Situaţie juridică minor. Sentința nr. 4301/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4301/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 18004/215/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Sentința civila nr. 4301
Ședința publică de la 2 aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. V. F.
Grefier Ș. T.
Pe rol judecarea cauzei de minori și familie privind pe reclamanta P. T. C. și pe pârâtul Z. C. F., având ca obiect situație juridica minor..
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanta personal si asistată de av. R. V., pârâtul personal si asistat de av Bobasu C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care la interpelarea instanței reclamanta a declarat ca înțelege să renunțe la judecata prezentei cauze, instanța procedând la luarea unei declarații in acest sens.
Instanța conform art. 244 alin. 1 Cod proc.civ., constată cercetarea procesului încheiată și întrucât părțile sunt de acord ca dezbaterea fondului să aibă loc la acest termen de judecată și nu mai au cereri de formulat si nici nu mai sunt alte incidente de soluționat, în temeiul art. 392 Cod proc.civ ., instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei si acorda în sens cuvântul părților .
Av R. V. pentru reclamantă a solicitat să se ia act de renunțarea la judecata a reclamantei..
Av Bobasau C. pentru pârât a fost de acord cu renunțarea la judecata.
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile de fata:
Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 12.05.2014, sub nr._/2014 pe rolul Judecătoriei C., reclamanta P. T.-C. a chemat in judecată pe pârâtul Z. C.-F. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispună modificarea măsurii de stabilire a domiciliului minorei Z. E.-I. ,născută la data de 10.03.2010, măsură luată prin ./24.05.2011,pronunțată de judecătoria C..
In motivarea acțiunii, s-a arătat că prin sentința civila nr. 9366/24.05.2011 pronunțata de Judecătoria C. in dosarul nr._/215/2010 rămasa irevocabila prin Decizia nr. 2882/05._ minora Z. I. E. a fost încredințata pârâtului, iar reclamantei i-a fost stabilita legătura cu minora in prima si a tria săptămâna din luna, de vineri orele 17,00 oina duminica orele 17,00, o săptămâna in vacanta de iarna, trei săptămâni in vacanta de vara, la domiciliul bunicii materne din C., .. 47, cu obligația de a prelua minora din domiciliul tatălui si a o readuce la sfârșitul perioadei de vizita.
A mai precizat reclamanta ca de la data pronunțării acestei sentințe s-au schimbat condițiile, minora nemaidorind să locuiască cu pârâtul, fiind lăsata mai mult cu bunica paterna, care este o persoana in vârsta, minora fiind un copil activ care dorește sa participe la diverse activitatea recreative proprii vârstei sale.
S-a mai precizat că pârâtul o împiedica pe reclamanta să ia legătura cu minora, refuzând să o dea la telefon si să respecte programul de vizita stabilit de instanța de judecata.
La dosar s-a depus in copie certificatul de naștere al minorei, C.I., recomandare emisa de Grădinița cu program prelungit Discover me, contract individual de muncă, sentința civila nr. 9366/24 mai 2011, decizia nr. 2882/05.03.2012 pronunțata de Curtea de Apel C..
La termenul din data de 02.04.2015, reclamanta a declarat că renunță la judecată, iar pârâtul a arătat că este de acord cu renunțarea .
Având in vedere susținerea reclamantei faptul ca această susținere se înscrie în limitele principiului disponibilității in procesul civil, a actelor permise părților pe parcursul judecării unei cauze, instanța urmează ca in conformitate cu art. 406 C.proc.civ. să ia act de renunțarea reclamantei la judecarea prezentei acțiuni .
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Ia act ca reclamanta P. T.-C. ,domiciliata în București, sector 1, ., . ,renunță la judecarea acțiunii de modificare măsura privind minorul, formulată împotriva pârâtului Z. C.-F., domiciliat în C., Calea București, nr. 141, ., ..
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronunțată in ședința publică de la 02.04 2015.
Președinte Grefier
V. V. F. Ș. T.
← Ordin de protecţie. Sentința nr. 22/2015. Judecătoria CRAIOVA | Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 8720/2015.... → |
---|