Plângere contravenţională. Sentința nr. 84/2016. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 84/2016 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 11-01-2016 în dosarul nr. 84/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SentințaNr. 84/2016
Ședința publică de la 11.01.2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE B. T.
GREFIER M. L.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent . și pe intimat O. Național pentru jocuri de noroc, având ca obiect plângere contravențională privind procesul-verbal ./A_ din 25.08.2015.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
În conformitate cu dispozițiile art. 104 pct. 13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, conform cărora „În cazul în care niciuna dintre părți nu se prezintă la strigarea cauzei, dosarul va fi lăsat la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale”, instanța dispune o nouă strigare a cauzei, în ordinea listei de ședință, având în vedere lipsa părților.
La a doua strigare a cauzei nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat asupra obiectului cererii, înscrisurilor depuse la dosar cauzei, aspectelor referitoare la taxa judiciară de timbru, și asupra faptului că creditoarea a solicitat, prin cererea de chemare în judecată, și judecarea cauzei în lipsă, conform art. 411 alin. 1 pct. 2.
În baza art. 248 alin. 1 C.proc.civ., instanța rămâne în pronunțare sub aspectul excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., invocate de către intimată, în cuprinsul întâmpinării.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.09.2015, sub numărul_, petentul . a solicitat, în contradictoriu cu intimata O. NAȚIONAL PENTRU JOURI DE N., admiterea plângerii, anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției ./A_ din 25.08.2015 și în consecință exonerarea de la plata amenzii, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii cu avertisment.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că, prin procesul-verbal de contravenție încheiat la data de 25.08.2015, în urma controlului efectuat la punctul de lucru al societății situat în M. Nouă, județul C. S., s-a constatat că societatea exploatează un sistem jack-pot fără a fi anunțat ONJN.
A mai învederat acesta că procesul verbal este lovit de nulitate, având în vedere că persoana semnatară a actului contestat nu deține calitatea de reprezentant în cadrul societății petente.
Se mai precizează de către petent că procesul-verbal este netemeinic întocmit deoarece obligația de notificare a ONJN ia naștere la momentul punerii în funcțiune și a organizării efective a acestui tip de joc, iar în realitate, jocul a fost pus în funcțiune ulterior controlului.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile HG 870/2009 și ale OG 2/2001.
În susținerea plângerii, la dosar au fost depuse înscrisuri.
Sub aspectul probatoriului, a solicitat proba cu înscrisuri .
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 20 Ron, conform art. 19 din OG 2/2001.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., iar pe fondul cauzei a arătat că actul contestat este temeinic și legal întocmit.
În dovedirea celor afirmate, a solicitat proba cu înscrisuri.
În temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ.,, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție ./A_ din 25.08.2015.emis de Direcția Generală de supraveghere și control din cadrul Oficiului Național pentru Jocuri de N., petentul . a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 10.000 lei pentru că societatea exploatează un sistem de tip jack pot fără a fi anunțat ONJN, astfel cum impun dispozițiile art. 21 alin. 5 din HG 870/2009.
În baza art. 248 alin. 1 C.proc.civ., instanța va analiza cu prioritate excepția de necompetență teritorială exclusivă.
În materie contravențională, competența de a soluționa plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii aparține, judecătoriei în a cărei circumscripție teritorială s-a săvârșit contravenția, astfel cum stabilește și art. 32 din OG 2/2001, în măsura în care printr-o normă specială nu s-ar stabili competența teritorială în favoarea altei instanțe.
Conform art. 129 alin. 2 pct. 3 C.proc.civ., necompetența este de ordina publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.
De asemenea, potrivit art. 126 alin. 1 C.proc.civ., "Părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă. "
Din interpretarea "per a contrario" a dispozitiilor art. 126 alin. 1 C.proc.civ. care prevăd posibilitatea părților de a alege instanța competentă în litigiile privitoare la bunuri, combinată cu dispozitiile art. 129 alin. 2 pct. 3 C.proc.civ. potrivit cărora necompetența teritorială este de ordine publică, daca partile nu o pot înlatura, se desprinde concluzia că în litigiile ce nu sunt referitoare la bunuri, cum este și cazul plângerilor contravenționale, competența teritorială este exclusivă.
Din cuprinsul procesului- verbal se constată că fapta contravențională a fost săvârșită și constatată la punctul de lucru al petentei, aflat în M. Nouă, ., jud. C. S., astfel încât instanța constată că Judecătoria C. nu este competentă să soluționeze plângerea formulată de petent. În ceea ce privește instanța competentă să judece prezenta cauză, aceasta este Judecătoria M.-Nouă, în contextul în care în circumscripția acesteia a fost săvârșită fapta contravențională reținută în sarcina petentului.
Față de considerentele expuse, având în vedere caracterul absolute al competenței teritoriale reglementate în material contravențională, instanța urmează sa admită excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei C., și în consecință, va declina soluționarea cauzei având ca obiect plângere contravențională în favoarea Judecătoriei Slatina, în raport cu locul săvârșirii faptei contravenționale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale exclusive, invocată în cuprinsul întâmpinării.
Declină soluționarea cauzei având ca obiect plângere contravențională privind pe ., cu sediul procesual ales în C., .. 47, parter,jud. D., reprezentată convențional de SPARL Săuleanu și Asociații, în contradictoriu cu O. NAȚIONAL PENTRU JOCURI DE N., cu sediul în București, ..9, Sector 3, în favoarea Judecătoriei M.-Nouă.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.01.2016.
Președinte Grefier
B. T. L. M.
13.01.2016
Red Jud T.B
Tehnored. Gref. L.M
4 ex.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 90/2016.... | Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 92/2016.... → |
---|