Plângere contravenţională. Sentința nr. 720/2014. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 720/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 24-01-2014 în dosarul nr. 23798/215/2013
Dosar nr._ plângere contravențională
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 720
Ședința publică de la 24 Ianuarie 2014
Completul constituit din:
Președinte: D. R. C.
Grefier: C. Ș.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul B. R. G. și pe intimatul I. D., având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 17.01.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 24.01.2014.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria C. în data de 08.07.2013 sub nr._, petentul B. R. G. a formulat, în contradictoriu cu intimatul I. D. plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/29.06.2013 solicitând anularea acestuia, exonerarea de plata amenzii și anularea măsurii complementare de suspendare a dreptului de conducere pe o perioadă de 30 de zile.
A motivat că în timp ce conducea autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ pe DN 65 dinspre C. spre Pielești în zona depășirii interzise a trecut pe lângă autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ care circula în parte în afara părții carosabile și în parte pe banda sa de mers, fără să depășească linia continuă.
Ulterior a fost oprit de un echipaj de poliție care i-a emis procesul verbal de contravenție fără a i se permite să formuleze obiecțiuni și fără să îi pună în vedere că are acest drept.
Deși a solicitat agentului să îi lase spațiu la "alte mențiuni" acesta nu i-a permis să consemneze obiecțiunile deoarece completase cu de la sine putere că nu are de făcut obiecțiuni. Deoarece deplasarea sa fără a depăși linia continuă dintre sensurile de mers nu reprezintă o depășire efectivă ca și faptă prohibită de legea contravențională, fapta nu există drept pentru care solicită anularea procesului verbal.
În principal invocă nulitatea absolută a procesului verbal deoarece a fost încălcat art. 16 alin. 7, nefiindu-i adus la cunoștință dreptul de a formula obiecțiuni și faptul că agentul a refuzat să consemneze obiecțiunile la rubrica "alte mențiuni" iar în subsidiar anularea procesului verbal pentru lipsa faptei.
Intimatul I. D. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
Solicită ca instanța să constate că procesul verbal de contravenție este încheiat cu respectarea condițiilor de formă și de fond prevăzute de OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal, intimatul a solicitat instanței să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului, instanța neputând da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate, altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil. În opinia lor, instanța de judecată nu poate da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul verbal de contravenție, ceea ce este un act de autoritate. Astfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil.
Așadar, măsura dispusă de către agentul constatator este temeinică și legală, procesul-verbal făcând deplina dovadă a situației de fapt menționată în cuprinsul său.
Referitor la procesul-verbal intimatul consideră că instanța trebuie să-i recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, având în vedere că este întocmit de un agent la statului aflat în exercițiul funcțiunii.
Mai mult decât atât, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată de legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrinele de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești.
Arată că ca fapta pentru care petentul a fost sancționat a fost constată personal de agentul constatator, astfel încât procesul verbal, care a fost legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie.
Din analiza procesului verbal atacat, rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, cât și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute a art. 17 din același act normativ, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, faptele săvârșite și data comiterii acestora și semnătura agentului constatator.
Fapta a fost constatată în mod direct de agentul de poliție, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, competent și să sancționeze contravenții.
Procesul verbal în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului de poliție care l-a încheiat are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului cât timp acesta din urmă nu este în măsura să prezinte o probă contrară.
Potrivit art. 15 din ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, contravenția se constată printr-un proces verbal încheiat de persoane anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori. Pot fi a genți constatatori: primarii, ofițerii și subofițerii de poliție din cadrul MAI, special abilitați, persoanele împuternicite în acest scop de miniștri și lați conducători ai autorităților administrației publice centrale, de prefecți, președinți ai consiliilor județene, primari, de primarul general al Municipiului București, precum și alte persoane prevăzute în actele normative cu caracter special.
Faptele constatate în mod direct de către agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
Simpla negare a petentului în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu corespunde realității, nu poate răsturna prezumția de temeinicie și legalitate de care s e bucură procesul verbal, atâta timp cât acesta nu aduce probe, ori nu invocă împrejurări credibile.
Motivul pentru care procesele verbale prin care se constată și sancționează contravențiile sunt înzestrate cu această caracteristică este încrederea în faptul că organul emitent ( agentul, în această situație) consemnează exact faptele pe care le constată fără alte adăugiri sau deturnări ale realității. Aceasta cu atât mai mult cu cât în ipoteza menționării intenționate sau din neglijență a unor împrejurări nereale, agentul este expus unor posibile sancțiuni de natură disciplinară sau chiar penală.
De asemenea în doctrină s-a reținut în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor, că una din limitele până la care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent.
Astfel, în situația în care fapta este constatată personal, procesul verbal legal întocmit se va bucura de prezumția de temeinicie și instanța va porni în analizarea acestuia de la prezumția că el reflectă adevărul.
De altfel, Curtea face distincția între faptele constatate personal de către agentul constatator și cele care nu au fost constatate personal.
Având în vedere toate cele expuse mai sus, solicită să se constate faptul că procesul verbal de contravenție face dovada situației de fapt până la proba contrară, probă care în mod evident trebuie făcută de petent și nicidecum de agentul constatator.
Astfel, procesul verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forța probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta nu este în măsura să prezinte o probă contrară.
Menționează faptul că nu deține material probator, abaterea săvârșită fiind constatată în mod direct de către agentul constatator.
În temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ, solicită judecarea cauzei și în lipsă.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și un martor propus de petent.
Analizând actele dosarului instanța reține următoarele:
La data de 29.06.2013 a fost întocmit procesul verbal de contravenție . nr._ prin care petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 300 lei, reținându-se că a condus autoturismul Dacia L. cu numărul_ pe DN 65 dinspre mun. C., iar la km 13 a depășit autoutilitara cu nr._ în zona de acțiune a indicatorului depășirea interzisă, trecând peste marcajul continuu simplu care desparte sensul de mers.
La rubrica "alte mențiuni" este scris "Nu am" procesul verbal fiind semnat atât în dreptul acestei sintagme cât și la rubrica "am luat la cunoștință".
Petentul susține că procesul verbal este lovit de nulitate absolută deoarece au fost încălcate disp. art. 16 alin. 7 din OG 2/2001 deoarece nu a fost informat că are dreptul de a formula obiecțiuni iar la rubrica "alte mențiuni", deși a solicitat agentului constatator să îi lase spațiu acesta nu i-a permis să consemneze obiecțiunile deoarece el completase cu de la sine putere că nu ar avea obiecțiuni de făcut.
Potrivit art. 16 alin. 7 din OG 2/2001, în momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului-verbal.
Prin decizia Nr. XXII/19.03.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a stabilit că în raport de caracterul imperativ-limitativ al cazurilor in care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia in considerare si din oficiu, se impune ca in toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie sa le întrunească un asemenea act, inclusiv cel referitor la consemnarea distincta a obiecțiunilor contravenientului la conținutul lui, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției sa nu poate fi invocata decât daca s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.
Instanța reține că petentul nu a invocat vătămarea ce i s-a cauzat prin nerespectarea de către agent a obligației de a-i aduce la cunoștință că poate formula obiecțiuni, cu atât mai mult cu cât în plângere se arată că agentul nu i-a permis să consemneze obiecțiunile completând cu de la sine putere că nu ar avea, ceea ce denotă că petentul cunoștea că are dreptul a a-și exprima punctul de vedere cu privire la fapta care i se impută.
De asemenea, procesul verbal este semnat de petent atât la rubrica "alte mențiuni", unde scrie "nu am" cât și la rubrica "am luat la cunoștință" împrejurare în raport cu care instanța apreciază că acesta a avut posibilitatea de a formula obiecțiuni din moment ce a semnat chiar în locul special destinat consemnării opiniei sale. Nu se poate considera ca temeinică apărarea în sensul că a procedat astfel deoarece discuțiile deja degeneraseră, întrucât petentul a avut opțiunea de a semna sau nu actul respectiv, fiind greu de acceptat ipoteza că deși a semnat procesul verbal în locul unde trebuia să scrie obiecțiunile, a fost împiedicat să își exprime un punct de vedere iar semnătura a fost executată doar formal, fără a-și însuși conținutul textului.
În ceea ce privește temeinicia, în plângere petentul a susținut că a trecut pe lângă autovehiculul care circula în fața sa, în parte în afara părții carosabile și în parte pe banda sa de mers, fără a depăși linia continuă.
În ședință, a precizat că în fața sa circula o autoutilitară,, pe partea dreaptă, trei sferturi în afara părții carosabile, pe care a depășit-o fără a schimba direcția de mers și fără a trece peste linia continuă, în zonă exista linie continuă și semn care interzice depășirea, drumul era în linie dreaptă, fiind vizibilitate, iar din sens opus circulau mașini.
Martorul ascultat a relatat că în fața petentului circula o dubiță care a semnalizat dreapta și s-a încadrat să intre la QFort, iar când a devansat-o, dubița era trei sferturi ieșită în afara părții carosabile și circula pe partea dreaptă. Petentul a mers drept fără vira în vreun fel stânga, nefăcând vreo manevră pentru a devansa dubița, din față veneau mașini dar nu a fost depășită linia continuă și nu mai reține dacă era un alt semn care să interzică depășirea.
Potrivit art. 45 alin. 1 3 și 4 din OUG 195/2002:
- alin. 1: depășirea este manevra prin care un vehicul trece înaintea altui vehicul ori pe lângă un obstacol, aflat pe același sens de circulație, prin schimbarea direcției de mers și ieșirea de pe banda de circulație sau din șirul de vehicule în care s-a aflat inițial.
- alin. 3: atunci când prin manevra de depășire se trece peste axa care separă sensurile de circulație, conducătorii de vehicule trebuie să se asigure că din sens opus nu se apropie un vehicul și că dispun de spațiu suficient pentru a reintra pe banda inițială, unde au obligația să revină după efectuarea manevrei de depășire.
- alin. 4: nu constituie depășire, în sensul alin. (1), situația în care un vehicul circulă mai repede pe una dintre benzi decât vehiculele care circulă pe altă bandă în același sens de circulație.
Apărarea petentului (confirmată de martorul ascultat) potrivit căreia deplasarea s-a făcut fără a depăși linia continuă dintre sensurile de mers astfel că nu reprezintă o depășire efectivă ca și faptă prohibită de legea contravențională nu este întemeiată.
Din conținutul textelor menționate anterior rezultă că depășirea se poate efectua și fără a se trece peste axa care separă sensurile de mers (interpretarea per a contrario a sintagmei de la alin. 3 "atunci când prin manevra de depășire se trece peste axa care separă sensurile de circulație..") concluzie care este întărită și de prevederile art. 120 alin. 1 lit. h și i din HG 1391/2006 prin care se instituie interzicerea depășirii în două cazuri distincte: în zona de acțiune a indicatorului "Depășirea interzisa" (lit. h) și "când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circula, chiar si parțial, pe sensul opus, ori se încălca marcajul care delimitează spațiul de interzicere" (lit. i).
Contravenția prevăzută de lege constă în nerespectarea regulilor privind depășirea (art. 100 alin. 3 lit e din OUG 195/2002) fără a distinge între cazul de la litera h din HG 1391/2006 și cazul de la litera i din același act normativ astfel că procesul verbal este întocmit cu respectarea prevederilor legale.
Se reține că fapta a fost observată în mod direct de agentul constatator într-o zonă în care era vizibilitate iar autovehiculul care circula în fața nu ieșise de pe partea carosabilă și se afla în mers, împrejurări în raport cu care instanța consideră că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției chiar dacă acesta avea spațiu pentru de a depăși vehiculul respectiv fără a trece peste axul drumului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petentul B. R. G., cu domiciliul în C., ., ., ., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/29.06.2013, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului D., cu sediul în C., ., jud. D., ca neîntemeiată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare care se depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică azi, 24.01.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
D. R. C. C. Ș.
Red./tehn.CDR
4 ex/24.03.2014
| ← Pretenţii. Sentința nr. 366/2014. Judecătoria CRAIOVA | Pretenţii. Sentința nr. 732/2014. Judecătoria CRAIOVA → |
|---|
