Pensie întreţinere. Sentința nr. 3901/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 3901/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 24-03-2015 în dosarul nr. 474/215/2015

Dosar nr._ - majorare pensie de întreținere-

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA – JUDETUL D.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3901

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 24.03.2015

COMPLETUL DE MINORI ȘI FAMILIE CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE: R. B. - JUDECĂTOR

GREFIER: L. N. N.

Pe rol soluționarea cererii de majorare a pensiei de întreținere formulată de reclamanta A. M., împotriva paratului N. Ș..

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta personal, lipsă fiind paratul.

Procedura este legal îndeplinita.

S-a facut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care;

În temeiul art. 131 Cod proc.civ., instanta a verificat si a stabilit ca este competenta general, material si teritorial cu solutionarea cauzei, după care, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu prevederile art. 394 C.Proc.Civ., instanța a dispus închiderea dezbaterilor și a acordat cuvântul pe fondul cauzei.

Reclamanta, având cuvântul, a solicitat instanței admiterea cererii așa cum a fost formulată și majorarea pensiei de întreținere stabilită în sarcina pârâtului și în favoarea minorului N. M. C., născut la data de 1 septembrie 2005, conform venitului minim realizat la nivelul economiei naționale, deoarece acesta nu este încadrat în câmpul muncii și nu mai are alți copii în întreținere.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.01.2015, sub nr._, reclamanta A. M., a chemat în judecată pe paratul N. Ș., solicitând instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa dispuna majorarea pensiei de intretinere la care a fost obligat paratul in favoarea minorului N. M. C., născut la data de 1 septembrie 2005, raportat la venitul minim pe economia națională.

În motivarea cererii, s-a arătat că prin sentința civilă nr. 8.785/17 iunie 2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr. 2._, rămasă definitivă și irevocabilă prin neapelare, paratul a fost obligat la plata sumei de 178,5 lei lunar in favoarea minorului, insa in prezent nevoile acesteia au crescut, având in vedere ca a crescut și venitul minim pe economia națională.

În drept acțiunea a fost formulată în conformitate cu dispozițiile art. 499, art. 524, art. 525, art. 527, art. 529, art. 530 alin. 2, art. 532, art. 533 alin. 1 din codul civil.

La dosar s-au depus xerocopii de pe certificatul de nastere al minorului, cartea de identitate a reclamantei, sentința civilă nr. 8.785/17 iunie 2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr. 2._, rămasă definitivă și irevocabilă prin neapelare, în copii certificate pentru conformitate cu originalul.

Deși legal citat, pârâtul nu s-a prezentat în fața instanței pentru a propune probe în apărare și nici nu a formulat întâmpinare în cauză.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:

Prin sentința civilă nr. 8.785/17 iunie 2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr. 2._, rămasă definitivă și irevocabilă prin neapelare, s-a dispus majorarea pensiei de întreținere stabilită in sarcina paratului prin sentința civilă nr._/12.11.2013, rămasă definitivă și irevocabilă, către reclamantă, in favoarea minorului N. M. C., născut la data de 1 septembrie 2005, de la 168 lei lunar la 178,5 lei lunar, începând cu data promovării acțiunii ( 28.01.2014), și pană la intervenirea unei cauze legale de modificare sau încetare a obligației.

În conformitate cu dispozițiile art. 499 alin. 1 și 2 din codul civil, „ Tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională.

Dacă minorul are un venit propriu care nu este îndestulător, părinții au obligația de a-i asigura condițiile necesare pentru creșterea, educarea și pregătirea sa profesională ”.

Acesta dispoziții legale sunt completate cu prevederile art. 524 din codul civil, în care se menționează că „ Are drept la întreținere numai cel care se află în nevoie, neputându-se întreține din munca sau din bunurile sale” și cu art. 525 alin. 1 cod civil potrivit cu care „ Minorul care cere întreținere de la părinții săi se află în nevoie dacă nu se poate întreține din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri”.

Obligația de a contribui la cheltuielile privind întreținerea copilului minor reprezintă, așadar, aspectul patrimonial al îndatoririlor părintești legate de creșterea, îngrijirea și educarea acestuia.

Întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti, astfel cum statuează dispozițiile art. 529 alin 1 din codul civil. În acest sens, în conformitate cu prevederile art. 531, dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei, după cum variază cele două criterii expuse mai sus.

În cauza dedusă judecății, instanța reține că împrejurările de fapt avute în vedere la momentul pronunțării hotărârii judecătorești prin care s-a stabilit pensia de întreținere s-au modificat, în sensul că veniturile salariale ale pârâtului au crescut, iar necesitățile minorului sunt în continuă creștere, astfel încât pârâtul, în calitate de părinte, are îndatorirea legală de a contribui la toate aceste cheltuieli.

Faptul că pârâtul nu realizează venituri, nu îl exonerează de obligația de a contribui la întreținerea minorului, obligația de întreținere fiind prevăzută de lege.

Se prezumă existența unor venituri suplimentare ale pârâtului, deoarece altfel nu s-ar explica cum acesta își asigură el însuși existența. Prin noțiunea de mijloace la care se referă Codul Civil( în art. 527) se înțeleg atât mijloacele materiale, cât și aptitudinea de a munci a celui obligat la întreținere, care este izvorul obținerii mijloacelor materiale.

La stabilirea noului cuantum al pensiei de întreținere, instanța a avut în vedere salariul de bază minim pe țară garantat în plată, prevăzut de dispozițiile art. 1 al. 1 din HG nr. 1091/11.12.2014, pentru stabilirea salariului minim brut pe țară, garantat în plată, potrivit practicii judecătorești precum și criteriile oferite de prevederile art. 529 alin. 2 din codul civil.

Pentru considerentele mai sus expuse, instanța apreciază ca fiind întemeiată cererea reclamantei, astfel încât urmează să o admită și să oblige paratul la plata unei pensii de întreținere majorate, respectiv 204 lei lunar, datorată de la data sesizării instanței (17.05.2015) – de la care se prezumă starea de nevoie în care se află minorul – și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a obligatiei.

Se va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanta A. M., domiciliată in C., .. 121 A, județul D., împotriva paratului N. Ș., domiciliat in Vlădila, ., județul O..

Dispune majorarea pensiei de întreținere stabilită în sarcina pârâtului prin sentința civilă nr. 8.785/17 iunie 2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr. 2._, rămasă definitivă și irevocabilă prin neapelare, către reclamantă, în favoarea minorului N. M. C., născut la data de 1 septembrie 2005, de la 178,5 lei lunar la 204 lei lunar, începând cu data promovării cererii ( 13 ianuarie 2015) și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau încetare a obligației.

Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 24 martie 2015.

P., GREFIER,

R. BonteaLiviu N. N.

Red. R.B.

Teh. L.N.- 4 ex.

17.05.2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 3901/2015. Judecătoria CRAIOVA