Contestaţie la executare. Sentința nr. 761/2014. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 761/2014 pronunțată de Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ la data de 22-07-2014 în dosarul nr. 856/216/2014
Dosar nr._ contestație la executare
Operator de date cu caracter personal nr. 5012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEȘ
Sentința civilă nr. 761
Ședința publică din 22 iulie 2014
Completul constituit din:
Președinte: M. - M. B.
Grefier: V. R. I.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare privind pe reclamantul V. A. și pe pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, prin reprezentant legal.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul, personal, lipsă fiind reprezentantul legal al pârâtului.
Procedura îndeplinită în mod legal, conform art. 153 alin. 1 Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cererii, precum și faptul că cererea se află la primul termen de judecată, aspect pe care instanța îl constată.
Instanța, verificându-și din oficiu competența, conform art. 131 Cod procedură civilă, constată că Judecătoria Curtea de Argeș este competentă funcțional, material și teritorial pentru a soluționa cauza de față, raportat la dispozițiile art. 94 și art. 713 Cod procedură civilă și art. 172 alin. 4 Cod procedură fiscală.
Se constată că în citativul creat la data de 18 iunie 2014 au fost conceptate în mod greșit două pârâte, singura pârâtă care are calitate procesuală fiind Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești – prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, așa cum s-a stabilit prin HG nr. 520/2013, motiv pentru care în cauză va figura ca pârâtă doar această instituție.
Întrebat fiind, reclamantul precizează că nu are cereri prealabile de formulat și nici alte probe de solicitat, în afara înscrisurilor deja depuse la dosar.
Instanța, în baza art. 258 alin. 1 și 2 raportat la art. 255 Cod procedură civilă, încuviințează pentru reclamant proba cu înscrisurile depuse la dosar și, socotindu-se lămurită, declară încheiată cercetarea procesului, conform dispozițiilor art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reclamantul solicită admiterea contestației și anularea somației, a titlului executoriu și a adresei de poprire, care sunt nelegale, deoarece el nu datorează nicio sumă de bani bugetului statului. Precizează că a contestat la organul fiscal și acea decizie privind stabilirea accesoriilor, însă nu a primit răspuns și nu a mai continuat procedura la instanță. Actele contestate nu s-au emis cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de lege și practic este vorba de sume mai vechi imputate de către organul fiscal, cu privire la care au mai existat litigii anterior, iar acum executarea silită este prescrisă.
INSTANȚA:
Deliberând, constată:
Prin contestația la executare înregistrată sub nr._ /17 martie 2014, reclamantul V. A. a solicitat anularea somației nr. 3/_ /_ și a titlului executoriu nr._ din 3 martie 2014 emise de către reprezentanții pârâtei Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș în dosarul de executare nr._/3/_ /_. S-au solicitat și cheltuieli de judecată.
În motivarea contestației s-a arătat că reclamantul nu datorează suma de 152 lei menționată în cele două acte contestate, iar aceste acte nu îndeplinesc toate condițiile de formă, conținut și motive prevăzute de art. 43 Cod procedură fiscală, respectiv nu cuprind data la care se referă, obiectul și motivele de fapt. Reclamantul a mai susținut că la 21 ianuarie 2014 a primit de la pârâtă decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/31 decembrie 2013, cu suma de 152 lei pe care o avea de plată, această decizie fiind contestată în termen la Serviciul Fiscal Municipal Curtea de Argeș prin petiția nr._/12 februarie 2014, la care nu s-a dat curs, dar s-au emis ulterior actele contestate. Reclamantul a precizat că nu are nicio datorie la pârâtă, că s-a mai judecat cu aceasta în instanță, iar instanțele i-au admis de fiecare dată contestațiile și i-au dat câștig de cauză, prin sentința civilă nr. 878/13 iulie 2011 și sentința civilă nr. 753/30 iulie 2013 ale Judecătoriei Curtea de Argeș, rămase irevocabile.
Reclamantul a anexat la contestație: somația și titlul executoriu contestate, sentința civilă nr. 878/13 iulie 2011 a Judecătoriei Curtea de Argeș, decizia civilă nr. 168/23 ianuarie 2012 a Tribunalului Argeș, sentința civilă nr. 753/30 iulie 2013 a Judecătoriei Curtea de Argeș, decizia civilă nr. 365/28 noiembrie 2013 a Tribunalului Argeș, contestația înregistrată la pârâtă sub nr._/12 februarie 2014, decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii emisă de pârâtă la 31 decembrie 2013.
Pârâta a formulat întâmpinare (filele 37-38), prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca fiind nefondată. S-a arătat că suma de 152 lei este datorată de reclamant și ea a fost stabilită prin decizia nr._ emisă la 31 decembrie 2013. Actele de executare au fost emise cu respectarea dispozițiilor art. 43 Cod procedură fiscală, iar hotărârile judecătorești la care face referire V. A. nu au relevanță în cauză, fiind vorba acolo de desființarea altor acte de executare silită.
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare (filele 43-49), prin care a reiterat aspectele semnalate în contestația inițială. În acel răspuns, el a arătat că solicită și anularea înștiințării de poprire numărul_ prin care s-a înființat poprirea la Raiffeisen Bank asupra sumelor sale de bani, pentru recuperarea sumei de 152 lei nedatorată.
V. A. a mai depus la dosar: înștiințarea de poprire contestată, solicitarea către pârâtă pentru restituirea unor sume anterioare nedatorate și corespondența dintre părți purtată pentru restituirea acelor sume.
Examinând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Prin decizia nr._/31 decembrie 2013 emisă de pârâta AJFP Argeș – Serviciul Fiscal Curtea de Argeș, s-a stabilit că V. A. datorează bugetului general consolidat al statului suma de 152 lei, reprezentând accesorii ce provin din diferențe de impozit anual de regularizat. Acest înscris constituie, potrivit art. 110 din OG nr. 92/2003, titlu de creanță, sumele datorate trebuind achitate de către reclamant în termenul prevăzut de art. 111 alin. 2 din același act normativ.
În baza acestui titlu de creanță, devenit executoriu la scadență și care nu a fost contestat potrivit legii, s-au emis titlul executoriu și somația din 3 martie 2014, acte de executare silită contestate în prezentul dosar.
Deși V. A. susține că ar fi contestat la pârâtă acea decizie din 31 decembrie 2013 ce constituie titlu de creanță, nu s-a făcut dovada soluției date de organul fiscal asupra contestației respective, iar reclamantul nu a contestat mai departe acea soluție la instanța de contencios administrativ potrivit legii, deci titlul de creanță a rămas definitiv.
Suma de 152 lei menționată în acel titlu de creanță nu mai poate fi acum contestată, iar cele două acte de executare silită emise la 3 martie 2014 au respectat dispozițiile legale cu privire la forma și conținutul lor, prevăzute de art. 43 din OG nr. 92/2003. a fost trecută suma datorată, natura obligației bugetare (diferențe impozit anual de regularizat), numărul dosarului de executare silită și data emiterii actelor respective.
Pe baza acestor două acte s-a emis, la data de 4 iunie 2014, și adresa privind înființarea popririi către Raiffeisen Bank Curtea de Argeș, acest act fiind perfect legal și făcând referire la aceeași sumă urmăribilă de 152 lei.
Acele hotărâri judecătorești invocate de reclamant în apărarea sa nu au legătură cu prezenta executare silită, acolo fiind vorba de alte sume urmăribile și de alte acte contestate decât cele care fac obiectul litigiului de față.
În raport de cele ce precedă, în baza art. 172-173 Cod procedură fiscală, instanța va respinge ca nefondată contestația la executare formulată de reclamant.
Pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată contestația la executare formulată de reclamantul V. I. A., CNP_, domiciliat în ., satul Dobroțu numărul 136, județul Argeș, împotriva somației nr. 3/_ /_ și a titlului executoriu nr._ din 3 martie 2014, precum și a înștiințării de poprire din data de 4 iunie 2014, toate emise de reprezentanții pârâtei Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, cu sediul în municipiul Pitești, Bulevardul Republicii numărul 18, județul Argeș, în dosarul de executare nr._/3/_ /_.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Curtea de Argeș.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22 iulie 2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. - M. B. V. R. I.
Red. jud. M.M.B.
4 ex./29 iulie 2014
2 comunicări:
- Reclamantul V. I. A., domiciliat în ., satul Dobroțu numărul 136, județul Argeș
Pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, cu sediul în municipiul Pitești, Bulevardul Republicii numărul 18, județul Argeș
| ← Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 635/2014.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 237/2014. Judecătoria... → |
|---|








