Contestaţie la executare. Sentința nr. 40/2016. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ

Sentința nr. 40/2016 pronunțată de Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ la data de 14-01-2016 în dosarul nr. 40/2016

Document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:JDCDA:2016:001._

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEȘ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 40/2016

Ședința publică din data de 14 ianuarie 2016

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: O. M. S.

Grefier: A. F.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, părți fiind contestatoarea N. - O. I. și intimata C. P. (Gulf) Ltd. prin mandatar S.C. Colectare Recuperar Creanțe C. S.R.L.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat M. D., apărător ales al contestatoarei, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la dosarul cauzei a fost depusă la data de 12 ianuarie 2016, prin Serviciul Registratură, cerere pentru comunicarea interogatoriului, formulată de intimată, cu copie care se comunică apărătorului ales al contestatoarei.

Instanța, verificându-și din oficiu competența, conform art. 131 Cod procedură civilă, invocă excepția de necompetență teritorială în soluționarea prezentei cauze, pe care o pune în discuție.

Apărătorul ales al contestatoarei învederează faptul că este competentă să judece cererea instanța în circumscripția căreia își are domiciliul debitoarea, respectiv Judecătoria Sectorului 1 București.

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale invocate din oficiu și se retrage pentru deliberare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Curtea de Argeș la data de 27.08.2015 sub nr. dosar de mai sus, contestatoarea N.-O. I. a formulat contestație la executare solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea titlului executoriu Contract de credit nr._/13.12.2007, anularea încheierii de încuviințare silită și constatarea prescripției dreptului de a cere executarea silită.

La data de 23.09.2015 au fost transmis în copie certificată pentru conformitate cu originalul dosarul de executare.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

În ședința publică din 14.01.2016 instanța a invocat din oficiu excepția de necompetența teritorială exclusivă.

Analizând cu prioritate excepția instanța reține următoarele:

Obiectul prezentei cereri de chemare în judecata este contestație la executare.

Potrivit dispozițiilor art. 714 alin. 1 C.pr.civ. contestația se introduce la instanța de executare iar conform art. 651 C.pr.civ. instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se afla domiciliul/sediul debitorului. Instanța de executare soluționează contestațiile la executare.

În speță, domiciliul contestatoarei-debitoare se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Sectorului 1 București, aceasta fiind conform dispozițiilor legale amintite instanța competentă să soluționeze cauza.

Necompetența este de ordine publică când pricina este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura conform art. 129 al.1 pct. 3 C.pr.civ.

Pentru considerentele expuse în baza disp art. 132 alin 1, 3 C.pr.civ., instanța va admite excepția necompetenței teritoriale exclusive și va declina competența în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția de necompetență teritorială exclusivă a Judecătoriei Curtea de Argeș, invocată din oficiu.

Declină competența de soluționare a cererii formulate de contestator N.-O. I., domiciliată în București, sector 1, ., nr. 7, în contradictoriu cu intimata C. P. (GULF) LTD, prin mandatar S.C. Colectare Recuperare Creanțe C. S.R.L., cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, sector 6, ., Corp A, nr. 36 Z, . Judecătoriei Sectorului 1 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14.01.2016.

Președinte,

O. M. S.

Grefier,

A. F.

Red.: O.M.S.

4 ex./ 9 februarie 2016

Operator de prelucrare a datelor cu caracter personal nr. 5012

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 40/2016. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ