Pretenţii. Sentința nr. 29/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 29/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 29-11-2013 în dosarul nr. 24311/215/2013
Dosar nr._ -pretenții-
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILA NR._
Ședința publică de la 29.11.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. C.
GREFIER G. D.
Pe rol, soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR.35 CRAIOVIȚA NOUĂ în contradictoriu cu pârâții D. M. L. ȘI D. D., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care;
Se constată că s-a depus prin serviciul registratură de către reclamantă, prin administrator Ș. D., o precizare de acțiune prin care învederează instanței că pârâții au achitat integral debitul datorat și solicită respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect.
Instanța, în baza art.131 alin.1 din Noul Cod. de pr.civilă, verifică și stabilește dacă este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza de față .
Instanța, pune în discuție competenta de soluționare a cauzei, în conformitate cu art.132 alin.1 din Noul Cod. de pr.civilă și constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza de față, respectiv pretenții, coroborat cu art.107 alin.1 din Noul Cod. de pr.civilă, instanța de la domiciliul pârâtei chemate în judecată .
Instanța constată că nu se mai impune a se estima durata procesului, în conformitate cu art.238 alin.1 Noul Cod.pr.civilă .
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, în baza art.244 din Noul Cod de procedură civilă declară cercetarea procesului încheiată și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la această instanță la data de 11.07.2013, reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR.35 CRAIOVIȚA NOUĂ a chemat în judecată pe pârâții D. M. L. ȘI D. D., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună admiterea acțiunii și obligarea pârâților la plata sumei totale de 5642,26 lei, din care suma de 4201,56 lei reprezentând cheltuieli de întreținere pe perioada aprilie 2012- aprilie 2013 și 1440,70 lei, reprezentând penalități de întârziere .
În motivarea acțiunii, reclamanta arată că pârâții D. M. L. și D. D., în calitate de proprietari a imobilului situat în C., . B, ., județul D., aflat în administrarea Asociației de P. nr.35 Craiovița Nouă nu au achitat cheltuielile de întreținere pe perioada aprilie 2012- aprilie 2013 care se ridică la suma totală de 5642,26 lei.
Mai arată că, pârâta a fost somată în nenumărate rânduri să-și achite întreținerea și penalitățile acumulate prin neplata la timp, dar fără rezultat.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.1488 cod civil, art.50 din Legea nr.230/2007 și art.12 lic.c din HG 1588/19.12.2007.
În susținerea acțiunii, în procedura de regularizare sunt depuse la dosar: extrasul de cont, facturi fiscale, listele de plată cu cheltuielile de întreținere și penalitățile de întârziere, pe perioada aprilie 2012- aprilie 2013.
Pârâții D. M. L. și D. D., deși li s-a comunicat cererea de chemare în judecată, cu mențiunea ca în termen de 25 de zile de la primirea comunicării, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții aveau obligația de a depune întâmpinare la dosar, existând dovada comunicărilor efectuate către pârâți, în procedura de regularizare a cererii, pârâții nu au depus întâmpinare, instanța reținând la acest termen de judecată incidența în cauză a dispozițiilor art.254 alin 4 din Noul Cod de pr. civilă, fiind astfel decăzut din dreptul de a mai propune probe .
Întrucât pârâții D. M. L. și D. D., deși legali citati nu au depus întâmpinare, în conformitate cu dispozițiile menționate mai sus, instanța a fixat prin rezoluție primul termen de judecată, potrivit art.201 alin.4 din Noul Cod procedură civilă, dispunând citarea părților .
Analizând actele și lucrările prezentului dosar, raportat la dispozițiile din Noul Cod de procedură civilă, instanța retine următoarele:
La termenul din data de 29.11.2013, reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR.35 CRAIOVIȚA NOUĂ, prin reprezentantul legal a depus precizare la acțiune prin care învederează instanței că pârâții D. M. L. și D. D. au achitat întreg debitul restant datorat și solicită respingerea cererii, ca rămasă fără obiect .
Întrucât pârâții și-au achitat debitul datorat, așa cum rezultă din cererea depusă la dosar, instanța urmează a respinge cererea formulată de către reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. NR.35 CRAIOVIȚA NOUĂ, în contradictoriu cu pârâții D. M. L. ȘI D. D., ca rămasă fără obiect .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de către reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. NR.35 CRAIOVIȚA NOUĂ, cu sediul în C., . D, . D., în contradictoriu cu pârâții D. M. L. ȘI D. D., domiciliați în C., . B, ., județul D., ca rămasă fără obiect.
Cu apel, în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria C. .
Pronunțată, în ședință publică, azi, 29.11.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. C. D. G.
Redactat/ CC/Tehnored/GD
5/Ex/16.12.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6196/2013.... | Reziliere contract. Sentința nr. 7730/2013. Judecătoria CRAIOVA → |
---|