Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 1831/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 1831/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 38144/215/2014

Dosar nr._ - Înlocuire amendă-

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1831

Ședința publică din data de 12 februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – M. V.

GREFIER – C. D. P.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta U. MÎRȘANI în contradictoriu cu pârâtul M. T., având ca obiect înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pârâtul, lipsind reclamanta.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează următoarele:

-cauza are ca obiect înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității;

-procedura de citare este legal îndeplinită;

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În conformitate cu prevederile 131 coroborate cu prevederile 94 pct. 1 lit. j Noul Cod de Procedură Civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cereri.

Având în vedere complexitatea cauzei, raportat la obiectul acesteia si probatoriul ce se impune a fi administrat, în temeiul art. 238 alin.1 Cod proc.civ, instanța estimează la 1 lună durata necesara pentru cercetarea procesului .

Conform art. 255 alin 1 coroborat cu art. 258 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța constată că proba cu înscrisurile solicitate de reclamantă prin acțiune sunt admisibile putând duce la soluționarea procesului, motiv pentru care încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar în dovedirea acțiunii.

În temeiul art. 254 alin. Noul Cod de Procedură Civilă constată că pârâtul nu a depus întâmpinare și nu au propus probe, fiind decăzut din acest drept.

În temeiul art. 292 Noul Cod de Procedură Civilă se administrează proba cu înscrisurile de la dosar.

Instanța constată, în temeiul art. 244 Noul Cod de Procedură Civilă, terminată cercetarea judecătorească, iar în temeiul art. 389 și urm Noul Cod de Procedură Civilă, instanța consideră lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Pârâtul, având cuvântul, arată că nu a avut posibilitatea să achite amenda contravențională din motive financiare însă va efectua orele în folosul comunității.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin acțiunea înregistrata pe rolul acestei instanței la data de 17.10.2014, sub nr._, reclamanta U. MÎRȘANI a chemat în judecată pe pârâtul M. T., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța sa dispună înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării contravenientei la prestarea unei activități în folosul comunității.

În motivare, reclamantul a arătat că pârâtul a fost sanctionat contraventional, insa nu este posibila executarea silita, intrucat intimatul nu figureaza in evidentele fiscale cu venituri sau bunuri proprii.

In drept, au fost invocate prevederile art. 9 din OG 2/2001.

În susținere, petentul a depus la dosar: procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 14.05.2014 emis de Poliția Locală a Municipiului C.,

In ceea ce îl privește pe pârât, acesta, desi legal citat, nu a depus la dosar intampinare

Analizând actele si lucrările dosarului, instanta reține următoarele: s-a aplicat intimatului o amendă contravențională în cuantum de 500 lei aplicată prin procesul verbal de contravenție ., nr._ din data de 14.05.2014 emis de Poliția Locală a Municipiului C. .

Potrivit art. 9 alin. 3 din OG 2/2001, organul din care face parte agentul constatator a sesizat instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.

Potrivit art. 9, al. 5 din OG 2/2001 instanta procedeaza la inlocuirea amenzii cu sanctiunea obligarii la prestarea unei activitati in folosul comunitatii, cu acordul intimatului.

Prin decizia nr. 1354/10.12.2008 Curtea Constitutionala a admis insa exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca sintagma „cu acordul acestuia” din art. 9 din OG 2/2001, precum si sintagmele „numai daca exista consimtamantul contravenientului”, „cu consimtamantul contravenientului” si „dupa luarea consimtamantului contravenientului” din art. 1, al. 3, art. 8, al. 5, litera b si respectiv art. 13 din OG 55/2002 privind regimul juridic al sanctiunii prestarii unei activitati in folosul comunitatii sunt neconstitutionale.

Curtea a constatat ca prin dispozitiile art. 9, al. 5 din OG 2/2001 aplicarea sanctiunii obligarii la prestarea unei activitati in folosul comunitatii este conditionata de acordul contravenientului. A mai aratat insa ca acest fapt este de natura a lipsi de eficienta sanctiunea aplicata pentru comiterea unei fapte antisociale, cu consecinta incalcarii dispozitiilor art. 1, al. 5 din Constitutia Romaniei potrivit carora „In Romania respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie”.

In aceste conditii, tinand cont de faptul ca potrivit art. 31 din Legea 47/1992 decizia Curtii Constitutionale prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie, instanta va admite cererea si va dispune înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 200 lei aplicată aplicată prin procesul verbal de contravenție ., nr._ din data de 14.05.2014 emis de Poliția Locală a Municipiului C. cu obligația pârâtului M. T. de a presta o activitate în folosul comunității în cuantum de 30 ore într-un domeniu disponibil pe lângă Primăria comunei Mîrșani, județul D., la dispoziția primarului comunei căruia i se comunica un exemplar al prezentei hotărâri .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite sesizarea privind pe reclamanta U. MÎRȘANI, cu sediul în . în contradictoriu cu pârâtul M. T., cu domiciliul în comuna Mîrșani, ., județul D. .

Înlocuiește amenda contravențională în sumă de 500 lei aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 14.05.2014 emis de Poliția Locală a Municipiului C. cu obligația de a presta o activitate în folosul comunității în cuantum de 30 ore într-un domeniu disponibil pe lângă Primăria comunei Mîrșani, județul D., la dispoziția primarului comunei căruia se va comunica un exemplar al prezentei hotărâri .

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12 februarie 2015.

Președinte, Grefier,

M. VoineaDoina C. P.

Red/Tehnored/. 4ex

MV/CDP/17.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 1831/2015. Judecătoria CRAIOVA