Plângere contravenţională. Sentința nr. 6891/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6891/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 14-05-2014 în dosarul nr. 36622/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința Civilă Nr. 6891/2014
Ședința publică de la 14 Mai 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE –C. M. R.
Grefier –B. A. E.
Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe petentul L. I. în contradictoriu cu intimatul I. D., având ca obiect plângere contravențională .
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns petentul personal și asistat de avocat I. B. A. și martorul N. N., lipsă fiind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se prezintă martorul N. N., având C.N.P_.
Instanța procedează la administrarea probei testimoniale în cauză fiind audiat martorul N. N. a cărui declarație a fost consemnată și atașată la prezenta cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probatoriul fiind administrat, instanța acordă cuvântul apărătorului petentului asupra fondului cauzei.
Avocat I. B. A. pentru petent, având cuvântul pe fondul cauzei solicită instanței admiterea plângerii contravenționale, anularea procesului verbal de contravenție, fără cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată și reține următoarele:
Prin plângerea contravențională formulată la data de 06.11.2013 și înregistrată sub nr._ petentul L. I. a contestat procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 24.10.2013 .
În motivarea plângerii petentul a arătat că nu se face vinovată de contravențiile reținute în sarcina sa . Astfel, la data de 24.10.2013 în jurul orelor 12.30 în timp ce conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe Bulevardul Dacia în zona Gării s-a încadrat aproape de banda dreptă, a încetinit și a făcut virajul drepta, nu a văzut nici un pieton în drepta pe sensul de mers deoarece era parcat un autoturism cu nr. de înmatriculare_ chiar în dreptul trecerii de pietoni.
În drept au fost invocate disp. O.G 2/2001.
La dosar s-a depus procesul verbal contestat în original și copie, copie C.I .
Intimatul I. D. a depus la data de 12.12.2013 întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, întrucât nu pot fi înlăturate constatările făcute de agentul de poliție printr-o probă indirectă, respectiv declarația unui martor.
La data de 02.12.2013 s-a depus la dosarul cauzei răspuns la comunicare de către petent.
La solicitarea petentului, instanța a încuviințat proba cu acte și proba testimonială cu un martor, iar, în ședința publică din data de 14.05.2014 a fost audiat martorul N. N., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție contestat s-a reținut săvârșirea de către contestator a contravenției prevăzute de disp. art. 135, lit h din RA OUG 195/2002 R, constând în aceea că a circulat cu autoturismul pe . trecerea de pietoni din dreptul Pieței Gării nu a acordat prioritate de trecere pietonilor.
Conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța investită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază, de regulă, de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești.
O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum a constatat și Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Salabiaku c. Franței, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare.
În prezenta cauză, atât miza litigiului, cât și asigurarea posibilității petentului de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.
Verificând legalitatea procesului verbal de contravenție contestat potrivit art. 34, al. 1 din OG nr. 2/2001, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente (art. 16 si art. 17 din OG 2/2001).
Sub aspectul temeiniciei, analizând descrierea făcută faptelor în procesul-verbal de contraventie și declarațiile martorului propus de petent, instanța reține că petentul a circulat cu autoturismul pe . trecerea de pietoni din apropierea Pieței Gării se afla un autoturism parcat paralel cu trecerea și cu roțile pe partea stângă a trecerii, astfel că petentul a avut vizibilitate redusă, dar reține instanța că acesta nu a acordat prioritate de trecere pietonilor, deoarece nu a probat o stare de fapt contrară cu cea reținută în procesul verbal contestat.
Instanța nu va reține parcarea celuilalt autovehicul în imediata vecinătate atrecerii de pietoni ca fiind un caz fortuit, așa cum susține petentul, deoarece acesta avea posibilitatea încetinirii sau opririi autoturismului și asigurarea că nici un pieton nu se află angajat în traversare.
Având în vedere această stare de fapt ,instanța reține că petentul a săvârșit fapta reținută în sarcina sa, întrucât nu a dovedit o altă stare de fapt decât cea reținută de agentul constatator, dar, ținând cont de persoana contravenientului, de vârsta înaintată a acestuia, de atitudinea procesuală a petentului care a recunoscut fapta, de împrejurările concrete ale săvârșirii faptei, așa cum au fost relatate de către martorul audiat, de faptul că nu a fost pusă în pericol siguranța circulației sau a persoanelor, instanța apreciază că măsura avertisment este îndestulătoare pentru îndeplinirea funcției educativ-preventive a sancțiunii, astfel că, în temeiul art. 7 din OG 2/2001, instanța va admite plângerea și va dispune înlocuirea amenzii cu sancțiunea contravențională „AVERTISMENT” .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea formulată de petentul L. I., cu domiciliul în C., Brazda lui N., ..2, . în contradictoriu cu intimatul I. D., cu sediul în C., județul D. .
Dispune înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 320 lei, aplicată petentului prin procesul verbal de contravenție ., nr._/24.10.2013 emis de I.-D., cu sancțiunea contravențională,, Avertisment,,.
Menține restul dispozițiilor procesului verbal de contravenție.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 14.05.2014.
Președinte,Grefier,
C. M. R. A. E. B.
Red.C.M.R
Tehnored.A.B
C.R. 02 Iunie 2014
← Validare poprire. Sentința nr. 6908/2014. Judecătoria CRAIOVA | Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 187/2014.... → |
---|