Pretenţii. Sentința nr. 5098/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 5098/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 20-04-2015 în dosarul nr. 43539/215/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 5098

Ședința publică din data de 20 Aprilie 2015

Completul compus din:

Președinte-C.-F. D.-Judecător

Grefier-D. G.

Pe rol, soluționarea cauzei civile formulată de reclamanta R. C. în contradictoriu cu pârâtul C. L. C., având ca obiect "pretenții".

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns C.j. B. C., pentru reclamantă și av. P. G., pentru pârât, lipsind pârâtul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:

- procedura de citare este legal îndeplinită;

- cauza are ca obiect "pretenții";

Verificând, din oficiu, competența în temeiul dispozițiilor art. 131 alin. 1 C.p.civ având în vedere dispozițiile art. 94 alin. 1 pct. 1 lit. j) C.p.civ. rap. la art. 107 C.p.civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Instanța pune în discuție excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei invocată de către pârât prin întâmpinare.

Av. P. G., pentru pârât, solicită admiterea excepției, având în vedere că, din înscrisurile depuse, precum și din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă că proprietar este Primăria Municipiului C. cu care pârâtul a încheiat contract de închiriere, iar un administrator nu poate cere lipsa de folosință.

C.j. B. C., pentru reclamantă, solicită respingerea excepției, având în vedere că R. C. are calitate, aceasta fiind transmisă prin Hotărârea Consiliului Local nr. 144/2012, de către proprietarul imobilului care dă în administrare acest imobil.

Instanța respinge, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei invocată de către pârât prin întâmpinare, având în vedere calitatea de administrator al imobilului pentru care se solicită contravaloarea lipsei de folosință a acestuia, conform prevederilor Hotărârii Consiliului Local nr. 144/2012.

Instanța pune în discuție probele solicitate de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată și de către pârât prin întâmpinare.

C.j. B. C., pentru reclamantă, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse. Arată că nu se opune probei cu acte solicitată de către pârât.

Av. P. G., pentru pârât, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse. Arată că nu se opune probei cu acte solicitată de către reclamantă.

În temeiul dispozițiilor art. 255 corob. cu art. 258 NCPC, instanța încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind că aceste probe sunt admisibile, putând duce la soluționarea cauzei.

C.j. B. C., pentru reclamantă, învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat.

Av. P. G., pentru pârât, de asemenea, învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat.

Nemaifiind alte excepții de invocat și cereri de formulat, instanța constată, în temeiul art. 244 Cod de Procedură Civilă, terminată cercetarea procesului, iar în raport de dispozițiile art. 392 Cod de procedură civilă deschide dezbaterile asupra fondului.

C.j. B. C., pentru reclamantă, având cuvântul, a solicitat admiterea acțiunii precizate, obligarea pârâtului la plata contravalorii lipsei de folosință în cuantum de 512,71 lei, cu dobânzile aferente, începând cu data introducerii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

Av. P. G., pentru pârât, având cuvântul a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, fără cheltuieli de judecată. Totodată, a arătat că se poate solicita doar chiria, iar nu contravaloarea lipsei de folosință, pentru luna mai 2014 pârâtul având încheiat contract de închiriere cu Primăria, neștiindu-se de unde rezultă lipsa de folosință și dobânda legală.

C.j. B. C., pentru reclamantă, în replică, a arătat că pentru lipsa de folosință există modul de calcul atașat, iar pârâtul nu a binevoit să încheie raporturi juridice cu R.-ul.

Av. P. G., pentru pârât, în replică, a arătat că este de acord cu plata chiriei, dar nu este de acord cu plata lipsei de folosință.

În temeiul art. 394 și urm. Cod de Procedură Civilă, instanța consideră lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și închide dezbaterile, reținând cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile deduse judecății:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 10.12.2014 sub nr._, reclamanta R. C. a chemat în judecata pe pârâtul C. L. C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 326,27 lei, reprezentând contravaloare chirie restantă aferentă perioadei februarie 2014 – parțial iunie 2014 și contravaloare lipsă folosință perioada parțial iunie 2014 – august 2014 pentru spațiul din C., D., . (fost 37), .. 2, . la plata penalizărilor de întârziere respectiv dobânzilor legale datorate; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a precizat că în fapt cota de ½ din spațiul cu destinație locuință, situat în C., D., . (fost 37), .. 2, . la data de 06.03.2006, este ocupat de pârât în baza contractului de închiriere nr. 4451, acest contract fiind prelungit până la data de 19.06.2014, iar conform acestuia pârâtul avea obligația să achite o chirie lunară.

Având în vedere că pentru perioada februarie 2014 – parțial iunie 2014 și parțial iunie 2014 – august 2014 pârâtul nu a achitat contravaloarea chiriei respectiv contravaloarea lipsei de folosință pentru spațiul situat în C., D., . (fost 37), .. 2, ., acesta a fost înregistrat în evidențele contabile ale regiei cu un debit de 326,27 lei.

De asemenea, a mai arătat că deși pârâtul a încetat orice plată către regie, acesta a continuat să folosească spațul menționat, în toată această perioadă februarie 2014 – prezent.

Cu adresa nr._/24.09.2014 pârâtul a fost somat în vederea clarificării situației financiare și achitarea debitului de 326,27 lei, încercând astfel preîntâmpinarea unui posibil litigiu, acesta nu s-a conformat, motiv pentru care a promovat prezenta acțiune.

În drept, reclamanta și-a întemeiat susținerile pe dispozițiile art. 1349, 1350, 1535 N.C.CIV., art. 451 N.C.PC.VI., contractul de închiriere al părților.

Cererea a fost legal timbrată.

La dosarul cauzei, reclamanta a depus, în scop probator, următoarele înscrisuri: dovada achitării taxei de timbru, convocare nr._/24.09.2014, borderou poștal, modul de calcul, extras HCL 282/2008, contractul de închiriere nr. 4451/06.03.2006 și anexe, act adițional de prelungire nr. 24/25.06.2009, copie decizie 281 și titlu proprietate, delegație.

La data de 08.01.2015 reclamanta R. C. a formulat o cerere de modificare a acțiunii introductive, în sensul că înțelege să modifice capătul de cerere în pretenții din cererea introductivă, astfel: majorarea sumei solicitate de la 326,27 lei la 512,71 lei reprezentând contravaloare lipsă folosință, restantă pentru locuința situată în C., D., . (fost 37), .. 2, ., aflată în litigiu, aferentă perioadei februarie 2014 – decembrie 2014 precum și dobânda calculată de la data introducerii acțiunii până la data plății efective a debitului,, conform normelor legale în materie; precizând că în cererea introductivă suma solicitată în cuantum de 326,27 lei reprezintă contravaloare lipsă folosință locuință și nu chirie cum din eroare s-a specificat în cererea inițială.

Având în vedere comunicarea Judecătoriei C. înregistrată la R. la 05.01.2014 la nr. 17, a comunicat că în conformitate cu cererea de modificare a acțiunii introductive la instanță, nu mai există solicitare de chirie plus penalizări, ci doar contravaloare lipsă folosință + dobânzi legale, dobânzi ce urmează a fi calculate conform normelor legale în materie aflate în vigoare; cu efectuarea plății taxei de timbru adecvate.

În fapt, reclamanta a efectuat această precizare deoarece contractul de închiriere nr. 4451/06.03.2006 prelungit cu acte adiționale, având valabilitate a termenului de închiriere până la 19.06.2014 a încetat în momentul în care a intervenit HCL 168/2010 din imobilul ocupat în prezent de pârât, trece în administrarea directă a Mun. C., fapt care a dus la încetarea contractului de închiriere încheiat între pârât și regie.

Pârâtul a fost înștiințat în acest sens de Primăria C. – Direcția Patrimoniu, Serviciul Administrare Domeniu Public și Privat, Fond locativ, cu adresa nr._/30.06.-2010, acesta acceptând dar neînțelegând să se conformeze în totalitate în ceea ce privește depunerea documentației necesare încheierii de raporturi juridice cu proprietarul cotei de ½ din imobilul pe care acesta îl ocupă, respectiv Mun. C., așa cum reiese din adresa nr._/31.08.2010.

Ca urmare a cererii pârâtului înregistrată la Primăria mun. C. la nr._/08.09.2010 s-a procedat la încheierea contractului de închiriere nr._/21.10.2010.

Ulterior, prin HCL 144/2012 imobilul în cauză revine în administrarea R. C., fapt care a dus la necesitatea încheierii de noi raporturi juridice între părți precum și la notificarea pârâtului înregistrată la nr._/17.12.2012 împreună cu comunicarea nr. 4162/17.12.2012, cu privire să se prezinte la sediul regiei în vederea clarificării situației locative/încheierii unui contract de închiriere, fiind înștiințat și cu privire la posibilitatea acționării sale în instanță în caz de neconfirmare.

În prezent pârâtul ocupă fără forme legale cota de ½ din spațiul locativ, neîncheind nici un fel de acord/act adițional sau un nou contract de închiriere cu R. C..

A arătat că R. C. este administrator al unei cote de ½ din imobilul menționat mai sus în baza HCL 144/2012 proprietarul locuinței fiind Mun. C..

Contravaloarea lipsei de folosință pentru spațiul menționat mai sus, a fost stabilită la tariful conform legislației în vigoare, HG 31/2007.

Având în vedere cele mai sus expuse, a solicitat admiterea cererii așa cum a fost formulată, cu consecința obligării pârâtului la plata sumei de 512,71 lei reprezentând contravaloare lipsă folosință pentru perioada februarie 2014 – decembrie 2014 precum și la plata dobânzii legale calculate de la data introducerii acțiunii până la data achitării efective a debitului înregistrat.

A depus modul de calcul pentru diferența de 186,44 lei datorată de pârât pentru perioada septembrie 2014 – decembrie 2014.

În drept, a invocat dispozițiile art. 204 alin. 1, art. 1349, 1535 N.C.P.CIV., HCL 186/2010, HCL 144/2012.

A anexat precizării la acțiune următoarele înscrisuri: adrese, cereri, contractul de închiriere nr._/21.10.2010, notă, notificare, modul de calcul, extras HCL 168/2010, extras HCL 144/2012, taxă timbru.

În baza dispozițiilor art. 411 alin. 1 pct. 2 C.P.CIV., a solicitat judecarea cauzei și în lipsa sa.

În cauză, pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii.

Pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, având în vedere că R. C. nu are calitatea de proprietar al cotei de ½ din imobil, proprietar fiind nu. C..

A mai arătat pârâtul că nu mai nici un raport juridic cu reclamanta, motiv pentru care solicită respingerea cererii ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, având în vedere că la 13.05.2014 a avut încheiat contract de închiriere cu Consiliul Local C., acesta fiind singurul îndreptățit să ceară vreo sumă de bani sau contravaloarea lipsei de folosință.

În ceea ce privește contravaloarea lipsei de folosință aferentă perioadei 14.05.2014 – decembrie 2014, singurul îndreptățit să o ceară este proprietarul și nicidecum R. C..

În consecință, pentru argumentele expuse, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, între Consiliul Local al mun. C., în calitate de locator și pârâtul C. L. C., în calitate de locatar, a fost încheiat contractul de închiriere nr._/21.10.2010, valabil până la data de 13.05.2014 având ca obiect imobilul situat în C., . (fost 37), .. 2, ., jud. D. stabilindu-se în sarcina pârâtului obligația de a plăti o chirie lunară în sumă de 75,21 lei (filele 46- 51).

La aceeași dată s-a încheiat între părți procesul-verbal de predare-primire a locuinței închiriate (fila 54).

Conform Hotărârii nr. 144/2012 a Consiliului Local al Municipiului C., reclamanta R.A.A.D.P.F.L. C. este administrator al imobilului situat în C., D., . (fost 37), .. 2, ..

Din înscrisurile depuse de reclamantă, instanța reține că pârâtul C. L. C. a ocupat imobilul situat în C., D., . (fost 37), . titlu locativ valabil pe perioada – 15.05.2014- decembrie 2014.

Potrivit extrasului tabel nominal privind situația plăților la chirie depus la dosar de reclamantă (fila 6), pârâtul C. L. C. figurează în evidențele reclamantei cu o sumă restantă în valoare de 163,14 lei, reprezentând contravaloarea chiriei, pentru perioada februarie_15(fila 10).

Potrivit art. 1357:"Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să-l repare."

Din prevederile legale menționate mai sus rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: existenta unei fapte ilicite a unei persoane, prin care s-au adus prejudicii materiale sau morale unei alte persoane, existenta unei legături de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciul cauzat si vinovăția autorului faptei ilicite.

Fapta ilicita reprezintă o acțiune sau inacțiune a unei persoane prin care încălcându-se normele dreptului obiectiv se aduc prejudicii dreptului subiectiv al unei alte persoane.

Prejudiciul produs în dauna persoanei vătămate reprezintă efectul negativ suferit de aceasta care trebuie sa se afle în legătură de cauzalitate cu fapta ilicita în sensul ca acest efect negativ trebuie sa fie rezultatul direct si nemijlocit al acțiunii autorului faptei ilicite.

Vinovăția reprezintă latura subiectiva a răspunderii civile delictuale si constă în atitudinea de voință si conștiință a autorului faptei ilicite fata de aceasta si rezultatul socialmente periculoase.

Având în vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța reține că pârâtul C. L. C. a locuit efectiv în imobilul situat în C., D., . (fost 37), .. 2, . în lipsa unui titlu locativ și fără să achite contravaloarea folosinței spațiului pentru perioada 15.05.2014- decembrie 2014.

Astfel, fapta ilicită a pârâtului constă în folosirea fără drept a imobilului aflat în administrarea reclamantei, ceea ce este de natură a produce un prejudiciu material constând tocmai în contravaloarea lipsei de folosință, respectiv chiria pe care ar fi putut să o încaseze reclamanta de la alt chiriaș, dacă pârâta ar fi eliberat spațiul.

Între fapta pârâtei și prejudiciul produs reclamantului există legătură de cauzalitate, vinovăția pârâtului rezultând tocmai din faptul că, deși cunoștea că nu deține un titlu locativ care să justifice ocuparea imobilului în litigiu, a continuat să folosească acest imobil.

Ca atare, instanța reține că prejudiciul cauzat reclamantei nu poate fi reparat decât prin obligarea pârâtului, la plata către reclamantă a contravalorii lipsei de folosință, contravaloare ce a fost apreciată de reclamantă la suma de 349,57 lei reprezentând lipsă folosință pentru imobilul situat în C., ., ., jud D. aferentă perioadei 14.05.2014 - decembrie 2014, precum și la plata dobânzii legale calculată de la data de 10.12.2014 până la data plății efective.

De asemenea, instanța mai arată că pentru perioada februarie_15, având în vedere că pârâtul a folosit imobilul în litigiu în baza contractului de închiriere nr._/21.10.2010, contract valabil până la data de 13.05.2014 rezultă că pentru perioada februarie_15, folosirea de către pârât a spațiului închiriat are drept temei contractul de închiriere, astfel că, pentru această perioadă pârâtul datorează chiria prevăzută în contract.

Prin urmare, cererea reclamantei privind obligarea pârâtului la plata lipsei de folosință pentru imobilul situat în C., D., . (fost 37), .. 2, ., pentru perioada februarie_15, cerere întemeiată pe răspunderea civilă delictuală este neîntemeiată, instanța neputând proceda la schimbarea temeiului juridic al cererii, având în vedere principiul disponibilității, ce guvernează procesul civil.

Pe cale de consecință, instanța va admite în parte cererea precizată, va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 349,57 lei reprezentând lipsă folosință pentru imobilul situat în C., . aferentă perioadei 14.05.2014 - decembrie 2014, precum și la plata dobânzii legale calculată de la data de 10.12.2014 până la data plății efective.

În temeiul art. 453 alin 1 raportat la dispozițiile art. 451 Cod procedură civilă instanța apreciază întemeiată în parte cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, urmând să îl oblige pe acesta la plata sumei de 28 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru corespunzătoare valorii pretențiilor admise.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LE GII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea precizată formulată de reclamanta R. C. (CUI: RO_), cu sediul în C., ., jud. D. în contradictoriu cu pârâtul C. L. C. (CNP:_), domiciliat în C., . (fost 37), .. 2, ., jud. D..

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 349,57 lei reprezentând lipsă folosință pentru imobilul situat în C., . 5, ., jud D. aferentă perioadei 14.05.2014 - decembrie 2014, precum și la plata dobânzii legale calculată de la data de 10.12.2014 până la data plății efective.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 28 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru corespunzătoare valorii pretențiilor admise.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, cerere de apel ce se va depune la sediul Judecătoriei C..

Pronunțată în ședință publică, azi, 20.04.2015.

Președinte,Grefier,

C.-F. D. D. G.

Red. C.F.D./Tehnored. D.G

4 ex./

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 5098/2015. Judecătoria CRAIOVA