Contestaţie la executare. Sentința nr. 2866/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2866/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 28-02-2014 în dosarul nr. 32242/215/2012*
Dosar nr._ contestatie la executare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentinta civila Nr. 2866/2014
Ședința publică de la 28.02.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. -C. M.
Grefier L. N.
Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea S. „C. MARFA „SA Bucuresti in contradictoriu cu intimatii T. I. si B. I. M. si cu tertul poprit B. SA.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns partile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatindu-se ca s-a solicitat judecarea cauzei si in lipsa,dupa care,
Nemaifiind alte cereri de formulat ,exceptii de invocat si probe de administrat instanta constatind cauza in stare de judecata a retinut-o pentru solutionare pe fond .
INSTANTA
Prin cererea inregistrata la aceasta instanta la data de 03.12.2012 sub nr._ , contestatoarea Societatea Naționala De Transport Feroviar de Marfă „C. Marfă” SA Bucuresti a chemat în judecată pe intimatul T. I., formulând contestația la executare impotriva popririi inființate in cadrul dosarului de executare nr. 350/E/2012, solicitând anularea in parte a actelor de executare in ceea ce privește onorariul avocatului in sensul reducerii acestuia sub valoarea de 500 lei.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că prin sentința nr. 6318/28.09.2012 pronunțată de Tribunalul D. s-a admis acțiunea formulată de creditorul T. I. și societatea a fost obligată la plata diferenței de salariu dintre drepturile salariale calculate in raport de salariul de bază minim brut de 700 lei și drepturile efectiv plătite pe perioada 01.06._10 și a sporului de 25% pentru condiții speciale de muncă, sume actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective, precum și dobânda legală și 500 lei cheltuieli de judecată.
In aceste condiții creditorul s-a adresat executorului judecatoresc solicitând punerea in executare a titlului executoriu, fiind intocmit dosarul de executare nr. 350/E/2012. La data de 20.11.2012 a fost emisă inființarea de poprire pentru plata sumei de_,36 lei. Prin procesul verbal anexat adresei de inființare a popririi s-au stabilit cheltuieli de executare in cuantum de 4704,36 lei, din care onorariul de avocat 1700 lei.
Au fost contestate aceste sume pentru următoarele considerente:
Au fost contestate aceste sume pentru următoarele considerente: potrivit art. 274 alin. 4 C. judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților ori de câte ori se constată că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca depusă de avocat. Astfel nu se intervine in contractul de asistență ci doar se apreciază in ce măsură onorariul părții care câștigă procesul trebuie suportat de partea care a pierdut procesul.
In ceea ce privește onorariul de avocat de 1700 lei contestatoarea a apreciat că sunt nejustificat de mari raportat la munca depusă de apărător și se impune reducerea acestuia la suma de 500 lei.
În drept, contestatoarea si-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 399 si următoarele din Codul de Procedura Civila.
In temeiul art. 242 din C. a solicitat judecarea cauzei in lipsă.
Intimatul, deși legal citat, a depus intampinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare .
A invocat excepția netimbrării cererii de chemare in judecată in raport de dispozițiile art. 2 alin. 2 din Legea nr. 146/1997.
Pe fond a arătat că deoarece debitoarea nu s-a conformat dispozițiilor art. 371 ind. 1, a procedat la punerea în executare a sentinței civile, iar refuzul debitoarei de aducere la îndeplinire a de bună voie a titlului executoriu a dus la suportarea din partea sa, a unor cheltuieli suplimentare. Potrivit contractului de asistență juridică, apărătorul său a fost împuternicit să-l reprezinte în fața instanței de fond, a instanței de recurs, precum și în fața organelor de executare.
Executarea creanței a presupus activitatea avocatului împuternicit să obțină titlul executoriu, consultații acordate creditorului, întocmirea cererii de începere a executării silite, plata taxelor aferente, deplasări la biroul executorului judecătoresc, urmărirea procedurii de executare, iar față de valoarea creanței, care este de zece ori mai mare decât onorariul perceput, onorariul avocatului nu apare ca fiind disproporțional și nu încalcă Legea 51/1995. A mai precizat că dispozițiile art. 274 alin. 3 Cpciv, sunt inaplicabile în privința raportului juridici dintre client și avocatul său, acest raport fiind supus dispozițiilor art. 36 din Legea 51/1995, legea profesiei de avocat, conform căruia contractul dintre avocat și clientul său nu poate fi stânjenit sau controlat, direct sau indirect de nici un organ al statului, astfel că instanța de judecată nu intervine în executarea contractului de asistență juridică și nici nu-l controlează, modifică sau anulează, acesta menținându-se în integralitatea sa. A mai arătat că onorariul a fost stabilit de liber acord între el și avocat, în condițiile art. 133 din Statutul profesiei de avocat.
S-a mai arătat că potrivit dispozițiilor art. 274 alin. 1 Cpciv, partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, iar potrivit alin. 2 ,judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru, taxe de procedură i impozit proporțional, plata experților, despăgubirea martorilor, precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut.
La solicitarea instanței, a fost depus în copie dosarul de executare 350/E/2012 de către B. I. M..
Prin Serviciul Registratură contestatoarea a depus precizare la acțiune prin care a arătat că ințelege să se judece in contradictoriu cu intimații T. I. și B. I. M. iar actul contestat este inființarea de poprire nr. 350/E/20.11.2012 și procesul verbal din 20.11.2012. Totodată a solicitat restabilirea situației anterioare.
La termenul din data de 05.03.2013 s-a dispus introducerea, conceptarea și citarea in cauză, in calitate de intimat, a B. I. M..
Prin sentinta civila nr.5334/02.04.2013 pronuntata de Juecatoria C. in dosarul nr._ s-a respins excepția inadmisibilității contestației, sub aspectul lipsei coparticipării procesuale pasive obligatorii, invocată de intimat,s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului B. I. M., cu sediul în C., .. 54 A, jud. D. invocată din oficiu de instanță,s-a admis in parte contestația la executare privind pe contestatoarea S.N.T.F.M. C. Marfă SA, cu sediul în C., ., jud. D. și pe intimatul T. I., cu domiciliul procedural ales în C., . 4 a, ., jud. D..,s-a anulat in parte procesul verbal de cheltuieli din data de 20.11.2012 și înființarea de poprire din data de 20.11.2012 in cadrul dosarului de executare nr. 350/E/2012 al B. I. M., pentru suma de 1250 lei, reprezentând onorariu avocat, in sensul că reduce onorariul de avocat achitat in faza executării silite prin chitanța . nr. 0502 din 12.11.2012, de la sume de 1750 lei la suma de 500 lei.,s-a dispus întoarcerea executării pornite în dosarul 350/E/2012 al B. I. M. prin restituirea de către intimat a sumei de 1250 lei reprezentând onorariu avocat.,s-a respins contestația la executare formulată de contestatoarea S. C. MARFĂ SA in contradictoriu cu intimatului B. I. M. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă si s-a luat act că părțile nu solicită cheltuieli de judecată.
In considerente s-a retinut cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului Biroul Executorului Judecătoresc I. M., ca potrivit disp. art. 2 alin. 1 din legea nr. 188/2000, executorul judecătoresc este învestit sa îndeplinească un serviciu de interes public, iar potrivit disp. art. 7 alin. 1 lit. a din aceeași lege executorul judecătoresc are atribuția de a pune în executare a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii.De asemenea, disp. art. 57 si 58 din legea nr. 188/2000 prevăd ca actele executorilor judecătorești sunt supuse, în condițiile legii, controlului instanțelor judecătorești competente, cei interesați sau vătămați prin actele de executare putând formula contestație la executare, în condițiile prevăzute de Codul de procedura civila.
În acest context, având în vedere ca rolul executorului judecătoresc este acela de a îndeplini un serviciu de interes public, acesta nu poate fi parte într-o acțiune în fata instanței judecătorești cu privire la actele de executare îndeplinite în exercitarea atribuțiilor de serviciu, calitate procesual activa si pasiva în cadrul unei contestații la executare având doar partile interesate sau vătămate prin actul de executare întocmit în cadrul unui dosar de executare.Calitatea procesual pasiva a executorului judecătoresc nu este determinata nici măcar de opozabilitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu privire la actul de executare efectuat de către acesta, în măsura în care, actele acestuia sunt supuse controlului instanțelor de judecata si, în calitatea sa de asigurator al unui serviciu de interes public, este obligat sa respecte o hotărâre judecătoreasca irevocabila..
Singurul motiv invocat in susținerea contestației la executare privește reducerea onorariului de avocat de 1700 lei la suma de 500 lei.
Potrivit prevederilor art. 371 indice 7 alin. 2 Cod proc. Civ., cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu, prin executare voluntară.
Practica în materia cheltuielilor de judecată, care include și cheltuielile de executare, inclusiv a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele C. împotriva României, S. împotriva României, S. și alții împotriva României, R. împotriva României), a stabilit că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.
Cheltuielile suportate trebuie să fie echitabile și raționale, să asigure acoperirea unui onorariu just, iar nu exagerat, disproporționat față de previziunile firești ale părților în proces (opinio necessitatis), susceptibil de a fi o cauză de sărăcire a uneia dintre părți și de îmbogățire a alteia sau de pedeapsă civilă stabilită în folosul celui care triumfă în proces.
Preliminar analizării în concret a cererii de reducere a onorariului de avocat se impun a fi făcute următoarele observații:
Așa după cum rezultă cu claritate din prevederile Legii nr. 50/1995 și ale Statutului profesiei de avocat, în ceea ce privește raporturile juridice stabilite între avocat și client, orice imixtiune din partea vreunui organ al Statului este inadmisibilă.
Însă, în aplicarea textului art. 274 alin. 3 C.pr.civ., potrivit cu care Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori va considera motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat" nu se intervine în contractul de asistență judiciară, care își produce pe deplin efectele între părți (art. 969 C.civ.), ci doar se apreciază în ce măsură onorariul părții care a câștigat procesul trebuie suportat de partea care a pierdut, față de mărimea pretențiilor și de complexitatea cauzei.
Fundamentul acordării cheltuielilor de judecată, în care sunt incluse și sumele de bani plătite avocatului cu titlu de onorariu, îl reprezintă culpa procesuală, iar în funcție de situația concretă instanța are posibilitatea să îl oblige pe cel care a pierdut procesul să suporte numai o parte din suma ce reprezintă onorariul de avocat plătit de partea ce a câștigat procesul, apreciind că aceasta din urmă a săvârșit un abuz de drept, deci o faptă ilicită și prejudiciabilă care îi antrenează răspunderea civilă delictuală.
În spiritul acestei interpretări sunt doctrina și jurisprudența recentă (spre ex. dec. nr. 2280/2000 a Curții de Apel București, Secția a IV a civilă, sent. civ. nr. 4782/2003a Judecătoriei Sectorului 5 București, sent. civ. nr. 4116/2004 a Judecătoriei Sectorului 3 București), la care se adaugă și principiul certitudinii jurisprudențiale și a siguranței publice desprins în Hotărârea CEDO din 06.12.2007, cauza B. împotriva României.
Din considerentele expuse și având în vedere disp. art. 371/7 alin. 2 C.pr.civ., potrivit cu care cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit ()", precum și caracterul general al normei juridice înscrise în art. 274 alin. 3 C.pr.civ., instanța apreciază că se impune reducerea de la 1700 lei la 500 lei a onorariului de avocat pentru faza de executare silită.
În concret instanța are în vedere, într-o apreciere de ansamblu, valoarea pricinii, respectiv suma de_ lei reprezentând contravaloarea drepturi salariale, stabilite prin sentința civilă nr. 6318/2012 pronunțată la data de 28.09.2012 de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, munca depusă de avocat, respectiv formularea unei cereri prin care a solicitat executorului judecătoresc executarea silită a titlului executoriu mai sus menționat, criterii ce au fost analizate prin prisma necesității asigurării unui raport de proporționalitate și a unui just echilibru între drepturile și interesele legitime ale ambelor părți.
Reducerea sumei sus-menționate antrenează consecința firească a anulării in parte a actelor contestate, respectiv procesul verbal de cheltuieli din data de 20.11.2012 și înființarea de poprire din data de 20.11.2012 in cadrul dosarului de executare nr. 350/E/2012 al B. I. M., pentru suma de 1250 lei, reprezentând onorariu avocat, achitat in faza executării silite prin chitanța . nr. 0502 din 12.11.2012.
Cu privire la capătul de cerere privind întoarcerea executării silite, instanța apreciază că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 404 indice 1 - 404 indice 3 C. pr. civ.
Potrivit dispozițiilor art. 4041 C. p. civ, în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării prin restabilirea situației anterioare.
Instituția întoarcerii executării silite este un incident apărut în procedura de executare silită ca urmare a desființării titlului executoriu sau a executării însăși, care conduce la repunerea părților în situația anterioară.
În speță, având in vedere admiterea parțială a contestației la executare și anularea procesului verbal de cheltuieli și a înființării de poprire in ceea ce privește suma de 1250 lei, reprezentând onorariu avocat in faza executării silite, este îndreptățită contestatoarea la restituirea sumei achitate cu acest titlu.
Față de aceste considerente, având în vedere prevederile art. 373 C.pr.civ. și ale art. 404 indice 1 - 404 indice 3 C.pr.civ., instanța se va admite acest capăt de cerere și se va dispune întoarcerea executării pornite în dosarul 350/E/2012 al B. I. M. prin restituirea de către intimat a sumei de 1250 lei reprezentând onorariu avocat achitat in faza executării silite.
In temeiul art. 274 din Cod proc civ, in lipsa unei cereri exprese, instanța va lua act că nu se solicită cheltuieli de executare.
Prin decizia civila nr.1386/21.08.2013 a Tribunalului D. s-a admis recursul declarat de recurentul intimat T. I., împotriva sentinței civile nr. 5334/02.04.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata contestatoare S. C. Marfă SA și intimatul B. M. I.,s-a casat sentința civilă recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
In considerente s-a retinut ca instanța de fond a fost învestită cu soluționarea unei contestații la executare împotriva actului de executare privind înființarea popririi datat în 20.11.2012 din dosarul de executare nr. 350/E/2012 al B.E.J. I. M., privind pe creditorul T. I., contestație prin care s-a solicitat anularea în parte a acestui act de executare, în ce privește onorariul avocatului de 500 lei.
Contestatoarea S. C. Marfă SA a contestat poprirea înființată asupra conturilor sale, deschise la B. Post C., în favoarea creditorului T. I., stabilind în acest fel obiectul cererii.
În situația în care s-a contestat poprirea înființată, aceasta nu se putea hotărî decât în contradictoriu cu terțul poprit care devine parte în procedura de executare, fiind un subiect al contestației la executare.
La judecarea contestației la executare iau parte, în primul rând, părțile direct interesate în procedura de executare, debitorul urmărit și creditorul urmăritor, iar în cadrul executării prin poprire și terțul poprit, devenit parte în procedura de executare.
Examinarea contestației la poprire trebuie făcută în condiții de contradictorialitate și opozabilitate cu terțul poprit, în această situație calitate procesuală pasivă are și terțul poprit, astfel că, în temeiul art. 129 C.proc.civ., instanța avea obligația să pună în discuția părților introducerea în cauză a terțului poprit.
Sigur, în virtutea principiului disponibilității, reclamantul este cel care stabilește cadrul procesual, dar aceasta nu împiedică instanța să verifice calitatea părților, în considerarea faptului că raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății.
De altfel, contestatoarea a stabilit clar obiectul cererii și a indicat prin cererea de chemare în judecată pe terțul poprit, însă în cauză nu a fost stabilit în mod corect cadrul procesual în privința participanților la proces, având în vedere că judecarea contestației nu se poate face decât în contradictoriu cu citarea părților implicate în faza executării silite.
Într-o contestație la executare, instanța trebuie să analizeze valabilitatea actelor din dosarul de executare în contradictoriu cu toate părțile implicate în faza executării silite și, întrucât, pronunțarea unei hotărâri uniforme reprezintă o necesitate obiectivă în materia nulităților actelor de executare, litisconsorțiul este întotdeauna necesar, obligatoriu și unitar.
Datorită naturii litigiului, coparticiparea procesuală este obligatorie, ori acest motiv de ordine publică, conduce, inevitabil, la desființarea sentinței pentru nerespectarea de către instanță a prevederilor art. 47 Cod procedură civilă.
Cu referire la acest motiv de ordine publică ce privește nerespectarea condiției coparticipării procesuale obligatorii, examinarea contestației la executare de față, trebuia făcută în condiții de contradictorialitate și opozabilitate și cu terțul poprit, astfel că, în temeiul art. 129 C.proc.civ., instanța avea obligația să pună în discuția părților introducerea în cauză a terțului poprit Trezoreria C..
Analiza contestației la executare fără a se introduce în cauză terțul poprit, a condus la stabilirea incorectă a cadrului procesual, lipsind de orice eficacitate juridică analiza în fond a cererii.
Astfel, se constată că în mod greșit, cu încălcarea normelor privind executarea silită, prima instanță a soluționat cauza fără introducerea în cauză a terțului poprit, făcând imposibilă exercitarea controlului de legalitate direct de către instanța de recurs, ori soluționând astfel cauza, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, supusă desființării.
În raport de acest motiv, care face de prisos analiza celorlalte critici formulate de recurent, sentința este nelegală, astfel că, în temeiul art. 312 alin. 1 și 5 C.proc.civ., se impune admiterea recursului, casarea sentinței civile și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru a se asigura o judecată unitară a cauzei, urmând ca în rejudecare, criticile formulate de recurent prin motivele de recurs să fie analizate sub formă de apărări.
Primind dosarul Judecatoria C. l-a inregistrat sub nr._ .
La termenul din 11.10.2013 s-a dispus citarea contestatorului cu mentiunea de a preciza daca solicita introducerea in cauza a tertului poprit.
La data de 19.11.2013 contestatorul a depus precizare de actiune prin care a solicitat introducerea in cauza a tertului poprit B. SA.
A atasat extras Ecris privind dosarul nr._ al Curtii de Apel C..
Prin incheierea de sedinta de la 22.11.2013 s-a dispus introducerea in cauza a tertului poprit conform precizarii de actiune.
La termenul din 24.01.2014 s-a respins excepția netimbrării invocata in intâmpinarea din primul dosar de fond de intimatul T. I. ,s-a admis proba cu înscrisurile depuse la dosar de către contestator si intimatul T. I.,s-a dispus efectuarea unei adrese către B. I. M. în vederea comunicării in copie a actelor care au stat la baza procesului – verbal privind cheltuielile de executare din dosarul de executare nr.350/E/2012,depunindu-se relatiile solicitate cu adresa la 14.02.2014.
Analizind actele si lucrarile dosarului instanta retine in fapt urmatoarele:
La ultimul termen de judecata din primul dosar de fond instanta a invocat din oficiu exceptia lipsei calității procesuale pasive a intimatului B. I. M. .
Potrivit art. 2 alin. 1 din legea nr. 188/2000, executorul judecătoresc este învestit sa îndeplinească un serviciu de interes public, iar potrivit disp. art. 7 alin. 1 lit. a din aceeași lege executorul judecătoresc are atribuția de a pune în executare a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii.De asemenea, disp. art. 60 si 61 din legea nr. 188/2000 prevăd ca actele executorilor judecătorești sunt supuse, în condițiile legii, controlului instanțelor judecătorești competente, cei interesați sau vătămați prin actele de executare putând formula contestație la executare, în condițiile prevăzute de Codul de procedura civila.
Astfel ,Biroul Executorului este institutia care instrumentează dosarul de executare si nu parte in acestaa,astfel ca nu are interese proprii in efectuarea executarii.
Prin urmare instanta va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului B. I. M. fiind intemeiata si va respinge contestația la executare precizată formulată de contestatoare in contradictoriu cu intimatul B. I. M. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă
In ceea ce priveste contestația la executare precizată formulată de contestatoare împotriva celorlalte parti instanta retine urmatoarele:
Prin sentinta civila nr. 6318/2012 pronunțată la data de 28.09.2012 de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul T. I. în contradictoriu cu Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfa C. Marfa SA – Sucursala Banat Oltenia, pârâta fiind obligată la plata diferenței de salariu dintre drepturile salariale calculate in raport de salariul de bază minim brut de 700 lei și drepturile efectiv plătite pe perioada 01.06._10 sume actualizate cu rata inflatiei monedei nationale de la data fiecarei scadente si pina la data platii efective ,precum si dobinda legala și a sporului de 25% pentru condiții speciale de muncă pentru perioada lucrata in intervalul 01.06._10, sumă actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective, precum și dobânda legală și 500 lei cheltuieli de judecată .
La data de 12.11.2012 intimatul creditor T. I. s-a adresat cu o cerere executorului judecătoresc solicitând începerea executării silite
La data de 13.11.2012, prin încheierea din Camera de Consiliu nr. 6856 pronunțată în dosarul_/215/2012 Judecătoria C. a dispus încuviințarea executării silite a sentinței civilă nr. 6318 pronunțată la data de 28.09.2012 de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ în ceea ce-l privește pe intimatul T. I. .
B. I. M. a format dosarul de executare nr. 350/E/2012 în cadrul căruia a încheiat procesul verbal din 20.11.2012 cuprinzând cheltuielile de executare .
La data de 20.11.2012 s-a dispus înființarea popririi in mâinile terțului poprit B. Post SA asupra conturilor debitorului pentru acoperirea sumei de_,36 lei, ce reprezintă debit datorat conform titlului executoriu și cheltuieli de executare .
La data de 26.03.2013 s-a întocmit procesul verbal pentru desăvârșirea executării silite, titlul executoriu fiind executat prin poprire (fila 44).
Prin actiunea asa cum a fost precizata la 28.02.2014 in primul dosar de fond contestatoarea a solicitat anularea procesului -verbal de cheltuieli de executare din data de 20.11.2012 și a adresei de înființare poprire creantă din data de 20.11.2012 emise in dosarul de executare nr. 350/E/2012 al B. I. M. in ceea ce priveste onorariul avocatului cuprins in cheltuielile de executare in sensul de a se diminua aceste cheltuieli sub valoarea de 500 lei acordata cu titlu de cheltuieli de judecata prin titlul executoriu ,precum si intoarcerea executarii silite prin a se dispune restabilirea situatiei anterioare in sensul de a fi obligate partile adverse sa le restituie cheltuielile de executare rezultate din diminuarea onorariului de avocat.
Prin procesul-verbal de cheltuieli de executare s-a stabilit un onorariu de avocat de 1750 lei ce a fost achitat potrivit chitantei . nr. 0502 din 12.11.2012 emisa de Cabinet de Avocat L. A. B. ,aflata in copie la fila 25 din primul dosar de fond ,imputernicirea avocatiala aflindu-se la fila 26.
Potrivit prevederilor art. 371 indice 7 alin. 2 Cod proc. civ., cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu, prin executare voluntară
Practica în materia cheltuielilor de judecată, care include și cheltuielile de executare, inclusiv a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele C. împotriva României, S. împotriva României, S. și alții împotriva României, R. împotriva României), a stabilit că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.
Cheltuielile suportate trebuie să fie echitabile și raționale, să asigure acoperirea unui onorariu just, iar nu exagerat, disproporționat față de previziunile firești ale părților în proces, susceptibil de a fi o cauză de sărăcire a uneia dintre părți și de îmbogățire a alteia sau de pedeapsă civilă stabilită în folosul celui care triumfă în proces.
Cuantumul cheltuielilor de executare poate fi cenzurat de instanța de judecată, care trebuie să verifice dacă cheltuielile stabilite prin procesul-verbal au fost necesare pentru efectuarea executării, dacă sunt reale și dacă nu sunt disproporționate față de cuantumul creanței și volumul de muncă efectuată de cei implicați în executare, întrucât chiar dacă debitorul este în culpă pentru faptul că nu a executat de bună-voie creanța cuprinsă într-un titlu executoriu, aceasta nu înseamnă că creditorul său poate efectua cheltuieli de executare exagerate, știind că le va recupera în temeiul art. 371/7 alin. 2 Cod procedură civilă.
În acest sens, instanța mai reține că, pentru identitate de rațiune și având în vedere faptul că executarea silită este considerată o parte a procesului civil, dispozițiile art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă sunt aplicabile și în faza de executare silită.,iar potrivit acestora judecatorii au dreptul sa mareasca sau sa micsoreze onorariile avocatilor potrivit cu cele prevazute in tabloul onorariilor minimale sau ori de cite ori se va constata ca sunt nepotrivit de mici sau de mari ,fata de valoarea pricinii sau de munca indeplinita de avocat.
Instanta apreciaza insa ca se impune in speta reducerea onorariului de avocat de 1750 lei platit de creditor in faza executarii silite avind in vedere valoarea pricinii de 17.726lei reprezentind drepturi salariale, necesitatea asigurării unui raport de proporționalitate și a unui just echilibru între drepturile și interesele legitime ale ambelor părți,munca depusă de avocat in faza executarii silite constind in formularea cererii de executare.
Ca urmare a reducerii sumei constind in onorariu de avocat instanta va dispune anularea in parte a procesului -verbal de cheltuieli de executare din data de 20.11.2012 și a adresei de înființare poprire creantă din data de 20.11.2012 emise in dosarul de executare nr. 350/E/2012 al B. I. M., pentru suma de 1250 lei.
Cu privire la capatul de cerere referitor la intoarcerea executarii silite instanta va avea in vedere art. 404 indice 1 - 404 indice 3 C. pr. civ.
Potrivit dispozițiilor art. 4041 C. p. civ, în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării prin restabilirea situației anterioare.
Instituția întoarcerii executării silite este un incident apărut în procedura de executare silită ca urmare a desființării titlului executoriu sau a executării însăși, care conduce la repunerea părților în situația anterioară.
În speță, având in vedere admiterea parțială a contestației la executare și anularea procesului verbal de cheltuieli și a înființării de poprire in ceea ce privește suma de 1250 lei, reprezentând onorariu avocat in faza executării silite, este îndreptățită contestatoarea la restituirea sumei achitate cu acest titlu.
Față de aceste considerente, având în vedere prevederile art. 373 C.pr.civ. și ale art. 404 indice 1 - 404 indice 3 C.pr.civ., instanța se va admite acest capăt de cerere și se va dispune întoarcerea executării silite pornite în dosarul 350/E/2012 al B. I. M. în sensul că dispune restituirea de către intimatul T. I. către contestatoare a sumei de 1250 lei reprezentând onorariu de avocat.
In temeiul art. 274 din Cod proc civ, va lua act că intimatul T. I. nu a solicitat cheltuieli de judecată
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului B. I. M. .
Respinge contestația la executare precizată formulată de contestatoarea S. „C. MARFA „SA "Bucuresti cu sediul procedural ales la Sucursala Banat Oltenia din C.,. A in contradictoriu cu intimatul B. I. M. cu sediul in C.,..54A(fost 104) jud.D. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Admite contestația la executare precizată formulată de contestatoare împotriva intimatului T. I. cu domiciliul procedural ales în C., . 4 a, ., jud. D. si a tertului poprit B. SA cu sediul in C.,..D.,ca întemeiată.
Anulează in parte procesul -verbal de cheltuieli de executare din data de 20.11.2012 și adresa de înființare poprire creantă din data de 20.11.2012 emise in dosarul de executare nr. 350/E/2012 al B. I. M., pentru suma de 1250 lei, reprezentând onorariu de avocat, in sensul că reduce onorariul de avocat achitat in faza executării silite prin chitanța . nr. 0502 din 12.11.2012, de la suma de 1750 lei la suma de 500 lei.
Dispune întoarcerea executării silite pornite în dosarul 350/E/2012 al B. I. M. în sensul că dispune restituirea de către intimatul T. I. către contestatoare a sumei de 1250 lei reprezentând onorariu de avocat.
Ia act că intimatul T. I. nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.02.2014.
P. Grefier
redCCM tehnored LN 6 ex/15.04.2014
← Pretenţii. Sentința nr. 1628/2014. Judecătoria CRAIOVA | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 28/2014. Judecătoria... → |
---|