Evacuare. Sentința nr. 6501/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6501/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 15-05-2015 în dosarul nr. 43306/215/2014
Dosar nr._ pretenții/evacuare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 6501
Ședința din Camera de Consiliu de la 15 Mai 2015
Completul constituit din:
Președinte: D. R. C.
Grefier: C. Ș.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta R. C., în contradictoriu cu pârâții B. I., B. A. C. și B. V., având ca obiect pretenții/evacuare.
La apelul nominal făcut în ședința din Camera de Consiliu a răspuns consilier juridic E. C., pentru reclamantă, lipsind pârâții.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Consilier juridic E. C., pentru reclamantă, solicită admiterea acțiunii precizate, cu cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru.
În temeiul art. 394 NCPCiv instanța declară închise dezbaterile și reține cauza in pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 08.12.2014, sub nr._, reclamanta R.A.A.D.P.F.L. C. a chemat în judecata pe pârâții B. I., B. A. C. și B. V., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța sa se dispună obligarea pârâților la plata sumei de 652,70 lei, reprezentând contravaloare chirie locuință situată în C., . aferentă perioadei noiembrie 2013 – august 2014 precum și la plata penalităților de întârziere calculate la data plății efective, precum și evacuarea pârâților din spațiul cu destinație de locuință, situat în C., ., D., cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a precizat că spațiul cu destinație de locuință situat în C., ., proprietatea municipiului C., aflat în administrarea R. C. a fost deținut de pârât în baza contractului de închiriere nr. 2637/2000.
Imobilul a fost dat în administrarea R. C. în baza HCL al Municipiului C. nr. 282/2008.
Având în vedere că în perioada noiembrie 2013 – august 2014 pârâții nu au mai achitat chiria lunară de 52,64 lei + TVA legal, conform art. 1 din actul adițional nr. 491/2008 încheiat la contractul de mai sus au fost înregistrați în evidențele financiar-contabile ale regiei cu un debit în sumă de 652,70 lei, la care urmează să achite penalizări în cuantum de 0,5 % pentru fiecare zi de întârziere, conform clauzelor contractuale.
Contravaloarea chiriei spațiului a fost calculată în baza nivelului minim al chiriei stabilit în funcție de prevederile art. 30 din OUG 40/1999, modificată prin HG 310/2007, iar penalizările de întârziere au fost calculate în baza normelor metodologice de aplicare a Legii 114/1996.
Deși prin adresa nr._/24.09.2014 pârâții au fost convocați să se prezinte la sediul regiei în vederea concilierii directe, aceștia nu s-au prezentat.
Conform actului adițional nr. 309/15.10.2009, art. 1, încheiat la contractul nr. 2637/2000, acesta a fost prelungit până la data de 19.06.2014.
Prin adresa nr._/14.10.2014, pârâții au fost notificați în baza art. 1038 NCPC să elibereze imobilul însă nu s-au conformat și coroborat cu faptul că nu mai justifică un titlu pentru ocuparea acestuia, apreciază că se impune evacuarea lor.
În drept, reclamanta și-a întemeiat susținerile pe dispozițiile Legii 114/1996, OUG 40/1999 modificată prin HG 310/2007, art. 969 vechiul Cod Civil, contractul părților și art. 1038 – 1040 N.C.P.C.
Pârâții nu au formulat întâmpinare în condițiile dispozițiilor art. 205-208 Cpciv. și nici nu s-au prezentat in fața instanței pentru a formula apărări, deși a fost legal citat.
La data de 13.02.2015 reclamanta a formulat o precizare la acțiune, în sensul că înțelege să-și mărească câtimea obiectului cererii cu suma de 326,35 lei, reprezentând contravaloare folosință situată în C., ., pentru perioada septembrie 204 – ianuarie 2015, la care se va adăuga dobânda legală calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la data plății efective. (fila 36)
În drept, a invocat dispozițiile art. 1357 – 1359 N.C.CIV., art. 1535 N.C.CIV.
A anexat modul de calcul pentru diferența nr. 326,35 lei și taxa de timbru.
Reclamanta a precizat apoi că raportul contractual dintre părți a încetat prin ajungerea la termen în data de 19.06.2014 și solicită obligarea pârâților la plata sumei totale de 979,05 lei din care:
- suma de 496,05 lei reprezentând contravaloare chirie locuință aferentă perioadei noiembrie 2013 - parțial iunie 2014, la care se vor adăuga penalități de întârziere conform clauzelor contractuale;
- 483 lei contravaloare lipsă de folosință locuință aferentă perioadei parțial iunie 2014-ianuarie 2015, la care se va adăuga dobânda legală calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată pâră la data plății efective. (fila 49)
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri iar pârâții nu s-au prezentat pentru administrarea probei cu interogatoriu.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 28.01.2000 a fost încheiat între reclamanta R. C. în calitate de locator și pârâtul B. I., în calitate de locatar, contractul de închiriere pentru suprafețe cu destinație de locuință nr. 2637 privind imobilul situat în C., ., compus din o cameră în suprafață de 16,50 mp și dependințe în suprafață de 1,15 mp. (fila 14)
Contractul de mai sus a fost modificat prin actul adițional nr. 491/30.01.2008 stabilindu-se o valoare a chiriei de 52,64 lei (fila 16) plus TVA (fila 17) iar prin actul adițional nr. 309/15.10.2009 s-a prelungit valabilitatea actului juridic până la data de 19.06.2014. (fila 15)
Reclamanta a pretins că pârâții nu au mai achitat chiria din luna noiembrie 2013 și au depus modul de calcul al acesteia (fila 51) în timp ce pârâții nu au făcut dovada plății sau a altui mijloc de stingere a obligației.
Totodată, potrivit articolului 3 din contract, chiria se achită în numerar la casieria regiei cel mai târziu până la ultima zi lucrătoare a lunii în curs, iar neplata la termen, conform art. 6 din același contract, atrage o penalizare de 0,5 % a sumei datorate pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi care urmează aceleia la care a devenit exigibilă.
În consecință, întrucât reclamanta a probat dreptul de creanță prin contractul încheiat cu pârâtul B. I. iar acesta nu a susținut executarea obligației corelative, va fi obligat la plata sumei de 496,5 lei contravaloare chirie aferentă contractului de închiriere nr. 2637/2000 corespunzător perioadei noiembrie 2013 iunie 2014 parțial, la care se adaugă penalități de întârziere determinate potrivit art. 6 din contract până la data plății efective.
Din actele dosarului nu rezultă că între părți ar fi intervenit o prelungire expresă a perioadei de valabilitate a contractului și nici că pârâtul a predat imobilul la expirarea termenului, motiv pentru care acesta datorează lipsă de folosință pentru perioada ulterioară datei de 19.06.2014, în temeiul răspunderii civile delictuale.
În consecință, pentru perioada iunie 2014 parțial – ianuarie 2015, acesta datorează suma de 483 lei contravaloare lipsă de folosință (determinată tot la valoarea chiriei stabilită prin contract, 65,17 lei, fila 51) pentru imobilul situat în C., ., la care se adaugă dobânda legală de la data cererii de chemare în judecată, 08.12.2014, până la data plăți efective.
Cu privire la cererea de evacuare, ca urmare a încetării contractului, pârâtul deține imobilul fără un titlu locativ, reclamanta emițând o notificare la data de 14.10.2014 prin care i s-a pus în vedere să predea locuința din ., pe care o ocupă fără forme legale, la dosar neexistând probe în sensul că acesta s-a fi conformat solicitării respective.
Cu privire la pârâții B. A. C. și B. Victorița, din actele depuse la dosar rezultă că aceștia au domiciliul tot în C., . și nu au invocat un titlu distinct care să justifice folosirea imobilului respectiv.
Având în vedere că cei trei pârâți ocupă astfel fără drept imobilul din C., . se va dispune și evacuarea lor de la adresa menționată anterior.
În temeiul art. 453 NCPC, întrucât cererea de chemare în judecată a fost admisă, pârâtul B. I., în persoana căruia a fost stabilită culpa procesuală pentru nerespectarea obligației contractuale de plată a chiriei și predare a bunului va fi obligat la plata sumei de 229 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru. (filele 24, 29, 38)
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta R. C., cu sediul în C., . A, jud. D., în contradictoriu cu pârâții B. I., CNP_, B. V., CNP_ și B. A. C., CNP_, toți cu domiciliul în C., ., jud. D..
Dispune evacuarea pârâților B. I., B. V. și B. A. C. din imobilul situat în C., ..
Obligă pârâtul B. I. la plata către reclamanta R. C. a următoarelor sume de bani:
- suma de 496,5 lei contravaloare chirie aferentă contractului de închiriere nr. 2637/2000 corespunzător perioadei noiembrie 2013 iunie 2014 parțial, la care se adaugă penalități de întârziere determinate potrivit art. 6 din contract până la data plății efective;
- suma de 483 lei contravaloare lipsă de folosință pentru imobilul situat în C., ., aferentă perioadei iunie 2014 parțial-ianuarie 2015, la care se adaugă dobânda legală de la data cererii de chemare în judecată până la data plăți efective.
- suma de 229 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru. (filele 24, 29, 38)
Executorie de drept.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică azi, 15.05.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
D. R. C. C. Ș.
Red./tehn. CDR
6 ex/08.09.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5971/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 6909/2015. Judecătoria... → |
---|