Reziliere contract. Sentința nr. 7730/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 7730/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 16-05-2013 în dosarul nr. 14840/215/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7730
Ședința publică din data de 16.05.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – F. D.
GREFIER – C. V.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant C. Ș. în contradictoriu cu pârâții C. G., C. E., având ca obiect reziliere contract.
Dezbaterile asupra fondului au fost consemnate prin încheierea de ședința din data de 09.05.2013 care face parte integranta din prezenta hotărâre când, instanța, in temeiul art. 146 C., a amânat pronunțarea la data de astăzi când, in aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 13.06.2012, înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de dosar_, reclamanta C. Ș. a chemat în judecată pe pârâții C. G., C. E., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună rezilierea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere
autentificat sub nr.255/26.03.2003 de către BNP F. P., în sensul
repunerii părților în situația anterioară încheierii contractului și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a acțiunii, reclamanta a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr.255/26.03.2003 de către BNP F. P. a înstrăinat către fiul și nora reclamantei, pârâții din prezenta cauză, cota indiviză de 1/2 din casa de locuit, construită din cărămidă, acoperită cu tablă, compusă din 3 camere, situată în comuna Coșoveni, .. Prin același contract cei doi pârâți s- au obligat să o întrețină cu toate cele necesare traiului zilnic, până la deces, respectiv cu alimente, îmbrăcăminte, medicamente, lemne și să o înmormânteze potrivit obiceiurilor creștinești. C. indiviză de 1/2 din casa care a făcut obiectul contractului de întreținere a fost edificată de reclamantă și soțul său C. C., decedat la 29.12.1992.
Reclamnata a mai arătat că începând din anul 2006 relația dintre aceasta și cei doi pârâți s-a tensionat, deoarece aceștia nu își respectă obligațiile asumate prin contract, treptat au început să-i vorbească urât, să o jignească, i-au spus chiar că o să o termine; între reclamantă și pârâți fiind o totală lipsă de comunicare. Astfel, de 6 ani reclamanta se gospodărește singură, mănâncă singură în sensul că își procură și își prepară și mâncarea singură, își cumpără lemne, cărbuni, pentru a se încălzi; locuiește într-una din camerele casei care a făcut obiectul contractului și pentru că pârâții nu se interesează de aceasta în nici un mod și nu cunosc nevoile acesteia, a introdus în casă apa curentă, a introdus telefon; își încarcă singură butelia pentru că pârâți sunt racordați la rețeaua de gaze și ea fiind separată de aceștia nu are acces la aragazul pârâților. Reclamanta a mai arătat că a refăcut pe cheltuiala sa efectivă gardul de la drum și a suportat și cheltuielile cu vopsitul tablei de pe casă, pârâții neinteresându-se dacă are vreo nevoie ci, din contră au izolat-o, nu o mai bagă în seamnă. Astfel, practic deși locuiesc în același imobil sunt două familii separate.
De asemenea, reclamanta a mai arătat că, cu toate că obligația de întreținere a reclamantei la care s-au obligat pârâții prin contract este o obligațiie continuă, ea nu a fost respectată de aceștia. Cu toată dispoziția reclamantei de a avea o relație normală, de familie, având în vedere că pârâții sunt fiul și nora acesteia, comportamentul acestora manifestat față de reclamantă au determinat-o să promoveze prezenta acțiune. Îinteresul acesteia în promovarea prezentei acțiuni fiind actual, direct și pe deplin justificat, fiind prejudiciată prin nepromovarea unei astfel de cereri.
În drept, acțiunea nu a fost motivată.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosarul cauzei în copie Contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 255 din data de 26.03.2003, acte de stare civilă, certificat de moștenitor nr. 151 din data de 19.08.1996 emis de BNP F. P. facturi utilități, taxă timbru 711 lei și timbru judiciar 3 lei, contract nr. 45 din 25.03.2009, cupoane pensie și copie CI.
Pârâții C. G., C. E. au depus la termenul de judecată din data de 06.09.2012 întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Pârâții au arătat că de la data căsătoriei acesteora, au locuit împreună cu reclamanta și C. C. (tatăl pârâtului C. G.).După decesul tatălui pârâtului, C. C. în anul 1992, relațiile dintre aceștia și reclamantă au fost bune și au continuat să conviețuiască în aceeași casă în care locuiseră împreună și înainte și în fapt erau priviți ca o singură familie.Contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere l-au încheiat la inițiativa reclamantei și acesta consacra din punct de vedere juridic o stare de fapt care exista de mai bine de 10 ani.
Pârâții au mai arătat că de câțiva ani reclamanta, în deosebi sub influența fratelui și a surorii pârâtului C. G., a început să-și schimbe comportamentul, refuzând să se mai gospodărească împreună, a vrut să mânânce separat și orice ajutor sau serviciu pe care încercau să-l facă, fie nu era primit, fie dacă era primit reclamanta avea grijă să facă comentarii insidioase, iar în ultimul timp, reclamanta nici nu le-a mai răspuns la salut și a refuzat să discute pentru a vedea în concret ce o nemulțumește. Dimpotrivă, reclamanta se plângea la vecini că îi este greu și pârâții consideră că acest gen de conversații cu vecinii a fost inițiat tocmai în ideea că își preconstituia probe pentru această acțiune. Ca atare, pârâții nu sunt vinovați de lipsa comunicării dintre părți deoarece și-au manifestat tot timpul disponibilitatea de a reface toate legăturile care îi uneau, însă pur și simplu reclamanta s-a răzgândit cu privire la contract.
Instanța a administrat în prezenta cauză proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul părților, precum și proba testimonială în cadrul căreia au fost audiați martorii F. I., I. E., pentru reclamantă, B. M. și V. L. G. pentru pârâți.
La data de 14.03.2013, parații au depus un set de acte cu borderou aflat la filele 54-114 din dosar iar declamata a depus la 11.04.2013 ancheta sociala si înscrisuri aflate la filele 117-237 din dosar
Examinând materialul probator administrat în cauză, instanța reține și constată următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, autentificat sub nr. 225/26.03.2003 BNP P. F., reclamanta a înstrăinat către pârâți cota indiviză de ½ din casa de locuit, construită din cărămidă, acoperită cu tablă, compusă din trei camere, situată în comuna Coșoveni, .. Prin același contract, cei doi pârâți s-au obligat să o întrețină pe reclamantă cu toate cele necesare traiului zilnic, până la deces, respectiv cu alimente, îmbrăcăminte, încălțăminte, medicamente, lemne și să o înmormânteze potrivit obiceiurilor creștinești.
Din probele administrate în cauză rezultă că de la căsătoria pârâților, aceștia au locuit împreună cu reclamanta și cu tatăl pârâtului C. C. iar după decesul acestuia din urmă, în anul 1992, relațiile dintre reclamantă și pârâți au fost bune și au continuat să conviețuiască în același imobil, fiind priviți ca o singură familie.
Mai rezultă că acest contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere a fost încheiat la inițiativa reclamantei și consacră din punct de vedere juridic o stare de fapt care exista de peste 10 ani de zile.
Contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere este un contract nenumit, cu titlu oneros, aleatoriu, bilateral, consensual și translativ de proprietate, căruia i se aplică regulile generale din materia obligațiilor înscrise în art. 1020 C. Civ. cu privire la condiția rezolutorie, aceasta fiind subînțelesă atunci când una din părți nu-și mai îndeplinește angajamentul luat. Într-o atare situație, contractul nu se desființează de drept ci partea în privința căreia nu s-a executat angajamentul are alegerea fie să silească cealaltă parte a executa contractul, când aceasta este posibilă, fie să ceară desființarea contractului.
În speță, rezoluțiunea contactului se poate dispune numai dacă, din culpa pârâților, reclamanta nu a primit întreținerea cuvenită iar nu și în cazul în care obligația nu s-a executat din culpa reclamantei, creditoare a întreținerii.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză, rezultă că raporturile dintre părți au decurs în condiții normale până în momentul în care reclamanta a început să-și schimbe comportamentul din alte motive decât modul în care pârâții își executau obligațiile asumate prin contractul de întreținere, interesul acesteia de a desființa contractul rezultă din faptul că este influențată de ceilalți doi copii, frații pârâtului, în acest sens fiind declarațiile martorilor B. M. și V. L. G..
Din înscrisurile depuse la dosar, din răspunsul reclamantei la interogatoriu (întrebarea cu nr. 7) coroborate cu depozițiile martorilor, rezultă că părțile au trăit din totdeauna ca o familie iar înțelegerea a fost ca pârâtul să rămână în casa părintească și să îi despăgubească pe frații săi și pe mama sa.
Rezulta ca reclamata este cea care refuza întreținerea din partea pârâților, având o atitudine constata de-a lungul timpului, nu se neaga faptul ca pârâții se gospodăresc separat, insă imposibilitatea executării obligațiilor contractuale de câtre pârâți se datorează reclamantei care refuza sa primească întreținerea.
Cu toate acestea locuind in același imobil, pârâții au efectuat îmbunătățiri și i-au creat condiții pentru un trai decent, in limita posibilităților, imobilul este racordat la rețeaua de apă, are instalat hidrofor și instalație de gaze, îmbunătățirile fiind făcute pentru a spori confortul traiului zilnic, confort de care se bucura si reclamanta.
Rezultă din răspunsul la interogatoriu că reclamanta a ales să se gospodărească separat de pârâți, refuzând astfel îngrijire si întreținere din partea pârâților, iar împrejurarea ca pârâții nu au avut grijă de aceasta si că sunt in imposibilitate sa o îngrijească datorită refuzului reclamantei reprezintă o stare de fapt dovedită care se perpetuează de mai mulți ani de zile.
În consecință, fiind in prezenta unui refuz al creditorului, obligației de întreținere care se opune a primi întreținere, iar rezilierea contractului de întreținere se poate dispune numai daca, din culpa debitorului, creditorul nu a primit întreținerea cuvenită, nu si in cazul in care obligația nu s-a putut executa in tot sau in parte, din culpa beneficiarului întreținerii, reclamanta invocându-și propria culpă în neexecutarea contractului, în cauză nefiind dovedită neexecutarea culpabilă a obligației de întreținere de către debitori, instanța apreciază acțiunea ca fiind neîntemeiată, urmând a fi respinsă în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea privind pe reclamant C. Ș., cu domiciliul în comuna C., ., jud. D. în contradictoriu cu pârâții C. G., C. E., ambii cu domiciliul în comuna C., ., jud. D. .
Ia act că pârâții nu solicită cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.05.2013
Președinte, Grefier,
F. D. C. V.
← Pretenţii. Sentința nr. 29/2013. Judecătoria CRAIOVA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... → |
---|