Plângere contravenţională. Sentința nr. 12/2013. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ

Sentința nr. 12/2013 pronunțată de Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ la data de 08-01-2013 în dosarul nr. 2160/216/2012

Dosar nr._ plângere contravențională

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEȘ JUDEȚUL ARGEȘ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 12

Ședința publică din 08 ianuarie 2013

Completul compus din:

Președinte: M.-M. B.

Grefier: A.-M. C.-U.

Pe rol, soluționarea plângerii contravenționale înregistrate la data de 17 iulie 2012, formulată de petentul U. I., domiciliat în ., județul Argeș, împotriva procesului-verbal de contravenție . numărul_ încheiat la data de 15 iulie 2012, intimat fiind INSPECTORATUL POLIȚIEI JUDEȚENE ARGEȘ, cu sediul în municipiul Pitești, ., județul Argeș, pentru Poliția Curtea de Argeș.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns petentul, asistat de avocat S. B., în baza contractului de asistență juridică numărul 50/13 septembrie 2012, intervenientul forțat L. F.-A., personal, martora U. P., lipsă fiind reprezentanții legali ai intimatului și intervenientei forțate S.C. E. R. asigurare – REASIGURARE S.A.

Procedura îndeplinită în mod legal, conform art. 85 alin. 1 Cod procedură civilă.

Acțiunea scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în baza art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că motivul amânării a fost citarea la interogatoriu a intervenientului forțat L. F.-A., aspect pe care instanța îl constată.

În baza art. 219 Cod procedură civilă, s-a interogat intervenientul forțat L. F.-A. la cererea petentului, răspunsurile sale fiind consemnate în scris, potrivit art. 221 Cod procedură civilă, interogatoriul fiind atașat la dosarul cauzei.

S-a identificat și s-a audiat martora U. P., declarația fiind atașată la dosar.

Avocat S. B., pentru petent, precizează că nu mai are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului asupra fondului, cerere cu care intervenientul forțat L. F.-A., personal, este de acord.

Instanța ia act că nu mai sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului.

Avocat S. B., pentru petent, solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată, anularea procesului-verbal de contravenție contestat și să fie exonerat de plata amenzii contravenționale aplicate. Starea de fapt reținută în actul sancționator nu este aceeași cu cea reală. Petentul a oprit la indicatorul „STOP”, s-a asigurat și a pătruns în intersecție. Microbuzul se deplasa pe . întâlnind un alt autovehicul, l-a depășit neregulamentar pe marcajul longitudinal continuu și în apropiere de trecerea de pietoni. Petentul a efectuat viraj la dreapta pe sensul său de mers. Vinovat de producerea evenimentului rutier este intervenientul forțat, care a efectuat o depășire neregulamentară. În cauză

s-au încălcat normele legale, nefiind menționat în actul constatator locul faptei. Intimatul se contrazice, întrucât în întâmpinare a arătat că este vorba despre intersecția străzii Castanilor cu . în procesul-verbal de contravenție a menționat că este vorba de intersecția străzii Castanilor cu .. în subsidiar, solicită înlocuirea sancțiunii aplicate cu avertismentul.

Intervenientul forțat L. F.-A., personal, solicită respingerea plângerii. El nu este vinovat de acest eveniment, a depășit acel autoturism care era staționat.

JUDECĂTORIA:

Deliberând, contată:

Prin plângerea înregistrată sub nr. 2160/16/17 iulie 2012, petentul U. I. a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 15 iulie 2012 de către Poliția Curtea de Argeș, prin care a fost sancționat cu amenda de 280 lei și cu reținerea permisului de conducere auto pentru săvârșirea faptei prev. de art. 57 alin. 2 din OUG 195/2002, constând în aceea că, în ziua de 15 iulie 2012, la ora 11:52, în timp ce se afla la volanul autoturismului înmatriculat sub nr._ pe . de Argeș, nu a respectat semnificația indicatorului ,,Oprire”, ieșind în . neacordând prioritate de trecere autovehiculului înmatriculat sub nr._ care circula pe această stradă în direcția F. – gară, și care era atunci în depășirea unui autoturism staționat, rezultând avarii la ambele autovehicule.

În motivarea plângerii s-a arătat că petentul a oprit atunci la indicatorul,,STOP” de pe . de Argeș și intenționa ca la intersecția cu . vireze dreapta, semnalizând această intenție. El s-a asigurat, uitându-se în dreapta sau în stânga străzii 1 MAI, observând atunci că un alt autovehicul venea dinspre F. către gară și brusc acesta a efectuat o manevră de depășire într-o zonă neregulamentară, deoarece acolo era linie simplă continuă, iar în apropiere era și o trecere pentru pietoni semnalizată cu marcaj. Autoturismul petentului era oprit pentru ca el să se asigure dacă poate pătrunde în acea intersecție. Cupa exclusivă în producerea accidentului îi aparține conducătorului auto înmatriculat sub nr._, deoarece acesta a efectuat o manevră de depășire neregulamentară. Chiar acest șofer și-a recunoscut inițial culpa în fața petentului și a polițistului, însă în mod surprinzător U. I. a fost sancționat contravențional.

Intimatul a formulat întâmpinare (f. 15) prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea efectelor procesului-verbal contestat, care este legal și temeinic. S-a arătat că petentul nu a respectat semnificația indicatorului ,,STOP” existent pe . de Argeș și nu i-a acordat prioritate de trecere intervenientului L. F. A., care conducea neregulamentar autovehiculul înmatriculat sub nr._ pe . Curtea de Argeș ( iar nu 1 Decembrie 1918, cum s-a menționat din eroare în procesul-verbal), intervenientul depășind atunci un alt autovehicul ce era staționat pe partea dreaptă a drumului public, în direcția sa de mers.

S-au depus la dosar: procesul-verbal de contravenție contestat, actul de identitate al petentului, dovada reținerii permisului său de conducere auto și autorizația de reparații eliberate la 15 iulie 2012, declarațiile celor doi conducători auto implicați în accident date în fața agentului constatator, tichetele etilotest privind pe cei doi șoferi, polița de asigurare RCA la data săvârșirii faptei a autoturismului condus de petent.

În cursul judecății s-au citat ca intervenienți forțați conducătorul autovehiculului înmatriculat sub nr._, numitul L. F. A. și S.C. E. R. AISGURARE-REASIGURARE S.A Voluntari, unde petentul avea încheiată polița de asigurare RCA pentru autoturism la data producerii accidentului rutier. De asemenea, i s-a luat un interogatoriu intervenientului forțat L. F. A. de către petent și s-a audiat martora U. P. (f. 42-43).

Examinând actele dosarului, instanța reține următoarele:

În ziua de 15 iulie 2012, la ora 11:52, în timp ce petentul U. I. conducea autoturismul marca Dacia cu numărul de înmatriculare_ pe . de Argeș, la intersecția cu . nu a respectat semnificația indicatorului ,,STOP” (oprire) ce era amplasat pe . în intersecție și a intrat în coliziune cu autovehiculul Mercedes înmatriculat sub nr._ condus de intervenientul forțat L. F. A., care circula pe drumul cu prioritate din direcția F. către gară și se afla atunci în depășirea unui autovehicul staționat pe partea dreaptă a drumului cu prioritate, în direcția sa de mers. În urma impactului ambele autovehicule au suferit avarii.

Această situație de fapt rezultă din coroborarea mențiunilor din procesul-verbal de contravenție cu cele din întâmpinare și din declarațiile celor doi conducători auto date în fața agentului constatator. În declarația sa, chiar petentul recunoaște că acel autovehicul depășit de L. F. A. era staționat pe drumul cu prioritate, U. I. semnând acea declarație și chiar schița pe care a întocmit-o cu privire la producerea accidentului .

Astfel, susținerile sale din plângere și din faza de judecată nu pot fi primite, fiind nesincere, la fel ca și cele ale martorei U. P., nimeni alta decât soția petentului, care are și ea un interes vădit în soluționarea acestei plângeri, și anume să declare în favoarea soțului său. De altfel, martora nu a putut preciza aspecte esențiale cu privire la momentul producerii impactului și nu a relatat nimic despre autovehiculul depășit de vehiculul intervenientului forțat L. F. A..

Petentul avea obligația să se asigure și să fie foarte atent la pătrunderea în acea intersecție, mai ales când drumul public are o singură bandă de mers pe sens, cum a fost și cazul în speță. El nu a respectat aceste obligații și este vinovat de producerea eventualului rutier, neacordându-i prioritate de trecere autovehiculului condus de intervenientul forțat.

În legătură cu motivul de nulitate a procesului-verbal fiindcă s-a menționat în mod greșit că este vorba de intersecția străzilor Castanilor și 1 Decembrie 1918 din Curtea de Argeș, iar nu a străzilor Castanilor și 1 Mai, această chestiune nu se sancționează cu nulitatea, neaducându-se nicio vătămare petentului în drepturile sale legitime, ci este vorba de eroare materială a agentului constatator, având în vedere că . află chiar în prelungirea străzii 1 Decembrie 1918, ambele străzi alcătuind un drum drept. Chiar și petentul a menționat . în declarația sa dată în fața polițistului și în plângerea de față, dovadă că este clar unde s-a produs evenimentul rutier și unde s-a constatat fapta contravențională, nefiind vorba de vreo vătămare a lui U. I. prin menționarea greșită a străzii 1 Mai, doar ca și denumire, iar nu ca locație.

În raport de cele ce precedă, în baza art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța va respinge ca nefondată plângerea de față, apreciind că procesul-verbal contestat este legal și temeinic.

Sancțiunea amenzii a fost aplicată la minimul prevăzut de lege, iar fapta în concret este una foarte periculoasă, putându-se produce un eveniment rutiere și mai grav decât cel produs, care s-ar fi putut solda și cu vătămări corporale sau victime omenești. Sancțiunea complementară a reținerii permisului de conducere auto al petentului este și ea legală și temeinică, o astfel de sancțiune trebuind aplicată obligatoriu la comiterea unei fapte ca cea a lui U. I., așa cum prevăd dispozițiile imperative ale art. 100 alin. 3 lit. c) și art. 111 alin. 1 lit. c) din O.U.G. 195/2002. Nu se poate aprecia asupra acestei sancțiuni complementare în funcție de gradul de pericol social al contravenției, raportat la art. 5 și 7 din OG 2/2001, iar legea specială se aplică în mod prioritar, dispozițiile OUG 195/2002 nepermițând să se înlăture această sancțiune complementară dacă s-a comis o faptă contravențională ca cea a petentului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul U. I., domiciliat în ., județul Argeș, intimat fiind INSPECTORATUL POLIȚIEI JUDEȚENE ARGEȘ, cu sediul în municipiul Pitești, ., județul Argeș, pentru Poliția Curtea de Argeș.

Menține efectele procesului - verbal de contravenție . numărul_ încheiat la data de 15 iulie 2012 de către intimat.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 08 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

M.-M. B. A.-M. C.-U.

Red. M.M.B.

Tehnored. A.D.

Ex.5/1.01.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 12/2013. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ