Pretenţii. Sentința nr. 5508/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5508/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 27-04-2015 în dosarul nr. 45160/215/2014
Dosar nr._ - pretenții -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5508/2015
Ședința publică de la 27 Aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE L. C. - judecător
Grefier A. G.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant ASOCIAȚIA DE P. NR. 8 BRAZDA LUI N. și pe pârât S. C., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:
Verificând competența, în conformitate cu prevederile art. 131 N.C.p.civ., instanța constată că, potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 1 și art. 126 alin. 1 din Constituție, este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei.
Instanța, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului, invocată de către acesta, prin întâmpinare, urmează a o uni cu fondul, fiind necesară administrarea de probe în vederea soluționării acesteia.
Având în vedere că reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, în temeiul art. 389 și urm. Noul Cod de Procedură Civilă, considerând lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la 30.12.2014, reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. 8 BRAZDA LUI N. a chemat în judecată pe pârâtul S. C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei 2254,92 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere restante, respectiv suma de 2190,71 lei, și penalități de întârziere, respectiv suma de 64,21 lei, aferente perioadei noimebrie 2013 – august 2014.
Reclamanta a arătat că pârâtul, membru al Asociației De P. Nr. 8 Brazda lui N., fiind proprietarul imobilului din C., ., ., ., nu și-a îndeplinit obligația de plată a cotelor de întreținere pe perioada noimebrie 2013 – august 2014, în cuantum de 2190,71 lei, motiv pentru care s-au calculat penalități de întârziere în sumă de 64,21 lei .
A precizat că pârâtul a fost somat în nenumărate rânduri, dar fără rezultat.
În drept a invocat art. 1073 și următoarele C.civ..
A solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În scop probator a depus la dosar, în copii, extras cont, liste de plată, cod fiscal, proces verbal al Adunării Generale.
Pârâtul, legal citat, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, întrucât suma solicitată nu este legală.
A invocat excepția lipsei calității procesual pasive, deoarece din data de 07.08.2013 nu mai este proprietarul imobilului la care face referire reclamanta, conform actului autentic depus alăturat.
A anexat, în copie, contractul de vânzare cumpărare nr. 757/27.08.2013.
La termenul de judecată din data de 27.04.2015 instanța a unit cu fondul excepția lipsei calității procesual pasive, invocată de către pârât, prin întâmpinare, fiind necesară administrarea de probe în vederea soluționării acesteia.
Analizând, cu prioritate, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, invocată de acesta, prin întâmpinare, instanța o va respinge, având în vedere că în evidența contabilă a asociației de proprietari nr. 8 Brazda lui N., pârâtul figurează ca și proprietar al apartamentului situat în C., ., .. 1, . datorează cheltuieli de întreținere. Cât privește contractul de vânzare-cumpărare invocat, acesta nu atrage incidența excepției invocate, atâta timp cât nu s-a făcut dovada că a fost depus la contabilitatea asociației, pentru a fi luat în evidență noul proprietar.
Prin urmare, pârâtul, care figurează ca membru al Asociației de P. Nr. 8 Brazda lui N. nu a achitat cotele de întreținere pentru locuința situată C., ., ., ., pentru perioada 2013 – august 2014, în cuantum de 2190,71 lei.
Conform art. 32 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 - privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 1588/2007, pârâtului îi revine obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce îi revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
În conformitate cu art. 39 din Normele Metodologice, cheltuielile pe consumuri individuale reprezintă cheltuielile asociației pentru: apă rece și canalizare; apă caldă menajeră; energia termică, combustibilul și apa rece pentru prepararea apei calde; gaze naturale; încălzirea apartamentului sau a spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință.
De asemenea, art. 34 din HG nr. 1588/2007 prevede că în cazul cheltuielilor care sunt determinate de numărul persoanelor care locuiesc în condominiu și nu pot fi individualizate pe fiecare proprietar pe baza unor dispozitive de măsură, acestea se repartizează proporțional cu numărul de persoane care locuiesc sau desfășoară activități în clădire în luna pentru care se calculează lista de plată și reprezintă cheltuielile asociației pentru: apă rece, caldă și canalizare; combustibil pentru prepararea apei calde de consum; energia electrică utilizată pentru funcționarea instalațiilor comune; colectarea deșeurilor menajere, vidanjare.
Potrivit art. 25 alin. (1) din același act normativ, „cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă.”
În scopul recuperării acestor cheltuieli, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție proprietarul care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
Ca atare, având în vedere că deși a fost depășit termenul scadenței cheltuielilor de întreținere ce revin pârâtului corespunzător fiecărei luni din perioada 2013 – august 2014, astfel cum acestea au fost repartizate conform listelor de plată a cotelor de contribuție, iar pârâtul nu a făcut dovada achitării lor, instanța urmează a obliga pârâtul la plata cheltuielilor comune de întreținere neachitate pe perioada 2013 – august 2014, în cuantum de 2190,71 lei.
În ceea ce privește obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere, instanța reține că potrivit art. 25 alin. 3 din HG nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 în cazul în care terții impun penalități asociației de proprietari pentru întârzieri la plata facturilor, acestea se vor recupera de la restanțierii la cotele de întreținere, proporțional cu cuantumul restanțelor.
Totodată, instanța reține că potrivit art. 50 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
Ca atare, având în vedere că reclamanta a făcut dovada dreptului său de creanță, iar pârâtul nu au probat liberarea de obligație, prin plată sau într-un alt mod admis de lege, instanța va admite acțiunea formulată de reclamantă și va dispune obligarea pârâtului către reclamantă la plata sumei de 2254,92 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere restante, respectiv suma de 2190,71 lei, și penalități de întârziere, respectiv suma de 64,21 lei, aferente perioadei noimebrie 2013 – august 2014.
Va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de către reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. 8 BRAZDA LUI N., cu sediul în C., ., ., ., în contradictoriu cu pârâtul S. C., cu domiciliul în C., ., ., ..
Obligă pârâtul către reclamantă la plata sumei de 2254,92 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere restante, respectiv suma de 2190,71 lei, și penalități de întârziere, respectiv suma de 64,21 lei, aferente perioadei noimebrie 2013 – august 2014.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședința publică de la 27 aprilie 2015.
Președinte,Grefier,
L. C. A. G.
Red L.C.
Tehnored./A.G.
4 ex./26.05.2015.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5417/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5045/2015.... → |
---|