Fond funciar. Sentința nr. 329/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 329/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 17-01-2014 în dosarul nr. 1029/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentinta Civilă Nr. 329/2014
Ședința publică de la 17.01. 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE CLAUDIA-CARMEN MĂRIUŢĂ
Grefier L. N.
Pe rol judecarea actiunii civile avind ca obiect fond funciar formulata de reclamanta C. N. pentru Compensarea Imobilelor in contradictoriu cu piritele V. M. si C. Judeteana de Aplicare a Legilor Fondului Funciar D..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av.N. pentru pirita V. M. ,lipsind celelalte parti..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care ;
Av.N. pentru pirita a solicitat a se dispune emiterea unei adrese catre C. Locala pentru a ne comunica inscrisuri referitoare la modul de aplicare a legii prin care terenul a fost preluat de stat.
Instanta invoca exceptia inadmisibilitatii actiunii considerind ca este un caz de coparticipare procesuala obligatorie.
Av.N. pentru pirita a solicitat admiterea exceptiei.
Instanta respinge cererea av,N. de efectuare a adresei catre C. Locala având in vedere exceptia invocata si trece la solutionarea cauzei pe baza acesteia.
INSTANȚA
Prin incheierea din 18.10.2012 din dosarul nr._ s-a disjuns cererea reconventionala formulata de C. Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor impotriva piritei V. M..
Prin sentinta nr.1054/15.11.2012 a Curtii de Apel C. –Sectia de C. Administrativ si Fiscal pronuntata in acelasi dosar s-a dispus declinarea competentei de solutionare a cererii disjunse in favoarea Judecatoriei C..
Cauza a fost inregistrata sub nr._ la aceasta instanta.
Prin cerere s-a solicitat constatarea nulitatii absolute partiale a HCJ nr.627/10.03.2007cu privire la masura dispunerii acordarii de despagubiri in favoarea numitei Abstender Wilhelmina S. precum si introducerea in cauza a Comisiei Judetene de Aplicare a Legilor Fondului Funciar D..
In motivare s-a aratat ca art.36 alin.5 din legea 18/1991 si art.34 din legea 1/2000 fac posibila reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor terenuri care nu au avut si nu au categoria de folosinta agricola sau forestiera.Legiuitorul a conditionat restituirea acestor terenuri de imprejurarea ca acestea sa nu fie ocupate de constructii sau afectate de lucrari de investitii ,dar si de preluarea lor in orice mod cu titlu valabil de stat sau de unitatile administrativ-teritoriale.
Din cele doua texte nu rezulta ca s-a prevazut vreo modalitate de compensare pentru terenurile care nu pot fi restituite si care nu au categoria de folosinta agricola sau forestiera.
Modificarile aduse de Legea 247/2005 nu indreptatesc persoanele care nu au depus notificari in temeiul legii 10/2001 sa depuna astfel de cereri in temeiul legilor fondului funciar.Daca s-ar interpreta asa cum a mentionat reclamanta cele doua texte de lege .ar rezulta ca situatia terenurilor intravilane cu destinatia curti,constructii preluate de statul comunist a fost solutionata inca de la . legii 18/1991, dispozitiile legii 10/2001 fiind superflue.
In masura in care reclamanta nu ar face dovada ca la data preluarii terenul a avut categoria de folosinta agricola ,solicita sa se constate ca Abstender Wilhelmina S. nu era indreptatita la reconstituirea dreptului de proprietate in conditiile legilor fondului funciar si sa se constate nulitatea actelor administrative prin care i s-a stabilit dreptul de a solicita despagubiri in temeiul legilor fondului funciar asupra terenurilor mentionate.
In ceea ce priveste interesul sau in formularea actiunii a invocat art.6 alin.9 din OUG 25/2007 ,art.13 alin.1 din titlul VII din legea 247/2005,mentionind ca reprezinta Statul R. in toate litigiile care decurg din titlul VII din legea 247/2005.
In ceea ce priveste fondul cauzei a aratat ca in cadrul procedurii reglementate de titlul VII sunt parcurse mai multe etape si nu este posibila stabilirea indeplinirii obligatiei privind emiterea deciziei continind titlul de despagubire pentru 6 luni deoarece intentia legiuitorului a fost de a opri aceste proceduri pina la reformarea legislatiei,astfel ca exista o discordanta cu OUG 4/2012.
In drept a invocat legea 18/1991,legea 247/2005,art.III alin.1 lit.a din legea 169/1997,OUG 4/2012,HG 1095/2005,legea 554/2004,legea 117/2012,art.115-119 c.p.civ.
A fost conceptata in cauza in calitate de pirita C. Judeteana de Aplicare a Legilor Fondului Funciar D. asa cum s-a solicitat prin actiune.
S-a depus intimpinare de catre pirita V. M. prin care a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata.
A mentionat ca aprecierile reclamantei asupra textelor de lege este pur formala ,si chiar premiza textelor este ca terenurile sunt ocupate de constructii .Dealtfel nu s-a stabilit natura juridica a acestui teren respectiv daca era teren agricol folosit ca gradina sau era cu categoria curti,constructii.Prin HCJ 84/22.03.2006 C. Locala constatind ca terenul este imposibil de restituit in natura fiind ocupat de blocuri de locuinte a inscris-o pe autoarea sa in anexa 23/1/1 conf.HG 890/2005 la pozitia 1 ,anexa validata de C. Judeteana prin HCJ 627/10.03.2007.Dosarul a fost trimis Secretariatului Comisiei Centrale care l-a returnat Comisiei Judetene deoarece ar fi incorect intocmit pentru ca nu este stabilita categoria de folosinta a terenului.
A invocat exceptia lipsei calitatii procesuale active deoarece reclamanta nu a justificat un interes in promovarea actiunii.Atributiile piritei reclamante sunt limitate la verificarea imposibilitatii de restituire in natura a imobilului ,analiza calitatii de persoana indreptatita la despagubiri si implicit inscrierea si validarea in anexa 23.
Faptul ca prin OUG 4/2012 a fost suspendata activitatea de emitere a titlurilor de despagubiri nu poate impiedica cursul acestui proces avind in vedere obiectul dosarului.
La solicitarea instantei reclamanta a depus in copie HCJ contestata nr.627/10.03.2007 si a mai depus in copie HCJ 84/22.03.2006.
La termenul din 08.03.2013 s-a dispus suspendarea judecatii conform art.242 pct.2 c.pciv.formulindu-se cereri de repuneri pe rol la 16.07.2013 si 27.08.2013 de catre reclamanta cu denumirea actuala C. N. pentru Compensarea Imobilelor si de catre pirita ,fixindu-se termen la 11.10.2013 cind s-a repus cauza pe rol.
S-a dispus efectuarea unei adrese la C. Locala pentru a comunica in copie actele care au stat la baza HCJ 627/16.03.2007 si anexa 23/1/1 unde figureaza Abstender Wilhelmina S.,depunindu-se raspunsul la 08.11.2013 cu adresa nr._/07.11.2013 .
S-a mai dispus citarea reclamantei cu mentiunea de a mentiona daca solicita introducerea in cauza in calitate de pirita a Comisiei Locale de Aplicare a Legilor Fondului Funciar C.,aceasta depunind note de sedinta prin care nu a precizat acest lucru.
La ultimul termen de judecata instanta a invocat exceptia inadmisibilitatii actiunii considerind ca este un caz de coparticipare procesuala obligatorie.
Analizind actele si lucrarile dosarului prin prisma exceptiei invocate instanta retine urmatoarele:
Prin actiune reclamanta a solicitat constatarea nulitatii absolute partiale a HCJ nr.627/10.03.2007.
Potrivit art.52 alin.2 din legea 18/1991 au calitate procesuala activa si pasiva in litigiile de fond funciar Comisiile locale si judetene de fond funciar.
C. procesual, atât sub aspectul obiectului cât și al părților între care se derulează litigiul, este cel fixat de părți, nefiind permis instanței ca, din oficiu, să se pronunțe în afara limitelor în care a fost învestită, prin introducerea în cauză a altor persoane decât cele între care se poartă procesul.
Art. 47 C.pr.civilă prevede că, mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul pricinii este un drept sau o obligație comună, ori dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză, in anumite cazuri coparticiparea procesuală fiind obligatorie sau necesară.
Reclamanta avea obligația să cheme în judecată în calitate de pârâta si C. Locala deoarece potrivit art.52 alin.2 din legea 18/1991 coparticiparea procesuală este obligatorie, astfel ca se va admite exceptia inadmisibilitatii invocata din oficiu si in consecinta se va respinge actiunea.
Ca urmare a solutiei data exceptiei inadmisibilitatii invocata pentru motivul mentionat ,este inutil a se mai analiza exceptia lipsei calitatii procesuale active invocata in intimpinare de pirita V. M.,prima fiind prioritara in acest caz.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite exceptia inadmisibilitatii invocata din oficiu.
Respinge actiunea formulata de reclamanta C. N. pentru Compensarea Imobilelor cu sediul in Bucuresti,Calea Floreasca,nr.202,sector 1 contradictoriu cu piritele V. M. cu domiciliul ales la Cabinete de Avocat Asociate N. M. ,B. C. cu sediul in C.,.,. ,jud.D. si C. Judeteana de Aplicare a Legilor Fondului Funciar D. cu sediul in C.,.,jud.D..
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 17.01.2014.
Președinte Grefier
Red.C.C.M/Tehn.CCM./5 ex./11.02.2014
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 9361/2014. Judecătoria CRAIOVA → |
---|