Pretenţii. Sentința nr. 244/2016. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 244/2016 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 13-01-2016 în dosarul nr. 244/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentinta civila Nr. 244
Ședința publică de la 13.01.2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE NICOLETA POPESCU
GREFIER I. M. C.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulate de reclamanta A. DE P. NR.35 CRAIOVITA NOUĂ în contradictoriu cu pârâtul ILIUTA D., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns președintele asociației T. D. pentru reclamantă, lipsind pârâtul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele: prin Serviciul Registratură, la data de 11.12.2015, reclamanta a depus la dosar înscrisuri, reprezentând contract de vânzare cumpărare privind apartamentul în litigiu și modul de calcul al penalităților de întârziere, după care;
Instanța procedează la legitimarea reprezentantului reclamantei, respectiv T. D., care se identifică cu CI . nr._.
Instanța ia act că reclamanta a depus prin Serviciul Registratură, răspuns la relațiile solicitate.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța, în temeiul art. 392 C.pr.civ. declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentantul reclamantei, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
Constatând dezbaterile închise, instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 18.05.2015, sub dosar nr._, reclamanta A. DE P. NR.35 CRAIOVITA NOUĂ a solicitat în contradictoriu cu pârâtul ILIUTA D., obligarea acestuia la plata sumei de 9793,09 lei cheltuieli de întreținere restante pentru perioada mai 2012 - martie 2015, precum și suma de 3106,76 lei penalități de întârziere aferente aplicate de furnizori.
În motivare, reclamanta a susținut că pârâtul a fost somat să dea curs obligațiilor ce ii revin conform Legii nr. 230/2007, dar fără rezultat.
In drept, a invocat dispozițiile art.46 și 50 din Legea nr.230/2007, HCL nr. 315/2012, Legea nr. 241/2006, OUG nr. 88/2010, ord. ANRSC 88, 89, 90.
În dovedirea acțiunii, s-au depus următoarele înscrisuri: fișă de cont, modul de calcul al penalităților, extras de cont, liste de plată pe perioada mai 2012 - martie 2015, procese-verbale ale adunării generale, facturi, dovada calității de proprietar, mod de calcul penalități furnizori.
Pârâtul, deși legal citat, nu a depus întâmpinare și nu a formulat apărări.
Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru în baza Legii nr.230/2007.
În cauză, a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține și constată următoarele:
Pârâtul ILIUTA D. este proprietarul imobilului situat în C., .. 172F, ., aspect care rezultă din contractul de vânzare-cumpărare din data de 18.05.1993 (fila 145), și, în această calitate de proprietar nu a achitat reclamantei A. DE P. NR.35 CRAIOVITA NOUĂ cota-parte din cheltuielile comune ale imobilului pe perioada mai 2012 - martie 2015, reprezentând costul apei, salubritate, reparații, cheltuieli administrative, încălzire etc., existând un debit de 9793,09 lei.
Toate aceste plăți sunt evidențiate, de altfel, în tabelele lunare întocmite de Asociație și depuse la dosar aferente lunilor mai 2012 - martie 2015 (filele 12-47).
Față de această stare de fapt, sunt aplicabile dispozițiile art. 50 din Legea nr. 230/2007,potrivit cărora, Asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.Iar, potrivit art. 46, toți proprietarii au obligatia să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociatiei de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contributie ce le revine la cheltuielile asociatiei de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociatia de proprietari.
Cheltuielile asociatiei de proprietari sunt, conform art. 47 din lege, urmatoarele:
a) cheltuieli pe numar de persoane care locuiesc sau desfasoara activitati in proprietati individuale;
b) cheltuieli pe consumuri individuale;
c) cheltuieli pe cota-parte indiviza, in functie de suprafata utila a proprietatii individuale;
d) cheltuieli pe beneficiari, aferente serviciilor individuale ale proprietarilor, dar gestionate financiar prin intermediul asociatiei de proprietari;
e) cheltuieli pe consumatori tehnici;
f) cheltuieli de alta natura.
Stabilirea și repartizarea sumei care privește proprietatea comună ce revine fiecarui proprietar din cadrul condominiului se fac, potrivit art. 48 alin. 1, proportional cu cota-parte indiviză din proprietatea . de asociatia de proprietari pentru plata unor servicii de utilitati publice sau de alta natura, legate de proprietatile individuale din condominiu si care nu se factureaza individual pe fiecare dintre acestea, se repartizeaza dupa acelasi criteriu care a stat la baza emiterii facturii, in conformitate cu prevederile contractului incheiat cu furnizorul respectivului serviciu (alin. 2).
Având în vedere aceste dispoziții legale, în speță se constată că pârâtul, în calitate de proprietar al apartamentului nr. 1, avea obligația să plătească lunar sumele corespunzătoare din cheltuielile comune așa cum sunt evidențiate în fiecare tabel lunar întocmit și afișat de către administratorul Asociației de P.. Astfel, pârâtul, prin neplata în totalitate a facturilor a acumulat un debit restant în sumă de 9793,09 lei aferent perioadei mai 2012 - martie 2015.
În ceea ce privește capătul de cerere privind plata penalităților în sumă de 3106,76 lei, se constată că au fost calculate pentru perioada mai 2012 - martie 2015 așa cum rezultă din tabelul depus la filele 146-147, penalități percepute doar de furnizorii de utilități conform precizărilor reclamantei.
Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 45 și urm. din Legea nr. 230/2007, instanta va admite acțiunea, va obliga pârâtul la plata debitului restant în cuantum de 9793,09 lei reprezentând restanță cheltuieli comune pentru perioada mai 2012 - martie 2015, precum și suma de 3106,76 lei penalități de întârziere aferente.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta A. DE P. NR.35 CRAIOVITA NOUĂ, cu sediul în C., ., . D. în contradictoriu cu pârâtul ILIUTA D. cu domiciliul în C., .. 172F, ., având ca obiect pretenții.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 9793,09 lei reprezentând restanță cheltuieli comune pentru perioada mai 2012 - martie 2015, precum și suma de 3106,76 lei penalități de întârziere aferente.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședința publică din data de 13 ianuarie 2016.
Președinte, Grefier,
P. N. C. I. M.
Red. PN/CIM
16.01.2016/4 ex.*
← Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 92/2016.... | Pretenţii. Sentința nr. 2049/2016. Judecătoria CRAIOVA → |
---|