Plângere contravenţională. Sentința nr. 500/2016. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 500/2016 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 19-01-2016 în dosarul nr. 500/2016
Cod ECLI ECLI:RO:JDCRV:2016:028._
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 500/2016
Ședința publică de la 19 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE C.-G. B.
Grefier L. T.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent M. P. și pe intimat I. D. - POLIȚIA MUNICIPIULUI C., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut in ședință publică au lipsit părțile.
Instanța, constatând ca la apelul nominal nu au răspuns părțile, in temeiul art. 125 alin. 1 teza I din Regulamentul de ordine interioara a instanțelor judecătorești, lasă cauza la a doua strigare.
Reluând cauza la a doua strigare, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că s-a executat mandatul de aducere privind martorul P. G., după care
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța, în temeiul art. 394 C.pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 23.03.2015, petentul M. P. a solicitat în contradictoriu cu intimatul I. D. anularea procesului verbal . nr._ din data de 17.03.2015.
În fapt, în ziua de 17.03.2015, la ora 10,30 circula regulamentar deplasându-se la locuința sa si când a ajuns în capătul străzii S., către N. R. a fost oprit de agentul constatator care i-a solicitat actele la control, apoi l-a acuzat că foliile de pe geamurile nu sunt omologate.
Agentul l-a obligat să dea folia jos si după ce a dat folia jos i-a spus că ii va da avertisment.
Solicită să se observe că agentul de poliție nu a trecut un martor asistent si amenda data este exagerat de mare, petentul este încă elev, nu realizează venituri si nu are posibilități de a achita această amendă. De aceea solicită să se dispună să fie exonerat de la plata amenzii si dacă totusi consideră să fie exonerat de la plata amenzii si dacă totuși consideră că trebuie să fie sancționat, solicită să fie inlocuită amenda cu avertisment.
În dovedirea acțiunii a solicitat proba cu înscrisuri si martorii P. G. si M. N..
În drept, invocă dispozițiile art.34 din OG nr. 2/2001.
Anexează la prezentul cerere procesul verbal de contraventie în original, copie CI a petentului, declarație de conformitate.
La data de 21.04.2015, petentul a depus cerere de complinire a acțiunii prin care a învederat că a înțeles să se judece în contradictoriu cu intimatul I. D. si a anexat taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 de lei RON si a anexat copie de pe plicul poștal, ce atestă faptul că taxa este plătită în termen legal.
La data de 08.05.2015, intimatul I. D. a depus întâmpinare față la plângerea contravenționala formulata de petentul M. P. împotriva procesului-verbal . nr._ din 17.03.2015, pe care o consideră neîntemeiată.
Solicită ca instanța să constate că procesul verbal de contravenție este încheiat cu respectarea condițiilor de fond si forma prevăzute de OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal solicitam instanței de judecată să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului. In opinia lor, instanța de judecată nu poate da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate. Altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil.
In cazul in care persoana propusa ca martor face parte din cele enumerate la art.315, alinl.NCPC instituția noastră se opune la ascultarea acesteia.
Așadar, măsura dispusa de către agentul constatator este temeinica si legala, procesul verbal facand deplina dovada a situației de fapt menționate in cuprinsul sau.
Referitor la procesul-verbal, consideram ca instanța de judecata trebuie sa-i recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, având in vedere ca este întocmit de un agent al statului aflat in exercițiul funcțiunii.
Așadar, consideră că I.P.J.D. a dovedit vinovăția petentului și a înlăturat astfel caracterul inechitabil al procedurii de constatare a săvârșirii unei contravenții, despre care acesta face vorbire în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Mai mult decât atat, procesul-verbal de constatare si sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate si temeinicie, prezumție care, desi neconsacrata de legislative, este unanim acceptata, atat in doctrina de specialitate, cat si in practica instanțelor judecătorești.
Solicită să se observe că fapta pentru care petentul a fost sancționată contravențional a fost constatată personal de agentul constatator, astfel încât procesul verbal, care a fost legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie.
Din analiza procesului-verbal atacat, rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de ari. 16, alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, cât și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din același act normativ, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, faptele săvârșite și data comiterii acestora și semnătura agentului constatator.
Procesul verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului de poliție care l-a încheiat, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Potrivit art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, contravenția se constată printr-un proces verbal încheiat de persoane anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori. Pot fi agenți constatatori: primarii, ofițerii și subofițerii de poliție din cadrul M.A.I, special abilitați, persoanele împuternicite în acest scop de miniștri și alți conducători ai autorităților administrației publice centrale, de prefecți, președinți ai consiliilor județene, primari, de primarul general al municipiului București, precum și alte persoane prevăzute în actele normative cu caracter special.
Faptele constatate în mod direct de către agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
Simpla negare a petentului, în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu corespunde realității, nu poate răsturna prezumția de temeinicie și legalitate de care se bucură procesul verbal, atât timp cât acesta nu aduce probe, ori nu invocă împrejurări credibile.
Motivul pentru care procesele verbale prin care se constată și se sancționează contravențiile sunt înzestrate cu această caracteristică este încrederea în faptul că organul emitent (agentul, în această situație) consemnează exact faptele pe care le constată, fără alte adăugiri sau denaturări ale realității. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, în ipoteza menționării intenționate sau din neglijență a unor împrejurări nereale, agentul este expus unor posibile sancțiuni, de natură disciplinară sau chiar penală.
Curtea Europeană pentru apărarea drepturilor omului a constatat deja că orice sistem juridic cunoaște prezumțiile de fapt și de drept, Convenția nu le împiedică din principiu, dar în materie penală obligă statele contractante să nu depășească un anumit prag. în special, art. 6 alin. 2 cere statelor să includă aceste prezumții în limite rezonabile, luând în calcul gravitatea mizei și păstrând drepturile la apărare.
De asemenea, în doctrină s-a reținut, în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor, că una din limitele până la care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent.
Astfel, în situația în care fapta este constatată personal, procesul verbal, legal întocmit se va bucura de prezumția de temeinicie și instanța va porni în analizarea acestuia de la prezumția că el reflectă adevărul.
De altfel, Curtea face distincție între faptele constatate personal de către agentul constatator și cele care nu au fost constatate personal.
Având în vedere toate cele expuse mai sus, solicită să se constate faptul că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt până la proba contrară, probă care în mod evident trebuie făcută de petent, și nicidecum de către agentul constatator.
Astfel, procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Solicită încuviințarea probei cu inscrisuri respectiv procesul verbal de contravenție aflat la dosarul cauzei care are forță probantă prin el însuși si constituie o dovadă suficientă a vinovăției petentului.
De asemenea, solicită să se aibă sa aveți in vedere dispozițiile art.254 din Noul Cod de Procedura Civila potrivit cărora dovezile care nu au fost cerute prin cererea de chemare in judecata nu vor mai putea fi cerute decât in condițiile prevăzute de art.254 alin 2 din același act normativ.
Solicită acesta intrucat, in caz contrar se creează contravenientului o poziție net favorabila, apărările noastre si probele propuse raportandu-se doar la motivele invocate de petent prin cererea de chemare in judecata.
In concluzie, solicită respingerea plângerii contravenționale formulate de petent ca neîntemeiata si, pe cale de consecința, menținerea actului sancționator ca temeinic si legal.
In temeiul art. 411 alin 1, pct (2) C.proc.civ., solicită judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului instituției intimate.
Prin încheierea de ședință din data de 07.07.2015, instanța a dispus încuviințarea probei cu înscrisuri si proba testimonială cu martorii P. G. si M. N., iar pentru intimat a încuviințat proba cu înscrisuri.
Martorii nu au putut fi audiați in cauza.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanta retine următoarele:
In fapt, la data de 17.03.2015 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul I. D. procesul-verbal . nr._ prin care s-a reținut săvârșirea de către petentul M. P. a contravenției prevăzute de art.101 alin.1 pct. 18 din OUG 195/2002, in sensul că nu a avut asupra sa actele precum si contraventia reglementată de art. 102 alin.1 pct. 35 din acelasi act normativ în sensul că avea aplicate folii pe geamurile laterale neomologate.
Conform art.34 din O.G. nr.2/2001, instanța investită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază, de regulă, de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești. O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum a constatat și Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Salabiaku c. Franței, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare. În prezenta cauză, atât miza litigiului (aplicarea unei amenzi in cuantum de 1462,5 lei) cât și asigurarea posibilității petentului de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.
În ceea ce priveste contraventia reglementată de art.102 alin.1 pct.35 din OUG 195/2002 instanta retine că aceasta nu a fost descrisă corespunzător nementionandu-se dacă este vorba despre geamurile laterale față sau spate. Petentul a făcut dovada că foliile aplicate pe geamurile din spate erau omologate conform declaratiei de conformitate din data de 4.08.2014 si certificatului de garantie din aceeasi dată.
Față de această situație, întrucât nu au fost respectate dispozitiile art.16 din OG 2/2001 instanța urmează să anuleze procesul verbal de contraventie în ceea ce priveste această contraventie, urmand a fi exonerat petentul de la plata amenzii in cuantum de 877,5 lei.
În ceea ce priveste sanctionarea pentru lipsa actelor, petentul nu a contestat aceste fapt în cuprinsul plangerii, astfel că instanta va analiza doar sanctiunea aplicată.
Astfel, având în vedere că fapta petentului nu a produs consecințe directe, că prezintă un grad de pericol social scăzut și luând în considerare și atitudinea petentului instanța apreciază să se impune înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului.
Opinia instanței are la bază, pe de o parte dispozițiile art.5 alin.5 din OG 2/2001, potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite, iar pe de altă parte art. 21 alin.3 din același act normativ, potrivit căruia la aplicarea sancțiunii trebuie să se țină seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire, scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientului, precum și art.7 alin.3 din același act normativ prin care se prevede că sancțiunea avertismentului se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă și chiar și în situația în care în actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu se prevede expres această sancțiune.
Instanța constată că o amendă in cuantum de 585 lei pentru această contraventie apare ca exagerată în raport cu consecintele produse.
Având convingerea că petentul va înțelege îngăduința instanței, subliniind faptul că avertismentul nu se justifică decât o singură dată, la prima abatere de la normele legale, instanța recomandă domnului M. P. să respecte pe viitor dispozițiile legale.
Totodată, potrivit dispozițiilor art 7 din O.G. 2/2001, instanța atrage atenția petentului că în cazul în care va mai săvârși alte contravenții i se vor aplica sancțiuni mai severe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul M. P., CNP_, cu domiciliul în C., ., județul D., în contradictoriu cu I. D., C._, cu sediul în C., ., județul D..
Anulează procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din 17.03.2015 în ceea ce privește contravenția reglementată de art.102 alin. 1 pct.35 din OUG 195/2002.
Exonerează petentul de plata amenzii în valoare de 877,5 lei.
Inlocuieste amenda in cuantum de 585 lei cu sanctiunea avertismentului.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare ce se va depune la Judecatoria C..
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.01.2016.
Președinte, C.-G. B. | ||
Grefier, L. T. |
Red. C.G.B.
Tehn ored. C.G.B.
4 Ex. / 18 Februarie 2016
← Rezoluţiune contract. Sentința nr. 510/2016. Judecătoria CRAIOVA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 39/2016.... → |
---|