Pensie întreţinere. Sentința nr. 1046/2014. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ

Sentința nr. 1046/2014 pronunțată de Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ la data de 30-09-2014 în dosarul nr. 211/216/2013

Dosar nr._ majorare pensie întreținere

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEȘ

Complet specializat în cauze de minori și familie

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 1046/2014

Ședința publică de la 30 septembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. U.

Grefier E. P.

Pe rol judecarea cauzei de minori și familie privind pe reclamanta D. A.-M., legal reprezentată de tatăl său D. C., și pe pârâta N. R.-G., având ca obiect majorare cuantum pensie întreținere.

Fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din data de 16 septembrie 2014, iar susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr._ /28 ianuarie 2013 formulată de reclamanta D. A.-M., legal reprezentată de tatăl său D. C., împotriva pârâtei N. R.-G., s-a solicitat să se dispună majorarea pensiei de întreținere stabilită în sarcina pârâtei prin sentința civilă nr. 1249/MF/14 noiembrie 2007 pronunțată în dosarul nr._, în funcție de veniturile acesteia obținute atât în Italia cât și în România.

În motivarea cererii s-a arătat că prin sentința civilă anterioară pârâta a fost obligată să plătească lunar pentru minora D. A.-M. o pensie în cuantum de 97 lei începând cu data de 16.10.2007 și până la majoratul acesteia. S-a mai menționat că pârâta a înțeles să achite suma de 150 lei lunar începând cu anul 2009 însă, aceasta suma nu poate acoperi nici măcar o parte din nevoile minorei, care au crescut odată cu vârsta acesteia. S-a arătat că minora A.-M. este elevă în clasa a V-a, este un copil foarte silitor, cu numeroase participări la concursuri și olimpiade școlare, obținând rezultate deosebite, că minora urmează mai multe activități extrașcolare, dintre acestea cursurile de pictură fiind pasiunea ei, obținând mai multe premii internaționale. S-a precizat că de puțină vreme, reclamantul a înțeles ca pârâta a avut mereu venituri atât în România cât și pe teritoriul Italiei, motiv pentru care se vede îndreptățit să formuleze prezenta acțiune în interesul strict al minorei. În ceea ce privește veniturile pârâtei realizate în România, a menționat că aceasta este administrator la .., cu sediul în B., iar în Italia figurează cu venituri la mai multe societăți comerciale, în acest stat având și domiciliul, fiind stabilită de mai mulți ani. În dovedire, s-a solicitat proba cu înscrisuri, iar în drept, s-au invocat prevederile art. 529 și urm. din Codul civil.

Odată cu cererea de chemare în judecată, reclamantul a depus înscrisuri (sentința civilă nr. 1249/MF/14 noiembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș în dosarul nr._, informații societăți).

S-a stabilit termen de judecată și s-au citat părțile.

La data de 18 martie 2013 s-a înregistrat la dosar întâmpinarea formulată de pârâta N. R.-G., prin care s-a solicitat respingerea acțiunii, cu obligarea reclamantului la cheltuieli de judecată. Pârâta a arătat că este adevărat că a fost căsătorită cu reclamantul, minora a fost încredințată spre creștere și educarea acestuia și prin sentința civilă 1249/MF/14.11.2007 a fost obligată la pensie lunară de întreținere în sumă de 97 lei pentru minora D. A.-M., născută la 01.03.2002. a mai precizat că, așa cum se recunoaște și în conținutul acțiunii, din proprie inițiativă, pârâta a achitat o pensie de 150 lei lunar, deși după atâția ani de tensiune între ea și reclamant, pârâta nu reușește să vadă niciodată fetița când vine în țară, acesta neconformându-se legăturii personale cu fetița pe care a obținut-o prin hotărâre judecătorească. În legătură cu susținerea reclamantului, că are venituri substanțiale atât pe teritoriul României, cât și pe teritoriul Italia, pârâta a arătat că acest lucru nu este real, .. cu sediul în B. nu produce nicio activitate de multă vreme, iar în Italia nu realizează niciun fel de venituri. A mai precizat că din actuala sa căsătorie pârâta mai are un minor în creștere și îngrijire, respectiv pe Alessandrini Matteo, născut la 21.05.2009, astfel încât ar fi avut posibilitatea să solicite, prin cerere reconvențională reducerea pensiei de întreținere, însă din decență și numai pentru fetița sa nu face acest lucru. Față de cele arătate, pârâta a susținut că rezultă cu certitudine că nu au crescut veniturile sale, dimpotrivă a intervenit o situație nouă, în sensul că o parte din veniturile minime pe economie, pe care le realizează să le folosească și pentru acest minor, situație față de care solicită respingerea acțiunii, cu obligarea reclamantului la cheltuieli de judecată. În drept, a invocat art. 115 Cod procedură civilă din 1865, iar în dovedire a solicitat proba cu înscrisuri.

Pârâta a depus la dosar înscrisuri (certificat de naștere Alessandrini Matteo, declarație, balanțe de verificare).

S-au solicitat relații cu privire la veniturile realizate de pârâtă în Italia.

La data de 2 septembrie 2013 s-a înregistrat la dosar traducerea realizată de reclamant („proces-verbal de audiență - în fața dr. S. - Nimeni nu a (ilizibil). Se trimite la audiența din 29 mai 2013 la ora 12:00, dispunând notificarea (ilizibil) și notificarea prezentului proces-verbal care va trebui O la grefa O. În jurul orei 12:00 în ziua de 23 mai 2013 s-a prezentat spontan, doamna N. R. G. născută la data de 02.04.1979, cu reședința la Cortaceo (FU) . care în raport cu cererea așa cum a declarata în acte după cum urmează: Declarația de venit cu referire la anul 2012 este în valoare de 7.247,00 Euro așa cum reiese din CAFD –CISL a lui FANO care produce zilnic. În particular precizez că activitatea comercială, cu referire la RISTORANTE PIZZERIA IL CAMINETTO al lui R. G. N. S. a fost angajată cu contract de muncă între firme, cu semnătura autentificată de N. (ilizibil) la data de 12 mai 2011, așa cum reiese din copia documentului prezentat în prezentul proces-verbal. Se prezintă faptul că a cedat activitatea în anul 2012 și nu a primit nici un venit. Majoritatea (ilizibil) ceea ce este reiese din declarația de venit, anul 2012 societatea numită are un venit brut de pierdere echivalentul a 40.893,00 Euro, care reiese din extras de la Camera de Comerț în ceea ce privește societatea IL CAMINETTO care nu rezultă încă că este închisă. De asemenea la BED & BREAKFAST, Le Quattro Stagioni a lui R. G. N., precizează că și-a desfășurat activitatea până la data de 14.02.2012 pentru că de la această dată a fost cumpărat de mama N. L. C., Bead & Breakfast a trecut în proprietatea mamei N. L. C.. În orice caz, depune certificatul în copie, eliberat de Primăria (ilizibil) în funcție de (ilizibil) activitatea de la data de 14.02.2013 în (ilizibil) NECSOI L. C.. În acest scop precizează că venitul complex declarat pentru anul 2012, în valoare de 7.247 Euro și confirmă pentru perioada 01.01.2012 – 14.02.2012 în funcție de activitatea prestată. În orice caz depune certificatul eliberat la data de 27.02.2013 de către Centrul de Recrutare și Formare (ilizibil) din care rezultă starea de (ilizibil). Prezentul proces-verbal este semnat pe fiecare parte de doamna NECSOI R. G.. De aceea se poate declara închisă ședința. Ordonează. Să se transmită actele, pe lângă documentele produse azi de aceiași Autoritate care a decis restituirea. Trimite Grefei pentru a proceda la această (ilizibil). Semnătura indescifrabilă.”).

La data de 6 septembrie 2013 s-a înregistrat la dosar cererea precizatoare formulată de reclamant, în calitate de reprezentant al minorei D. A.-M., prin care s-a arătat că în ceea ce privește veniturile pârâtei N. R.-G. se îndreaptă doar asupra încasărilor obținute de către aceasta în calitate de administrator la BED & NREAKFAST, Le Quattro Stagioni din Fano, Italia, având în vedere că din probe pârâta a obținut venituri doar de la aceasta societate. În ceea ce privește societatea RISTORANTE PIZZERIAMIL CAMINETTO, care a fost pe numele pârâtei, reclamantul a arătat că înțelege să renunțe la eventualele venituri încasate de aceasta, deoarece activitatea comercială a acestei firme a încetat la data de 12.05.2011. În consecință, reclamantul a precizat că urmează ca pensia de întreținere pentru minoră să fie majorată în funcție de veniturile pârâtei declarate de aceasta pentru anul 2012, în cuantum de 7.247, 64 euro.

La data de 24 septembrie 2013 s-au înregistrat la dosar note de ședință depuse de pârâta Necsoi R.-G., prin care s-a susținut că potrivit adreselor emise de Primăria din Fano rezultă că pârâta nu mai desfășoară nicio activitate în cadrul societății BED & NREAKFAST, Le Quattro Stagioni, afacerea fiind preluată de mama acesteia, Necsoi Luminia-C., precum și proprietatea clădirii în care se desfășoară activitatea societății. În legătură cu procesul-verbal de audiență nr. 4/2013, în care se susține că veniturile pârâtei sunt de 7.247,64 euro, a arătat că indicatorul situației economice pentru pârâtă este până la 14.02.2012 când a și încetat activitatea prestată (prin cedarea afacerii mamei acesteia), fiind nominalizată atât pârâta, dar și soțul acesteia Alesandrini L., iar venitul de 7.247,64 euro, este cel declarat, nu și cel realizat. Pârâta a solicitat ca instanța să facă o adresă pe care să o trimită oficial C.A.A.F. – C.I.S.L., sediul din Fano, ., Italia,_ și din care să rezulte veniturile nete, adică cele efectiv încasate, pe ultimele 6 luni ale pârâtei în perioada iulie 2012 – decembrie 2012, precizând că începând din luna februarie 2012 nu mai desfășoară nicio activitate economică și nu are nici un venit, situație arătată și în întâmpinarea depusă.

Părțile au depus și concluzii scrise și note scrise.

Prin încheierea de ședință din 30 septembrie 2013 s-a dispus repunerea cauzei pe rol în vederea lămuririi aspectelor legate de veniturile pârâtei, având în vedere înscrisurile referitoare la veniturile realizate de pârâtă în Italia, depuse de părți la dosar, care cuprind aspecte complet diferite cu privire la suma în discuție atât în varianta în limba italiană cât și în traducerile în limba română.

S-au mai depus înscrisuri (în limba italiană și traduceri).

S-au solicitat din nou relații privind veniturile pârâtei din Italia.

Părțile au depus din nou concluzii scrise.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1249/MF/14 noiembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș în dosarul nr._ s-a admis cererea formulată de reclamantul D. C. împotriva pârâtei N. R.-G. și s-a majorat la suma de 97 lei lunar pensia de întreținere pe care pârâta o plătește reclamantului pentru minora D. A.-M., născută la 1 martie 2002, începând cu data de 16 octombrie 2007 și până la majoratul acesteia. În acea hotărâre s-a avut în vedere venitul minim pe economie deoarece pârâta nu era salariată.

Potrivit disp. art. 51 din Legea nr. 71 din 3 iunie 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, dispozițiile art. 531 din Codul civil privind modificarea și încetarea pensiei de întreținere sunt aplicabile și în cazul pensiilor de întreținere stabilite prin hotărâre judecătorească anterior intrării în vigoare a Codului civil.

Art. 531 Cod civil, referitor la modificarea și încetarea pensiei de întreținere, prevede că dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei.

Potrivit disp. art. 499 Cod civil, referitor la obligația de întreținere, tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională, iar conform art. 529 Cod civil, întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti, întreținerea datorată de părinte stabilindu-se până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii, cuantumul întreținerii datorate copiilor, împreună cu întreținerea datorată altor persoane, potrivit legii, neputând depăși jumătate din venitul net lunar al celui obligat.

Și în privința stabilirii obligației de întreținere, cuantumului acesteia și modalității de executare, trebuie respectat principiul interesului superior al copilului, prevăzut expres de Codul civil în vigoare și precum și de Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, având prioritate față de drepturile și interesele tatălui pârât.

Avându-se în vedere împrejurarea că în mod evident nevoile minorei D. A.-M., născută la data de 1 martie 2002, care este în prezent elevă, desfășurând și diverse activități extrașcolare, au crescut în decursul celor șapte ani de la hotărârea anterioară, raportat la vârsta și statutul de școlar actual al acesteia, precum și faptul că veniturile mamei pârâte au crescut și ele față de anul 2007, se apreciază că este admisibilă acțiunea de modificare a pensiei de întreținere în sensul majorării acesteia, fiind întrunite toate condițiile prevăzute de Codul civil.

Cu privire la admiterea acțiunii și la cuantumul pensiei de întreținere în litigiu, părțile au avut susțineri diferite, care au și generat prelungirea duratei de soluționare, ca urmare a imposibilității identificării exacte a veniturilor realizate de pârâtă în Italia. Astfel, reclamantul, prin precizarea cererii, a solicitat să se aibă în vedere veniturile pârâtei declarate de aceasta pentru anul 2012, în cuantum de 7.247,64 euro, iar pârâta a solicitat respingerea cererii, invocând împrejurarea că mai are un minor în întreținere, iar referitor la venituri a arătat că veniturile de referință pentru anul 2012 sunt de 1.247,64 euro, iar reclamantul nu a făcut dovada majorării veniturilor, dimpotrivă situația s-a schimbat, în sensul că în prezent pârâta mai are un minor în întreținere.

Apreciindu-se că în cauză nu s-au făcut dovezi cu privire la veniturile realizate efectiv de pârâtă în Italia, pentru perioada de referință, existând dubii rezonabile chiar și cu privire la informațiile rezultând din înscrisurile din dosar (părțile au invocat traduceri complet diferite ale acestora, iar cifrele care au generat discuții sunt într-adevăr neclare), urmează ca la aprecierea cuantumului veniturilor pârâtei să se aibă în vedere salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, reținându-se că pârâta este sănătoasă și aptă de muncă, astfel încât se apreciază că ar trebui să depună diligențele necesare pentru obținerea de venituri cel puțin la nivelul venitul minim pe economie, pentru ca minora căreia îi datorează pensie de întreținere să nu fie prejudiciată în raport de acest nivel stabilit la modul general printr-un act normativ (potrivit H.G. nr. 871 din 14 noiembrie 2013 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, începând cu data de 1 iulie 2014, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 900 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună în anul 2014, reprezentând 5,357 lei/oră).

Având în vedere cuantumul veniturilor pârâtei, așa cum s-a reținut anterior, precum și împrejurarea că pârâta mai are în întreținere un alt copil minor, în vârstă de cinci ani, comparându-se vârsta și situația celor doi minori, se apreciază că cererea, așa cum a fost precizată, formulată de reclamant, în calitate de reprezentant legal al minorei, este întemeiată, urmând a fi admisă și a se majora pensia de întreținere la care a fost obligată pârâta, prin sentința civilă nr. 1249/MF/14 noiembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș în dosarul nr._, pentru minora D. A.-M., născută la data de 1 martie 2002, astfel: de la suma de 97 lei la suma de 200 de lei lunar începând cu data de 28 ianuarie 2013 și până la majoratul acesteia.

Referitor la momentul de la care urmează a se plăti pensia de întreținere în cuantumul dispus prin prezenta hotărâre, conform disp. art. 532 Cod civil, pensia de întreținere se datorează de la data cererii de chemare în judecată.

În baza art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, pârâta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, reprezentând onorariu avocat, deoarece debitorul obligației legale de întreținere se consideră a fi pus de drept în întârziere (conform disp. art. 1523 alin. 2 lit. a și c Cod civil, debitorul se află de drept în întârziere în cazurile anume prevăzute de lege, precum și atunci când: obligația nu putea fi executată în mod util decât într-un anumit timp, pe care debitorul l-a lăsat să treacă, sau când nu a executat-o imediat, deși exista urgență; debitorul și-a manifestat în mod neîndoielnic față de creditor intenția de a nu executa obligația sau când, fiind vorba de o obligație cu executare succesivă, refuză ori neglijează să își execute obligația în mod repetat).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea, așa cum a fost precizată, formulată de reclamanta D. A.-M., legal reprezentată de tatăl său D. C., domiciliată în municipiul Curtea de Argeș, . A, județul Argeș, împotriva pârâtei N. R.-G., cu domiciliul ales la Cabinet Avocat N. C., din municipiul Curtea de Argeș, ., județul Argeș.

Majorează pensia de întreținere la care a fost obligată pârâta, prin sentința civilă nr. 1249/MF/14 noiembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș în dosarul nr._, pentru minora D. A.-M., născută la data de 1 martie 2002, astfel: de la suma de 97 lei la suma de 200 de lei lunar începând cu data de 28 ianuarie 2013 și până la majoratul acesteia.

Obligă pe pârâtă la 3.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Curtea de Argeș.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30 Septembrie 2014.

Președinte,

M. U.

Grefier,

E. P.

Red. Jud. M.U./Tehn.A.D./5 ex/14.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 1046/2014. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ