Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 17/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 17/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 17-09-2013 în dosarul nr. 34000/215/2011
Dosar nr._ - partaj bunuri comune -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA - JUDEȚUL D.
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică de la 17 septembrie 2013
Complet minori și familie constituit din:
Președinte – A. M. V.- Judecător
Grefier – L. A. J.
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, acțiunea civilă având ca obiect partaj bunuri comune formulată de reclamantul P. C. B., în contradictoriu cu pârâta N. A. M. și intervenienții N. I. și N. M..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
S-a făcut referatul oral al cauzei de grefierul de ședință, după care:
Cauza a avut termen de judecată la data de 10.09.2013, când s-a întocmit încheierea de ședință de la acea dată, în care au fost consemnate dezbaterile asupra fondului cauzei, încheierea făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
Pronunțarea a fost amânată pentru data de azi, 17.09.2013, când în urma deliberării s-a pronunțat următoarea soluție:
INSTANȚA
Asupra cererilor de față;
Prin cererea înregistrată la data de 16.12.2011, sub nr._, pe rolul Judecătoriei C., reclamantul P. C. B. a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâta N. A. E. să se dispună partajarea bunurilor dobândite de părți pe perioada căsătoriei, constând în imobil cu 2 camere, living și bucătărie, gard de beton și bolțari, garaj cu stâlpi și centura de beton cu placă turnată, peste care s-a edificat o terasă de vară, în cote de ½ pentru fiecare, urmând ca imobilul să fie atribuit în lotul pârâtei.
În motivare, reclamantul a arătat că a fost căsătorit cu pârâta, în prezent, părțile fiind divorțate, pe perioada căsătoriei fiind edificate construcțiile de mai sus, pe terenul bun propriu al pârâtei, cumpărat anterior căsătoriei, pe teren existând o casă ce a fost demolată, precum și un grajd ce a fost reamenajat în garaj, foștii soți contribuind în egală măsură la edificarea construcțiilor, potrivit practicii judiciare, îmbunătățirile sau reparațiile efectuate pe timpul căsătoriei asupra imobilului proprietatea exclusivă a unuia dintre soți, care au transformat în așa măsură bunul, încât el a devenit un bun nou, conferindu-i acestuia calitatea de bun comun.
Reclamantul a evaluat provizoriu masa bunurilor supuse partajului la suma de 16.000 lei.
În drept, acțiunea nu a fost motivată.
S-au depus la dosar, în copie: certificat de divorț nr. 6865 din data de 12.10.2011, dispoziție de achitare a taxei de timbru, contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3358 din data de 12.09.2002, carnet de muncă, C.I.
La data de 28.02.2012, pârâta a depus la dosar întâmpinare și cerere reconvențională arătând că înainte de căsătoria sa cu reclamantul a vândut un apartament coproprietate cu părinții săi pentru a cumpăra imobilul în litigiu, între ea și părinți existând înțelegerea de a locui împreună, imobilul cumpărat fiind compus din teren și casă cu 2 camere și sală, precum și o construcție cu destinația de grajd, care a fost modificat și amenajat ca baie și garaj.
Susține pârâta că imobilul casă nu a fost demolat, ci renovat, singura construcție edificată fiind un hol la . deasupra garajului a fost amenajată o terasă de vară, toate aceste modificări și construcții fiind efectuate de părinții săi, pe cheltuiala lor, cu materiale ce au provenit de la o societate de construcții pe care o dețin, precum și cu banii pe care ea îi avea într-un cont la BCR.
Mai susține pârâta că singura contribuție a reclamantului a fost la construirea gardului de beton, dar materialele au fost procurate tot de părinții săi, care nu le-au cerut niciodată bani, la acel moment, ea fiind singura salariată, reclamantul neobținând venituri din muncă, iar salariul său era folosit pentru a se întreține cei doi.
Pe cale reconvențională, pârâta a solicitat includerea la masa partajabilă și a unui vehicul marca Ford Fiesta cu nr. de identificare WFODXXGAJD6Y88372.
A depus la dosar, în copie: carnet de muncă, contract de vânzare-cumpărare nr. 3358/2002, contract de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit.
La data de 12.06.2012, părinții pârâtei, N. I. și M. au formulat cerere de intervenție în interesul fiicei lor solicitând majorarea lotului acesteia cu 95% din contravaloarea tuturor îmbunătățirilor aduse imobilului, cu motivarea că toate aceste îmbunătățiri, precum și manopera au fost suportate pe cheltuiala lor, în acest scop, fiind folosiți banii ce le-au rămas din vânzarea unui apartament coproprietate cu pârâta, precum și cei obținuți dintr-un împrumut la CEC făcut de intervenientă, la data la care părțile s-au căsătorit, ei deja lucrând la renovarea casei, singura contribuție a reclamantului constând în aceea că tatăl său a adus o persoană care a lucrat la construirea gardului o singură zi, părțile locuind cu chirie în altă parte și mutându-se în imobil abia în anul 2005, când acesta era amenajat în totalitate, în toată perioada în care s-au făcut renovările, reclamantul nerealizând venituri, iar salariul fiicei lor era folosit numai pentru întreținerea celor doi.
Au susținut intervenienții că s-au implicat financiar în renovarea imobilului deoarece intenționau să stea cu părțile, nefiind reală susținerea reclamantului că imobilul existent pe teren a fost demolat, acesta fiind, practic, renovat, solicitând a se reține regula că dacă la dobândirea unui bun în timpul căsătoriei au contribuit și părinții unuia dintre soți, această contribuție nu poate fi socotită decât ca o donație făcută, exclusiv, în favoarea copilului lor.
Prin precizarea la cererea reconvențională depusă la 24.09.2012, pârâta a solicitat complinirea masei partajabile cu următoarele îmbunătățiri pe care părinții săi le-au adus la imobilul bunul său propriu: construit living la . gard de beton, reamenajat grajd vechi fiind transformat în garaj și baie cu placă turnată peste care s-a edificat o terasă de vară.
La data de 24.09.2012, intervenienții au depus și ei o precizare la cererea de intervenție prin care au solicitat majorarea lotului pârâtei cu 95% din contravaloarea următoarelor lucrări efectuate de ei la imobil: construit gard, construit living la . grajd vechi(amenajat baie și garaj) arătând că renunță la celelalte îmbunătățiri arătate în cererea de intervenție.
În suplimentarea probatoriilor, s-a încuviințat, la cererea părților, proba testimonială cu câte 2 martori, de fiecare parte și un martor pentru intervenienți, precum și interogatoriul.
În cauză au fost audiați martorii S. L. și D. V., pentru reclamant, S. I. M. și C. M., pentru pârâtă, iar pentru intervenienți, G. F..
De asemenea, au fost luate și interogatorii părților, la cererea acestora.
Pe baza materialului probator administrat în cauză, la 19.02.2013, instanța a pronunțat o încheiere de admitere în principiu, prin care a admis în parte și în principiu acțiunea, în parte și în principiu, cererea reconvențională precizată și, în parte și în principiu, cererea de intervenție în interesul pârâtei formulată de intervenienții N. I. și N. M..
S-a constatat că părțile au dobândit pe perioada căsătoriei următoarele bunuri: un autoturism Ford Fiesta cu nr. de identificare WFODXXGAJD6Y88372 și au efectuat următoarele îmbunătățiri la imobilul proprietatea pârâtei situat în C., ., județul D.: construit leaving la . gard de beton, reamenajat grajd vechi în sensul transformării în garaj și baie cu placă peste care s-a edificat o terasă de vară, reamenajat cele 2 camere existente ale imobilului.
S-a dispus ieșirea din indiviziune a părților în cote de ¼ pentru reclamant și ¾ pentru pârâtă, cu privire la autoturism și s-a constatat, în favoarea reclamantului, un drept de creanță în cotă de ¼ din contravaloarea îmbunătățirilor aduse la imobilul proprietatea pârâtei.
S-a dispus efectuarea unor expertize în specialitățile evaluări bunuri mobile și construcții pentru evaluare și lotizare, cu un onorariu de 300 lei pentru expertul evaluări bunuri mobile și 700 lei, pentru expertul construcții, în sarcina ambelor părți.
Raportul de expertiză în specialitatea construcții civile a fost efectuat de expert C. Ș. și depus la data de 25.04.2013, față de acest raport formulând obiecțiuni reclamantul, invocând faptul că îmbunătățirile și construcțiile reținute în cauză au fost subevaluate.
Instanța a încuviințat obiecțiunile, răspunsul la acestea fiind depus la data de 18.06.2013.
Raportul de expertiză în specialitatea evaluări bunuri mobile a fost întocmit de expert P. M. D. și depus la data de 27.05.2013 și față de acest raport formulând obiecțiuni reclamantul, cu motivarea că autoturismul în litigiu a fost supraevaluat.
Obiecțiunile au fost respinse de instanță ca neîntemeiate.
Ținând seama de încheierea de admitere în principiu, instanța, în raport de dispozițiile art. 339 C.civ., potrivit cu care "bunurile dobândite de oricare dintre soți în timpul regimului comunității legale sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmășie ale soților" și având în vedere și disp. art. 669, 670 și art. 1143 C.civ., coroborate cu art. 6739 C.proc.civ., va admite, în parte și în fond, acțiunea, în parte și în fond, cererea reconvențională precizată și cererea de intervenție în interesul pârâtei formulată de intervenienții N. I. și M., confirmând rapoartele de expertiză efectuate în cauză de experți C. Ș. și P. D. M., urmând a dispune ieșirea din indiviziune a părților asupra autoturismului Ford Fiesta cu nr. de identificare WFODXXGAJD6Y88372, în varianta a II-a propusă de expert.
Instanța s-a oprit acestei variante având în vedere posesia bunului.
În temeiul principiului îmbogățirii fără just temei, instanța va obliga pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 3.637 lei, reprezentând contravaloarea cotei părți ce se cuvine acestuia din îmbunătățirile la imobilul proprietatea pârâtei situat în C., ., jud. D..
În temeiul art. 276 C.p.c., instanța va compensa, în parte, cheltuielile de judecată efectuate în prezenta cauză și va mai obliga pe reclamant la plata către pârâtă a sumei de 200 lei, reprezentând onorariu de expert.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite, în parte, acțiunea formulată de reclamantul P. C. B., cu domiciliul în C., ., jud. D., în contradictoriu cu pârâta N. A. M., cu domiciliul în C., ., jud. D. și intervenienții N. I. și N. M., cu domiciliul în C., cart. Rovine, .. 1, ..
Admite, în parte, cererea reconvențională precizată.
Admite, în parte, cererea de intervenție în interesul pârâtei formulată de intervenienții N. I. și M..
Confirmă rapoartele de expertiză efectuate în cauză de experți C. Ș. și P. D. M. și dispune ieșirea din indiviziune a părților asupra autoturismului Ford Fiesta cu nr. de identificare WFODXXGAJD6Y88372, în varianta a II-a propusă de expert, astfel:
Lotul nr. 1 revine reclamantului, care va primi autoturismul Ford Fiesta cu nr. de identificare WFODXXGAJD6Y_9 lei.
Va da sultă pârâtei suma de 11.909 lei.
Lotul nr. 2 revine pârâtei, care va primi sultă de la reclamant suma de 11.909 lei .
Obligă pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 3.637 lei, reprezentând contravaloarea cotei părți ce se cuvine acestuia din îmbunătățirile la imobilul proprietatea pârâtei situat în C., ., jud. D..
Compensează, în parte, cheltuielile de judecată efectuate în prezenta cauză și mai obligă pe reclamant la plata către pârâtă a sumei de 200 lei, reprezentând onorariu de expert.
Cu apel, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 17.09.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.A.M.V.
Tehn.L. A.J
4 ex./10.10.2013
← Pensie întreţinere. Sentința nr. 01/2013. Judecătoria CRAIOVA | Pensie întreţinere. Sentința nr. 9/2013. Judecătoria CRAIOVA → |
---|