Plângere contravenţională. Sentința nr. 9086/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 9086/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 24-06-2014 în dosarul nr. 7034/215/2014
Dosar nr._ - plângere contravențională –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9086/2014
Ședința publică de la 24 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C.-G. B.
Grefier L. T.
Pe rol soluționarea acțiunii civile formulată de petentul G. M., cu domiciliul în ., ., județul D. în contradictoriu cu intimatul IPJ D., cu sediul în C., ., județul D., având ca obiect plângere contraventionala.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns petentul și martorul S. Iulică, lipsind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
În temeiul art. 318-321 Cod proc.civ. instanța procedează la ascultarea martorului S. Iulică, sub prestare de jurământ, conform dispozițiilor art. 319 Cod proc.civ., declarația acestuia fiind consemnată si atasată la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Petentul solicită admiterea plângerii, anularea procesului verbal de contravenție întrucât nu se face vinovat de săvârșirea vreunei fapte, el doar a semnat procesul verbal.
În temeiul art. 394 C.pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.02.2014, sub nr._, petentul G. M. a contestat procesul verbal de contraventie . nr._ din data de 25.02.2014 solicitand admiterea plangerii contraventionale, anularea procesului verbal de contraventie cu consecinta exonerarii de la plata amenzii, anularea celor 4 puncte amenda si a restituirii permisului de conducere.
In motivarea plangerii petentul a aratat ca in fapt la data de 25.02.2014 ora 9,56 a condus auto marca Ford cu nr de inmartriculare BM-484-BN iar la intersectia .. I. J., a redus viteza pentru ca se apropia de un indicator trecere de pietoni, a vazut ca nu este niciun pieton si a continuat drumul, iar la aproximativ 30 m a fost oprit de un echipaj de politie.
I s-a adus la cunostinta ca nu a acordat prioritate unor pietoni care se angajasera pe trecerea de pietoni, lucru total neadevarat, deoarece pe trecerea de pietoni nu era niciun pieton angajat in traversare.
Arata petentul ca nu a fost de acord cu cele retinute dar a semnat procesul verbal pentru a i se inmana procesul verbal si nicidecum pentru ca s-ar fi facut vinovat de cele relatate in acesta.
In drept cererea nu a fost intemeiata.
In dovedire a solicitat proba cu inscrisuri si proba testimoniala cu martorul S. I..
In dovedirea plangerii a depus inscrisuri, respectiv procesul verbal in original, copia dovezii eliberata la data de 25.02.2014, copia cartii de identitate a petentului.
Cererea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru in cuantum de 20 lei.
Conform rezolutiei din data de 27.02.2014 instanta a dispus comunicarea cererii catre intimata IPJ D., care la data de 14.03.2014 a depus intampinare prin care a solicitat respingerea plangerii ca neintemeiate.
Solicită ca instanța să constate că procesul verbal de contravenție este încheiat cu respectarea condițiilor de formă și de fond prevăzute de OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal, intimata a solicitat instanței să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului, instanța neputând da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate, altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil. În opinia lor, instanța de judecată nu poate da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul verbal de contravenție, ceea ce este un act de autoritate. Astfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil
Așadar, măsura dispusă de către agentul constatator este temeinică și legală, procesul-verbal făcând deplina dovadă a situației de fapt menționată în cuprinsul său.
Referitor la procesul-verbal intimata consideră că instanța trebuie să-i recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, având în vedere că este întocmit de un agent la statului aflat în exercițiul funcțiunii.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal, intimata a învederat instanței că deși O.G. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare, din economia art. 34 rezultă că procesul-verbal face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept.
Mai mult decât atât, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată de legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrinele de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești.
Mai arata ca fapta pentru care petentul a fost sancționat a fost constatată personal de agentul constatator, astfel încât procesul verbal, care a fost legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie.
Din analiza procesului verbal atacat, rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, cât și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din același act normativ, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, faptele săvârșite și data comiterii acestora și semnătura agentului constatator.
Fapta a fost constatată în mod direct de agentul de poliție, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, competent să sancționeze contravenții.
Procesul verbal în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului de poliție care l-a încheiat are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului cât timp acesta din urmă nu este în măsura să prezinte o probă contrară.
Potrivit art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, contravenția se constată printr-un proces verbal încheiat de persoane anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori. Pot fi a genți constatatori: primarii, ofițerii și subofițerii de poliție din cadrul MAI, special abilitați, persoanele împuternicite în acest scop de miniștri și lați conducători ai autorităților administrației publice centrale, de prefecți, președinți ai consiliilor județene, primari, de primarul general al M. București, precum și alte persoane prevăzute în actele normative cu caracter special.
Faptele constatate în mod direct de către agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund realității.
Simpla negarea petentului în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu corespunde realității, nu poate răsturna prezumția de temeinicie și legalitate de care se bucură procesul verbal, atâta timp cât acesta nu aduce probe, ori nu invocă împrejurări credibile.
Motivul pentru care procesele verbale prin care se constată și sancționează contravențiile sunt înzestrate cu această caracteristică este încrederea în faptul că organul emitent (agentul, în această situație) consemnează exact faptele pe care le constată fără alte adăugiri sau deturnări ale realității. Aceasta cu atât mai mult cu cât în ipoteza menționării intenționate sau din neglijență a unor împrejurări nereale, agentul este expus unor posibile sancțiuni de natură disciplinară sau chiar penală.
De asemenea în doctrină s-a reținut în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor, că una din limitele până la care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent.
Astfel, în situația în care fapta este constatată personal, procesul verbal legal întocmit se va bucura de prezumția de temeinicie și instanța va porni în analizarea acestuia de la prezumția că el reflectă adevărul.
De altfel, Curtea face distincția între faptele constatate personal de către agentul constatator și cele care nu au fost constatate personal.
Având în vedere toate cele expuse mai sus, solicită să se constate faptul că procesul verbal de contravenție face dovada situației de fapt până la proba contrară, probă care în mod evident trebuie făcută de petent și nicidecum de agentul constatator.
Astfel, procesul verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forța probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta nu este în măsura să prezinte o probă contrară.
Mentioneaza ca nu detin material probator, abaterea fiind constata in mod direct de agentul de politie.
De asemenea, solicita sa fie avute in vedere dispozițiile art.254 din Noul Cod de Procedura Civila potrivit carora dovezile care nu au fost cerute prin cererea de chemare in judecata nu vor mai putea fi cerute decât in condițiile prevăzute de art.254 alin 2 din același act normativ.
Solicita aceasta intrucat in caz contrar se creeaza contravenientului o poziție net favorabila, apararile lor si probele propuse raportandu-se doar la motivele invocate de petent prin cererea de chemare in judecata.
În temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ, solicită judecarea cauzei și în lipsă.
In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri si proba testimoniala cu martorul S. I. pentru petent.
Analizând plângerea petentei prin prisma probatoriului administrat în cauză, raportat la dispozitiile legale incidente, instanța retine următoarele:
La data de 25.02.2014 ora 9,56 petentul G. M. a fost sanctionat cu amenda in cuantum de 340 lei și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, pentru savârsirea contraventiei prevăzute și sancționate de dispozitiile art.100 al. 3 lit.b din O.U.G. nr.195/2002, retinându-se în procesul-verbal de contravenție . nr._ din 25.02.2014, că în ziua respectiva a condus autoturismul cu nr. BM-485-BN pe . la trecerea de pietoni de la intersectia cu . a acordat prioritate de trecere pietonului aflat in traversare prin loc marcat si semnalizat cu indicator si marcaj pietonal pe sensul sau de mers.
Potrivit art 34 alin 1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța învestită cu soluționarea plângerii verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal contraventional, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate și din oficiu.
Astfel, potrivit art. 17 din O.G. 2/2001, cuprinde toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute exprese, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, a faptei săvârșite, a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal contestat instanța reține că din declaratia martorului audiat în cauză S. I. a rezultat că la trecerea de pietoni din zona Gradinii Botanice nu se afla niciun pieton angajat in traversarea strazii pe sensul de mers al petentului si nici care sa aiba intentia de a traversa. A mai aratat martorul ca se afla pe locul din dreapta fata al masinii petentului, deplasandu-se pe . Hanul Craiovitei catre Liceul Economic.
De asemenea, trebuie avut in vedere faptul ca intimata nu a produs niciun fel de probe la prezentul dosar, nefiind suficienta doar constatarea agentului constatator.
Avand in vedere aceste aspecte instanta constata ca petentul a facut dovada unei alte situatii decat cea retinuta in procesul verbal contestat in ceea ce priveste contraventia retinuta in sarcina sa.
Raportat la cele de mai sus, instanța retine ca petentul a infirmat, prin probele pe care le-a propus, administrate nemijlocit de instanță, aspectele retinute în sarcina sa de către agentul constatator, reusind astfel să răstoarne prezumția de veridicitate de care se bucură procesul verbal de contravenție până la proba contrară.
Pe de altă parte, solutia de admitere a plângerii in ceea ce priveste prima contraventie retinuta in sarcina acestuia se impune si prin prisma jurisprudentei CEDO care, în cauza A. contra României, a statuat asupra naturii ,,penale”-ca notiune autonomă – a contraventiei, împrejurare ce transferă sarcina probei de la petent către organul constatator, deoarece petentul beneficiază de toate garanțiile procedurale prev. de paragrafele 2 si 3 ale art.6 din CEDO, inclusiv de prezumtia de nevinovatie.
Or, în cauză agentul constatator nu a făcut nicio dovadă de natură a susține legalitatea și temeinicia procesului – verbal de contraventie contestat in timp ce petentul prin probele administrate a facut dovada unei alte situatii de fapt.
Față de cele ce preced, în temeiul prevederilor art.34 din O.G. nr.2/2001, urmează a se admite plângerea petentului G. M. formulată în contradictoriu cu intimata IPJ D., va dispune anularea procesului verbal . nr._ din data de 25.02.2014 cu consecinta exonerarii petentului de plata amenzii ce i-a fost aplicată in cuantum de 340 lei si a sanctiunii contraventionale complementare în sensul restituirii permisului de conducere.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petentul G. M., cu domiciliul în ., ., județul D. în contradictoriu cu intimatul IPJ D., cu sediul în C., ., județul D..
Anulează procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/25.02.2014.
Exonerează petenta de plata amenzii în valoare de 340 lei.
Dispune restituirea permisului de conducere catre petenta.
Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare ce se va depune la Judecatoria C..
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.06.2014.
Președinte, C.-G. B. | ||
Grefier, L. T. |
Red. C.G.B.
Tehnored. C.G.B. 4 Ex. / 11 Iulie 2014
← Pretenţii. Sentința nr. 5043/2014. Judecătoria CRAIOVA | Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 23/2014.... → |
---|