Pensie întreţinere. Sentința nr. 1125/2014. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ

Sentința nr. 1125/2014 pronunțată de Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ la data de 22-10-2014 în dosarul nr. 2270/216/2014

Dosar nr._ stabilire pensie de întreținere

Operator prelucrare date cu caracter personal nr. 5012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEȘ

Complet specializat minori și familie

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1125/2014

Ședința publică de la 22 octombrie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE G.-M. T.

Grefier N. R.

Pe rol judecarea cauzei civile de minori și familie privind pe reclamanta M. A.-M. și pe pârâta S. N.-G., având ca obiect stabilire pensie de întreținere.

La apelul nominal făcut în ședința publică la prima strigare a cauzei a răspuns pârâta, lipsă fiind reclamanta și apărătoarea acesteia, avocat C. D..

Procedura îndeplinită în mod legal, conform art. 153 alin. 1 Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează obiectul cauzei și stadiul soluționării acesteia, precum și faptul că pricina este la primul termen de judecată menționând că la data de 6 octombrie 2014 au fost depuse la dosar relațiile solicitate de la Serviciul Fiscal Municipal Curtea de Argeș, din care rezultă că pârâta realizează venituri din salariu.

Instanța, având în vedere lipsa părților la prima strigare a cauzei, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, potrivit dispozițiilor art. 104 alin. 13 din Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești.

La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare a cauzei au răspuns avocat C. D., pentru reclamantă, și pârâta.

Procedura îndeplinită în mod legal, conform art. 153 alin. 1 Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează obiectul cauzei și stadiul soluționării acesteia, precum și faptul că pricina este la primul termen de judecată menționând că la data de 6 octombrie 2014 au fost depuse la dosar relațiile solicitate de la Serviciul Fiscal Municipal Curtea de Argeș, după care:

Instanța, potrivit dispozițiilor art. 219 Cod procedură civilă, verifică identitatea pârâtei S. N. G., în baza cărții de identitate . nr._.

Instanța, fiind primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, conform art. 131 Cod procedură civilă, pune în discuție competența generală, materială și teritorială a Judecătoriei Curtea de Argeș să soluționeze cauza de față și estimarea duratei cercetării procesului.

Avocat C. D., pentru reclamantă și pârâta, pe rând având cuvântul, precizează că Judecătoria Curtea de Argeș este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza de față și în ce privește estimarea duratei cercetării procesului menționează că lasă la aprecierea instanței.

Instanța, verificându-și din oficiu competența, conform art. 131 Cod procedură civilă, constată că Judecătoria Curtea de Argeș este competentă general, material și teritorial pentru a soluționa cauza de față, potrivit dispozițiilor art. 94 pct. 1 lit. a Cod procedură civilă, raportat la art. 229 din Legea nr. 7/2011, art. 107 alin.1 Cod procedură civilă și art. 113 alin.1 pct. 2 Cod procedură civilă.

În baza art. 238 Cod procedură civilă, stabilește o durată estimativă de o lună pentru cercetarea procesului de față.

Instanța pune în discuție probele ce urmează să fie administrate în cauză.

Avocat C. D., pentru reclamantă, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile existente la dosar.

Pârâta precizează că nu are probe de solicitat, precizând că reclamanta este majoră și se află în continuarea studiilor și este de acord să-i plătească o pensie lunară de întreținere, în funcție de veniturile pe care le realizează, dar nu este de acord cu plata cheltuielilor de judecată întrucât este primul termen și recunoaște pretențiile.

Avocat C. D., pentru reclamantă, solicită judecarea pricinii prin raportare la venitul minim pe economie, respectiv 950 lei.

Pârâta precizează că realizează venituri la nivelul salariului minim pe economie, dar nu primește efectiv 950 lei, ci mai puțin, precum și faptul că nu mai are alți minori în întreținere.

Instanța, în baza art. 258 Cod procedură civilă, rap. la art. 255 alin.1 Cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisuri pentru ambele părți, apreciind că acestea sunt admisibile și pot duce la soluționarea procesului.

Fiind întrebate de instanță, avocat C. D., pentru reclamantă și pârâta, pe rând având cuvântul, precizează că nu mai au cereri de formulat și nici alte probe de propus.

Instanța, în baza art. 244 alin. 1 C.pr.civ., socotindu-se lămurită, declară încheiată cercetarea procesului. Constată că nu mai sunt alte cereri de formulat și acordă cuvântul pentru dezbateri în fond.

Avocat C. D., pentru reclamantă, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și pe cale de consecință să fie obligată pârâta la plata unei pensii lunare de întreținere, în favoarea reclamantei, în cuantum de 240 lei, reprezentând ¼ din venitul minim pe economie, care este de 950 lei. Cere să se aibă în vedere că reclamanta se află în continuarea studiilor și solicită ca pârâta să fie obligată la plata pensiei de întreținere începând cu data promovării acțiunii și până la terminarea studiilor reclamantei, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani. Solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, fiind vorba de o obligație legală de întreținere pe care pârâta avea posibilitatea să o execute benevol, dar nu a făcut-o.

Pârâta precizează că este de acord să plătească o pensie lunară de întreținere pentru reclamantă în cuantum de 200 lei lunar, menționând că, deși este încadrată în muncă având salariul venitului minim pe economie, ea nu primește în mână mai mult de 600 lei lunar. În ce privesc cheltuielile de judecată precizează că nu este de acord cu plata acestora, întrucât a fost de acord să-i plătească pensie reclamantei și s-a prezentat la instanță.

Avocat C. D., pentru reclamantă, solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată întrucât reclamanta a fost nevoită să promoveze această acțiune, pentru că pârâta nu a vrut să-i mai plătească pensie de întreținere spunând că e majoră.

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei cauzei civile, constată:

Prin cererea înregistrată la data de 14.08.2014 pe rolul Judecătoriei Curtea de Argeș sub nr._, reclamanta M. A. M. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta S. N., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia din urmă la plata pensiei de întreținere; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este fiica pârâtei iar prin sentința civilă nr. 358/24.03.2011 a Judecătoriei Curtea de Argeș pârâta a fost obligată la plata unei pensii lunare de întreținere de 167 lei în beneficiul reclamantei, până la împlinirea de către aceasta a vârstei de 18 ani.

A mai precizat că a formulat prezenta acțiune întrucât a devenit majoră iar obligația de plată a pensiei de întreținere stabilită în beneficiul său a încetat. De asemenea, a arătat că este elevă la Colegiul Național ,,V.-V. „ Curtea de Argeș, clasa a XII-a cursuri de zi, subzistând astfel în continuare starea de nevoie.

Se arată că pârâta nu mai are obligații legale de întreținere față de alte persoane.

În dovedire, a solicitat proba cu interogatoriul pârâtei și proba cu înscrisuri, atașând la dosar adeverința de elevă (fila nr.5), fotocopie certificat de naștere reclamantă ( file nr.9), sentința civilă nr. 358/24.03.2011 a Jud. Curtea de Argeș ( file nr. 6,7).

În drept, au fost invocate prevederile art. 499 alin. 3, 529 și urm. Cod civil.

Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară în cuantum de 20 lei potrivit dispozițiilor art. 15 lit. e din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Pârâta nu a depus la dosar întâmpinare, deși instanța i pus în vedere această obligație.

Instanța a încuviințat și administrat pentru ambele părți proba cu înscrisuri .

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, reclamanta este fiica pârâtei S. N., fiind născută la 6.08.1996, astfel cum reiese din actul de stare civilă nr. 1599 din 12.08.1996 din Registrul Stării Civile al Mun. Curtea de Argeș (f. 9 ).

În prezent este elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național ,,V.-V.” Curtea de Argeș, potrivit adeverinței nr. 2177/3.07.2014 (f. 5).

Prin sentința civilă nr. 358/24.03.2011 a Jud. Curtea de Argeș, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei o pensie de întreținere în cuantum de 167 lei lunar până la majoratul beneficiarului. ( f. 6,7 ).

Pârâta nu mai are alte persoane în întreținere. În prezent, aceasta este salariată la S.C. DINAMIC CONF S.R.L. Curtea de Argeș unde, în perioada ianuarie - august 2014 a realizat un venit net total de 6064 lei, respectiv circa 760 lei lunar, astfel cum rezultă din adresa emisă de Serviciul Fiscal Municipal Curtea de Argeș de la fila 4 dosar și cum a confirmat și pârâta având cuvântul pe fond în dezbateri.

Potrivit aceleiași adeverințe, pârâta nu figurează în evidențele organului financiar fiscal cu venituri din activități autorizate.

În drept, potrivit art. 524 C.civ., are drept la întreținere numai cel care se află în nevoie, neputându-se întreține din munca sau din bunurile sale. Art. 499 alin. 3 cod civil dispune că părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 ani.

Obligația de a contribui la cheltuielile privind întreținerea copilului reprezintă, așadar aspectul patrimonial al îndatoririlor părintești legate de creșterea, îngrijirea și educarea acestuia.

Întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti, astfel cum prevăd dispozițiile art. 529 C.civ. La stabilirea cuantumului pensiei de întreținere se vor avea în vedere criteriile oferite de art. 529 alin.2 C.civ., potrivit cărora atunci când întreținerea este datorată de părinte, ea se calculează până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii.

Instanța reține faptul că pârâta realizează venituri nete lunare în cuantum de 760 lei precum și faptul că aceasta a arătat că este de acord la plata unei pensii lunare de întreținere în beneficiul reclamantei, în cuantum de 200 lei.

Având în vedere aceste aspecte, dar și faptul că reclamanta a împlinit vârsta de 18 ani la 06.08.2014, este fiica pârâtei și se află în continuarea studiilor, urmează ca pârâta să fie obligată la plata pensiei de întreținere. În ceea ce privește cuantumul acesteia, instanța are în vedere faptul că pârâta nu mai are în întreținere alți copii, astfel aceasta poate fi obligată la plata unei pensii de întreținere de până la 1/4 din venituri.

În aceste condiții, se va stabili o pensie de întreținere în cuantum de 200 lei lunar, care, deși depășește cota de 1/4 din venitul net lunar realizat de pârâtă, reprezintă suma pe care aceasta din urmă a fost de acord să o plătească în continuare. Instanța apreciază că această sumă se impune pentru asigurarea cheltuielilor unui copil de această vârstă, fiind luate în considerare și veniturile realizate de pârâtă. Pensia de întreținere nu poate fi stabilită prin raportare la 950 lei, așa cum a invocat reclamanta, deoarece, pe de o parte, salariul minim pe economie este în prezent de 900 lei conform H.G..871/2013 privind stabilirea salariului de bază minim brut pe tară garantat în plată, iar, pe de altă parte, venitul net lunar încasat efectiv de pârâtă este de circa 760 lei.

În ceea ce privește stabilirea momentului de la care se va acorda pensie de întreținere, având în vedere prev. art. 532 C.civ., instanța o va obliga pe pârâtă să o plătească de la data introducerii cererii, respectiv 14.08.2014 și până la finalizarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani de către reclamantă.

Față de considerentele de fapt și de drept expuse anterior, în temeiul art. 530 alin. 2 și 3 C.civ., instanța va admite cererea și va obliga pârâta să plătească în favoarea reclamantei o pensie de întreținere în cuantum de 200 lei lunar, care se va indexa de drept, trimestrial, în funcție de rata inflației, începând cu data 14.08.2014 și până la terminarea studiilor, însă nu mai târziu de împlinirea de către reclamantă a vârstei de 26 de ani.

În baza art.454 C.proc.civ., având în vedere faptul că pârâta a recunoscut pretențiile reclamantei la primul termen de judecată, instanța va respinge capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată. Nu pot fi reținute susținerile apărătorului reclamantei potrivit cărora obligația de întreținere este una legală și astfel pârâta avea posibilitatea să o execute benevol. Instanța reține faptul că pârâta nici nu a fost pusă în întârziere de către reclamantă și nici nu se află în vreunul din cazurile expres și limitativ prevăzute de lege în care operează punerea de drept în întârziere, prev. de art. 1523 Cod civil., operând astfel prev. art. 454 C.proc.civ., privind cazurile în care pârâtul este exonerat de la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta M. A.-M., CNP_, domiciliată în Curtea de Argeș, ., . C, etajul 3, apartament 48, județul Argeș, împotriva pârâtei S. N.-G., CNP_, domiciliată în . lui E., județul Argeș.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a unei pensii de întreținere în cuantum de 200 lei lunar, de la data introducerii cererii, respectiv 14.08.2014, și până la finalizarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani de către reclamantă, sumă ce se va indexa trimestrial în funcție de rata inflației.

Respinge cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Calea de atac se va depune la Judecătoria Curtea de Argeș.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 octombrie 2014.

Președinte,

G. M. T.

Grefier,

N. R.

Red. Jud G.M.T.

Thenored. A.D.

4 ex./

.>

- reclamanta M. A.-M.

- pârâta S. N.-G..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 1125/2014. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ