Pretenţii. Sentința nr. 02/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 02/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 02-07-2013 în dosarul nr. 15339/215/2013

Dosar nr._ - pretenții-

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr._

Ședința publică de la data de 02 iulie 2013

Instanța constituită din:

Președinte: Cătălina-Maria Bran

Grefier: S. A. G.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 1 A CRAIOVIȚA NOUĂ și pe pârâții N. G. și N. C., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns pârâții personal, lipsă fiind reclamanta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În temeiul art. 223 alin. 3 Noul Cod de Procedură Civilă se constată că reclamanta a solicitat, prin cererea de chemare în judecată, judecarea cauzei în lipsă.

În conformitate cu prevederile art. 131 coroborate cu prevederile art. 94 pct. 1 lit. j Noul Cod de Procedură Civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cereri.

Instanța procedează la legitimarea pârâtului N. G.( CI ., nr_ ,CNP_).

Instanța procedează la legitimarea pârâtei N. C.( CI ., nr_ ,CNP_).

În temeiul art. 238 Noul Cod de Procedură Civilă instanța estimează durata cercetării procesului la 4 luni, incluzând și vacanța judecătorească.

Pârâții arată că sunt de acord.

Pârâții depun chitanță și arată că au mai achitat din debit.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra probelor solicitate prin acțiune și în temeiul art. 254 constată că pârâții nu au propus probe, fiind decăzuți din acest drept.

Pârâții arată că sunt de acord cu proba cu înscrisuri solicitată de reclamată prin acțiune.

Conform art. 255 alin 1 coroborat cu art. 258 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța constată că proba cu înscrisurile de la dosar solicitate de reclamantă prin acțiune este admisibilă putând duce la soluționarea procesului, motiv pentru care încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar în dovedirea pretențiilor ce fac obiectul acțiunii.

Instanța procedează la luarea interogatoriului pârâtului N. G..

În temeiul art. 292 Noul Cod de Procedură Civilă se administrează proba cu înscrisurile de la dosar.

Instanța constată, în temeiul art. 244 Noul Cod de Procedură Civilă, terminată cercetarea judecătorească.

În temeiul art. 389- art. 392 Noul Cod de Procedură Civilă acordă cuvântul asupra fondului cauzei.

Pârâții solicită admiterea acțiunii pentru debitul rămas.

În temeiul art. 394 Noul Cod de Procedură Civilă, instanța consideră lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și închide dezbaterile, reținând cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 02.05.2013, pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 1 A CRAIOVIȚA NOUĂ a chemat în judecată pe pârâții N. G. și N. C., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la plata sumei totale de 6687,04 lei ce reprezintă cheltuieli de întreținere și penalități aferente pentru perioada parțial decembrie 2010 - februarie 2013.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că pârâții sunt proprietarii apartamentului nr. 8 situat în C., ., ., aparținând de ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 1 A CRAIOVIȚA NOUĂ si nu și-au achitat obligațiile de plată a cheltuielilor de întreținere în cuantum de 4187,04 lei ce reprezintă cheltuieli de întreținere și penalități aferente pentru perioada decembrie 2010 - februarie 2013.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 50 alin 2 din Legea nr. 230/2007.

La dosarul cauzei au fost depuse următoarele înscrisuri: extrasul de cont cu cheltuieli întreținere pârâți, listele de plata detaliat pe fiecare luna, tabel calcul penalități, facturi furnizori.

Reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

La termenul de judecată de azi instanța a administrat proba cu interogatoriul pârâtului N. G..

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța constată următoarele:

Pârâții N. G. și N. C. sunt proprietarii apartamentului nr. 8 situat în C., ., ..

În calitate de proprietari, pârâții aveau obligația de plată către reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 1 A CRAIOVIȚA NOUĂ, a cotelor ce le reveneau din cheltuielile de întreținere, acestea totalizând pentru lunile decembrie 2010 - februarie 2013 suma de 6687,04 lei ce reprezintă cheltuieli de întreținere (4603,81 lei) și penalități aferente (2083,23 lei).

Acest aspect rezultă din adiționarea sumelor înscrise cu titlu de cheltuieli de întreținere în listele de întreținere depuse la dosar, cu evidențierea separată a penalităților de întârziere calculate conform facturilor fiscale emise de furnizori, calcul penalităților fiind evidențiat în tabelul de calcul al penalităților depus de reclamantă (f. 7).

Potrivit art. 46 din L. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari „Toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari”, iar conform art. 48 din același act normativ „Stabilirea și repartizarea sumei care privește proprietatea comună ce revine fiecărui proprietar din cadrul condominiului se fac proporțional cu cota-parte indiviză din proprietatea comună.

Art. 49 din L. 230/2007 prevede în aliniatul 2 că „Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.”

Având în vedere înscrisurile depuse la dosar, instanța constată că la data formulării acțiunii, pârâții nu și-au executat obligația de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile de întreținere pentru perioada decembrie 2010 - februarie 2013.

Mai mult, pârâtul N. G. a recunoscut la interogatoriu că nu a achitat întreținerea și penalitățile pe perioada ce face obiectul acțiunii, și că singura plată este cea făcută cu chitanța pe care a depus-o în ședința publică de la termenul de judecată din 02.07.2013.

Față de cuprinsul chitanței nr. 5317/19.06.2013, instanța reține că pârâții au achitat ulterior introducerii acțiunii, suma de 2500 lei reprezentând întreținere și penalități pentru perioada decembrie 2010 - parțial ianuarie 2012.

Raportat la perioada ce face obiectul prezentei acțiuni, respectiv decembrie 2010 - februarie 2013 și la suma achitată prin această chitanță, instanța reține că din totalul de 6687,04 lei cheltuieli de întreținere și penalități, pârâții au achitat suma de 2500 lei, rămânând un rest de 4187,04 lei ce reprezintă cheltuieli de întreținere și penalități aferente pentru perioada parțial ianuarie 2012 - februarie 2013.

Ca atare, având în vedere că reclamanta a făcut dovada dreptului său de creanță, iar pârâții nu au probat liberarea de obligație, prin plată sau într-un alt mod admis de lege, dar având în vedere plata parțială făcută în timpul procesului, instanța va admite în parte acțiunea și va obligă pârâții să plătească reclamantei suma totală de 4187,04 lei ce reprezintă cheltuieli de întreținere și penalități aferente pentru perioada parțial ianuarie 2012 - februarie 2013

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea având ca obiect pretenții, formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 1 A-Craiovița Nouă cu sediul în C., ., ., . contradictoriu cu pârâții N. G. și N. C., ambii cu domiciliul în C., . B, ., județul D..

Obligă pârâții să plătească reclamantei suma totală de 4187,04 lei ce reprezintă cheltuieli de întreținere și penalități aferente pentru perioada parțial ianuarie 2012 - februarie 2013.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 02 iulie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

C. M. B. S. A. G.

Red. jud. C.M.B.

Tehnored. gref. S.A.G.

19.07.2013, 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 02/2013. Judecătoria CRAIOVA