Pensie întreţinere. Sentința nr. 12/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 12/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 12-11-2015 în dosarul nr. 13875/2015

DOSAR NR_

JUDECĂTORIA CRAIOVA – JUDEȚUL D.

SENTINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 12.11.2015

COMPLETUL COMPUS DIN:

PREȘEDINTE- B. S.- JUDECĂTOR

GREFIER – B. L.

Pe rol, judecarea cauzei Minori și Familie privind pe reclamanta C. G. și pârâtul F. I., având ca obiect: majorare pensie întreținere.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns avocat M. pentru reclamantă; lipsă pârâtul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care a invederat că prin compartimentul registratură, s-a depus adeverința de salariu a pârâtului nr._ /16.10.2015 eliberată de Compania Națională de Căi Ferate CFR SA – sucursala regională CF C..

În conformitate cu art.244 al.1/cod proc.civ., instanța declară cercetarea procesului încheiată.

Având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat și nici incidente de soluționat, - în baza art.392/cod proc.civ., instanța deschide dezbaterea în fond și acordă cuvântul apărătorului reclamantei.

Avocat M. pentru reclamantă, având cuvântul pe fond, a solicitat admiterea cererii, depunând și chitanța nr.608/12.11.2015 privind onorariul de avocat.

În conformitate cu art.394 alin.1/cod proc.civ., instanța declară închise dezbaterile în fond și reține cauza spre soluționare.

JUDECATA

Asupra cauzei de față:

Prin cererea înregistrată la data de 12.01.2015 sub numărul_ pe rolul Judecătoriei C., reclamanta C. G., CNP-_, cu domiciliul în C., ..8, . D., prin avocat M. C., cu sediul în C., ..12, județul D., a chemat în judecată pârâtul F. I., cu domiciliul în C., ..5, ., ., - solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună majorarea pensiei de întreținere în favoarea minorului.

În motivarea cererii, s-a arătat că prin sent.civ.nr.1104/27.01.2009 pronunțată de Judecătoria C., pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 550 lei lunar în favoarea minorului F. A. L. născut la 20.07.2001. În prezent nevoile minorului pentru hrană și îmbrăcăminte au crescut, precum și cele necesitate de pregătirea școlară a acestuia. Pârâtul este angajat la CNCFR SA - Sucursala Regională CF C..

În drept, cererea se întemeiază pe dispozițiile art.402/cod civ.

În dovedirea cererii s-au solicitat proba cu acte și interogatoriu.

Cererea a fost depusă în dublu exemplar fiind semnată.

În susținerea cererii au fost depuse următoarele acte în xerocopie, în dublu exemplar cu mențiunea conform cu originalul: sent.civ.nr.1104/27.01.2009 pronunțată de Judecătoria C., definitivă; cartea de identitate a reclamantei; certificatul de naștere al minorului. S-a anexat în original împuternicirea avocațială a apărătorului reclamantei.

Prin rezoluția din 14.01.2015, în conformitate cu art.200 al.2/cod proc.civ., când cererea nu îndeplinește cerințele prevăzute de la art.194-197/cod proc.civ., s-au comunicat reclamantei, în scris, lipsurile cererii, cu mențiunea ca în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării să facă următoarele completări, sub sancțiunea anulării cererii:

- conform art.194 lit.a/cod proc.civ., reclamanta să menționeze în scris codul numeric personal al pârâtului.

Ulterior, reclamanta a menționat în scris că pârâtul are CNP-_.

Prin rezoluția din 02.02.2015, în conformitate cu art.201 al.1 coroborat cu art.208 al.1, art.149 al.1 și art.150 al.5/cod proc.civ., s-au comunicat pârâtului un exemplar de pe cererea de chemare în judecată și de pe înscrisuri, punându-i-se în vedere că are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, în condițiile art.165/cod proc.civ., sub sancțiunea prevăzută de art.208 alin.2/cod proc.civ., a decăderii pârâtului din dreptul de a depune probe și a invoca excepții în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel. Conform art.254 alin.1/cod proc.civ., probele se propun sub sancțiunea decăderii (de către pârât) prin întâmpinare. Întâmpinarea se depune în dublu exemplar pentru a se comunica un exemplar de pe aceasta reclamantei conform art.149 alin.1/cod proc.civ.

Pârâtul a formulat întâmpinare, în care a solicitat respingerea acțiunii, pentru că nu l-a mai văzut pe minor de doi ani și jumătate. Reclamanta este cea care nu a respectat hotărârea judecătorească despre care a făcut mențiune în acțiune, - prin care pârâtului i s-a încuviințat legătura cu minorul. Pârâtul a solicitat judecarea cauzei în lipsă și proba cu acte, anexând referat nr._/31.05.2012 de la IPJ D.; rezoluția din 26.06.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria C., referat nr._/08.05.2013 de la IPJ D., cerere adresată către DGASPC- D., adresa DGASPC- D./2012.

Prin rezoluția din 09.03.2015, în conformitate cu art.201 alin.2/cod proc.civ., s-a comunicat reclamantei întâmpinarea care a fost depusă de pârât, cu obligația ca reclamanta să depună răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicare; pârâtul urmând să ia la cunoștință de răspunsul la întâmpinare de la dosarul cauzei.

Potrivit art.131 alin.1/cod proc.civ., - instanța, la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate, din oficiu a verificat și stabilit că este competentă material și teritorial să judece pricina pentru temeiul de drept prevăzut de art.94 pct.1 lit.a, coroborat cu art.113 al.1 pct.2/cod proc.civ., art.403, art.524-533/cod civ.În conformitate cu art.219 al.1/cod proc.civ., instanța a verificat împuternicirea avocațială a apărătorului reclamantei.În conformitate cu art.224/cod proc.civ., instanța a acordat cuvântul pentru cererea de probatorii.Avocat M. pentru reclamantă, și-a menținut probele solicitate prin acțiune (acte, interogatoriul pârâtului, efectuarea unei adrese către locul de muncă al pârâtului – CNCFR SA-sucursala Regională CF C. pentru a se comunica veniturile realizate de acesta pe ultimele 6 luni).Apreciind ca fiind utile și concludente probele solicitate prin acțiune, instanța a încuviințat proba cu acte în conformitate cu dispozițiile art.254 al.1 coroborat cu art.255 al.1 și art.258 al.1/cod proc.civ., a admis proba cu interogatoriul pârâtului conform art.351 și art.203 al.1/cod proc.civ. și a dispus citarea acestuia cu mențiunea la interogatoriu. S-a emis adresă către locul de muncă al pârâtului – CNCFR SA-Sucursala Regională CF C., pentru a se comunica veniturile realizate de acesta pe ultimele 6 luni)..După ascultarea reclamantei prin apărător, în baza art.238 al.1/cod proc.civ., instanța a estimat durata necesară pentru cercetarea procesului până la termenul de judecată următor care s-a acordat în cauză.

S-a comunicat și depus la dosar adeverința de salariu a pârâtului nr._ /16.10.2015 eliberată de Compania Națională de Căi ferate CFR SA – Sucursala Regională CF C..

Analizând materialul probator administrat în cauză, - instanța a reținut următoarele:

Prin sent.civ.nr.1104/27.01.2009 pronunțată de Judecătoria C. definitivă, a fost desfăcută căsătoria părților, s-a dispus ca reclamanta să revină la numele purtat anterior căsătoriei (C.), s-a dispus încredințarea minorului F. A. L. născut la 20.07.2001 reclamantei, s-a încuviințat legătura personală a pârâtului cu minorul și pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 550 lei lunar în favoarea minorului.

Din adeverința nr._ /16.10.2015 eliberată de Compania Națională de Căi Ferate CFR SA – Sucursala Regională CF C., rezultă că pârâtul a realizat un venit mediu net pe ultimele șase luni în cuantum de 2.280,33 lei.

Conform art.524 coroborat cu art.527/cod civ. are drept la întreținere numai cel care se află în nevoie, neputându-se întreține din munca sau bunurile sale și poate fi obligat la întreținere numai cel care are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace.

În acest sens, în conformitate cu art.531 alin.1/cod civ., - instanța de tutelă dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, potrivit împrejurărilor, este abilitată să reducă sau să majoreze cuantumul obligației de întreținere sau chiar să sisteze plata acesteia după cum variază cele două criterii expuse mai sus.

Nevoile minorului au crescut în prezent, acest lucru implicând un sprijin financiar mai mare necesar întreținerii sale. De asemenea și cuantumul venitului mediu net al pârâtului pe ultimele șase luni, s-a mărit, - situație în care instanța constată că împrejurările de fapt avute în vedere la momentul pronunțării sent..civ. nr.1104/27.01.2009 pronunțată de Judecătoria C. definitivă, s-au schimbat.

Potrivit art.529 al.2/cod civ. „când întreținerea este datorată de părinte (...) ea se stabilește până la 1/4 din venitul său lunar net pentru un copil”, în speță ținând seama de venitul mediu net pe ultimele șase luni al pârâtului, în cuantum de2.280,33 lei.

În raport de considerentele de mai sus, instanța apreciază că cererea este întemeiată, urmând a o admite.

Astfel, instanța urmează să oblige pârâtul la plata unei pensii de întreținere majorate de la suma de 550 lei lunar, la cât a fost obligat pârâtul prin sentința civilă nr.1104/27.01.2009 pronunțată de Judecătoria C. definitivă, la suma de 570,08 lei lunar, în favoarea minorului F. A. L. născut la 20.07.2001, datorată conform art.532 al.1/cod civ., de la data introducerii acțiunii, - respectiv de la 12.01.2015 și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a acestei obligații de întreținere.

Văzând și dispozițiile art.531 alin.2/cod proc.civ., - instanța urmează să dispună indexarea pensiei de întreținere de drept trimestrial, în funcție de rata inflației.

Întrucât prin întâmpinare pârâtul a arătat că nu este de acord cu majorarea pensiei de întreținere, iar cererea de chemare în judecată a fost admisă,- instanța în conformitate cu art.453 al.1/cod proc.civ., urmează să oblige pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 lei către reclamantă (reprezentând onorariu avocat).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite cererea reclamantei C. G., CNP-_, cu domiciliul în C., ..8, . D., în contradictoriu cu pârâtul F. I., CNP-_, cu domiciliul în C., ..5, ., ..

Dispune majorarea pensiei de întreținere în sarcina pârâtului și în favoarea minorului F. A. L. născut la 20.07.2001, de la suma de 550 lei lunar, la cât a fost obligat pârâtul prin sentința civilă nr.1104/27.01.2009 pronunțată de Judecătoria C. definitivă, la suma de 570,08 lei lunar, începând cu data introducerii acțiunii 12.01.2015 și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a acestei obligații de întreținere.

Dispune indexarea de drept trimestrial a pensiei de întreținere, în funcție de rata inflației.

Dispune obligarea pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 lei către reclamantă ( reprezentând onorariu avocat).

Cu apel (la Judecătoria C.), în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 12.11.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

S.BUSUIOCL.B.

Red.:B.S.;Tehnored.:B.L.; Nr.ex.: 4; Data red. 16.11.2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 12/2015. Judecătoria CRAIOVA