Plângere contravenţională. Sentința nr. 2493/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2493/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 2493/2015
Dosar nr._ - plângere contravențională -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2493
Ședința publică de la 25 Februarie 2015
Instanța constituită din:
Președinte ANIȘOARA G. –Judecător
Grefier V. G.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul R. M. D. și intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA - C., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța a constatat că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cauze.
În temeiul art. 238 alin.1 Cod procedură civilă, instanța a apreciat că litigiul poate fi soluționat la acest termen de judecată.
Instanța a constatat că intimata a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.
În temeiul art. 255 C.p.c. coroborat cu art. 258 C.p.c. s-a încuviințat pentru petent și intimată proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei apreciind că este admisibilă potrivit legii și duce la soluționarea procesului.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța, în temeiul art. 394 C.pr.civ. a declarat închise dezbaterile și reținut cauza pentru soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra plângerii contravenționale de față, reține următoarele:
La data de 25.09.2014 petentul R. M. D. a formulat plângere contravențională, în contradictoriu cu COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA – C., împotriva procesului verbal de contravenție . 14, nr._/03.09.2014, solicitând, în principal, anularea acestuia și exonerarea de la plata amenzii, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertisment.
Pe cale de excepție a invocat nulitate absolută a procesului verbal pentru lipsa semnăturii olografe a agentului constatator, potrivit dispoz. art. 17 din OG 2/2001.
În ceea ce privește teza subsidiară, petentul a învederat că este la prima abatere, are un copil cu probleme de sănătate și o situație financiară precară.
În drept și-a întemeiat plângerea pe dispoz. art. 17,31, 32, 33 și 34 din OG 2/2001, Lg. 455/2001 și dispoz. C.p.c.
În scop probator a solicitat proba cu înscrisuri.
Anexat plângerii a depus. Procesul verbal de contravenție, acte de stare civilă, certificat de încadrare în grad de handicap, acte medicale, adeverință de venit pe anul 2014.
Plângerea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 20 lei.
La data de 24.11.2014, intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – C. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, pentru următoarele motive:
În fapt, la data de 13.06.2014, pe DN 55 Km 22+750, pe raza localității Bratovoiești, jud. D., vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând M. D. R. a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinietă valabilă, sens în care, la data de 03.09.2014 a fost întocmit procesul verbal de constatare a contravenției . 14, nr._.
Potrivit dispozițiilor art.1 alin. 2 din Ordonanța nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz.
A mai precizat că procesul verbal a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9, alin. 2 si 3 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei - S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
Din coroborarea prevederilor art. 7 din Legea nr. 455/2001 cu prevederile art. 19 din O.G. nr. 2/2001, reiese că Procesul Verbal de Constatare a Contravenției este întocmit și semnat cu respectarea prevederilor legale. Mai mult, procesul verbal contestat conține mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator T. S., cu certificatul calificat emis de CertSIGN SA.
Pentru aceste motive solicită respingerea contestației ca fiind nefondată și neîntemeiată și, în subsidiar, menținerea Procesului Verbal de Constatare a Contravenției contestat ca fiind temeinic și legal.
În drept, își întemeiază întâmpinarea pe dispoz. dispozițiilor O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, Ordinul M.T.I nr. 769 / 2010 cu modificările și completările ulterioare - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.
În scop probator a solicitat proba cu înscrisuri și orice alte probe doveditoare care vor reieși din dezbateri.
Anexat întâmpinării a depus: proba foto obținută cu sistemul SIEGMCR, autorizația de control a agentului constatator; certificat calificat pentru semnătura electronică cu valoare legală.
În scop probator, instanța a încuviințat pentru petent și intimată proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . 14 NR._/03.09.2014,întocmit de CNADR SA, petentul a fost sancționat contravențional, reținându-se că la data de 13.06.2014, ora 23.53, vehiculul categoria B, cu numărul de înmatriculare_, locul DN 55 KM 22+750 m, Bratovoiești, județul D., a circulat fără a deține rovinietă valabilă . Proba se face cu foto :_-_-_.
Conform art. 34 din O.G. nr.2/2001,instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie,prezumție care,deși neconsacrată legislativ,este unanim acceptată. O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil,nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție.
După cum a constatat Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în cauzele Salabiaku c. Franței,hotărârea din 07.10.1998 și A. c. României, hotărârea din 04.10.2007 ), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie contravențională sau materie penală(cum este calificată,în unele situații, materia contravențională,prin raportare la CEDO),pentru dovedirea vinovăției făptuitorului.Trebuie însă îndeplinite două condiții:respectarea unor limite rezonabile,ținându-se cont de miza litigiului,și respectarea dreptului la apărare
În cauză, atât miza litigiului cât și posibilitatea petentului de a combate prezumția de legalitate și de temeinicie, îndreptățesc aplicarea acestei prezumții.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.16,17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile obligatorii indicate de aceste texte legale ; potrivit dispozițiilor OG 2/2001, nu se prevede că este exclusă semnătura electronică de pe procesul verbal de contravenție.
Sub aspectul temeiniciei,analizând cuprinsul procesului verbal, și înscrisurile depuse, instanța reține că petentul nu a dovedit că nu a săvârșit fapta reținută în sarcina sa. În speță, instanța reține că petentul nu deținea rovinietă în momentul verificării, în data de 13.06.2014, ora 23.53.
În speță,instanța reține că petentul a săvârșit fapta reținută în sarcina sa întrucât nu a dovedit o altă stare de fapt decât cea reținută de agentul constatator.
Având în vedere aceste considerente, instanța va respinge plângerea, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul R. M. D., cu domiciliul în comuna Sadova, ., jud. D., în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - C., cu sediul în București, sector 6, B.-dul. I. M., nr. 401 A.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.02.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Anișoara G. V. G.
Red. A.G.
Tehnored. VG
4 ex./20.03.2015
← Partaj judiciar. Sentința nr. 8247/2015. Judecătoria CRAIOVA | Superficie. Sentința nr. 1049/2015. Judecătoria CRAIOVA → |
---|