Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 8/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 8/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 08-12-2014 în dosarul nr. 30201/215/2014
DOSAR NR._ -înlocuire amendă-
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA JUDEȚUL D.
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 8 DECEMBRIE 2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE M. M.
GREFIER C. C. S.
Pe rol soluționarea cererii formulate de petenta R. R. Direcția Silvică D. în contradictoriu cu intimatul R. E. privind înlocuirea sancțiuni amenzii contravenționale, cu prestarea unei munci în folosul comunității.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
În baza art 238 N.c.pr.civilă instanța estimează durata procesului la o lună.
În baza art. 208 alin. 2 N. C. pr. civilă decade intimatul din dreptul de a propune de probe și invoca excepții, în afara celor de ordine publică.
Consideră pertinentă, concludentă, legală și utilă proba solicitată, astfel că în baza 237 alin. 2 pct. 7 coroborat cu disp. art. 258 alin. 1 N.C. pr. civilă încuviințează petentei proba cu înscrisuri.
Instanța constată dosarul în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.
J U D E C A T A
Constată că la data de 31 iulie 2014 petenta R. R. Direcția Silvică D. în contradictoriu cu intimatul R. E. a formulat cerere de înlocuirea sancțiuni amenzii contravenționale în sumă de 800 lei, cu prestarea unei munci în folosul comunității.
În motivarea cererii petenta a arătat că intimatul nu a achitat amenda contravențională în sumă de 800 lei aplicată acestuia prin procesul verbal de contravenție . 11 nr._/3 octombrie 2013
De asemenea petentul a mai arătat că din cuprinsul dosarului de executare al Primăriei rezultă că nu există posibilitatea executării silite.
În drept au fost invocate disp. art. 9 alin. 3 din O. G. 2/2002 modificată și completată.
Petenta în dovedirea cererii a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, probă apreciată de instanță ca fiind utilă și încuviințată ca atare, la dosar fiind depuse verbal de contravenție . 11 nr._/3 octombrie 2013, adresa nr. 942/25 noiembrie 2013, recipisă poștală.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține că în cauză sunt aplicabile disp. art. 9 alin. 1 și 2 din O. G. 2/2001 potrivit cărora prestarea unei activități în folosul comunității poate fi stabilită numai prin lege și numai pe o durată ce nu poate depăși 300 ore.
Astfel, potrivit prev. art. 9 alin. 3, cererea formulată de agentul de constatare pare a fi inadmisibilă, cât timp actul normativ nu reglementează sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității alternativ cu sancțiunea amenzii contravenționale.
Instanța constată că disp. art. 9 din O. G. 2/2001 au fost introduse prin Legea 352/2006, iar între disp. art. 9 alin. 1 și 2 și dispozițiile nou introduse prin Legea 352/2006 există contradicții în ceea ce privește necesitatea prevederii legale a sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității alternativ cu amenda contravențională.
Totuși,analizând actul normativ elaborat, instanța constată că cererea de înlocuire constituie o procedură de executare a sancțiunii contravenționale a amenzii, iar normele de reglementare ale acestei proceduri prezintă un caracter derogatoriu. Constituind o modalitate alternativă de executare, nu mai este necesară procedura expresă a sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității alternativ cu sancțiunea amenzii.
Instanța mai reține că prin Decizia nr. 1354/2008, Curtea Constituțională a constatat că acordul contravenientului, conform cu art. 9 din O. G. 2/2001 încalcă disp. art. 1 din Constituție.
Față de cele menționate, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale cererii de înlocuire, respectiv dobândirea caracterului de titlu executoriu al procesului verbal și imposibilitatea de executare silită, astfel că va admite cererea formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de petenta R. R. Direcția Silvică D. cu sediul în C., .. 19 CUI_ în contradictoriu cu intimatul R. E. domiciliat în ., ., CNP_.
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 800 lei aplicată prin procesul verbal . 11 nr._/3 octombrie 2013 cu sancțiunea obligării intimatului la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 80 ore, sancțiunea urmând a fi executată pe lângă Primăria comunei Amărăștii de Jos, județul D. în domeniile stabilite de Primarul comunei Amărăștii de Jos, județul D..
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 8 decembrie 2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. MINCĂC. C.S.
Red.M.M./tehnored. C.C.S.
4ex./17.12.2014
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 17/2014. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6130/2014. Judecătoria... → |
---|