Pensie întreţinere. Sentința nr. 20/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 20/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 20-10-2015 în dosarul nr. 12538/2015

Dosar nr._ -majorare pensie -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA JUDEȚUL D.

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică de la 20 octombrie 2015

Președinte-A. M. V.-Judecător

Grefier- C. L. A.

Pe rol, soluționarea acțiunii civile având ca obiect majorare pensie de întreținere, formulată de reclamantul D. M. C., împotriva pârâtului D. C..

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns reclamanta, lipsă fiind pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de grefierul de ședință, după care,

Instanța, procedând la verificarea competenței, conform art. 131 C.p.c, raportat la art. 114 C.p.c., constată că este competentă în soluționarea prezentei cauze, după care, constatând că nu mai sunt cereri din partea părților, declară încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul la dezbateri asupra fondului cauzei.

Reclamanta solicită admiterea acțiunii.

J U D E C A T A

Asupra cererii de față;

Prin cererea înregistrată la data de 04.06.2015, sub nr._ pe rolul Judecătoriei C., reclamanta D. M. C. a chemat în judecată pe pârâtul D. C., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună majorarea pensiei de întreținere stabilite în sarcina pârâtului și în favoarea sa.

În motivare, reclamantul a arătat că, prin sentința civilă nr. 996/1998, pronunțată de Judecătoria C., s-a dispus obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere lunare, în favoarea sa în cuantum de 5,5 lei, însă, între timp, nevoile sale au crescut, fiind elev în clasa a XI-a la Colegiul Tehnic Energetic C., la fel și veniturile pârâtului, în atare situație, suma stabilită drept pensie de întreținere nemaiacoperind cheltuielile necesare întreținerii lui.

La final, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata pensiei restante datorate de la data împlinirii vârstei de 18 ani.

La dosar, au fost depuse următoarele acte, în copie: sentința civilă nr. 996/1998, pronunțată de Judecătoria C., C.I. și certificat de naștere reclamant.

La data de 01.07.2015, pârâtul a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, cu motivarea că, în prezent, nu este încadrat în muncă, nerealizând venituri, în plus, având în întreținere încă doi copii minori.

A depus la dosar, în copie, adeverință eliberată de Primăria Stoina, certificate de naștere minori.

Analizând actele aflate la dosar, instanța constată că cererea formulată de reclamant este întemeiată, în parte.

Astfel, prin sentința civilă nr. 996/1998 pronunțată de Judecătoria C., pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere lunare, în favoarea reclamantului în cuantum de 5,5 lei.

Potrivit disp. art. 531 C. civ., „dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui ce prestează întreținerea și nevoia celui ce o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei”.

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că, în prezent, reclamantul este elev în clasa a XI-a la liceu, iar pârâtul nu realizează venituri, având în întreținere încă doi copii minori.

Părinților le revine îndatorirea de a asigura mijloacele de trai ale copilului, în timpul desăvârșirii studiilor sau pregătirii profesionale.

Cererea reclamantului are la bază obligația specială de educare și instruire pe care părinții o au față de copiii lor, aceștia fiind obligați, în solidar, să asigure copiilor cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea profesională a copiilor, în temeiul art. 499 C.civ.

În temeiul acelorași dispoziții legale, părinții sunt obligați să-l întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani.

Potrivit art. 529 C. civ., întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui ce o cere și cu mijloacele celui ce urmează a o plăti, disp. art. 531 alin. 1 C.civ. statuând că, în situația în care se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui ce prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei.

În raport de dispozițiile legale enunțate, instanța, văzând și disp. art. 532 C.civ., potrivit cu care pensia de întreținere se datorează de la data cererii de chemare în judecată, apreciază că cererea de față este întemeiată, în parte și anume pe capătul de cerere privind majorarea pensiei de întreținere, motiv pentru care, va admite acest capăt de cerere și va dispune majorarea pensiei de întreținere stabilite în favoarea reclamantului și în sarcina pârâtului, la suma de 147 lei, lunar, începând cu data introducerii cererii și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau încetare a obligației.

La stabilirea cuantumului pensiei de întreținere instanța a avut în vedere venitul minim pe economia națională prevăzut de H.G. 1091/2014.

În ceea ce privește solicitarea reclamantului de a-l obliga pe pârât și la plata pensiei de întreținere restante, instanța apreciază că aceasta este neîntemeiată, reclamantul având deja un titlu executor, în baza căruia poate solicita executarea silită a pârâtului, motiv pentru care, va respinge acest capăt de cerere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite, în parte, cererea formulată de reclamantul D. M. C., CNP_, cu domiciliul în C., ., nr. 8, .. 3, ., jud. D., împotriva pârâtului D. C., CNP_, cu domiciliul în com. Stoina, ..

Dispune majorarea pensiei de întreținere stabilite în sarcina pârâtului și în favoarea reclamantului, aflat în continuarea studiilor, în baza sentinței civile nr. 996/1998 a Judecătoriei C., de la 5,5 lei, lunar, la 147 lei, lunar, începând cu data introducerii cererii și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau încetare a obligației.

Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata pensiei restante.

Cu apel, în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20.10.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. M. V. C. L. A.

Red.A.M.V.

Tehn.L.A.C.

4 ex./29.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 20/2015. Judecătoria CRAIOVA