purtat un proces având același obiect fiind soluționat prin sentința civilă nr. 8465/2011 pronunțată de Judecătoria C. rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului și a recursului, în cuprinsul hotărârii reținându-se că apartamentul ce face obiectul prezentului litigiu este bunul său propriu, reclamanta având doar un drept de creanță care însă nu a fost solicitat.
A depus la dosar, în copie, sentința civilă nr. 8465/2011 a Judecătoriei C., decizia civilă nr. 78/2012 a Tribunalului D., proces verbal de executare, contract de împrumut, declarație autentică.
Față de întâmpinarea formulată de pârât, reclamanta a depus un răspuns la 12.07.2013, în care solicită respingerea excepției invocate de pârât, arătând că deși între părți s-a mai purtat un proces de partaj bunuri comune, imobilul în litigiu nu a făcut obiectul partajului.
La termenul de judecată de azi, instanța a pus în discuție excepția autorității de lucru judecat invocată de pârât prin întâmpinare.
Analizând excepția invocată, instanța constată că este întemeiată urmând a fi admisă și, pe cale de consecință, a se respinge acțiunea de față pentru următoarele considerente: prin sentința civilă nr. 8465/2011 a Judecătoriei C., rămasă definitivă prin decizia nr. 78/2012 a Tribunalului D. și irevocabilă prin decizia nr. 8355/2012 a Curții de Apel C. s-a reținut că apartamentul ce face obiectul prezentului litigiu a fost contractat de pârât anterior căsătoriei cu reclamanta, faptul că parte din prețul acestuia a fost achitat pe perioada căsătoriei părților neconferindu-i reclamantei decât un drept de creanță, neexistând dovezi că ambele părți au contribuit la achiziționarea lui cu intenția ca acesta să intre în comunitatea de bunuri.
Întrucât cele deduse prezentei judecăți au mai fost deja analizate cu titlu irevocabil, instanța constată incidența în cauză a dispozițiilor art. 430 C.p.civ., motiv pentru care, va pronunța soluția admiterii excepției invocate de pârât și, pe cale de consecință, va pronunța soluția respingerii acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanta N. M., cu domiciliul procedural ales la Cabinet Individual de Avocatură G. G., cu sediul în C., ., nr. 22, jud. D., împotriva pârâtului B. I. G., cu domiciliul în C., . A, ., jud. D..
Cu apel, în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 01 octombrie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.A.M.V.
Tehn.L.A.J
4 ex./10.10.2013
← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 19/2013.... | Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 2013/2013.... → |
---|