Partaj judiciar. Sentința nr. 982/2016. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 982/2016 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 26-01-2016 în dosarul nr. 982/2016
-partaj succesoral
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 982
Ședința publică de la 26.01.2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE: S.-M. B.
GREFIER: A. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul S. E., în contradictoriu cu pârâții G. G., O. V., D. NICOLIȚA, S. I. și P. M., având ca obiect partaj succesoral.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat A. G., pentru reclamant și avocat C. L., pentru pârâta O. V., lipsind ceilalți pârâți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Avocat A. G., pentru reclamant și avocat C. L., pentru pârâta O. V., arată că nu înțeleg să formuleze obiecțiuni la raportul de expertiză specialitatea construcții civile.
Instanța ia act că apărătorii reclamantului și pârâtei O. V. nu înțeleg să formuleze obiecțiuni la raportul de expertiză specialitatea construcții civile.
Avocat A. G., pentru reclamant și avocat C. L., pentru pârâta O. V., arată că nu mai au alte cereri de formulat.
În temeiul art. 244 Noul Cod de Procedură Civilă instanța constată terminată cercetarea judecătorească.
La interpelarea instanței, apărătorii reclamantului și pârâtei O. V. învederează că sunt de acord ca dezbaterea fondului să aibă loc la acest termen de judecată.
În temeiul art. 244, alin. 3 Noul Cod de Procedură Civilă instanța ia act de solicitarea apărătorilor reclamantului și pârâtei O. V. și, în temeiul art. 389-393 Noul Cod de Procedură Civilă instanța acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului cauzei.
Avocat A. G., pentru reclamant, solicită admiterea acțiunii, să se constate deschisă succesiunea autorului S. M. F. și să se dispună partajarea averii succesorale conform celor două rapoarte de expertiză întocmite în cauză, cu compensarea cheltuielilor de judecată.
Avocat C. L., pentru pârâta O. V., solicită, de asemenea, admiterea acțiunii și omologarea celor două rapoarte de expertiză întocmite în cauză, în unica variantă de lotizare, cu compensarea cheltuielilor de judecată. Arată că în cauză s-a acordat și ajutor public judiciar pentru cota de ½ din onorariul de expert. Totodată, precizează că și valoarea acțiunilor deținute de autor potrivit certificatului de acționar depus la SIF Oltenia trebuie împărțită în mod egal între reclamant și pârâta O. V.
Avocat A. G., pentru reclamant, arată că este de acord cu partajarea în cote de ½ pentru reclamant și respectiv pentru pârâta O. V. a valorii acțiunilor.
În temeiul art. 394 Noul Cod de Procedură Civilă instanța consideră lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 02.07.2013 sub nr._ reclamantul S. E. a chemat în judecată pe pârâții G. G., O. V., D. Nicolița, S. I. și P. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună partajarea averii succesorale privind bunurile rămase în urma decesului defunctului S. M. F., urmând a se stabili masa bunurilor de împărțit, cotele ce se cuvin părților în calitate de copartajanți, lichidarea stării de indiviziune prin individualizarea, atribuirea și predarea efectivă a bunurilor cuvenite.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că, în fapt, defunctul S. M. F. a decedat la data de 26.07.1998 în ., autorul fiind tatăl, respectiv unchiul părților.
Reclamantul a mai arătat că masa succesorală la decesul autorului era compusă din cota de 1/1 din imobilul teren intravilan în suprafață de 1390 mp cuprinsă în titlul de proprietate nr. 1360-_ din 27.11.1996, emis pe numele autorului S. M. F. (parcelele 4420-4423, din tarlaua 107), cota de 1/1 din imobilul casă de locuit cu 2 camere edificată de autor în anul 1957.
De asemenea, reclamantul a arătat că moștenitor cu vocație succesorală au rămas reclamantul S. E., în calitate de fiu, cu o cotă de 1/5, pârâta G. G., în calitate de fiică, cu o cotă de 1/5, pârâta O. V., în calitate de fiică, cu o cotă de 1/5, pârâta D. Nicolița, în calitate de fiică, cu o cotă de 1/5, pârâtul S. I., în calitate de nepot de fiu, ce vine la succesiune prin reprezentarea tatălui său S. A. (fiul postdecedat al autorului) cu o cotă de 1/10 și pârâta P. M., în calitate de nepoată de fiu, ce vine la succesiune prin reprezentarea tatălui său S. A. (fiul postdecedat al autorului) cu o cotă de 1/10.
Reclamantul a precizat că nu solicită și partajarea terenurilor extravilane prevăzute în titlul de proprietate anunțat. De asemenea, a arătat că, potrivit certificatului de moștenitor nr. 30 din 13.02.2004, certificatul de acționar ce a aparținut autorului a revenit pârâtei O. V..
În drept, au fost invocate prevederile art. 728 C.civ., art. 6731 – _ C.p.civ.
În susținerea acțiunii au fost depuse la dosar încheierea nr. 35/10.05.2013 eliberată de B.N.P. N. F. M., certificat de moștenitor nr. 30/13.02.2004 eliberat de B.N.P. Cernobai C. E., titlul de proprietate nr. 1360-_/1996, certificat de sarcini nr._/08.05.2013, certificat de atestare fiscală nr. 3957/15.04.2013, certificat pentru atestarea că petentul este cunoscut ca proprietar, proces-verbal de identificare a imobilului, certificat de deces pentru S. F., acte de stare civilă, cerere pentru deschiderea procedurii succesorale, sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale, certificat de deces pentru S. A..
La data de 01.08.2013 reclamantul a depus la dosar precizare prin care a solicitat introducerea unui nou capăt de cerere privind anularea certificatului de moștenitor nr. 30 din 13.02.2004 emis de B.N.P. Cernobai C. E. și complinirea masei succesorale din acțiunea introductivă cu certificatul de acționar depus la SIF Oltenia sub nr._/1996, cu 975 acțiuni, cu numerele de ordine de la_ la_, menționate în certificatul de moștenitor menționat mai sus sau contravaloarea acestora.
În motivarea precizării reclamantul a arătat că, în fapt, a luat cunoștință de existența acestui certificat de moștenitor cu ocazia solicitării făcute la Camera Notarilor Publici C., pentru a intra în posesia încheierii de verificări în registrele de evidență notarială.
Astfel, potrivit încheierii nr. 35 din 10.05.2013 emisă de BNP N. F. M. s-a găsit înregistrată succesiunea defunctului S. F.. În urma demersurilor făcute la B.N.P. Cernobai C. E. a aflat că succesiunea s-a dezbătut și s-a emis certificatul de moștenitor în litigiu.
Reclamantul a arătat că motivele pentru care solicită anularea certificatului de moștenitor sunt legate de faptul că O. V. s-a declarat nelegal unică moștenitoare, cât și de faptul că masa succesorală declarată este incompletă. Astfel, reclamantul și ceilalți pârâți, G. G., D. Nicolița, S. I. și P. M. au fost vătămați în drepturile lor prin mențiunile cuprinse în certificatul de moștenitor atacat.
Reclamantul contestă procedura succesorală notarială deoarece nu au fost citați toți cei cu vocație succesorală, s-a omis menționarea tuturor moștenitorilor, motiv pentru care solicită anularea certificatului de moștenitor și stabilirea calității de moștenitor, întinderea drepturilor moștenitorilor și compunerea masei succesorale.
De asemenea, reclamantul a arătat că procedura succesorală notarială nu a respectat prevederile art. 107, alin. 1 din Legea 36/1995 privind stabilirea calității de succesibil și masa succesorală, solicitând completarea masei succesorale cu certificatul de acționar (sau contravaloarea acțiunilor) deoarece în acțiunea introductivă nu l-a cuprins în masa succesorală, cu toate că a făcut vorbire despre acesta, arătând că i-a revenit în totalitate pârâtei O. V..
În drept, au fost invocate prevederile art. 204 N.c.p.c. și art. 119 din Legea 36/1995.
La data de 17.10.2013 pârâții G. G., D. Nicolița, S. I. și P. M. au depus la dosar întâmpinare prin care au arătat că sunt de acord cu cererea introductivă precizată de reclamant și personal nu au nicio altă pretenție.
În motivare, pârâții au arătat că sunt moștenitori legali ai autorului S. M. F. iar masa succesorală este cea arătată de reclamant, cu mențiunea că celelalte parcele, respectiv cele situate în extravilan, cuprinse în titlul de proprietate eliberat pe numele autorului, au fost înstrăinate către moștenitori, prin acte de donație.
De asemenea, pârâții au arătat că moștenitori cu vocație succesorală sunt cei prezentați de reclamant și cotele ce li se cuvin de asemenea. Totodată pârâții au arătat că sunt de acord cu precizările formulate de reclamant, respectiv anularea certificatului de moștenitor obținut nelegal de pârâta O. V. și complinirea masei partajabile cu certificatul de acționar ce a aparținut autorului și a fost însușit de aceeași pârâtă.
La data de 22.10.2013 pârâta O. V. a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția de neacceptare a succesiunii defunctului S. M. F. de către ceilalți descendenți chemați în judecată în calitate de pârâți și anume G. G., D. Nicolița, S. I. și P. M., apreciind că moștenitori acceptanți sunt doar O. V., care a acceptat expres și reclamantul S. E. care a acceptat tacit succesiunea, prin posesia și însușirea bunurilor succesorale.
Față de pârâții G. G., D. Nicolița, S. I. și P. M., pârâta O. V. a înțeles să invoce excepția lipsei calității procesuale pasive în prezenta cauză, având în vedere că aceștia nu au făcut nici un act de acceptare expresă sau tacită a succesiunii defunctului.
În ceea ce îi privește pe pârâții S. I. și P. M., chemați la succesiune prin reprezentarea tatălui lor, S. A., pârâta O. V. arată că defunctul S. A. nu a acceptat nici el succesiunea tatălui său, S. M. F. și, ca atare, descendenții acestuia nu pot culege moștenirea bunicului lor prin retransmitere.
Pârâta O. V. a mai arătat că masa succesorală rămasă la decesul defunctului era compusă din teren intravilan în suprafață de 1390 mp,, situat în T 107, P 4420, 4421, 4422, 4423 situat în comuna Sadova, .; imobilul casă de locuit cu trei camere și sală, construită din cărămidă, acoperită cu țiglă care are și beci sub una din camere; anexă construită din cărămidă, cu trei încăperi din care una este bucătărie; pătul construit din cărămidă și acoperit cu țiglă, compus din trei încăperi.
Moștenitori acceptanți au rămas reclamantul S. E., descendent de gradul 1, cu o cotă de ½ și O. V., descendentă de gradul 1, cu o cotă de ½.
În ceea ce privește cererea precizatoare a reclamantului de anulare a certificatului de moștenitor nr. 30/2004 emis de B.N.P. Cernobai C. E., pârâta O. V. a arătat că este adevărat că la solicitarea și cu știința fraților și surorilor săi a declarat că este singura moștenitoare, ei fiind cei care i-au cerut să vândă acțiunile de la SIF Oltenia pentru a avea bani de pomenirile făcute defunctului.
Pârâta O. V. a mai menționat că singură a avut grijă de tatăl său, ultimul domiciliu al acestuia fiind la ea acasă, unde și-a petrecut ultimii patru ani din viață, tot ea ocupându-se și de înmormântare și pomenirile ulterioare, însușindu-și cei 3000 lei contravaloarea acțiunilor de la SIF Oltenia.
De asemenea, pârâta O. V. a arătat că nu este adevărat că reclamantul a luat cunoștință de existența acestui certificat de moștenitor cu ocazia solicitării făcute la Camera Notarilor Publici, toți știau de existența lui și au fost de acord cu acest lucru la acel moment.
La data de 26.11.2013 reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției de neacceptare a succesiunii defunctului S. M. F. de către pârâții invocați, deoarece din câte cunoaște, aceștia au făcut acte de acceptare tacită.
În ceea ce privește masa succesorală rămasă la decesul autorului, reclamantul a arătat că imobilul casă de locuit edificat de autor are două camere și nu trei cum susține pârâta O. V.. Toate celelalte construcții menționate de acesta au fost edificate de către S. E. împreună cu soția acestuia (anexă și pătul).
Referitor la certificatul de moștenitor, reclamantul a arătat că acesta a fost obținut de pârâtă fără știrea sa sau a celorlalți moștenitori și nu a cunoscut nici faptul că acțiunile de la SIF Oltenia au fost obținute și vândute de pârâtă.
În privința înmormântării și a pomenirilor ulterioare, reclamantul a precizat că și el a contribuit la cheltuielile ocazionate de acestea.
Prin încheierea de ședință din data de 04.02.2014 instanța a dispus disjungerea capătului de cerere având ca obiect anulare certificat de moștenitor nr. 30 din 13.02.2004 emis de Biroul Notarului Public Cernobai C. E. și a dispus formarea unui nou dosar având ca părți pe reclamantul S. E. și pe pârâții G. G., O. V., D. Nicolița, S. I. și P. M. și ca obiect anulare certificat de moștenitor.
Totodată, instanța a dispus suspendarea prezentei cauze în temeiul art. 413 alin. 1 pct. 1 N.c.p.c., cauza fiind repusă pe rol la data de 28.11.2014.
Cauza a fost repusă pe rol la data de 28.10.2014 la cererea părților și având în vedere că dosarul nr._ al Judecătoriei C. a fost soluționat definitiv.
În cauză a fost administrată proba cu interogatoriul reclamantului, la solicitarea pârâtei O. V., cu interogatoriul pârâților S. I., D. Nicolița și O. V., la solicitarea reclamantului și cu interogatoriul pârâților S. I. și D. Nicolița, la solicitarea pârâtei O. V. și proba testimonială, fiind audiați martorii S. Iulică, P. S., P. M. și N. Fănița.
Prin încheierea de admitere în principiu pronunțată la data de instanța a admis în parte și în principiu acțiunea precizată și a constatat deschisă succesiunea autorului S. M. F. decedat la data de 26.07.1998, cu ultimul domiciliu în .. A constatat ca pârâții G. G., D. Nicolița, P. M. si numitul S. A. sunt străini de succesiunea autorului S. M. F. prin neacceptare astfel incat instanta a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor G. G., D. Nicolița, S. I. și P. M..
A constatat că moștenitori legali cu vocație succesorală, dupa autorul S. M. F. au rămas: reclamantul S. E. si parata O. V., în calitate de descendenti de gradul I (fiu si fiica), fiecare cu o cota succesorala de 1/2 din masa succesorala a autorului.
De asemenea, a constatat că masa succesorală a autorului S. M. F. se compune din: casa de locuit cu doua camere si beci edificata de autor in anul 1957, situată in ., terenul intravilan in suprafata de 1390 mp. situat in ..107, P.4420, P.4421, P.4422, P.4423, conform TDP.1360-_/1996 emis pe numele autorului S. M. F. si contravaloarea unui numar 975 acțiuni deținute de autor potrivit certificatului de acționar depus la SIF Oltenia sub nr._/1996 .
A stabilit cotele-părți ideale din masa succesorală de: 1/2 pentru reclamantul S. E. si 1/2 pentru pârâta O. V. in ceea ce priveste bunurile ce fac parte din masa succesorala a autorului S. M. F..
Totodată, a dispus efectuarea unor expertize tehnice, specialitatea topografie si construcții pentru identificare, evaluarea bunurilor cu indicarea criteriilor avute in vedere la stabilirea valorii bunurilor, indicarea împrejurării daca bunurile sunt comod partajabile in natura si in ce mod și efectuarea unor propuneri de lotizare in care sa se tina cont de cota fiecarui mostenitor din masa succesorala, posesia actuala a bunurilor, dar si de atribuirea pe cat posibil in natura a bunurilor pentru fiecare mostenitor.
Raportul de expertiză specialitatea topografie a fost întocmit în cauză de către expert L. F. și depus la dosar la data de 03.11.2015, iar raportul de expertiză specialitatea construcții civile a fost întocmit de către expert I. C. și depus la dosar la data de 07.12.2015.
Prin incheierea de sedinta din data de 28.04.2015 instanta a dispus efectuarea unei adrese catre SIF Oltenia pentru a se comunica valoarea unei actiuni la data de 10.03.2015, raspunsul fiind inaintatla dosar la data de 19.05.2015 prin adresa nr.3081/18.05.2015.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține următoarele:
Potrivit dispozitiilor art.1143 alin.1 C.civ. nimeni nu poate fi obligat a ramane in indiviziune, mostenitorul putand cere oricand iesirea din indiviziune, iar potrivit dispozitiilor art.982-983 C.Proc. Civ. ce reglementeaza procedura partajului judiciar, dacă părțile ajung la o înțelegere cu privire la împărțirea bunurilor, instanța va hotărî potrivit înțelegerii lor. Dacă părțile nu ajung la o înțelegere sau nu încheie o tranzacție potrivit celor arătate la art. 982, instanța va stabili bunurile supuse împărțelii, calitatea de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecăruia și creanțele născute din starea de proprietate comună pe care coproprietarii le au unii față de alții. Instanța va face împărțeala în natură. procedand la formarea loturilor și la atribuirea lor. În cazul în care loturile nu sunt egale în valoare, ele se întregesc printr-o sumă în bani.
Cererea de sistare a stării de indiviziune presupune existența între părți a unei stări de indiviziune sau de coproprietate asupra unor bunuri sau asupra unui bun.
Coproprietatea reprezintă acea modalitate juridică a proprietății căreia îi este caracteristic faptul că bunul, nefracționat în materialitatea lui, aparține concomitent mai multor titulari, dreptul de proprietate al fiecăruia fiind determinat în mod abstract, sub forma unei fracțiuni matematice. Dreptul fiecărui proprietar se referă și se întinde asupra întregului bun, întâlnindu-se cu drepturile celorlalți coproprietari în fiecare parte a bunului.
Este de esența coproprietății ca nici unul dintre coproprietari să nu fie titularul exclusiv al vreunei fracțiuni din bun. Altfel spus, drepturile coproprietarilor se manifestă printr-o generalizare a dreptului fiecăruia în fiecare moleculă asupra bunului indiviz.
Din probele administrate în cauză, instanța a stabilit deja că reclamantul S. E. si parata O. V. se află în indiviziune, fiecare parte având un drept de proprietate asupra unei cote părți determinate din bunurile ce constituie masa succesorală rămasă de pe urma defunctului S. M. F. .
Modul specific de încetare a coproprietății temporare este partajul, acesta reprezentând operația juridică prin care se pune capăt stării de indiviziune, în sensul că bunul sau bunurile stăpânite în comun pe cote-părți sunt împărțite, în materialitatea lor, între copărtași, fiecare dintre aceștia devenind proprietarul exclusiv asupra unui anume bun sau părți materiale din bun dintre cele ce formau obiectul coproprietății.
Principiul care guvernează partajul de bunuri este acela al atribuirii în natură cu încercarea de a se atribui părților bunuri de aceeași natură și valoare astfel încât să se realizeze o partajare echitabilă, iar pentru egalizarea loturilor în funcție de cotele stabilite să primească sulte.
În ceea ce privește modalitatea de sistare a stării de indiviziune instanța făcând aplicarea criteriilor stabilite de art. 983 C.Proc. Civ.,va atribui, în natură, reclamantului S. E.: terenul în suprafata de 718 mp., identificat de expertul L. F. în planul de amplasament si delimitare anexat la raportul de expertiză între punctele 1-2-5-16-9-10-11-12-13-14-1, cu vecinatatile mentionate de expert in unica varianta de lotizare propusa in raportul de expertiză si casa de locuit cu doua camere si beci situată in ., astfel cum a fost identificata prin raportul de expertiză specialitatea constructii, întocmit în cauză de expert I. C.. Reclamantul S. E. va plăti sultă pârâtei O. V. suma de 7977,35 lei.
Va atribui, în natură pârâtei O. V.: terenul în suprafata de 693 mp identificat de expertul L. F. în planul de amplasament si delimitare anexat la raportul de expertiză între punctele 16-6—15-14-13-12-11-10-16 cu vecinatatile mentionate de expert in unica varianta de lotizare propusa in raportul de expertiză si un numar 975 actiuni detinute de autor potrivit certificatului de actionar depus la SIF Oltenia sub nr._/1996, cu o valoare totala a actiunilor de 1665,3 lei. Va primi sulta de la reclamantul S. E. suma de 7977,35 lei .
Cu privire la cheltuielile de judecată instanța va dispune compensarea acestor cheltuieli si va mai obliga reclamantul S. E. la plata catre pârâta O. V. a sumei de 1000 lei reprezentand cheltuieli de judecata, respectiv 1/2 din contravaloarea celor doua onorarii de expert achitate de parata.
Instanta constatand că pârâta O. V. a beneficiat de ajutor public judiciar acordat în cursul procesului, in sumă de 1000 lei, si având în vedere că prin prezenta hotărâre urmează a dobândi bunuri a căror valoare depășește de 10 ori valoarea ajutorului public judiciar, în raport de dispozițiile art. 50 ind. 2 din OUG 51/2008, instanța va obligă pârâta O. V. la restituirea către stat, la data rămânerii irevocabile a prezentei sentințe, a sumei de 1000 lei reprezentând ajutor public judiciar de care a beneficiat. Acesta este si motivul pentru care constatand ca parata O. V. a achitat in cursul procesului suma de 1000 lei contravaloarea a 1/2 din cele doua onorarii de expert si urmand a restitui către stat, la data rămânerii irevocabile a prezentei sentințe suma de 1000 lei reprezentând ajutor public judiciar de care a beneficiat, va obliga reclamantul S. E. la plata catre pârâta O. V. a sumei de 1000 lei reprezentand cheltuieli de judecata, respectiv 1/2 din contravaloarea celor doua onorarii de expert achitate de parata, compensarea facandu-se in raport de cota succesorala de 1/2 a fiecaruia.
Avand in vedere ca instanta a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor G. G., D. Nicolița, S. I. și P. M., urmeaza sa respinga acțiunea formulata de reclamantul S. E., în contradictoriu cu pârâții G. G., D. Nicolița, S. I. și P. M., ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul S. E. (C.N.P._), cu domiciliul în comuna Sadova, .. 1154, jud. D., în contradictoriu cu pârâta O. V., cu domiciliul în comuna Sadova, ., având ca obiect partaj succesoral.
Respinge acțiunea formulata de reclamantul S. E., în contradictoriu cu pârâții G. G., cu domiciliul în .. D., D. Nicolița, cu domiciliul în ., S. I., cu domiciliul în C., cart. Valea Roșie, .. 33, ., . și P. M., cu domiciliul în comuna Sadova, ., ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Dispune sistarea stării de indiviziune existentă între părți, cu privire la bunurile: casa de locuit cu doua camere si beci, situată in ., terenul intravilan in suprafață de 1390 mp. din acte și 1411 mp. din măsurători, situat in ..107, P.4420, P.4421, P.4422, P.4423, si un numar 975 actiuni detinute de autor potrivit certificatului de actionar depus la SIF Oltenia sub nr._/1996, în cote de 1/2 pentru reclamantul S. E. si 1/2 pentru parata O. V..
Omologhează rapoartele de expertiză specialitatea topografie si constructii civile si industriale intocmite in cauza de expertii L. F. si I. C..
Atribuie, în natură, reclamantului S. E.: terenul în suprafata de 718 mp., identificat de expertul L. F. în planul de amplasament si delimitare anexat la raportul de expertiză între punctele 1-2-5-16-9-10-11-12-13-14-1, cu vecinatatile mentionate de expert in unica varianta de lotizare propusa in raportul de expertiză si casa de locuit cu doua camere si beci situată in ., astfel cum a fost identificata prin raportul de expertiză specialitatea constructii, întocmit în cauză de expert I. C.. Reclamantul S. E. va plăti sultă pârâtei O. V. suma de 7977,35 lei.
Atribuie, în natură pârâtei O. V.: terenul în suprafata de 693 mp identificat de expertul L. F. în planul de amplasament si delimitare anexat la raportul de expertiză între punctele 16-6—15-14-13-12-11-10-16 cu vecinatatile mentionate de expert in unica varianta de lotizare propusa in raportul de expertiză si un numar 975 actiuni detinute de autor potrivit certificatului de actionar depus la SIF Oltenia sub nr._/1996. Va primi sulta de la reclamantul S. E. suma de 7977,35 lei.
Compenseaza cheltuielile de judecata și mai obligă reclamantul S. E. la plata catre pârâta O. V. a sumei de 1000 lei reprezentand cheltuieli de judecata.
Obliga parata O. V. sa restituie, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, către stat, ajutorul public judiciar acordat în cursul procesului, in sumă de 1000 lei.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel ce se depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, azi 26.01.2016.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Red. jud. S.M.B. / Tehnored. gref. A.S.
8 ex. / 25.02.2016
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2503/2016.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1106/2016.... → |
|---|








