Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 689/2014. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 689/2014 pronunțată de Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ la data de 01-07-2014 în dosarul nr. 1745/216/2014
Dosar nr._ ordonanță președințială
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEȘ
Complet specializat în cauze de minori și familie
Operator de date cu caracter personal nr. 5012
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 689/2014
Ședința publică de la 01 iulie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. U.
Grefier E. P.
Pe rol judecarea cauzei de minori și familie privind pe reclamanta G. (fostă B.) L. și pe pârâtul B. L., având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: reclamata, personal și asistată de avocat I. Ș., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2014 (fila 5), și pârâtul, personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, potrivit dispozițiilor art. 231 alin. 2 Cod procedură civilă.
Acțiune timbrată cu taxă judiciară de timbru în sumă de 20 lei (filele 6 și 31).
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează obiectul cauzei și stadiul soluționării acesteia. De asemenea, menționează că la data de 30 iunie 2014 reclamanta a depus la dosar, prin serviciul registratură, o cerere prin care solicită încuviințarea înlocuirii martorului I. C. A., solicitat prin cererea de chemare în judecată, cu martora U. A., motivat de faptul că martorul a plecat din țară.
Avocat I. Ș., pentru reclamantă, depune la dosar dovada achitării diferenței de taxă judiciară de timbru în sumă de 10 lei.
Instanța, potrivit dispozițiilor art. 219 Cod procedură civilă, verifică identitatea reclamantei B. L., în baza cărții de identitate . nr._, CNP:_, și a pârâtului B. L., în baza cărții de identitate . nr._, CNP:_.
Instanța comunică pârâtului înscrisurile depuse de reclamantă și, fiind primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pune în discuție competența Judecătoriei Curtea de Argeș în soluționarea cererii și durata necesară cercetării procesului, invocând din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Curtea de Argeș, raportat la dispozițiile art. 997 Cod procedură civilă, art. 94 pct. 1 lit. a Cod procedură civilă și art. 107 Cod procedură civilă.
Avocat I. Ș., pentru reclamantă, arată că, potrivit dispozițiilor art. 114 Cod procedură civilă raportat la art. 116 Cod procedură civilă, competența este alternativă, reclamanta având dreptul să își aleagă instanța competentă, atunci când mai multe instanțe sunt deopotrivă competente să soluționeze o cauză, astfel încât apreciază că Judecătoria Curtea de Argeș este competentă să soluționeze prezenta cauză, fondul cauzei reprezentându-l neînțelegerile referitoare la exercitarea autorității părintești.
Pârâtul, personal, solicită amânarea cauzei pentru a-și angaja apărător, lăsând la aprecierea instanței excepția pusă în discuție.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Curtea de Argeș.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Sub nr._ /16 iunie 2014 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Curtea de Argeș cererea formulată de reclamanta G. (fostă B.) L. împotriva pârâtului B. L., prin care s-a solicitat ca pe cale de ordonanță președințială să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de acord parental (consimțământ) al pârâtului în vederea deplasării reclamantei împreună cu minorul B. L. Ș., născut la data de 3 octombrie 2010 din căsătoria părților, căsătorie care a fost desfăcută prin sentința civilă nr. 91/2014 în dosarul nr._ al Judecătoriei Curtea de Argeș, în vacanță în Italia la mare, pârâtul opunându-se în mod nejustificat. Reclamanta a solicitat și cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a fost căsătorită cu pârâtul și din căsătoria lor s-a născut minorul B. L. Ș., căsătoria fiind desfăcută prin sentința civilă nr. 91/2014 a Judecătoriei Curtea de Argeș. A mai precizat că în urma divorțului minorului i s-a stabilit domiciliul permanent la reclamantă, care a înțeles să desfacă căsătoria prin acord, având promisiunea pârâtului că se vor înțelege amiabil în ceea ce privește interesul minorului. Reclamanta a arătat că mama ei locuiește și lucrează în Italia, fiind cea care a întreținut familia lor și a făcut cheltuieli importante cu minorul, că în cursul anului trecut reclamanta a mers împreună cu minorul în vacanță la mare în Italia la mama ei, mai ales că minorul are sensibilitate cu amigdalele și i s-a recomandat de către medic să fie dus la mare, iar pârâtul a fost de acord, mai ales că nu contribuia financiar cu nimic la cheltuielile de acolo. Reclamanta a arătat că în acest an l-a contactat pe pârât și i-a solicitat să îi dea consimțământul să plece în vacanță la mare în Italia la invitația mamei ei, spunându-i că a rezervat și bilete de avion pentru ea și minor, dar pârâtul a refuzat fără a avea un motiv întemeiat. Reclamanta a precizat că acest comportament al pârâtului este de rea-credință afectând interesul superior al minorului care nu mai poate beneficia de vacanță doar pentru că tatăl lui dorește să o șicaneze. A mai precizat că pârâtul nu este foarte atașat de minor, îl vizitează rar și nu contribuie financiar la întreținerea copilului, iar minorul care știa că urma să plece la mare la bunica lui este afectat pentru că tatăl lui nu este de acord. A mai menționat că minorul are pașaport personal în vederea deplasării în străinătate în vacanță la bunica maternă. Reclamanta a precizat că depune înscrisuri, respectiv extrasul de pe rezervarea biletului de avion, în drept a invocat art. 998 – 1001 Cod procedură civilă rap. la art. 18 alin. 2 din Legea 272/2004 actualizată, iar în dovedire a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriu, martori.
Prin rezoluția judecătorului din 19 iunie 2014 s-a fixat primul termen de judecată și s-a dispus citarea părților, pârâtul cu comunicarea cererii de chemare în judecată și înscrisurilor.
La primul termen de judecată, instanța a invocat din oficiu excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Curtea de Argeș.
Examinând cu prioritate, în baza art. 248 și art. 132 Cod procedură civilă, excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Curtea de Argeș, excepție invocată din oficiu, instanța reține următoarele:
Potrivit disp. art. 107 Cod procedură civilă, care reglementează regula generală în materia competenței teritoriale, cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.
Obiectul cererii de ordonanță președințială îl reprezintă luarea unei măsuri privitoare la exercitarea autorității părintești, generată de neînțelegerile dintre părinți cu privire la deplasarea minorului în vacanță în străinătate.
Conform disp. art. 997 Cod procedură civilă, cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului, iar art. 94 pct. 1 lit. a Cod procedură civilă prevede că judecătoriile judecă în primă instanță, cererile date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie, în afară de cazurile în care prin lege se prevede în mod expres altfel.
Din punct de vedere teritorial nu există nicio prevedere legală cu titlu de excepție în ceea ce privește cererile referitoare la exercitarea autorității părintești și neînțelegerile dintre părinți generate de aceasta, astfel încât este aplicabilă regula generală, care instituie competență teritorială, respectiv art. 107 Cod procedură civilă.
Art. 116 Cod procedură civilă, invocat de reclamantă, prevede că reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, însă în cauză nu există prevederi legale conform cărora există mai multe instanțe deopotrivă competente.
Conform art. 114 Cod procedură civilă, referitor la cereri în materie de tutelă și familie, dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită. Acest caz de competență este un caz de competență teritorială exclusivă, nu alternativă, este reglementat în mod expres și cu titlu de excepție cu privire la cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil, astfel că pentru analiza acestui caz de competență teritorială exclusivă trebuie să recurgem la dispozițiile titlului III din Codul civil intitulat „Ocrotirea persoanei fizice”, de la art. 104 la art. 186 (potrivit prevederilor instituite de acest titlu, sunt supuse măsurilor de ocrotire persoanele fizice minori prin tutelă și curatelă în cazurile prevăzute de lege precum și interzișii judecătorești).
Toate celelalte cereri de competența instanței de tutelă, inclusiv cele referitoare la autoritatea părintească și exercitarea acesteia (titlul IV intitulat „Autoritatea părintească” de la art. 483 la art. 534), potrivit regulii generale sunt de competența instanței de la domiciliul pârâtului. De la această regulă nu sunt prevăzute decât excepțiile din art. 113 alin. 1 pct. 1 și pct. 2 Cod procedură civilă (competența teritorială alternativă: în afară de instanțele prevăzute la art. 107 - 112, mai sunt competente: instanța domiciliului reclamantului, în cererile privitoare la stabilirea filiației; instanța în a cărei circumscripție domiciliază creditorul reclamant, în cererile referitoare la obligația de întreținere, inclusiv cele privind alocațiile de stat pentru copii).
Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, invocată de reclamantă, nu cuprinde nicio regulă de competență teritorială, ci se referă la „instanța” sau „instanța de tutelă”.
Potrivit dispozițiilor speciale aplicabile este vorba despre o competență teritorială exclusivă, deci necompetența este de ordine publică conf. art. 129 pct. 3 Cod procedură civilă, putând fi invocată și din oficiu de către instanță, conform art. 130 alin. 2 Cod procedură civilă.
Față de toate aceste aspecte, se reține că pârâtul își are domiciliul în ., împrejurare cunoscută și confirmată de reclamantă chiar prin cuprinsul cererii de chemare în judecată, deci competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Pitești, instanță în a cărei rază de competență se află situată localitatea unde își are domiciliul pârâtul.
Astfel, în baza art. 132 Cod procedură civilă, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Curtea de Argeș este întemeiată, urmând a fi admisă și a se dispune declinarea competenței de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Pitești.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Curtea de Argeș, excepție invocată din oficiu.
Declină competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta G. L., CNP:_, domiciliată în municipiul Curtea de Argeș, . 22, ., ., împotriva pârâtului B. L., CNP:_, domiciliat în ., nr. 26, județul Argeș, la familia B. V. și E., în favoarea JUDECĂTORIEI PITEȘTI.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 1 iulie 2014.
Președinte, M. U. | ||
Grefier, E. P. |
EP/UM/2ex/2.07.2014
| ← Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 755/2014.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... → |
|---|








