Validare poprire. Hotărâre din 03-02-2016, Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 03-02-2016 în dosarul nr. 1515/2016
Cod ECLI ECLI:RO:JDCRV:2016:028._
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Dentința Civilă Nr. 1515/2016
Ședința publică de la 03 Februarie 2016
Completul constituit din:
PREȘEDINTE -CLAUDIA-MIRELA RADU
Grefier -A.-E. B.
Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe creditoarea ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D. în contradictoriu cu terțul poprit ., debitor ., având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat curator C. R. L. pentru debitoare, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la data de 20.01.2016 s-a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură răspunsul solicitat de instanță, după care:
Se prezintă curator C. R. L. pentru debitoare și învederează instanței că este de acord cu cererea de renunțare la judecată, cu achitarea sumei de 300 lei.
Instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de renunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată și reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 10.07.2015, pe rolul Judecătoriei C., sub numărul_ creditoarea ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D. în contradictoriu cu terțul poprit ., debitor . a formulat cerere de menținere a popririi materializată în adresa de înființare a popririi asupra sumelor datorate debitorului de către terți având nr._-9/26.03.2016 emisă de AJFP D. .
În fapt debitoarea datorează bugetuiui general consolidat al statului un debit restant pentru care a fost emis, în cadrul procedurii de executare silită, în conformitate cu art. 141 alin 1 din O.G nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu moddificările și completările ulterioare, următoarele tirluri executorii: -titlul executoriu nr._/09.02.2015 emis pentru suma de_ lei;titlul executoriu nr._/12.01.2015 emis pentru suma de_ iei;Titlul executoriu nr._/24.09.2014 emis pentru suma de_ lei; titlul executoriu nr._/04.06.2014 emis pentru suma de_ lei; titlul executoriu nr._/13.01.2014 emis pentru suma de_ lei;titlul executoriu nr._/05.02.2013 emis pentru suma de_ lei;titlul executoriu nr._/25.01.2013 emis pentru suma de 158 lei., iar . datorează debitoarei . suma de_ lei, conform Declarației informative nr.394 privind livrările prestîările și achitițiile efectiate pe teritoriul național.
Având în vedere cele menționate art. 149 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia: „Sunt supuse executării silite prin poprire orice sume urmăribile ... datorate, cu orice titlu, debitorului de către terțe persoane sau pe care aceștia le vor datora și/sau deține în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente”, A.J.F.P.D. a emis și a comunicat, în temeiul art. 149 alin. 5 din același act normativ - „Poprirea asupra veniturilor debitorilor persoane fizice sau persoane juridice se înființează de către organul de executare, printr-o adresă care va fi comunicată terțului poprit, ... ”, următoarele adrese de înființare a popririi asupra sumelor datorate debitorului de către terți:adresa de înființare a popririi asupra sumelor datorate debitorului de către terți având nr._- 9/26.03.2015 pentru suma de_ lei și având la bază titlurile executorii mentionate mai sus. Adresa de înființare a popririi nu a fost confirmata de primire de către tertul poprit . motiv pentru care prin anunțul individual nr.DJ_/04.06.2015, adresa de infiintare a popririi către tertul poprit ., a fost afisata la sediul A.J.F.P.Doij si publicata pe site-ul institutiei la data de 08.06.2015, conform art.44, din (f).G. 92/2003.
Specificul popririi este determinat de caracterul triunghiular al acestei operșțiuni juridice procesuale, care, în principiu, presupune participarea indispensabilă a trei părți: creditorul popritor urmăritor în cauză AJFP D., debitorul poprit urmărit, în cauză . și terțul poprit . între aceste trei subiecte stabilindu-se tot atâtea raporturi juridice.
Dintre aceste raporturi juridice, doua preced înființarea popririi și anume: raportul de creanță
dintre creditorul urmăritor și debitorul urmărit, precum si raportul de creanța dintre debitorul poprit și și terțul poprit, acesta din urmă caracterizându-se prin acea că terțul este dator față de debitorul urmărit.
În cadrul procedurii de executare silită, în temeiul popririi, se naște și un al treilea raport juridic între creditorul poprit și terțul popri.
A mai arătat că și acest raport juridic este tot un raport de creanță, ce se creează prin adresa de înființare a popririi și ulterior prin hotărârea de menținere a popririi care constituie titlu executoriu, un raport de la creditor la debitor, în sensul că terțul poprit devine debitor al creditorului popritor.
În cardul procedurii de executare silită efectuate în cauză, s-a născut, prin emiterea, comunicarea și primirea adreselor de înființare a popririi enumerate în prezenta acțiune, al treilea raport juridic între creditorul popritor, A.J.F.P.D. și terțul poprit, ..
Și acest raport juridic este tot un raport de creanța, ce se creează prin adresa de înființare a popririi, nerespectarea obligațiilor care incumbă terțului poprit determinând sesizarea instanței de judecată și obținerea unei hotărâri de menținere a popririi care constituie titlu executoriu, temeiul legal fiind reprezentat de art. 150 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu completările și modificările ulterioare, conform căruia:
„(1) Dacă terțul poprit înștiințează organul de executare că nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit, precum și în cazul în care se invocă alte neregularități privind înființarea popririi, instanța judecătorească în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul terțului poprit, la cererea organului de executare ori a altei părți interesate, pe baza probelor administrate, va pronunța menținerea sau desființarea popririi.
Judecata se face de urgență și cu precădere.
Pe baza hotărârii de menținere a popririi, care constituie titlu executoriu, organul de executare poate începe executarea silită a terțului poprit, în condițiile prezentului cod.”
Având în vedere prevederile citate mai sus, în baza hotărârii de menținere a popririi, care constituie titlu executoriu, se transformă executarea silită a unei creanțe fiscale pornite împotriva debitorului poprit într-o executare silită îndreptată direct împotriva terțului poprit.
în drept, invocăm dispozițiile art. 149 și art. 150 din O.G. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
În drept acțiunea nu a fost întemeiată.
La dosarul cauzei au fost depuse următoarele acte:adresa de înființare a popririi asupra sumelor datorate debitorului de către terți, titlul executoriu,dosarul de executare.
La data de 20.01.2016 creditoarea a depus la dosar cerere de renunțare la judecată.
Analizând actele dosarului instanța constată și reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 406 NCPC, "(1)Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.(2)Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.(3)Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.(4)Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare.(5)Când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză.(6)Renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare. Când renunțarea are loc în fața unei secții a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărârea este definitivă."
compara cu Art. 246 din cartea II, titlul III, capitolul III, sectiunea V din Codul de Procedura Civila din 1865
Art. 246
(1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.
(2) Renunțarea la judecată se constată prin încheiere dată fără drept de apel.
(3) Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, va obliga pe reclamant la cheltuieli.
(4) Când părțile au intrat în dezbaterea fondului, renunțarea nu se poate face decât cu învoirea celeilalte părți.
Dreptul de dispoziție al părților, expresie a principiului disponibilității, reglementat de prevederile art. 9 NCPC, care este specific dreptului procesual civil, se manifestă prin posibilitatea recunoscută părților de a deroga prin act juridic de la normele care nu au caracter imperativ si posibilitatea pentru partea proteguita de a renunța la beneficiul aplicării normei dispozitive.
Constatând ca prin cererea depusă de către reclamant la data de 20.01.2016, aceasta a învederat că renunță la judecarea cauzei, fiind îndeplinite condițiile art. 406 NCPC., instanța urmează să ia act de renunțarea reclamantului la judecarea prezentei cauze.
În temeiul art. 58, alin. 4 rap. la art. 406, alin. 3 NCPC, instanța va obliga creditoarea să plătească curatorului C. R. L. pentru debitoarea ., suma de 300 lei reprezentând remunerația provizorie a curatorului
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act că petenta-creditoare renunță la judecata cererii formulată de creditoarea ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D., cu sediul în C., ..2, județul D. în contradictoriu cu terțul poprit ., cu sediul în C., ., județul D. debitor ., cu sediul în ., ., județul D. .
Obligă creditoarea să plătească curatorului C. R. L. pentru debitoarea ., suma de 300 lei reprezentând remunerația provizorie a curatorului .
Cu recurs în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 03.02.2016.
Președinte,Grefier,
C. M. R. B. A. E.
Red.C.M.R
Tehnored.A.B
C.R. 10 Februarie 2016
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 972/2016.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1279/2016.... → |
---|