Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 28-10-2014 în dosarul nr. 26735/215/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2014

Ședința publică de la 28 Octombrie 2014

Instanța constituită din:

Președinte L.-D. B.

Grefier C.-E. C.

Pe rol judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul R. I., împotriva procesului verbal de contravenție ., nr._ încheiat la data de 19.06.2014 de intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului D..

Pe rol judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul P. Nicușor C., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 01.08.2013 de către intimatul Inspectoratul de Poliție Județean D..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul personal, intimata fiind lipsă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța procedează la identificarea petentului, care se legitimează cu CI ., nr._, CNP_.

Verificând competența, în conformitate cu prevederile art. 131 alin. 1 N.C.p.civ., instanța constată că, potrivit dispozițiilor art. 94 alin. 3 N.C.p.civ. și art. 32 din OG nr. 2/2001, este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei.

Potrivit dispozițiilor art. 238 NCPCiv, raportat la obiectul și natura cauzei, precum și la natura și complexitatea probatoriului necesar soluționării fondului, instanța, după ascultarea părților, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului, la un termen de șase luni.

Petentul arată că nu are cereri prealabile de formulat.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în vederea propunerii de probe.

Petentul solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale cu martorul A. M. D..

Constatând că proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorul A. M. D., solicitate de petent, sunt admisibile, putând duce la soluționarea procesului, în temeiul dispozițiilor art. 258 raportat la dispozițiile art. 255 NCPCiv, le încuviințează.

Petentul arată că martorul încuviințat se află în sala de judecată și solicită audierea acestuia.

Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 321 NCPCiv, procedează la administrarea probei testimoniale, în cadrul căreia a fost audiat, sub prestare de jurământ, martorul A. D. M., a cărui declarație a fost consemnată și atașată la dosar.

Petentul arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind cereri noi de formulat sau excepții de invocat, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 392 NCPCiv, declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.

Petentul solicită admiterea plângerii; anularea procesului verbal de contravenție; fără cheltuieli de judecată.

In temeiul art. 394 NCPCiv instanța declară închise dezbaterile și reține cauza in pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra plângerii contravenționale de față, constată următoarele:

La data de 04.07.2014 s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr._ plângerea contravențională formulată de petentul R. I. prin care solicită anularea procesului verbal de contravenție ., nr._ încheiat la data de 19.06.2014 de intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului D. și exonerarea sa de plata amenzii contravenționale in cuantum de 500 lei.

In motivare petentul a arătat că este angajat ca taximetrist la firma Romnicon, pe autoturismul marca Dacia L., cu numărul de înmatriculare_, iar în timp ce transporta un client a fost oprit de un echipaj al poliției rutiere care i-a solicitat actele la control, atât ale sale cât și ale autoturismului, după care i le-au restituit. Unul din agenții de poliție, văzând că toate actele sunt în regulă, i-a reproșat de ce nu are afișat ecusonul la loc vizibil, adică la oglinda retrovizoare, petentul transmițându-i că nu poate să-l agațe la oglindă întrucât l-ar putea încurca. Agentul de poliție nu l-a luat în seamă și l-a sancționat cu amendă în cuantum de 500 lei.

Petentul nu a întemeiat plângerea în drept.

A depus la dosar, procesul verbal de contravenție, xerocopie de pe caretea de identitate, permisul de conducere, certificat profesional și dovada achitării taxei judiciare de timbru.

În dovedire a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale cu martorul A. M. D..

Intimatul legal citat a depus, prin serviciul registratură, întâmpinare la data de 01.08.2014, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale formulate de petent ca neîntemeiată.

In motivarea întâmpinării, intimatul a arătat că procesul verbal de contravenție este incheiat cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

In ceea ce privește situația de fapt reținută de agentul constatator, intimatul a arătat că aceasta nu poate fi inlăturată de declarația unui martor, respectiv o probă directă nu poate fi inlăturată de o probă indirectă.

Cu privire la temeinicia procesului verbal contestat, intimatul a invederat că, deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare, din economia art. 34 rezultă că procesul verbal face dovada deplină a situației de fapt și incadrării in drept.

In probațiune, intimatul a arătat că nu deține material probatoriu, intrucât abaterea a fost constatată in mod direct de agentul de poliție.

In drept au fost invocate prevederile OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor.

În conformitate cu prevederile art. 411 din Codul de procedură civilă, a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului instituției.

La termenul de judecată din data de 28.10.2014, apreciind asupra admisibilității probelor propuse și a aptitudinii lor de a duce la soluționarea procesului, în temeiul art. 258 rap. La art. 255 alin. 1 N Cod procedură civilă, instanța a încuviințat pentru petent proba cu înscrisurile deja depuse la dosarul cauzei și proba testimonială cu martorul A. M. D., declarația acestuia fiind atașată la dosarul cauzei.

Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 19.06.2014 de către intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului D., petentul R. I. a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 55 alin. 1 lit. a din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, cu amendă în cuantum de 500 lei.

In cuprinsul procesului verbal s-a reținut că la data de 19.06.2014, ora 1604, in Municipiul C., stația taxi Piața Centrală, petentul, in calitate de conducător al autoturismului marca Dacia L. cu nr. de înmatriculare_ a efectuat activități de transport persoane in regim taxi fără a avea afișat la loc vizibil ecusonul cu numele și fotografia.

Instanța reține ,de asemenea si împrejurarea că faptei i s-a dat o corectă încadrare juridică, petentul fiind sancționat pentru săvârșirea contravențiilor prevăzută de art. 55 alin. 1 lit. a din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, cu modificările ulterioare constând în constând „Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni, și se sancționează după cum urmează … cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei…. aplicabilă taximetriștilor pentru nerespectarea prevederilor art. 19, art. 34, art. 35 alin. (2) și art. 43” cu amendă in cuantum de 500 lei.

Procesul verbal a fost semnat de către petent, fără obiecțiuni.

Plângerea a fost formulată în termenul legal.

Fiind investită, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal instanța reține următoarele:

Instanța reține că, în ceea ce privește legalitateaprocesului-verbal, petentul nu a invocat nici un motiv de nelegalitate, dar verificând din oficiu acest legalitatea, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal întocmit.

Astfel, procesul-verbal conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale din actul de identitate, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare a căii de atac.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța reține că, deși OG nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34, rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situație de fapt și a incadrării in drept până la proba contrară. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumate nevinovate și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment de prezunțiile bazate pe fapte sau legi operează in toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția europeană a drepturilor omului, in măsura in care statul respectă limite rezonabile, având in vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare ( cauza Salabiaku c. Franței, Hotărârea din 7 octombrie 1988, parag. 28, cauza Vastberga Taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, Hotărârea din 23 iulie 2002, parag. 113).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, insă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii in ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, Hotîrârea din 7 septembrie 1999).

In analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere au drept scop reglementarea și garantarea respectării regulilor privind autorizarea, organizarea, atribuirea gestiunii și controlul efectuării serviciilor de transport în regim de taxi sau de transport în regim de închiriere, iar respectarea regulilor impuse de acest act normativ are implicații majore asupra garantării dreptului la viată și la integritate al persoanelor și bunurilor și pentru instituirea unui climat de securitate socială, astfel că interesul societății in respectarea acestor reguli este de importanță capitală. In același timp, insă, persoana sancționată in baza acestui act normativ are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din OG nr. 2/2001), in cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea imprejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita de proporționalitate intre scopul urmărit de autoritățile statului, de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale, prin impunerea unor condiții imposibil de indeplinit, și respectarea dreptului la apărare al perosanei sancționate contravențional ( cauza A. c. României, Hotărârea din 4 octombrie 2007).

Din întregul material probator administrat în cauză, instanța constată că a fost răsturnată prezumția de temeinicie a procesului-verbal contestat, în sensul că petentul a făcut dovada unei situații de fapt contrare celei reținute în cuprinsul acestuia.

Potrivit art. 35 alin. 2 din Legea nr. 38/2002 " Taxiul trebuie să aibă afișat în interior, la loc vizibil, o listă care să poată fi consultată de către client, cuprinzând titularul legal al autorizației taxi și tarifele de distanță, de staționare și de pornire, pe timp de zi și pe timp de noapte, purtând ștampila primăriei localității de autorizare, precum și un ecuson cuprinzând numele și fotografia conducătorului auto".

Din declarațiile martorului audiat in cauză A. M. D., instanța reține că acesta a fost prezent la momentul la care s-a efectuat controlul asupra autoturismului in regim taxi condus de petent, iar după ce petentul le-a prezentat agenților documentele prevăzute de lege, i-au reproșat faptul că nu avea ecusonul cu numele și fotografia afișat la loc vizibil. A mai preciza că acel ecuson era lipit pe bordul autoturismului, insă agentul i-a reproșat că nu il ține la oglindă.

Instanța constată astfel că s-a făcut dovada că la momentul controlul petentul avea afișat la loc vizibil ecusonul cu numele și fotografia, dispozițiile legale fiind respectate.

Nu poate fi reținută de către instanță apărarea intimatului, în sensul că nu pot fi înlăturate constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, ca act de autoritate, prin declarația unui martor căreia să i se dea relevanță maximă. Aceasta întrucât procesul-verbal de contravenție se bucură, așa cum s-a arătat anterior, de prezumția de legalitate doar până la proba contrară, pe care petentul a reușit să o facă cu declarația martorului audiat în cauză.

În ceea ce privește apărarea intimatului referitoare la forța probantă a declarației de martor, ca probă indirectă, în raport cu constatările agentului de poliție, ca probă directă, instanța reține că și aceasta este neîntemeiată întrucât declarația administrată în cauză provine de la un martor ocular, fiind deci tot o probă directă.

Ca atare, instanța apreciază că petentul a reușit, prin proba testimonială administrată în cauză, să răstoarne prezumția relativă de temeinicie a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției.

În concluzie, pentru motivele de fapt și de drept sus – menționate, instanța urmează să admită plângerea contravențională, să anuleze procesul verbal de contravenție . nr._ din 19.06.2014 întocmit de intimat si sa exonereze petentul de plata amenzii în cuantum de 2500 lei aplicată prin acesta.

Instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea contravențională, formulată de petentul R. I., cu domiciliul în ., sat Milești, ., jud. D., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului D., cu sediul în C., ., jud. D..

Anulează procesul verbal de contravenție . nr._ din 19.06.2014, întocmit de intimat.

Exonerează petentul de plata amenzii contravenționale în cuantum de 500 de lei aplicată prin procesul-verbal.

Cu drept de apel la Tribunalul D. – Secția C. Administrativ și Fiscal, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, azi, 28.10.2014.

Președinte Grefier

L. D. B. C. E. C.

Red.lDB

teh. CCE/4ex/18.11.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CRAIOVA