Pretenţii. Sentința nr. 8/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 8/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 08-09-2014 în dosarul nr. 42775/215/2013

DOSAR NR._ -pretenții-

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA JUDEȚUL D.

SENTINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 8 SEPTEMBRIE 2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN

PREȘEDINTE M. M.

GREFIER C. C. S.

Pe rol soluționarea dosarului civil ce are ca obiect pretenții privitor pe reclamantul S. C. Județean de Urgență C. în contradictoriu cu pârâtul M. D. M. C..

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Instanța din oficiu invocă excepția prescripției acțiunii și reține cauza pentru soluționarea excepției invocate.

J U D E C A T A

Constată că la data de 16 decembrie 2013 reclamantul S. C. Județean de Urgență C. a chemat în judecată pe pârâtul M. D. M. C. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâtul la plata sumei de 2353,47 lei reprezentând contravaloare zile de spitalizare.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că la data de 20 octombrie 2010 pârâtul a fost internat la secția Neurochirurgie în perioada 20 octombrie-26 octombrie 2010 contravaloarea zilelor de spitalizare fiind de 2353,47 lei, sumă ce nu a fost achitată.

Reclamantul a mai arătat că, în calitate de furnizor de servicii medicale, are obligația de a recupera prejudiciul și că a încercat rezolvarea litigiului pe cale amiabilă, dar pârâtul a refuzat.

În drept au fost invocate disp. art. 998 și 999 Cod Civil, art. 112 C. pr. civilă, art. 313 din Legea 95/2006.

Reclamantul, în dovedirea acțiunii a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, probă apreciată de instanță ca fiind utilă și încuviințată ca atare, fiind depus la dosar copie decont de cheltuieli.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma excepției invocate instanța reține următoarele:

În perioada 20.10-26.10.2010 pârâtul a fost internat la secția neurochirurgie a Spitalului C. Județean de Urgență C. și nu a achitat suma de 2353,47 lei reprezentând contravaloare zile de spitalizare .

La data de 16.12.2013 reclamantul a chemat în judecată pe pârât solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul la plata sumei de 2353,47 lei reprezentând contravaloare zile de spitalizare.

Cum acțiunea a fost formulată după termenul general de prescripție de 3 ani reglementat de Decretul nr. 167/1958 art. 3 instanța urmează să admită excepția prescripției și să respingă acțiunea ca prescrisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția prescripției.

Respinge acțiunea formulată de reclamantul S. C. Județean de Urgență C., cu sediul în . cod fiscal_ în contradictoriu cu pârâtul M. D. M. C. CNP_ domiciliat în D., .. 12 ca prescrisă

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 8 septembrie 2014

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. MINCĂC. C. S.

Red.M.M./tehnored. C.C.S.

4 ex./17.09.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 8/2014. Judecătoria CRAIOVA