Ordin de protecţie. Sentința nr. 572/2013. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ

Sentința nr. 572/2013 pronunțată de Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ la data de 03-06-2013 în dosarul nr. 1086/216/2013

Dosar nr._

ordin de protecție

Operator de date cu caracter personal 5021

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEȘ

Sentința civilă nr. 572

Ședința publică de la 03 iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C.-A. S.

Grefier G. M.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, reprezentat prin procuror G. C. B.

Pe rol, fiind în pronunțare, judecarea cauzei privind pe reclamantul P. G. și pârâtul P. N. V., având ca obiect ordin de protecție.

Fondul cauzei a fost dezbătut prin încheierea de ședință din data de 30 mai 2013, ocazie cu care susținerile părților au fost consemnate prin încheierea din aceea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrata sub nr._ /30.04.2013 pe rolul Judecătoriei Curtea de Argeș, reclamantul P. G. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul P. V. emiterea unui ordin de protecție prin care sa se dispună:

A) obligarea pârâtului agresor la păstrarea unei distanțe minime de 500 m față de reclamant,

B) interzicerea pârâtului de a avea orice contact cu reclamantul, inclusiv telefonic sau prin corespondență,

C) interzicerea pârâtului de a se deplasa în orice loc pe care îl frecventează și reclamantul, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul arată că este fratele pârâtului. Acesta din urmă a avut în permanență un caracter conflictual, primele manifestări apărând încă din perioada copilăriei. În timp, pârâtul a demarat numeroase activități de natură a agresa psihic reclamantul, formulând numeroase memorii și plângeri împotriva sa, prin care îl acuza de săvârșirea mai multor fapte nereale.

În ultima perioadă, acțiunile pârâtului de agresiune psihică au luat amploare, reclamantul arătând că a primit nenumărate scrisori de amenințare la adresa integrității sale fizice și a vieții, scrisori emise de la pârât. De asemenea, este apelat telefonic în mod regulat de către pârât care, prin această cale își reiterează amenințările.

Se mai arată de către reclamant că pârâtul a formulat inclusiv cereri în instanță prin care a solicitat punerea sa sub interdicție judecătorească cereri care nu doar l-au afectat pe reclamant ci l-au supus și la cheltuirea unor sume de bani cu procesele respective.

Tot reclamantul mai arată că acest comportament nu poate fi ușor corectat, pârâtul fiind tras la răspundere penală, anterior, pentru faptele sale de amenințare și insultă, însă sancțiunile dispuse de instanță nu l-au determinat să adopte o altă atitudine.

În probațiune sau depus înscrisuri, respectiv copii ale unor scrisori, extrase și hotărâri judecătorești, alte înscrisuri.

Intimatul, legal citat, nu a formulat întâmpinare, în scris, însă s-a prezentat la termenele fixate și a solicitat respingerea cererii, pe considerentele că el doar dorește a se împăca cu fratele său și a avea grijă de acesta.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Reclamantul din prezenta cauză este fratele pârâtului. Între cei doi frați au existat o stare conflictuală, născută cu mult timp în urmă și care s-a perpetuat în timp.

Litigiile dintre cei doi frați au fost supuse și controlului judiciar, intimatul fiind condamnat penal în mai multe rânduri pentru săvârșirea infracțiunilor de insultă și calomnie sau amenințare, în dauna petentului din prezenta cauză (sentința penală 319/2001, sentința penală nr. 550/2004, ambele pronunțate de Judecătoria Curtea de Argeș).

În pofida condamnărilor penale suferite, intimatul a continuat a genera o atitudine negativă față de fratele său, urmărindu-l pe acesta până în scara imobilului în care locuia sau trimițându-i scrisori ori mesaje telefonice. Afirmațiile petentului precum că a fost urmărit în mai multe rânduri, a primit telefoane și scrisori de la intimat nu au fost negate de acesta din urmă ci dimpotrivă, parte din ele au fost recunoscute.

Astfel, intimatul, în ședința de judecată din data de 30.05.2013 a arătat că și-a urmărit fratele până în scara blocului în care locuiește, pentru a se împăca cu acesta. De asemenea, nu a contestat că scrisorile depuse la dosar ar fi fost trimise de el și a arătat instanței că va încerca în continuare să se împace cu fratele său…până în momentul în care îl va vedea pe „dric”.

Analizând conținutul scrisorilor trimise petentului, instanța reține că mesajul nu este unul împăciuitor ci dimpotrivă de natură a aduce amenințări la adresa destinatarului. Mai mult, conținutul scrisorilor (mesajul ce se dorește a fi transmis), numărul deloc de neglijat al acestora și periodicitatea remiterii lor sunt elemente de natură a crea o stare de temere justificată pentru petent, cu privire la viața, sănătate și integritatea corporală.

Potrivit art. 23 din Legea nr.217/2003 persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe măsuri - obligații sau interdicții.

Din economia textului de lege rezultă că pentru emiterea unui ordin de protecție se impun a fi îndeplinite, în mod cumulativ următoarele două condiții:

a) Existența unui act de violență verbală, psihologică, fizică, sexuală, economică, socială sau spirituală.

Condiția este îndeplinită, intimatul exercitând prin corespondența și convorbirile telefonice purtate cu fratele său o violență verbală și psihologică constantă. Chiar și în situația în care intimatul s-a limitat în a-și expune în scris sau verbal aspirațiile sale, fără a proceda la materializarea acestora, prin conținutul lor violent, mesajele respective sunt de natură a crea o stare de temere a petentului stare alimentată și de condamnările penale anterioare suferite de intimat.

b) A doua condiție prevăzută de lege este ca autorul actului de violență să fie un membru al familiei.

Potrivit art. 5 din lege, prin membru de familie se înțelege ascendenții și descendenții, frații și surorile, copiii acestora, precum și persoanele devenite prin adopție, potrivit legii, astfel de rude.

De remarcat că legiuitorul nu condiționează calitatea de membru al familiei a fratelui, de starea de fapt a conviețuirii cu victima. Așadar, nu este necesar ca autorul faptei și victima să locuiască împreună, această condiție fiind cerută doar în cazul persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și copii (lit.c).

Ori, intimatul fiind fratele petentului are calitatea de membru al familiei.

Fiind îndeplinite condițiile prevăzute delege, instanța constată întemeiată cererea petentului de emitere a unui ordin de protecție.

Cu privire la măsurile solicitate de petent a fi luate, respectiv păstrarea de către intimat a unei distanțe de minim 500 metrii față de reclamant și față de imobilul în care se află domiciliul acestuia și interzicerea acestuia a lua contact cu reclamantul, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, se rețin următoarele:

Interdicția prevăzută la art. 23 alin.1) lit. d) din lege este de natură a conduce la atingerea scopului urmărit de legiuitor, în raport de situația de fapt din prezenta cauză. Însă distanța solicitată de reclamant este vădit exagerată și de natură a afecta dreptul la liberă circulație al pârâtului. Astfel, crearea unei sfere de interdicție de 1000 m (dictată de direcțiile opuse ale obiectului) ar conduce la împiedicarea accesului la unități de alimentație publică, sanitare, administrative, etc.. mai ales în condițiile în care localitatea de domiciliu a părților nu este una de dimensiuni foarte mari. Măsurile prevăzute de legea nr. 217/2003 vizează crearea unui climat de securitate pentru victimă nu însăși impunerea unor restricții nejustificate pentru autorul faptei. Ca atare, măsura în cauză urmează a fi dispusă, însă doar pentru o distanță de 50 metrii, apreciată ca suficientă de către instanță în scopul evitării unui contact direct între cele două părți.

A doua măsură, prevăzută de art. 23 alin.1) lit. d) din lege se justifică pe deplin, în raport de modalitatea de săvârșire a faptelor de violență.

Ca atare se va interzice intimatului a lua legătura cu petentul în mod direct, prin mesaje sau convorbiri telefonice, corespondență, etc..

Cu privire la durata măsurilor de protecție se va stabili termenul de 6 luni.

Pârâtul, ca parte căzută în pretenții, urmează a fi obligat și la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant.

Prezenta hotărâre urmează a fi comunicată deîndată Poliției Municipiului Curtea de Argeș în scopul supravegherii respectării acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de petentul P. G. cu domiciliul în mun. Curtea de Argeș, .. E15, scara F, apt.16, jud. Argeș în contradictoriu cu pârâtul P. N. V., având CNP_ și domiciliul în Municipiul Curtea de Argeș ., județ Argeș și în consecință:

În baza art. 23 alin.1 lit. d) din legea nr. 217/2003 obligă pârâtul la păstrarea unei distanțe de minim 50 metrii față de reclamant și față de imobilul în care se află domiciliul acestuia, imobil având nr. E15 și fiind situat în mun. Curtea de Argeș, . Argeș.

În baza art. 23 alin.1) lit. f) din legea nr. 217/2003 interzice pârâtului a lua contact cu reclamantul, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod.

Stabilește durata măsurilor de protecție la 6 luni.

Obligă pârâtul la plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată avansate de reclamant.

Onorariul apărătorului din oficiu pentru pârât in cuantum de 100 rămâne în sarcina statului, urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Hotărârea se va comunica deîndată Poliției Municipiului Curtea de Argeș.

Prezenta hotărâre este executorie fără somație si fără trecerea vreunui termen.

Cu recurs în termen de 3 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 03.06.2013.

Președinte,

C.-A. S.

Grefier,

G. M.

C.S A. 04 Iunie 2013/5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordin de protecţie. Sentința nr. 572/2013. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ