Pretenţii. Sentința nr. 30/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 30/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 30-10-2013 în dosarul nr. 14036/215/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA - SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică de la 30.10.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: V. C. L.

GREFIER: S. B.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamanta A. DE P. . cu pârâții: N. I. A. și N. ANIȘOARA, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

În temeiul art. 104 alin. (13) din Regulamentul de ordine interioară, instanța a dispus lăsarea cauzei la a doua strigare.

La apelul nominal efectuat la a doua strigare a răspuns pentru reclamantă av. M. M., lipsă fiind pârâții.

Procedura de citare este legal îndeplinită, după care:

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că s-au depus la dosar, prin Serviciul Registratură, din partea reclamantei concluzii scrise, precum și interogatoriile scrise pentru cei doi pârâți.

Instanța ia act de faptul că prin Serviciul Registratură, reclamanta a depus la dosar concluzii scrise, precum și interogatoriile scrise pentru cei doi pârâți și ia act că deși pârâții au fost citați în mod legal cu mențiunea personal la interogatoriu, potrivit art. 358 NCPC, nu s-au prezentat pentru acest termen de judecată.

Av. M. M. pentru reclamantă, solicită instanței să facă aplicarea art. 358 NCPC pentru lipsa pârâților de la interogatoriu.

La interpelarea instanței, reclamanta prin apărător arată că nu mai are mijloace de probă de propus, excepții de invocat și nici cereri de formulat, drept pentru care încheie etapa cercetării judecătorești și constată cauza în stare de judecată, acordând reclamantei prin apărător cuvântul pe fond.

Av. M. M. pentru reclamantă, pe fondul cauzei solicită instanței admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și obligarea pârâților la plata sumei de 4689,02 lei reprezentând cote de întreținere pentru perioada februarie 2012 – februarie 2013. Cu cheltuieli de judecată 250 lei, conform chitanței atașate.

Nemaifiind alte probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 18.04.2013, reclamanta Asociația de proprietari . în judecată pe pârâții N. I. A. și N. Anișoara solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata sumei totale de 4689,02 lei, din care 4430,02 lei reprezintă cote de contribuție restante la cheltuielile asociației de proprietari, iar 259 lei reprezintă penalități de întârziere aferente.

Motivând în fapt acțiunea, a arătat că pârâții în calitate de proprietari ai apartamentului nr. 11 din Blocul A3, situat în localitatea C., ., nu au mai achitat cotele de întreținere aferente acestui apartament pe perioada februarie 2012 – februarie 2013.

Precizează că penalitățile de întârziere sunt în valoare de 259 lei aplicate de asociația de proprietari conform sistemului propriu de penalizări sau facturate de către furnizării de utilități și repartizate proporțional cu contravaloarea consumului aferent apartamentului pârâților.

În drept invocă dispozițiile art. 31 anexa 2 din legea nr. 114/1996, art. 34 din HG nr. 400/2003.

S-au depus la dosar înscrisuri.

Prin încheierea de ședință din data de 18.09.2013 instanța a încuviințat înscrisurile doveditoare propuse de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, ce au fost depuse la dosar și din oficiu a dispus citarea pârâților: N. I. A. și N. Anișoara, cu mențiunea personal la interogatoriu, sub sancțiunea prevăzută de art. 358 NCPC.

Deși pârâții N. I. A. și N. Anișoara au fost citați cu mențiunea personal la interogatoriu, sub sancțiunea prevăzută de art. 358 NCPC, nu s-au prezentat în instanță.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:

Potrivit extrasului de cont pentru perioada februarie 2012 – februarie 2013 depus de reclamantă pentru pârâtii N. I. A. și N. Anișoara, a listelor de plată aferente perioadei de referință, a modului de calcul și repartizare între proprietari a penalităților de întârziere aplicate de furnizorii de servicii, pârâtii datorează reclamantei suma totală de 4689,02 lei, din care 4430,02 lei reprezintă cote de contribuție restante la cheltuielile asociației de proprietari, iar 259 lei reprezintă penalități de întârziere aferente.

Pârâtii au lipsit nejustificat de la termenul acordat de instanță pentru interogatoriu, drept pentru care instanța face aplicarea dispozițiilor art. 358 C. față de acestia, considerând absența lor ca un început de dovadă în folosul părții potrivnice.

Prin urmare, analizând materialul probator administrat, rezultă că cererea reclamantei este întemeiată.

În drept, potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007, privind înființarea, organizarea si funcționarea asociațiilor de proprietari toți proprietarii au obligația sa plătească lunar, conform listei de plata a cheltuielilor asociației de proprietari, in avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari, obligație stabilită si prin art. 32 din H.G nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007.

De asemenea, conform dispozițiilor art. 25 alin. 1 din HG nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007, cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă, iar asociația de proprietari poate calcula și percepe penalizări de întârziere pentru suma neachitată, în condițiile stabilite și aprobate de comitetul executiv al asociației de proprietari, în limitele stabilite de art. 49 alin. (1) din Legea nr. 230/2007, fără ca suma acestora să depășească suma cotei restante la care s-a aplicat.

Potrivit art. 25 alin.3 din HG nr.1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.230/2007, în cazul în care terții impun penalități asociației de proprietari pentru întârzieri la plata facturilor, acestea se vor recupera de la restanțierii la cotele de întreținere, proporțional cu cuantumul restanțelor.

Totodată, instanța reține că potrivit art. 50 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

În consecință, instanța urmează să admită acțiunea reclamantei, astfel cum a fost formulată și va obliga paratii în solidar la plata către reclamantă a sumei 4689,02 lei, din care 4430,02 lei reprezintă cote de contribuție restante la cheltuielile asociației de proprietari pentru perioada februarie 2012 – februarie 2013, iar 259 lei reprezintă penalități de întârziere aferente.

Totodată, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 274 C., instanța îi va obliga pe pârâți în solidar la plata către reclamantă a sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat conform celor două chitanțe de la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Asociația de Proprietari . în C., .. 5, jud. D., în contradictoriu cu pârâții N. I. A. și N. Anișoara, ambii cu domiciliul în C., ., .. 1, ..

Obligă pe pârâți în solidar la plata către reclamantă a sumei totale de 4689,02 lei, din care 4430,02 lei reprezintă cote de contribuție restante la cheltuielile asociației de proprietari, iar 259 lei reprezintă penalități de întârziere aferente.

Obligă pe pârâți în solidar la plata către reclamantă a sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la instanța Judecătoriei C..

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30.10.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER

V. C. L. B. S.

Red. V.C.L../18.12.2013

Tehnored. S.B./ 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 30/2013. Judecătoria CRAIOVA