Pretenţii. Sentința nr. 2631/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2631/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 19-02-2013 în dosarul nr. 2303/215/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2631
Ședința publică de la 19 Februarie 2013
Instanța constituită din:
Președinte L.-D. B.
Grefier C.-E. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta Asociația de proprietari Nr. 18 Rovine și pe pârât R. A., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns avocat D. I. pentru reclamantă, pârâta fiind lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
În conformitate cu prevederile art. 1591 alin. 4 coroborate cu prevederile art. 1 alin. 1 și art. 5 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cereri.
Avocat D. I., pentru reclamantă, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
Instanța, constatând că înscrisurile depuse la dosar, de către reclamantă, sunt utile, pertinente și concludente, putând duce la soluționarea cauzei, în temeiul art. 167 Cpciv, le încuviințează.
Avocat D. I. pentru reclamantă, arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind cereri noi de formulat, sau excepții de invocat, instanța, în temeiul art. 150 Cpciv, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.
Avocat D. I. pentru reclamantă solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, obligarea pârâtei la plata debitului; cu cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
La data de 25.01.2013 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ cererea de chemare în judecată formulata de către reclamanta Asociația de Proprietari nr. 18 Rovine, prin care solicita obligarea pârâtului R. A. la plata sumei de 2956.17 lei ce reprezintă cheltuieli de întreținere și penalități de întârziere.
In motivarea in fapt a cererii, reclamanta a arătat ca pârâtul, în calitate de proprietar, nu și-a achitat obligațiile privind cheltuielile de intreținere, ]n perioada aprilie - decembrie 2012, cumulând un debit de 2956,17 lei, la care reclamanta a calculat majorări de întârziere.
A mai arătat reclamanta, că deși a somat pârâtul in numeroase rânduri să achite debitul și penalitățile, demersurile au rămas fără rezultat.
In drept, reclamanta a invocat dispozitiile Legii locuintelor nr. 230/2007.
In dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar: modul de calcul al penalităților de întârziere, listele de plată privind cheltuielile de intreținere pe perioada aprilie - decembrie 2012.
In temeiul art. 242 din Cod proc civ a solicitat judecarea cauzei in lipsă.
Cererea e scutită de plata taxelor judiciare de timbru, potrivit dispozițiilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Pârâtul legal citat nu a depus întâmpinare, și nu s-a prezentat in fața instanței pentru a formula apărări.
La acest termen de judecată, apreciind că sunt pertinente, concludente și utile întrucât pot duce la rezolvarea în fond a cauzei, în temeiul art.167 alin.1 Cod procedură civilă, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile deja depuse la dosarul cauzei.
Analizând probele administrate in cauza, instanța reține următoarele:
Potrivit înscrisurilor depuse la dosar, anume situația de plată a pârâtului, rezultă că acesta nu și-a îndeplinit obligația de plată a cotei de contribuție care i-a revenit în cadrul cheltuielilor asociației de proprietari în perioada aprilie - decembrie 2012, acumulând un debit total de 2956,17 lei.
Potrivit art. 1169 din C.civil, incă in vigoare potrivit art. 230 lit. a) din Legea nr. 71/2011 ” cel ce face o propunere inaintea judecății trebuie să o dovedească”. Așadar sarcina probei revine reclamantei Asociația de proprietari nr. 18 Rovine, aceasta fiind cea care a declanșat prezentul litigiu.
Potrivit art. 50 alin. 1 din Legea nr. 230/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari, asociatia de proprietari are dreptul de a actiona in justitie pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contributie la cheltuielile asociatiei de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit, iar conform art. 3 lit. i si art. 47 din acelasi act normativ, cheltuieli ale asociatiei de proprietari sunt cheltuielile sau obligatiile financiare ale asociatiei care sunt legate de explaotarea, reparatia ori intretinerea proprietatii comune, precum si cheltuielile cu serviciile de care beneficiaza proprietarii si care nu sunt facturate individual catre proprietatile individuale.
De asemenea, potrivit art. 48 alin. 2 din Legea nr. 230/2007, cheltuielile efectuate de asociatiile de proprietari pentru plata unor servicii de utilitati publice sau de alta natura, legate de proprietatile individuale din condominiu si care nu se factureaza individual pe fiecare dintre acestea, se repartiseaza dupa acelasi criteriu care a stat la baza emiterii facturii, in conformitate cu contractul incheiat cu furnizorul respectivului serviciu.
Potrivit art. 49 alin. 2 din aceeași lege, termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.
Potrivit art. 25 din Hotărârea nr. 1588 din 19.12.2007, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind inființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, publicată in Monitorul Oficial nr. 43 din 18.01.2008, ”cotele de contribuție la chetuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, in termen de maximun 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie inscrisă in lista de plată respectivă”.
Din analiza textului de lege instanța reține că dovada cuantumului cheltuielilor de intreținere se poate face numai cu listele de plată, care trebuie să cuprindă și data afișării.
In speță, reclamanta a depus la dosar copiile listelor de plată a cheltuielilor de intreținere pe lunile aprilie – decembrie 2012, insumând un debit de 2506,83 lei.
In drept, potrivit art. 109 C proc.civ. oricine pretinde un drept impotriva unei alte persoane trebuie sa facă o cerere inaintea instanței competente. Așadar, pentru exercitarea acțiunii civile este necesar ca o persoana sa pretindă un drept subiectiv civil recunoscut si ocrotit de lege, actual si pe care sa il exercite in limitele sale externe, cu bună-credință.
In ceea ce priveste conditiile de exercitare a actiunii civile, instanta constata ca in speta dreptul pretins de reclamanta este recunoscut si ocrotit de dispozitiile Legii 230/2007 si a fost exercitat in limitele sale externe, cu buna-credinta.
In ceea ce privește condiția ca dreptul să fie actual, instanța reține din analiza listelor de plată a chetuielilor de intreținere pe lunile aprilie - iulie 2012, respectiv suma de 1159,16 lei, că in condițiile art. 50 alin. 1 din Legea nr. 230/2007 acest debit este actual, având in vedere că au trecut cele 90 de zile de la scadență pentru ca reclamanta să poată solicita acest debit.
In ceea ce privește perioada august - decembrie 2012, instanța reține din analiza listelor de plată (filele 12-16) că debitul nu este actual, in sensul că de la data scadenței și până la data formulării prezentei acțiuni nu au trecut cele 90 de zile in condițiile art. 50 alin. 1 din Legea nr. 230/2007.
Din analiza listelor de plată aflate la dosar, instanța reține că cererea reclamantei, privind obligarea pârâtului la plata sumei de 1159,16 lei, reprezentând cheltuieli de intreținere pe perioada aprilie – iulie 2012, este intemeiată, urmând a o admite.
In ceea ce privește sancțiunea prevăzută în mod imperativ de lege pentru neîndeplinirea de către proprietari a obligației prevăzute de art. 46 din Legea 230/2007, se prevede în art. 49 din același act normativ posibilitatea asociației ca in cadrul adunării generale, sa stabilească penalizări de întârziere si cuantumul acestora, pentru suma neachitată, penalizări care nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.
Se constată că pârâtul a întârziat mai mult de 30 de zile de la expirarea termenului limită stabilit de reclamantă pentru plata cheltuielilor de întreținere pe perioada aprilie - iulie 2012, rezultând suma de 386,36 lei, reprezentând cheltuieli de intreținere, și de asemenea, cuantumul penalităților stabilite de asociație corespunde prevederilor art.49 din Legea nr. 230/2007, respectiv nu sunt mai mari de 0,2 %, pentru fiecare zi de întârziere. De asemenea, cota de întreținere lunara restantă nu este depășită de cuantumul penalităților de întârziere aferente sumei lunare datorate cu titlu de cheltuieli de întreținere.
Având în vedere motivele de fapt si de drept sus mentionate, instanta va admite in parte acțiunea si va dispune obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 1545,52 lei din care suma de 1159,16 lei reprezintă cheltuieli de întreținere pe perioada aprilie 2012 – iulie 2012 și suma de 386,36 lei reprezintă penalități de întârziere aferente debitului.
Sub aspectul cheltuielilor de judecata, potrivit art. 274 C.proc.civ., partea care cade in pretentii va fi obligată, la cerere, sa platească cheltuielile de judecată, această obligatie avandu-si sorgintea in culpa procesuala, dovedita prin aceea ca a pierdut procesul.
Potrivit art. 275 din Cod proc civ " când pretențiile fiecărei părți au fost incuviințate numai in parte, instanța va aprecia in ce măsură fiecare dintre ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată".
Instanta constata culpa procesuala a pârâtului, dovedita prin aceea ca a pierdut in parte procesul, si avand in vedere cererea reclamantei de obligarea la plata cheltuielilor de judecata dovedite prin plata onorariului de avocat, in temeiul art. 274 C.proc.civ., instanta urmeaza sa oblige pârâtul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite in parte cererea formulată de reclamanta Asociația De P. Nr. 18 Rovine, cu sediul în C., . 25, .. D. în contradictoriu cu pârâtul R. A., domiciliat în C., . 19, ., jud. D., având ca obiect pretenții civile.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1545,52 lei din care suma de 1159,16 lei reprezintă cheltuieli de întreținere pe perioada aprilie 2012 – iulie 2012 și suma de 386,36 lei reprezintă penalități de întârziere aferente debitului.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocat.
Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.02.2013.
Președinte Grefier
L. D. B. C. E. C.
Red.LDB
teh. CEC/4ex/25.02.2013
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 5697/2013. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 8193/2013. Judecătoria... → |
---|