Partaj judiciar. Sentința nr. 49/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 49/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 12-01-2015 în dosarul nr. 49/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr. 49/2015

Ședința publică de la 12 Ianuarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE M. M.

Grefier V. G.

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect partaj judiciar formulată de reclamantul N. A., în contradictoriu cu pârâții N. Nicolița,N. D. Ș. și M. D. M.,toți trei înm calitate de moștenitori ai numitului N. D.,chemat inițial în judecată, S. A. R., S. F. și L. E.,

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamantul asistat de av P. Maia, și pârâții personal.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele

-obiectul pricinii partaj judiciar

-stadiul procesului fond

Apărătorul reclamantului depune la dosar copiile titlurilor de proprietate nr 2164-_/16 11 1998, nr 267-_/17.11.1993 și nr 687-_/05.04.1995 și tranzacția încheiată între părți.

La interpelarea instanței toți pârâții învederează că au cunoștință de tranzacția încheiată,au citit-o și sunt de acord cu această tranzacție,părțile semnînd-o în fața instanței.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată, în temeiul art. 244 alin 1 Noul Cod de Procedură Civilă, terminată cercetarea judecătorească și acorda cuvântul pe fond.

Reclamanta prin apărător și pârâții solicită instanței sa ia act de tranzacția încheiată între părți.

În temeiul art.394 alin.1 din Noul Cod de Procedură Civilă, considerând lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față

La 04 04 2014 a fost înregistrată pe rolul instanței, sub nr._, cauza civilă având ca obiect partaj judiciar formulată de reclamant N. A. în contradictoriu cu pârâții N. D., S. A. R., S. F. și L. E., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să dispună iesirea din indiviziune asupra bunurilor rămase de pe urma defunctei I. L.,decedată la 16.12.1993, asupra bunurilor rămase de pe urma defunctului N. I.,decedat la 18.09.2011 si asupra bunurilor rămase de pe urma defunctei N. Leea,decedată la 14.08.2012.

Arată reclamantul că bunurile rămase de pe urma defunctei I. L. se compun din suprafața totală de 44.200 mp dupa cum urmează: 5000 mp situați în T 104, P 3, categoria arabil, 4300 mp situați în T 106, P 32, categoria arabil, 5000 mp situați în T 92, P 19, categoria arabil, 5000 mp situați în T 113, P 50, categoria arabil, 2500 mp situați în T 113, P 67-1, categoria arabil, 2500 mp situați în T 115, P 157-1, categoria arabil, 700 mp situați în T 106, P 32-1, categoria vii, 700 mp situați în T 113, P 157, categoria vii, 10 000 mp situați în T 111, P 9, categoria livezi, 2500 mp situați în T 113, P 157-2, categoria pășuni, așa cum rezultă din TDP nr 687-_/05.04.1995 și CM nr.22/23 03 2012, mostenitori cu vocație succesorală fiind pârâtele S. F. și L. E. în calitate de fiice, reclamantul și pârâții N. D., S. Anișoara R. în calitate de nepoți de fiică.

Mai arată reclamantul că bunurile rămase de pe urma defunctului N. I. se compun din: imobilul teren extravilan în suprafată de 20 000 mp, situat în comuna Bucovăț, . urmează: 5000 mp situați în T 113, P 78, categoria arabil, 5000 mp situați în T 92, P 92/1, categoria arabil, 5000 mp situați în T 92, P 21, categoria arabil, 5000 mp situați în T 109, P 7, categoria arabil, imobilul teren extravilan în suprafată de 1800 mp situat în comuna Bucovăț, . urmează 600 mp situați în T 123, P 14-1, categoria arabil, 1200 mp situați în T 123, P 14, categoria curți construcții, teren extravilan în suprafată de 35 600 mp situat în comuna Bucovăț, . urmează 1000 mp situați în T 89, P 55/1, categoria arabil, 24 000 mp situați în T 102, P 54 arabil, 10 000 mp situați în T 115, P 47, categoria arabil, 600 mp situați în T 89, P 55/2, categoria vii, imobil situat în comuna Bucovăț, ., P 94 compus din teren intravilan curți construcții în suprafață de 400 mp, cota indiviză de ½ din imobilul situat în comuna Bucovăț, .,P 14 si 14-1 compus din casă de locuit cu 3 camerte și hol cu o suprafață construită de 60 mp, cota indiviză de ½ din imobilul situat în comuna Bucovăț, .,P 14 si 94 compus din casă de locuit cu 4 camere, hol, baie și două bucătării cu o suprafață construită de 105 mp, cota indiviză de ½ din imobilul situat în comuna Bucovăț, .,P 14 si 127/1 compus din teren extravilan in suprafață de 2 985 mp, mostenitori cu vocație succesorală fiind reclamantul pârâții N. D. și S. Anișoara R. în calitate de fii N. Leea în calitate de soție postdecedată

Susține că că bunurile rămase de pe urma defunctei N. Leea se compun dincota de ¼ imobilul teren extravilan în suprafată de 20 000 mp situat în comuna Bucovăț, . urmează 5000 mp situați în T 113, P 78, categoria arabil, 5000 mp situați în T 92, P 92/1, categoria arabil, 5000 mp situați în T 92, P 21, categoria arabil, 5000 mp situați în T 109, P 7, categoria arabil ,cota indiviză de ¼ din imobilul teren extravilan în suprafată de 1800 mp situat în comuna Bucovăț, . urmează 600 mp situați în T 123, P 14-1, categoria arabil, 1200 mp situați în T 123, P 14, categoria curți construcții,cota de ¼ din imobilul teren extravilan în suprafată de 35 600 mp situat în comuna Bucovăț, . urmează 1000 mp situați în T 89, P 55/1, categoria arabil, 24 000 mp situați în T 102, P 54 arabil, 10 000 mp situați în T 115, P 47, categoria arabil, 600 mp situați în T 89, P 55/2, categoria vii, cota de ¼ din imobilul situat în comuna Bucovăț, ., P 94 compus din teren intravilan curți construcții în suprafață de 400 mp, cota indiviză de 5/8 din imobilul situat în comuna Bucovăț, .,P 14 si 14-1 compus din casă de locuit cu 3 camere și hol cu o suprafață construită de 60 mp, cota indiviză de 1/8 din imobilul situat în comuna Bucovăț, .,P 14 si 94 compus din casă de locuit cu 4 camere, hol, baie și două bucătării cu o suprafață construită de 105 mp, cota indiviză de 5/8 din imobilul situat în comuna Bucovăț, .,P 14 si 127/1 compus din teren extravilan in suprafață de 2 985 mp, cota indiviză de 1/3 din imobilul teren extravilan situat în . de_ mp dupa cum urmează 5000 mp situați în T 104, P 3, categoria arabil, 4300 mp situați în T 106, P 32, categoria arabil, 5000 mp situați în T 92, P 19, categoria arabil, 5000 mp situați în T 113, P 50, categoria arabil, 2500 mp situați în T 113, P 67-1, categoria arabil, 2500 mp situați în T 115, P 157-1, categoria arabil, 700 mp situați în T 106, P 32-1, categoria vii, 700 mp situați în T 113, P 157, categoria vii, 10 000 mp situați în T 111, P 9, categoria livezi, 2500 mp situați în T 113, P 157-2, categoria pășuni, așa cum rezultă din CM nr. 34/01 03 2013, mostenitori cu vocație succesorală fiind reclamantul în calitate de fiu, pârâții N. D. și S. Anișoara R. în calitate de fii .

In drept și-a intemeiat acțiunea pe dispozițiile art 728 C civ, art 673 C .pr civ.

A depus la dosar CM nr.22/23 03 2012, încheiere îndreptare eroare materială nr.13/02 .04.2012, CM nr 33/01 03 2013, certificat de atestare fiscală nr. 1187.1/18.02.2014, certificat de atestare fiscală nr. 8469/30.10.2013, proces verbal de informare nr. 7/28.10.2013

La 26 05 2014 reclamantul a formulat cerere de acordare ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei de timbru în cuantum de 4286,41 lei, cerere la care a anexat declarație pe proprie răspundere, adresa nr. adj_/23 05 2014, emisă de ANAF.

Prin încheierea de ședință de la 11 06 2014 instanța a admis cererea de acordare ajutor public judiciar și a dispus scutirea reclamantului de la plata taxei de timbru.

In sedința publică din 06 10 2014, apărătorul reclamatului a învederat instanței că pârâtul N. D. a decedat, a solicitat și instanța a încuviințat acordarea unui termen pentru a depune înscrisuri în acest sens și pentru a introduce în cauză mostenitorii acestuia.

In ședința publică de la 27.10.2014, reclamantul a depus la dosar certificatul de deces pentru N. D.,, sesizarea pentru deschiderea procedurii succesorale,, copie CI pentru M. D. M., copie CI pentru N. D. Ș., copie CI pentru N. Nicolița,, certificate de nastere si căsătorie și a solicitat introducerea în cauza în calitate de moștenitori a numiților M. D. M., N. D. Ș. si N. Nicolița.

Instanța a dispus introducerea și citarea în cauză a moștenitorilor autorului N. D., numiții M. D. M., N. D. Ș. si N. Nicolița.

În ședința publică de la 24.11.2014 apărătorul reclamantului a depus la dosar copia certificatului de deces nr._/24.07.2004 și o precizare prin care a solicitat excluderea de la masa partajabilă a imobilului casă de locuit și teren în suprafață de 1800 mp, imobil înstrăinat prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.900/05.06.2014,pe care l-a depus în copie.

Pârâții au învederat că știu despre această înstrăinare și sunt de acord cu modificarea acțiunii în sensul excluderii de la masa partajabilă a imobilului înstrăinat.

În ședința publică de la 12.01.2015 reclamantul a depus la dosar tranzacția încheiată între părți

In ceea ce privește tranzacția încheiată de părți cu privire la modul de stingere a litigiului, instanța retine următoarele: tranzacția este un contract judiciar prin care părțile preîntâmpină nașterea unui litigiu sau sting un litigiu început prin concesii reciproce constând în renunțări reciproce la pretenții sau în pretențiile noi pretinse sau săvârșite de o parte în schimbul renunțării la dreptul litigios de către cealaltă sau celelalte părți.

Fiind un contract, tranzacția trebuie să îndeplinească toate condițiile generale de validitate ale unui act juridic,iar în speță instanța va reține că prezentul contract de tranzacție este rezultatul manifestării de voință a părților liberă, neviciată, în deplina cunoștință de cauză ; constituie rezultatul acordului de voință a părților în sensul stingerii procesului început, iar cauza actului juridic concretizat în tranzacție este licită, fiind corespunzătoare normelor legale și de conviețuire socială.

Constatând îndeplinirea condițiilor legale, respectiv a faptului ca ea este rezultatul unei voințe neviciate a părților și nu urmărește un scop ilicit, instanța urmează a lua act și a o consfinți în totalitate

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de tranzacția încheiată de părți.

Consființește invoiala părților astfel cum a fost consemnată în scris,după cum urmează:

,, Subsemnații

1.Reclamantul N. A., domiciliat în comuna Bucovăț, ., judetul D., cu CNP_,

2.Pârâta N. Nicolița, domiciliată în ., judetul D., cu CNP_ în calitate de soție supraviețuitoare a autorului N. D.,

3 Pârâtul N. D. Ș., domiciliat în comuna Bucovăț, ., judetul D., cu CNP_ în calitate de fiu al autorului N. D.,

4.Pârâta M. D. M., domiciliată în comuna Bucovăț, ., judetul D., cu CNP_ în calitate de descendentă a autorului N. D.,

5 Pârâta S. Anișoara R., domiciliată în ., ., judetul D., cu CNP_,

6 . Pârâta S. F., domiciliată în ., cu CNP_,

7.Pârâta L. E., domiciliată în comuna Bucovăț, ., cu CNP_,

Părți în dosarul nr._ având ca obiect,, ieșire din indiviziune" asupra bunurilor rămase de pe urma:

-defunctei I. L. decedată la data de 16.12.1993

-defunctului N. I. decedat la data de 18.09.2011

-defunctei N. Leea decedata la data de 14,08,2012, in vederea soluționării pe cale amiabilă a prezentei cauze întelegem să încheiem următoarea

TRANZACȚIE

cu următorul cuprins:

Eu, reclamantul N. A. primesc în lotul meu:

-casa compusă din 4 camere, hol, baie și doua bucătării, construită din cărămida in anul 1960, cu suprafața construită de 60 mp și terenul aferent în suprafață totală de teren de 400 mp, situat în comuna Bucovăț,., p 94, având ca vecini la N De 1818, la E C. A, la S Șoseaua Bucovăț Palilula, la V S. L., conform TDP nr 267-_/17 11 1993 și conform certificatelor de moștenitor nr.33 si 34/01 032 2013, emise de BNP M. M. D..

-suprafața de teren de 1000 mp arabil, situat în ., P 55/1 având ca vecini la N De 1818, la E C. D, la S Șoseaua Bucovăț Palilula, la V S. L., conform TDP nr 267-_/17 11 1993 și conform certificatelor de moștenitor nr.33 si 34/01 032 2013 emise de BNP M. M. D..

- suprafața de teren de 600 mp categoria vii, situat în comuna Bucovăț, ., P 55/2 având ca vecini la N De 1818, la E C. S, la S Șoseaua Bucovăț Palilula, la V S. L., conform TDP nr 267-_/17 11 1993 și conform Certificatelor de moștenitor nr.33 si 34/01 032 2013 emise de BNP M. M. D..

- suprafața de teren arabil de 1,20 ha situat în comuna Bucovăț, ., P 54, având ca vecini la N De 1931, la E N. D., la S De 1932, la V C. S, conform TDP nr 267-_/17 11 1993 și conform Certificatelor de moștenitor nr.33 si 34/01 032 2013 emise de BNP M. M. D..

- suprafața de teren arabil de 2500 mp, situată în comuna Bucovăț, ., P 67-1 având ca vecini la N De 1761, la E M. T, la S Liziera 65/1, la V S. St, conform TDP nr 687-_/05 04 1995 și conform Certificatelor de moștenitor nr.33 si 34/01 032 2013 emise de BNP M. M. D..

- suprafața de 4300 mp arabil situat în ., P 32 având ca vecini la N Voi 32-1, la E C. C, la S De 2231 la V T. E. conform TDP nr 687-_/05 04 1995 și conform certificatelor de moștenitor nr.33 si 34/01 032 2013, emise de BNP M. M. D..

- suprafața de 700 mp categoria vii, situată în comuna Bucovăț, ., P 32-1, având ca vecini la N De 2169 la E C. C, la S A 32 la V T. E., conform TDP nr 687-_/05 04 1995 și conform certificatelor de moștenitor nr.33 si 34/01 032 2013 emise de BNP M. M. D..

- suprafața de teren de 5000 mp situat în comuna Bucovăț, ., P 21, arabil, având ca vecini la N Pd 1325, la E S. I, la S De 1929,la V C. I., conform TDP nr 2164-_/16.01.1998 și conform certificatelor de moștenitor nr.33 si 34/01 032 2013 emise de BNP M. M. D..

- suprafața de teren de 5000 mp categoria arabil situat în comuna Bucovăț, ., P 78, având ca vecini la N De 1761, la E P. N la S Liziera 65/1, la V P. D, conform TDP nr 2164-_/16.01.1998 și conform certificatelor de moștenitor nr.33 si 34/01 032 2013 emise de BNP M. M. D..

Noi pârâții N. Nicolița, N. D. Ș. și M. D. M. primim în lotul nostru, în calitate de moștenitori ai autorului N. D., decedat la data de 05.10.2014:

- teren în suprafață de 1,20 ha arabil situat în ., P 54, având ca vecini la N De 1931, la E G. M, la S De 1932, la V N. A., conform TDP nr 267-_/17 11 1993 și conform certificatelor de moștenitor nr.33 si 34/01 032 2013 emise de BNP M. M. D..

- teren în suprafață de 6000 mp arabil, situat în comuna Bucovăț, ., P 33-1, având ca vecini la N Pd 2392, la E M. I, la S De 1761, la V G. M, conform TDP nr 687-_/05.04.1995 și conform certificatelor de moștenitor nr.33 si 34/01 032 2013 emise de BNP M. M. D..

- teren în suprafață de 5000 mp arabil situat în comuna Bucovăț, ., P 19-1 având ca vecini la N Pd 1325, la E Trana A, la S De 1929, la V L. M., conform TDP nr 2164-_/16 11 1998 și conform certificatelor de moștenitor nr.33 si 34/01 032 2013 emise de BNP M. M. D..

- teren în suprafață de 5000 mp arabil situat în comuna Bucovăț, ., P 7 având ca vecini la N De 2169, la E L. M, la S De 2231, la V Belbițoiu I., conform TDP nr 2164-_/16 11 1998 și conform certificatelor de moștenitor nr.33 si 34/01 032 2013 emise de BNP M. M. D..

Eu pârâta S. Anișoara R. primesc în lotul meu:

- suprafața de 1 ha ha arabil situat în ., P 47 având ca vecini la N Pd 117, la E M. I., la S De 1761, la V V. A., conform TDP nr 267-_/17 11 1993 și conform certificatelor de moștenitor nr.33 si 34/01 032 2013 emise de BNP M. M. D..

- suprafața de 2985 mp situat în comuna Bucovăț, ., P 127/1, teren situat în comuna Bucovăț, . N Liziera 65/1, la E A 127/2, la S De 2242, la V I. T., conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr 1604/19.10.2000 de BNP Bazgu M., rectificat prin încheiuerea de rectificare 7/26.02.2013 și conform certificatelor de moștenitor nr.33 si 34/01 032 2013 emise de BNP M. M. D..

Eu pârâta S. F. primesc în lotul meu

- suprafața de 5000 mp categoria livezi situat în comuna Bucovăț, ., P 9 având ca vecini la N De 2169 la E L. E., la S De 2231 la V T. C, conform TDP nr 687-_/05 04 1995

- suprafața de 5000 mp artabil situat în ., P 19 având ca vecini la N De 1325 la E Primaria, la S De 1929 la V L. M. conform TDP nr 687-_/05 04 1995

- suprafața de 5000 mp arabil situat în comuna Bucovăț, ., P 3 având ca vecini la N De 1992 la E Primaria, la S De 1998 la V S. P. conform TDP nr 687-_/05 04 1995

Eu pârâta L. E. primesc în lotul meu

- suprafața de 5000 mp categoria livezi situat în ., P 9 având ca vecini la N De 216 la E S. D, la S De 2231 la V S. F., conform TDP nr 687-_/05 04 1995

- suprafața de 5000 mp arabil situat în comuna Bucovăț, ., P 50 având ca vecini la N De 1761 la E R., la S Liziera 65/1 la V Tană I., conform TDP nr 687-_/05 04 1995

- suprafața de 700 mp categoria vii situat în comuna Bucovăț, ., P 157 având ca vecini la N Liziera 65/1, la E Primaria, la S A 157-1 la V A. A ,conform TDP nr 687-_/05 04 1995

- suprafața de 2500 mp arabil situat în comuna Bucovăț, ., P 157-1 având ca vecini la N Vol 157, la E Primaria, la S Ps 157-2 la V A. A, conform TDP nr 687-_/05 04 1995

- suprafața de 2500 mp situat în comuna Bucovăț, ., P 157 /2, având ca vecini la N A 157-1, la E Primaria, la S De 242, la V A. A conform TDP nr 687-_/05 04 1995

Această întelegere scrisă reprezintă voința noastră liberă, neviciată, act pe care il depunem la instanța de judecată cu rugămintea de a fi consfințit printr-o hotărâre judecatorească definitivă.

Intocmit azi 12.01.2015 în 8 exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte și un exemplar pentru instanța de judecată.

Reclamant N. A.

SS indescifrabil

Parat N. Nicolița

Ss indecifrabil

Parat N. D. Ș.

Ss indecifrabil

Parat M. D. M.

Ss indecifrabil

Parat S. Anișoara R.

Ss indecifrabil

Parat S. F.

Ss indecifrabil

Parat L. E.

Ss indecifrabil

Cu recurs in termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 12 Ianuarie 2015

PreședinteGrefier

M. MihaiVirginia G.

Red.MM

Tehnored.VG

9 EX/22.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Sentința nr. 49/2015. Judecătoria CRAIOVA