Pretenţii. Sentința nr. 2857/2014. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2857/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 28-02-2014 în dosarul nr. 39460/215/2013
Dosar nr._ pretenții
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 2857
Ședința publică de la 28 Februarie 2014
Completul constituit din:
Președinte: D. R. C.
Grefier: C. Ș.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul S. C. Județean de Urgență C. și pe pârâtul G. M. V., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pârâtul, lipsind reclamantul.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se procedează la legitimarea pârâtului G. M. V., care prezintă CI . nr._.
În temeiul art. 94 lit. j și art. 107 Ncpc instanța stabilește competența în favoarea Judecătoriei C., iar în temeiul art. 238 Ncpc estimează durata de soluționare a cauzei la o lună.
Din oficiu instanța invocă excepția prescripției dreptului la acțiune și acordă cuvântul asupra acesteia.
Pârâtul solicită admiterea excepției.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 25.11.2013, reclamantul S. C. Județean de Urgentă C. a chemat în judecată pe pârâtul G. M. V., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligat pârâtul la plata sumei de 906,24 lei, reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare ocazionate de spital cu acordarea serviciilor medicale.
In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la data de 15.11.2009 pârâtul a fost internat la secția ORL, în perioada 15.11-18.11.2009, iar contravaloarea zilelor de spitalizare a fost de 906,24 lei, ce nu a fost achitată până în prezent, fiind astfel întrunite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzută de dispozițiile art. 998, 999 C.civil și dispozițiile art. 313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
A mai arătat că în conformitate cu dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 ”pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile si obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate si dobândesc calitatea procesuală a acestora”, iar spitalul, in calitate de furnizor de servicii medicale, are obligația de a recupera prejudiciul cauzat, reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicală acordată .
De asemenea, reclamantul a mai precizat că sumele ocazionate de unitățile sanitare cu servicii medicale acordate pacienților victime ale agresiunilor sau accidentelor rutiere, trebuie recuperate de furnizorii de servicii medicale, în speța de față S. C. Județean de Urgență C. și restituite către Casa de Asigurări de Sănătate D., de la persoanele care datorează debitul.
Reclamantul a mai arătat că pârâtul avea obligația să efectueze demersurile legale pentru a stabili vinovăția autorului agresiunii, chiar și numai in scopul rezolvării obligațiilor ce rezultă din acordarea serviciilor medicale, demers nedovedit anterior promovării acțiunii in instanța, astfel că se poate prezuma ca pârâtul își recunoaște culpa prevăzută de dispozițiile art. 998-999 C.civ, constatând in omisiunea sau neglijența de a întreprinde demersuri judiciare pentru a face dovada că starea sănătății sale a fost afectată de o altă persoană care ar răspunde față de furnizorul de servicii medicale conform dispozițiilor art. 313 din Legea nr. 95/2006.
Totodată a specificat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv: fapta ilicită care constă in neformularea unei plângeri penale împotriva agresorului pentru a atrage incidența prevederilor art. 313 din Legea nr. 5/2006; prejudiciul cauzat unității care constată in contravaloarea serviciilor medicale acordate pârâtului cu ocazia internării; raportul de cauzalitate între fapta săvârșită și prejudiciul produs, ca legătură de la cauză la efect și condiția vinovăției făptuitorului ca atitudine psihică a acestuia față de fapta sa și de prejudiciul produs, in momentul săvârșirii faptei.
De asemenea, a menționat că suma pretinsă cu titlu de despăgubire reprezintă o creanță bugetară.
În drept, reclamantul și-a întemeiat susținerile pe dispozițiile art. 998, 999 C.civil, art. 112 C.proc.civ., art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
Cererea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, în conformitate cu dispozițiile O.U.G 80/2013.
La dosarul cauzei, reclamantul a depus, în scop probator, decontul de cheltuieli.
Pârâta nu a formulat întâmpinare în condițiile dispozițiilor art. 205-208 Cpciv.
Analizând cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța reține următoarele:
Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil, referitoare la răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, solicitând plata contravalorii serviciilor medicale acordate pârâtei ca și pagubă pricinuită spitalului prin fapta ilicită a acesteia de a solicita prestarea în favoarea sa a unor servicii medicale, fără a face dovada că aceasta a fost victima unui accident și fără a formula plângere penală împotriva agresorului.
Ca atare, este vorba în speță despre o acțiune în răspundere civilă delictuală, căreia i se aplică în ceea ce privește prescripția extinctivă dispozițiile art.3 alin.1 și art.8 alin.1 din Decretul nr. 167/1958, conform cărora termenul de prescripție este de 3 ani și curge de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Sub aspectul termenului de prescripție aplicabil și al datei de la care acesta începe să curgă, instanța nu poate reține susținerea reclamantului conform căreia suma pretinsă cu titlu de despăgubire este o creanță bugetară, conform dispozițiilor Codului fiscal, fiind un venit bugetar întrucât aceasta nu rezultă dintr-un raport de drept material fiscal, în sensul art. 21 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ci dintr-un raport juridic obligațional care izvorăște dintr-o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii.
Astfel, creanțele fiscale reprezintă dreptul patrimonial care, potrivit legii, rezultă din raportul de drept material fiscal constând în dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat precum și dreptul la perceperea majorărilor de întârziere denumite creanțe fiscale accesorii, în sensul art. 21 din Codul de procedură fiscală.
Potrivit art. 209 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în sănătate, fondul național unic de asigurări sociale de sănătate este un fond special care se constituie din contribuția pentru asigurări sociale de sănătate, suportată de asigurați, de persoane fizice și juridice care angajează personal salariat, din subvenții de la bugetul de stat și alte surse. Gestionarea fondului se face prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate și prin casele de asigurări sociale de sănătate județene și a Mun. București.
Este de necontestat că, în considerarea dispozițiilor art. 313 din Legea nr. 95/2006 spitalul, în calitate de furnizor de servicii medicale, are obligația de a repara prejudiciul cauzat de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată, iar împrejurarea că veniturile fondului se utilizează pentru plata serviciilor medicale și că acest fond este componentă a bugetului de stat nu e de natură a asimila cheltuielile de spitalizare unei creanțe bugetare pentru care termenul de prescripție este de 5 ani.
Așadar, având în vedere că reclamantul a cunoscut paguba și pe cel care se face vinovat de ea chiar din momentul în care pârâtul a fost externată, respectiv de la data de 18.11.2009, instanța reține că de la acest moment a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani.
Întrucât nu s-a făcut dovada că ar fi intervenit în speță vreo cauză de suspendare sau întrerupere a termenului de prescripție și nici nu s-a solicitat repunerea în termenul de prescripție extinctivă, instanța constată că acest termen s-a împlinit la data de 18.11.2012, potrivit art. 181 alin. 1, pct.3 și alin.2 Cod procedură civilă.
Cum acțiunea a fost introdusă la data de 22.11.2013, conform mențiunii de pe plicul aflat la fila 8, instanța constată că la acel moment era prescris dreptul reclamantului la acțiune, motiv pentru care va admite excepția prescripției, invocată din oficiu și va respinge acțiunea ca prescrisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune.
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S. C. Județean de Urgență C., cu sediul în C., ., jud. D., în contradictoriu cu pârâtul G. M. V., cu domiciliul în C., ., ., ., ca prescrisă.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare care se depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică azi, 28.02.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
D. R. C. C. Ș.
Red./tehn.CDR
4 ex/30.04.2014
| ← Pretenţii. Sentința nr. 12/2014. Judecătoria CRAIOVA | Pretenţii. Sentința nr. 8/2014. Judecătoria CRAIOVA → |
|---|
