Fond funciar. Sentința nr. 26/2015. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 26/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 26-11-2015 în dosarul nr. 14806/2015
Dosar nr._ //2014 - Contestație la executare –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr._
Ședința publică de la data de 26 noiembrie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: M. V.
Grefier: D. C. P.
Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe reclamantul M. S. P. D. în contradictoriu cu pârâtele C. L. C. și C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR - PREFECTURA D., având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat N. A. pentru reclamant, lipsind pârâtele.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată, în temeiul art. 244 Noul Cod de Procedură Civilă, terminată cercetarea judecătorească, iar în temeiul art. 389 și urm Noul Cod de Procedură Civilă, instanța consideră lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Avocat N. A. pentru reclamant, având cuvântul solicită admiterea acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 02.07.2014 sub nr._ reclamantul M. S. –P.-D. a chemat în judecată pârâele C. L. C., C. Județeană D.,solicitând instanței să dispună anularea TDP nr.2531-_ din 19.11.2001 emis pe numele autorului sau M. C. în ceeace priveste amplasamentul terenului de 2500 mp validat pe teritoriul comunei/actual cartier Cernele din municipiul C. si obligarea Comisiei Locale la punerea în posesie pe suprafața de teren de 2500 mp situata în T.112, P.185 pe teritoriul comunei Cîrcea,jud.D.,obligarea Comisiei Județene la emiterea titlului de proprietate .
În motivare, reclamantul a arătat că în baza Legii 18/1991,autorul sau M. C. a formulat cerere de restituire a terenului preluat abuziv de stat fiindu-i eliberate două titluri de proprietate,din care unul cu nr.1144-9666/15.04.1994 prin care i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 5000 mp avînd ca amplasament T.70,P.36 si P.36/1 pe raza satului/actual cartier Cernele din municipiul C. însă acesta nu a fost vechiul amplasament astfel că la solicitarea reclamantului autor prin sentinta civilă nr._ din 11.12.2008 a Judecătoriei C. s-a constatat nulitatea absolută parțială a acestui TDP si a fost obligată C. L. C. să-i elibereze un alt titlu pentru terenul validat și să-l pună în posesie pe vechiul amplasament pe raza comunei Cîrcea,jud.D..
Reclamantul mai arată că autorului său i s-a eliberat și TDP nr.2531-_ din 19.11.2001,contestat în prezenta cauză,prin care i s-a restituit terenul în suprafată de 2500 mp cu amplasament în T.70,P.36 pe raza teritoriului Cernele care nu este vechiul amplasament detinut de autor inainte de preluare abuzivă a acestuia la patrimoniul fostului CAP,vechiul amplasament fiind pe raza comunei Cîrcea,în drept fiind invocate disp.art.11 alin.1 si alin.2-3 din Legea nr.18/1991 iar în dovedire fiind solicitată încuviințarea probei cu înscrisurile depuse în copii certificate după:act de identitate.TDP nr.2531-_ din 19.11.2001,sentința civilă nr.6911 din 25.04.2013 a Judecătoriei C. din dosar nr._/215/2010*,decizia civilă nr.2115 din 05.12.2013 a Tribunalului D.,decizia nr.1490 din 12.09.2012 a Tribunalului D.,raport de expertiză topografie întocmită de expert C. V. în dosar nr._/215/2010*,încheiere din 09.04.2009 a Judecătoriei C. din dosar nr.389._ ,TDP nr.1144-9666 din 15.04.1994,sentința civilă nr._ din 28.06.2012 a Judecătoriei C. din dosar nr._/215/2010*,decizia civilă nr.253 din 19.02.2013 a Tribunalului D.,,raport de expertiză topografie întocmit de expert C. S.,TDP nr.2529-_ din 19.11.2001,f.12-95,certificat de sarcini nr._ din 22.07.2014 emis de OCPI D.,f.99,certificat moștenitor nr.23 din 15.07.2014,act de partaj voluntar autentic nr.823 din 15.07.2014,certificat fiscal nr._ din 01.07.2014.
Pîrîta C. L. a municipiului C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii pe fond,ca fiind neîntemeiată și pe excepție pentru lipsa calității procesuale pasive a acestei parti,f.115-117.
În motivare a arătat că punerea în posesie a reclamantului în T 12, P.185 nu se poate realiza întrucât terenul face parte din perdeaua de protecție a DN 6 iar prin HG 480/1993 perdelele de protecție forestiere situate de-a lungul căilor de comunicații au revenit în administrarea DRDP C.. De asemenea potrivit OG 43/1997 fac parte din sistemul național de transport terenurile și plantațiile din zona drumului iar Legea 213/1998 prevede că bunurile proprietate publică sunt inalienabile, imprescriptibile, insesizabile.
De asemenea,pîrîta rată că acțiunea este prematură întrucît este foemulată după adoptarea Legii nr.165/2013.
În prezenta cauză reclamantul a solicitat instanței obligarea pârâtelor la punerea în posesie asupra suprafeței de 2500 mp situată în T.12, P.185 care potrivit raportului de expertiza întocmit reprezintă teren cu vegetație forestiera aflat pe teritoriul administrativ al .> Prin plângerea formulată la data de 03.12.2010 recurentul a solicitat Judecătoriei C. obligarea Comisiei Locale de Fond Funciar C. și a Comisiei Județene de Fond Funciar D., la punerea în posesie pe o suprafață de teren de 2500 mp în T12,P185, la emiterea titlului de proprietate pentru această suprafață și obligarea Primarului C. la daune cominatorii de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere începând cu data pronunțării sentinței și până la punerea efectivă în posesie.
Criticile reclamantului potrivit cărora nu fac parte din drum terenurile - zonele de protecție și nu aparțin, pe cale de consecință, domeniului public sunt fondate.
Astfel, potrivit art. 2 alineat 3 din OG nr.47/1997: „ Fac parte integrantă din drum: ……plantațiile din zona drumului, mai puțin zonele de protecție.”
Față de dispozițiile anterior enunțate se constată că în mod expres, terenurile ce constituie zone de protecție a drumului au fost excluse ca parte integrantă „din drum” .
În cuprinsul unuia și aceluiași articol respectiv art. 2 din Ordonanța Guvernului nr.47/1997 privind regimul drumurilor, se face deosebirea dintre terenurile ce constituie zone de protecție și terenurile ce constituie plantații rutiere.
Terenurile care intră din zona de protecție sunt excluse din categoria terenurilor ce fac parte integrantă din drum în timp ce terenurile pe care sunt situate plantațiile rutiere fac parte integrantă din drum, fiind declarate domeniu public.
Potrivit art. 2 alineat (5) din OG nr. OG nr.47/1997: “ Fac parte din elementele infrastructurii … drumurilor naționale aparținând domeniului public al statului:1. suprastructura și infrastructura drumului, situate în cadrul amprizei, și terenul aferent – reglementate de art. 15 ; 5. plantațiile rutiere și terenul aferent. și 6. suprafețele de teren situate de o parte și de cealaltă a drumului, care formează zonele de siguranță, în limitele prevăzute de prezenta ordonanță. – ambele reglementate ca zonă siguranță de art.16.”
Zona de protecție este reglementată distinct de suprastructura și infrastructura drumului, situate în cadrul amprizei – art. 15, este reglementată distinct și de zona de siguranță în care sunt amplasate și plantațiile rutiere – art. 16, respectiv în art.17 din ordonanță.
În măsura în care legea nu ar distinge din punct de vedere al regimului juridic între terenurile – zone de protecție și terenurile – plantații rutiere cele două sintagme nu s-ar regăsi reglementate în mod distinct, nici în cuprinsul unuia și aceluiași articol nici ulterior în cadrul art. 15, 16 și 17.
Că între aceste categorii de terenuri există o deosebire evidentă de regim juridic o dovedește inclusiv reglementarea distinctă a terenurilor pe care sunt amplasate ampriza drumului, terenurile - zona de siguranță și terenurile - zona de protecție.
Ampriza,zona de siguranță și zona de protecție a drumului sunt reglementate de art. 15, 16 și 17 din ordonanță.
În zona de siguranță a drumului sunt incluse plantațiile rutiere, conform art.16 alineat 1.: „Zonele de siguranță sunt suprafețe de teren situate de o parte și de cealaltă a amprizei drumului, destinate exclusiv semnalizării rutiere, plantației rutiere ”, etc.
Conform art.17 din OG nr.47/1997 :”Zonele de protecție sunt suprafețele de teren situate de o parte și de alta a zonelor de siguranță, … rămân în gospodărirea persoanelor juridice sau fizice care le au în administrare sau în proprietate, cu obligația ca acestea, prin activitatea lor, să nu aducă prejudicii drumului sau derulării în siguranță.”
Prin urmare terenurile pe care sunt amplasate plantațiile rutiere sunt domeniu public în timp ce terenul – zonă de protecție poate fi, conform art. 17 proprietatea unei persoane fizice sau juridice, deci proprietate publică sau privată.
Această dispoziție, potrivit căreia terenul zonă de protecție poate fi proprietatea persoanei fizice sau juridice este pe deplin concordantă cu dispozițiile art.3 din Legea nr.289/2002 ce reglementează perdelele forestiere de protecție
Art. 3 din Legea nr.289/2002: “Perdelele forestiere de protecție pot fi, după caz, proprietate publică sau privată și constituie bun de interes național.”
Prin urmare față de dispozițiile anterior enunțate se constată că perdele de protecție forestieră nu sunt plantații rutiere, terenurile – plantații rutiere fac parte din zona de siguranță a drumului și constituie domeniu public iar terenurile perdele de protecție fac parte din zona de protecție a drumului și pot constitui proprietatea unei persoane fizice sau juridice, constituind după caz proprietate publică sau privată.
Criticile reclamantului potrivit cărora dispozițiile art. 5 alineat 1 din Legea nr.18/1991 nu pot primi eficiență în cauză sunt de asemeni fondate.
Potrivit dispozițiilor art.8 din OG nr.47/1997 litera c) sunt: “ străzi - drumuri publice din interiorul localităților, indiferent de denumire: stradă, bulevard, cale, chei, splai, șosea, alee, fundătură, uliță etc.” iar potrivit art. 11 din același act normative: “Drumurile naționale, județene și comunale își păstrează categoria funcțională din care fac parte, fiind considerate continue în traversarea localităților, servind totodată și ca străzi.”
Conform art. 1 al Legii nr.289/2002 privind perdele forestiere de protecție: “Prevederile prezentei legi se aplică perdelelor forestiere de protecție, astfel cum sunt definite la pct. 23 din anexa la Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cu modificările și completările ulterioare.”
Codul Silvic în anexa statuează: “ perdele forestiere de protecție sunt: formațiunile cu vegetație forestieră, amplasate la o anumită distanță unele față de altele sau față de un obiectiv cu scopul de a-l proteja împotriva efectelor unor factori dăunători și/sau pentru ameliorarea climatică, economică și estetico-sanitară a terenurilor.”
Față de dispozițiile anterior enunțate se constată pe de o parte că, din punct de vedere tehnic, nu poate constitui teren aferent rețelei stradale terenul pe care se află o formațiune forestieră de protecție întrucât această categorie de terenuri este situată la distanță de un obiectiv, dincolo de zona de siguranță care constituie parte integrantă din drum iar pe de altă parte atât prin Legea 289/2002 cât și prin OG nr.47/1997 acest teren poate fi proprietate publică sau privată, aparținând persoane fizice sau juridice.
Art. 17 din OG nr.47/1997 dispune:”Zonele de protecție sunt suprafețele de teren situate de o parte și de alta a zonelor de siguranță, necesare protecției și dezvoltării viitoare a drumului. Limitele zonelor de protecție sunt prevăzute în anexa nr. 1 iar acestea rămân în gospodărirea persoanelor juridice sau fizice care le au în administrare sau în proprietate”
Cât privește apărările aparările pîrîtei C. locală C. potrivit cărora terenul indicat de reclamant și identificat de expert ca fiind în zona perdelei de protecție forestieră,constituie proprietate publică fiind dat în administrarea Administrației Naționale a Drumurilor, nu pot fi reținute.
Pe de o parte intimata nu justifică prin actele administrative indicate HG nr.480/1993 și HG nr.1705/2006 decât un drept de administrare și nicidecum un drept de proprietate asupra terenului.
Dreptul de proprietate publică se dobândește în condițiile art.6 și 7 din Legea nr.213/1998 (în forma în vigoare înainte de . Noului Cod Civil).
Art. 6 din Legea nr.213/1998 :” (1) Fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat. (2) Bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație. (3) Instanțele judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea titlului.”
Art. 7 din Legea nr.213/1998 dispune: “Dreptul de proprietate publică se dobândește (a statului sau unităților administrativ teritoriale): a) pe cale naturală; b) prin achiziții publice efectuate în condițiile legii; c) prin expropriere pentru cauză de utilitate publică d) prin acte de donație sau legate acceptate de Guvern, de consiliul județean sau de consiliul local, după caz, dacă bunul în cauză intră în domeniul public; e) prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, pentru cauză de utilitate publică; f) prin alte moduri prevăzute de lege.”
Nu s-a făcut dovada niciunuia dintre modurile de dobândire reglementate de dispozițiile anterior enunțate, nu s-a invocat nici un titlu cu care statul român să justifice dobândirea în proprietate a terenului ce face obiectul litigiului, amplasat în zona perdelelor de protecție forestieră.
Cât privește aptitudinea HG nr.1705/2006 de a face dovada calității de bun proprietate publică, relevantă este în acest sens decizia nr. 1080 din 28 februarie 2012 a ÎCCJ – Secția C. administrativ.
Conform considerentelor acestei decizii: “este irelevant că anterior H.G. nr. 1705/2006 Guvernul României a adoptat un număr de hotărâri de guvern prin care a atestat că terenul în litigiu face parte din domeniul public al statului. Așa cum în mod constant s-au pronunțat instanțele judecătorești de contencios administrativ, atestarea domeniului public nu are caracter constitutiv de drepturi, ci declarativ, iar validitatea unei astfel de operațiuni este condiționată de existența, ca premisă, a unui mod legal de dobândire a proprietății publice.
Prin urmare HG-urile de inventariere a domeniului public nu fac dovada dreptului de proprietate publică a statului, ele trebuie să fie precedate de un titlu de proprietate pe care statul să-și justifice modul de dobândire, respectiv calitatea de proprietar.
Nu se impune în prezenta cauză anularea HG – ul de inventariere a domeniului public întrucât acest act administrativ materializează în sine o operațiune tehnică – de inventariere, instanța civilă fiind deplin competentă să statueze și să cerceteze existența unui titlu al statului, independent de mențiunile HG-ului.
Potrivit dispozițiilor art. 11 alineat 2 indice 1 din Legea nr.18/1991 :”Terenurile preluate abuziv de cooperativele agricole de producție de la persoanele fizice, fără înscriere în cooperativele agricole de producție sau de către stat, fără niciun titlu, revin de drept proprietarilor care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane.”
Nu s-a făcut dovada niciunui mod de dobândire în proprietate publică, a statului sau unităților administrativ teritoriale, a terenului cu destinație de perdea forestieră de protecție, nici în condițiile art. 6 sau 7 din Legea nr.213/1998, nici încadrarea bunului în sfera dispozițiilor art. 136 alineat 3 din Constituția României, după cum nu s-a făcut dovada în condițiile art.5 alineat 2 din Legea nr.213/1998 a caracterului de bun proprietate privată a statului ori unității administrativ teritoriale.
Câtă vreme petentul invocă faptul că terenul s-a regăsit la rolul agricol al autorului fiind menționat în registrul agricol, acest teren face parte din terenurile preluate de cooperativele agricole membrilor cooperatori, a intrat în patrimoniul cooperativei și se află la dispoziția comisiei locale de fond funciar în vederea reconstituirii.
Sunt fondate și criticile reclamantului cu privire la aprecierea de primă instanță a probatoriilor administrate în dovedirea vechiului amplasament
Dovada vechiului amplasament se poate face prin orice mijloace de probă: proba cu înscrisuri, proba testimonială, proba cu expertiza.
Inclusiv hotărârea judecătorească invocată de reclamant,dată sub nr.6911/25.04.2013, în cauza civilă nr._/215/2010 *de Judecătoria C. și prin efectul căreia de pe urma unuia și aceluiași autor M. P. i-a fost reconstituit moștenitorului P. N. D. F., dreptul de proprietate pentru un teren în suprafață de 5000 mp., este relevantă în identificarea vechiului amplasament fiind puțin probabil ca în privința unuia dintre moștenitorii autorului să poată fi identificat vechiul amplasament iar în privința unui alt moștenitor datele să apară ca fiind insuficiente.
De asemenea,prin sentinta civilă nr.19.676 din 11.12.2008 a Judecătoriei C. s-a constatat nulitatea absolută a TDP NR.1144-9666/1994 emis pe numele autorului M. C. și s-a dispus obligarea pîrîtelor să-l pună în posesie pe titular cu terenul validat în suprafață de 5000 mp în T.12,p.185,pe raza comunei Cîrcea,unde a fost vechiul amplasament al terenului preluat autorului la patrimoniul fostului CAP.Și prin sentința civilă nr._ din 28.06.2012 a Judecătoriei C. pronunțată în dosar nr._/215/2010*,definitivă,s-a admis acțiunea formulată de reclamantul P. N. D. F. și s-a anulat TDP nr.2529-_ din 19.11.2001 în ceeace privește amplasamentul terenului de 2500 mp,validat acestuia,obligînd pîrîtele să-i emită un nou titlu și să-l pună în posesie cu terenul în vechiul amplasament identificat pe raza comunei Cîrcea,în T.12,P.185,ca fiind liber de construcții sau utilități publice reținîndu-se,pe baza raportului de expertiză întocmit în cauză,că pe terenul identificat există doar pomi sub formă de lăstăriș crescuți spontan și dispersați și nu constituie o cultură specială,compactă de salcîmi pentru a putea fi denumită perdea forestiera de protecție.
Examinând materialul probator administrat în cauză, în raport de dispozițiile legale aplicabile, instanța mai reține și constată următoarele:
Autorul reclamantului,respectiv M. C.,în baza Legii 18/1991 a formulat cerere de restituire a terenului preluat abuziv de stat. Prin titlul de proprietate nr.2531-_/19.11.2001,acestuia i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 2500 mp în T.70, P.36 și 36/1,pe raza satului Cernele,municipiul C.,jud.D. însă titularul a solicitat comisiilor de fond funciar să-i atribuie terenul validat pe vechiul amplasament al terenului,pe raza comunei Cîrcea,în T.12,P.185,unde a avut terenul inainte de a i se prelua la fostul CAP și unde au fost puși în posesie alți titulari aflați în situații similare.
Prin dec.nr. 1490/12.09.2012 instanța,de la Tribunalul D., a reținut că terenurile care intră în zona de protecție sunt excluse din categoria terenurilor ce fac parte integrantă din drum, în timp ce terenurile pe care sunt situate plantațiile rutiere fac parte integrantă din drum, fiind declarate domeniu public.Potrivit ar. 3 Legea 289/2002 "perdelele forestiere de protecție pot fi după caz, proprietate publică sau privată și constituie bun de interes național" și față de aceste prevederi legale a constatat că perdelele de protecție forestieră nu sunt plantații rutiere, terenurile plantației rutiere fac parte din zona de siguranță a drumului și constituie domeniu public, iar terenurile perdele de protecție fac parte din zona de protecție a drumului și pot constitui proprietatea unei persoane fizice sau juridice, constituind după caz, proprietate publică sau privată.
Din probele administrate în cauză rezultă că terenul preluat abuziv de autoritățile statului de la autorii reclamantului și la care este îndreptățit acesta, are vechiul amplasament pe teritoriul comunei C., este în suprafață de 2500 mp în T 12 P 185/1,astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză omologat în cauză,întocmi de expertul desemnat G. M. împreună cu expertul parte C. V..
Se reține că în această zonă a fost reconstituit dreptul de proprietate foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, între care și M. S. P. D., M. V. și P. N. D. F..
Față de aceste considerente, se reține că acțiunea reclamantului este întemeiată, constatând că este îndreptățit să fie pus în posesie cu terenul de 2500 mp pe vechiul amplasament în T 12 P 185/1,categoria extrevilan, pe raza comunei Cîrcea,jud.D..
Dacă s-ar proceda altfel, în condițiile în care în această zonă s-au eliberat titluri de proprietate și altor proprietari sau moștenitorilor acestora, s-ar proceda la o discriminare nejustificată față de reclamant, ce ar aduce atingere dreptului de proprietate asupra terenului cu care a fost validat, teren ce constituie bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO.
Având în vedere disp. Art. 5 și 6 OG 890/2005 privind atribuțiile comisiilor locale și comisiilor județene, va obliga pârâtele, fiecare după competență la punerea în posesie a reclamantului la întocmirea documentației premergătoare și la eliberarea TDP pentru suprafața de 2500 mp pe numele reclamantului.Pentru aceleași motive în fapt și în drept arătate va fi respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pîrîtei C. L. C.,ca fiind neîntemeiată,avînd în vedere că aceasta este instituția care a analizat și soluționat cererea de reconstituire formulată de autorul reclamantului și a formulat propuneri către C. Județeană D.,astfel că în limitele atribuțiilor date de lege se impune ca tot această să procedeze la emiterea noilor documente și propuneri privind atribuirea terenului către reclamant în conformitate cu dispozițiile date de instanța de judecată prin soluția adoptată.
Văzînd și art.451 din NCPC,se va lua act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea privind pe reclamantul M. S. P. D., cu domiciliul în C., ., .. 1, ., județul D. în contradictoriu cu pârâtele C. L. C. și C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR - PREFECTURA D..
Constată nulitatea absolută parțială a Titlului de proprietate nr. 2531-_ din data de 19.11.2001 emis pe numele M. I C., autorul reclamantului, în ceea ce privește amplasamentul stabilit și înscris pentru terenul validat în suprafața de 2500 m.p.
Obligă pârâtele, în limitele atribuțiilor să procedeze la punerea în posesie a reclamantului cu terenul validat, pe vechiul amplasament, situat în T 12, P 185/1, categoria extravilan, pe raza comunei C., județul D., delimitate de punctele: 1-2-3-4-1 pe planul de situație anexă la raportul de expertiză omologat în cauză întocmit de expertul desemnat G. M.,alături de expert parte C. V., ( v.f. 353-357) și având ca vecinătăți: la N - . = 83,56 m, la E - perdea de protecție, d = 29,21 m, la S - M. C., d = 88,37 m, la V - M. C., d = 29,63 m, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză arătat mai sus și care face parte integrantă cu prezenta hotărâre .
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 noiembrie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M. V. C. D. P.
Red. jud. MV/Tehn.. gref.CDP.
5 ex./17.12.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 26/2015. Judecătoria... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 04/2015. Judecătoria CRAIOVA → |
|---|
