Pretenţii. Sentința nr. 13/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 13/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 13-11-2014 în dosarul nr. 16788/215/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ -pretenții-
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 13.11.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – ELENA ZORILĂ
GREFIER – C. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 24 BRAZDA LUI N. în contradictoriu cu pârâții M. E. și M. S., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanta, prin consilier juridic P. I., cu delegație la dosarul cauzei, pârâtul M. E., personal, lipsind pârâta M. S..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța procedează la legitimarea pârâtului M. E., identificat cu C.I. . nr._, eliberat de Poliția C. la data de 18.02.2008.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe aspectul propunerii de probe.
Părțile solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosarul cauzei.
Instanța, constatând că părțile prezente la acest termen de judecată solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosarul cauzei având în vedere dispozițiile art. 255 și 258 NCPC, încuviințează proba cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța, în temeiul art. 394 C.pr.civ. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reclamanta, prin consilier juridic P. I., solicită respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect.
Pârâtul M. E., personal, solicită respingerea acțiunii.
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată la data de 30.04.2013 pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 24 BRAZDA LUI N. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va da în contradictoriu cu pârâții M. E. și M. S. să dispună obligarea pârâților la plata sumei de 8468, 02 lei din care suma de 5810, 11 lei reprezintă cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei martie 2012 - februarie 2014 și suma de 2657, 91 lei reprezintă penalități de întârziere.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâții in calitate de proprietari ai imobilului situat pe bld. Dacia, .. 1, . aflat in administrarea Asociației de proprietari nr. 24 Brazda lui N. nu si-au achitat obligațiile privind plata cheltuielilor de întreținere, deși au fost somați în repetate rânduri în acest sens.
In drept, cererea este întemeiata pe dispozițiile art. 1488 Cod civil, art. 50 din Legea nr. 230/2007 și art. 12 B, litra C din H.G. 1588 din data de 19.12.2007 – Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007.
În susținerea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei copii înscrisuri, respectiv: certificat de înregistrare fiscală, notificare, procese-verbale, facturi emise de furnizorii de utilități, liste de plată.
La data de 15.07.2014, prin serviciul Registratură, reclamanta a depus la dosarul cauzei precizare la acțiune prin care a arătat că suma solicitată de către asociație a fost achitată integral, astfel că prezenta acțiune a rămas fără obiect.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosarul cauzei.
Analizând cererea reclamantei prin prisma probatoriului administrat, raportat la dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:
In fapt, pârâții M. E. și M. S. in calitate de proprietari ai apartamentului nr. 1 din blocul U 2, nu au achitat întreținerea lunara aferenta perioadei martie 2012 - februarie 2014, fiind acționați in acest sens in judecata de Asociația de proprietari nr. 24 Brazda lui N..
În conformitate cu art. 46 din Legea nr. 230/2007 toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
Potrivit art. 50 alin. (1) din actul normativ invocat asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit. Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.
Art. 49 alin. 1 din același act normativ prevede că asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată.
Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicată.
De asemenea, în art. 25 din HG 1588/2007 se stabilește că, cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari calculate pentru fiecare proprietar din condominiu vor fi achitate de aceștia în termen de maximum 20 de zile calendaristice de data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă. Asociația de proprietari poate calcula și percepe penalități de întârziere pentru suma neachitată în condițiile stabilite și aprobate de comitetul executiv al asociației de proprietari, în limitele stabilite de art. 49 din legea nr. 230/2007.
Din precizarea la acțiune depusă la data de 15.07.2014 și aflată la fila nr. 63 din dosarul cauzei, rezultă că debitul restant și penalitățile de întârziere au fost achitate în totalitate de către pârâți
In aceste conditii, instanta retine ca, desi reclamanta a probat cheltuielile de intretinere restante si penalitatile de intarziere aferente, totusi pârâții au facut dovada achitarii acestora, fapt confirmat de către reclamantă prin precizarea la acțiune depusă la fila nr. 63 din dosaurl cauzei care atesta plata la zi a cheltuielilor restante, motiv pentru care va respinge cererea dedusa judecatii ca ramasa fara obiect.
Se va lua act ca reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI nr.24 Brazda lui N., cu sediul în C., ., .,parter, jud.D. în contradictoriu cu pârâții M. E. și M. S., ambii cu domiciliul în C., ., ..1, județul D., ca rămasă fără obiect.
Ia act ca nu se solicita cheltuieli de judecata.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.11.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
E. Z. C. C.
Red.E.Z.
Tehnored. C.C.
Ex.5/17.12.2014
← Obligaţie de a face. Sentința nr. 9361/2014. Judecătoria CRAIOVA | Pretenţii. Sentința nr. 2081/2014. Judecătoria CRAIOVA → |
---|