Pretenţii. Sentința nr. 2493/2016. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2493/2016 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 18-02-2016 în dosarul nr. 2493/2016

Cod ECLI ECLI:RO:JDCRV:2016:028._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ -pretenții-

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2493

Ședința publică din data de 18.02.2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – ELENA ZORILĂ

GREFIER – C. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 6 EROILOR în contradictoriu cu pârâții I. N., pârât I. G., având ca obiect pretenții

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns consilier juridic P. I. pentru reclamantă, lipsind pârâții.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, din oficiu, în temeiul art. 131 coroborat cu art. 94 alin. 1 lit. h N.C.p.c., procedează la verificarea competenței materiale, generale și teritoriale a Judecătoriei C., cu soluționarea cauzei, totodată instanța constată că este competentă material, general și teritorial să soluționeze prezenta cauză .

În temeiul art. 238 alin. 1 N.C.P.C, având în vedere obiectul cauzei raportat la probatoriul ce se impune a fi administrat, instanța estimează la o lună durata necesara pentru cercetarea procesului.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe aspectul propunerii de probe.

Reclamanta, prin consilier juridic P. I., solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosarul cauzei.

Instanța, constatând că reclamanta, prin consilier juridici, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosarul cauzei având în vedere dispozițiile art. 255 și 258 NCPC, încuviințează proba cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosarul cauzei.

Instanța, având în vedere că pârâții nu au depus la dosarul cauzei întâmpinare, raportat la dispozițiile art. 208 alin. 2 N.C.pc, constată că aceștia sunt decăzuți din dreptul din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța, în temeiul art. 394 C.pr.civ. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reclamanta, prin consilier juridic P. I., pentru reclamantă, solicită admiterea acțiunii, fără cheltuieli de judecată.

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată la data de 20.10.2015 pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 6 EROILOR a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va da în contradictoriu cu pârâții I. N., I. G. să dispună obligarea pârâților la plata sumei de 3786,07 lei, compusa din suma de 3384,19 lei reprezentând cheltuieli de întreținere pentru perioada iunie 2014-iulie 2015 și 401,88 lei reprezentând penalități de întârziere aferente aceleiași perioade, calculate și facturate de furnizori conform contractelor.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâții in calitate de proprietari ai imobilului situat in C., ., ., . administrarea Asociației de proprietari nr. 6 Eroilor nu si-au achitat obligațiile privind plata cheltuielilor de întreținere, deși au fost somați în repetate rânduri în acest sens.

In drept, cererea este întemeiata pe dispozițiile art. 1488 Cod civil, art. 50 din Legea nr. 230/2007 și art. 12 B, litra C din H.G. 1588 din data de 19.12.2007 – Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007.

Reclamanta a solicitat judecata in lipsa conform art. 411 Cod procedură civilă.

În susținerea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei copii înscrisuri, respectiv: certificat de înregistrare fiscală, act de proprietate al imobilului, contract de mandat acordat de reclamantă președintelui acesteia, T. M., extras de cont, liste de plata, facturi emise de furnizorii de serviciu, baza de calcul penalități,

Pârâții nu au depus la dosarul cauzei întâmpinare și nici nu s-au prezentat în fața instanței pentru a formula apărări.

Instanța a acordat primul termen de judecata la data de 18.02.2016 când instanța a încuviințat probele solicitate de reclamanta prin cererea de chemare in judecata, respectiv înscrisurile de la dosar.

Analizând cererea reclamantei prin prisma probatoriului administrat, raportat la dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:

In fapt, pârâții I. N., I. G. in calitate de proprietari ai imobilului situat in C., ., ., . achitat întreținerea lunara aferenta perioadei iunie 2014-iulie 2015, fiind acționați in acest sens in judecata de Asociația de proprietari nr. 6 Eroilor.

În conformitate cu art. 46 din Legea nr. 230/2007 toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.

Potrivit art. 50 alin. (1) din actul normativ invocat asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit. Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.

Art. 49 alin. 1 din același act normativ prevede că asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată.

Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicată.

De asemenea, în art. 25 din HG 1588/2007 se stabilește că, cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari calculate pentru fiecare proprietar din condominiu vor fi achitate de aceștia în termen de maximum 20 de zile calendaristice de data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă. Asociația de proprietari poate calcula și percepe penalități de întârziere pentru suma neachitată în condițiile stabilite și aprobate de comitetul executiv al asociației de proprietari, în limitele stabilite de art. 49 din legea nr. 230/2007.

Având în vedere dispozițiile legale precitate raportat la înscrisurile de la dosar prin care reclamanta a făcut dovada existentei debitului si luând in considerare si atitudinea procesuala a pârâților care nu au contestat debitul instanța constată că în speță pârâții nu și-au îndeplinit obligația stabilită de lege în sarcina lor prin art. 46 și anume nu au achitat la termen cotele de contribuție ce le reveneau din cheltuielile asociației de proprietari pe perioada noiembrie iunie 2014-iulie 2015, sumă ce se ridică la suma de 3384, 19 lei, la care se adaugă penalități de întârziere aferente aceleiași perioade în cuantum de 401,88 lei.

Față de aceste considerente de fapt și de drept instanța va admite cererea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI nr.6 Eroilor, în contradictoriu cu pârâții I. N. și I. G., si va obliga pârâții în solidar la plata către reclamantă a sumei totale de 3786,07 lei, compusa din suma de 3384,19 lei reprezentând cheltuieli de întreținere pentru perioada iunie 2014-iulie 2015 și 401,88 lei reprezentând penalități de întârziere aferente aceleiași perioade

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată și precizată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI nr.6 Eroilor, cu sediul în C., ., cartier Eroilor, ., . în contradictoriu cu pârâții I. N. și I. G., ambii cu domiciliul în C., ., ., ., jud. D., având ca obiect pretenții.

Obligă pârâții în solidar la plata către reclamantă a sumei totale de 3786,07 lei, compusa din suma de 3384,19 lei reprezentând cheltuieli de întreținere pentru perioada iunie 2014-iulie 2015 și 401,88 lei reprezentând penalități de întârziere aferente aceleiași perioade.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecatoria C..

Pronunțată în ședință publică, azi, 18.02.2016.

PREȘEDINTE, GREFIER,

E. Z. C. C.

Red.E.Z.

Tehnored. C.C.

Ex.5/23.02.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2493/2016. Judecătoria CRAIOVA