Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 34/2016. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 34/2016 pronunțată de Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ la data de 13-01-2016 în dosarul nr. 34/2016
Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:JDCDA:2016:001._
Dosar nr._ stabilire domiciliu minori ș.a.
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEȘ
Complet specializat în cauze de minori și familie
SENTINȚA CIVILĂ NR. 34/2016
Ședința publică de la 13 ianuarie 2016
Completul constituit din:
PREȘEDINTE B. C. I.
Grefier N. R.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile de minori și familie, având ca obiect stabilire domiciliu minori, exercitarea autorității părintești, stabilire pensie de întreținere și restituire alocație de stat.
Părțile din prezentul proces sunt reclamanții Ploșnea A.-I. și Ploșnea C.-C., asistați de tată, Ploșnea A. și pârâta N. K.-M..
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: tatăl reclamanților minori, Ploștea A. și avocat P. M., pentru reclamanți și pârâta, lipsă fiind reclamanții minori.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei și stadiul soluționării acesteia, împrejurarea că procedura de citare este legal îndeplinită, conform prevederilor art. 153 alin. 1 Cod procedură civilă.
Avocat P. M., pentru reclamanți, depune la dosar o cerere completatoare privind cuantumul final al alocației de întreținere pe care pârâta îl datorează reclamanților.
Pârâta refuză să primească o copie de pe cererea completatoare depusă de reclamanți și precizează că numitul Ploșnea A. nu-i permite să vadă minorii. Arată că a depus plângere la Poliția din Slobozia și nu i s-a dat număr de înregistrare. Precizează că nu este de acord să fie lăsați minorii la tată.
Avocat P. M., pentru reclamanți, menționează că pârâta nu a formulat întâmpinare și nici cerere reconvențională și se opune ca la acest termen de judecată să mai formuleze vreo cerere. Precizează că nu mai are alte cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului asupra dezbaterilor.
Instanța, constată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru ca pârâta să formuleze cerere reconvențională și decade pârâta din acest drept.
Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat în prezenta cauză, apreciază pricina în stare de judecată conform prevederilor art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă și în baza art. 392 Cod procedură civilă, acordă cuvântul asupra dezbaterilor de fond.
Avocat P. M., pentru reclamanți, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, modificarea măsurilor adoptate prin sentința civilă nr. 483/26 aprilie 2010 pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria Costești, cu privire la dispozițiile luate pentru cei doi minori, urmând a se dispune: stabilirea locuinței minorilor la domiciliul tatălui reclamant, exercitarea autorității părintești să se facă în comun de ambii părinți și obligarea pârâtei la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea minorilor, în funcție de venitul minim pe economie, începând cu data introducerii acțiunii și până la majoratul minorilor. Totodată cere să fie obligată pârâta la pata alocației pentru cei doi minori, pe care a încasat-o, începând cu data când minorii au locuit la tată, respectiv din luna aprilie 2014 pentru minoră și din luna iunie 2014 pentru minor și până în prezent, în cuantum de 2142 lei. Menționează că a făcut dovada acțiunii cu probele administrate în cauză și cere să se aibă în vedere că pârâta nu a formulat întâmpinare, că a refuzat să răspundă la interogatoriu și nici nu a răspuns în vedere întocmirii raportului de evaluare psihologică a minorilor. Menționează că minora se află de circa 2 ani la tată, iar minorul de un an și jumătate, condițiile de trai la tată sunt bune, iar starea minorilor este bună potrivit raportului de evaluare psihologică. Cu cheltuieli de judecată.
Pârâta precizează că minorii în anul 2013 au refuzat să meargă la tată și sunt ținuți cu forța să muncească la bunica paternă, cu care locuiește. Menționează că reclamantul nu locuiește cu minorii, iar minora are un concubin cu care locuiește, iar minorul a sunat-o să-i cumpere un telefon, iar când l-a sunat din nou a răspuns bunica și nu i-a permis să vorbească cu fiului său. Precizează că a vorbit cu psihologul liceului cu privire la copii.
Fiind întrebată de instanță, pârâta menționează că administra medicamente copiilor pentru depresie, acestea fiindu-le prescrise de un medic specialist de la București., însă tatăl minorilor nu-i mai permite acest lucru.
În timpul discuțiilor dintre instanță și pârâtă, a intervenit apărătorul ales al reclamantului, avocat M. P., căruia instanța i-a atras atenția să nu întrerupă, însă acesta a continuat să vorbească peste cuvântul președintelui.
Instanța procedează la identificarea apărătorului ales al reclamantului, avocat M. P., posesor al cărții de identitate . nr._, CNP_, domiciliat în Pitești, . nr. 22, județul Argeș.
În baza art. 188 alin. 1 Cod procedură civilă, aplică avocatului M. P., CNP_, domiciliat în Pitești, . nr. 22, județul Argeș, amenda judiciară de 300 lei, pentru nerespectarea ordinii și solemnității ședinței de judecată, întrucât i s-a atras de două ori atenția să nu întrerupă președintele de complet, însă acesta a continuat să vorbească peste președintele completului. I se aduce la cunoștință avocatului că poate formula cerere de reexaminare în 15 zile de la comunicare și, așa cum rezultă din înregistrarea audio acesta a vorbit minute în șir nu 30 de secunde, chiar când i s-a adus la cunoștință, acesta a vorbit minute în șir.
Fiind întrebat de instanță, tatăl minorilor menționează că a dus copii la doctor și i s-a comunicat că sunt sănătoși și nu mai au nevoie de medicamente.
Instanța, în baza art. 394 Cod procedură civilă, închide dezbaterile în cauză și rămâne în pronunțare asupra cererii de divorț deduse judecății.
INSTANȚA:
Asupra cauzei civile de față, constată:
Sub nr._ /10 decembrie 2014 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Curtea de Argeș cererea formulată de reclamanții Ploșnea A. I. și Ploșnea C. C. asistați de tatăl lor Ploșnea A., împotriva pârâtei N. K. M., prin care s-a solicitat, dat fiind faptul că s-au schimbat împrejurările ce au fost avute în vedere de către instanța de judecată la momentul la care s-a pronunțat sentința civilă nr. 483/26 aprilie 2010 de către Judecătoria Costești în dosarul nr._, să se dispună ca autoritatea părintească asupra minorilor Ploșnea A. I. născută la data de 12 decembrie 1999 și Ploșnea C. C. născut la data de 2 noiembrie 2000, să se exercite în comun de către ambii părinții, locuința minorilor Ploșnea A. I. și Ploșnea C. C. să se stabilească la tatăl Ploșnea A., obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreținere pentru cei doi copii, obligarea pârâtei să restituie alocația de stat pentru ambii minori începând cu anul 2014 precum și cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, s-a arătat că la data de 26 aprilie 2010 s-a pronunțat de către Judecătoria Costești în dosarul nr._, sentința civilă nr. 483/2010, prin care s-a desfăcut căsătoria dintre reclamant și pârâtă. S-a mai arătat că prin aceea sentință s-a dispus încredințarea pârâtei spre creștere și educare a celor doi minori, iar tatălui i s-a stabilit un program de vizitare minori.
Reclamanții mai arată că situația prezentă este total schimbată față de situația reținută de instanța care a pronunțat sentința civilă nr. 483/2010, pe de o parte că legea nu mai prevede instituția încredințării ci instituția autorității părintești iar pe de altă parte că de mai mulți ani, pârâta are locul de muncă la București lipsind foarte multă vreme de acasă neputând să aibă grijă de cei doi minori de care are grijă bunica maternă. În ultimii ani, pârâta s-a mutat din Curtea de Argeș unde locuia și mama acesteia, într-o locuință în . cei doi minori însă, din cauza faptului că aceasta avea serviciul la București era foarte mult timp plecată lăsând cei doi minori singuri fără atenția unei persoane majore. În luna martie 2014 pârâta a dus minora Ploșnea A. I. la tatăl său în . început să urmeze cursurile școlii din localitate până în prezent. De asemenea reclamantul Ploșnea C. C. s-a mutat la tatăl său urmând cursurile scolii din . anul școlar 2014.
Se mai arată că din momentul în care cei doi minori s-au mutat la tatăl lor, pârâta nu a făcut niciun demers pentru a reintegra la domiciliul său minorii, având greutății financiare, neacordând atenție acestora.
Reclamații au depus la dosar înscrisuri în legătură cu obiectul cauzei sentința civilă nr. 483/2008 pronunțată de Judecătoria Costești în dosarul nr._, adeverință scolară minori).
În drept cererea a fost întemeiată pe disp. art. 400, art. 402, art. 403, art. 1345, art. 453 din Codul civil, art. 3 din Legea 61/1993.
Pârâta nu a depus întâmpinare deși i-au fost comunicate cererea și înscrisurile atașate acesteia (filele 36 și 40).
S-a fixat primul termen de judecată, s-au citat părțile și s-a solicitat efectuarea de anchete psihosociale la domiciliile părților, s-a dispus citarea martorilor și a părților pentru a se prezenta personal la interogatoriu, s-au emis adrese la I.T.M. Argeș, la angajatorul pârâtei, s-au audiat cei doi minori în camera de consiliu.
La data de 9 iunie 2015 s-au înregistrat la dosar răspunsul de la I.T.M. Argeș (fila 50).
La data de 15 iulie 2015 s-au înregistrat la dosar răspunsul de la Primăria Curtea de Argeș prin care s-a invederat instanței că nu s-a putut efectua ancheta întrucât, deși a fost căutată de două ori, pârâta nu a fost găsită la domiciliu.
La data de 23 iunie 2015 s-au înregistrat la dosar ancheta socială efectuată la domiciliul reclamantului.
Au fost audiații martori, s-a efectuat evaluări psihologice a celor doi minori, s-au obținut relații de la cele două școli gimnaziale la care au frecventat cursuri cei doi minori, s-au depus relații privitor la istoricul medical al celor doi minori.
Examinând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 483/2010 pronunțată de Judecătoria Costești în dosarul nr._, s-a desfăcut căsătoria dintre tatăl reclamanților Ploșnea A. și pârâta N. K. M. încheiată în data de 31 ianuarie 2004 și trecută în Registrul stării civile al Primăriei . sub nr. 3 din data de 31 ianuarie 2004, s-a dispus că pârâta să reia numele purtat anterior căsătoriei: „N.”, s-a hotărât încredințarea minorilor Ploșnea A. I. născută la data de 12 decembrie 1999 și Ploșnea C. C. născut la data de 2 noiembrie 2000, mamei pârâte și încuviințarea tatălui minorilor a unui program de vizitare minori și obligarea acestuia să plătească pentru cei doi minori pensii de întreținere.
Potrivit disp. art. 397 Cod civil, regula este că după divorț autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel, având în vedere interesul superior al copilului (art. 398 și art. art. 399 cod civil prevăd că exercitarea autorității părintești de un singur părinte sau de alte persoane se dispune doar dacă existe motive întemeiate și în mod excepțional).
Legiuitorul, prin noul text de lege, a dorit tocmai echilibrarea raporturilor dintre părinții divorțați și copii lor, tinzând spre păstrarea relațiilor normale, fără producerea unei rupturi consecință a unei exercitări exclusiv de către un părinte a drepturilor definite ca reprezentând noțiunea de „autoritate părintească”.
Potrivit disp. art. 403 Cod civil, care reglementează modificarea măsurilor luate cu privire la copil, în cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copiii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinți sau a unui alt membru de familie, a copilului, a instituției de ocrotire, a instituției publice specializate pentru protecția copilului sau a procurorului.
Referitor la cei doi minori rezultați din căsătoria părților, se reține că s-au schimbat împrejurările avute în vedere la momentul stabilirii măsurilor în procesul de divorț, așa cum au recunoscut ambele părți prin cererile și apărările formulate în cauză.
Raportat la pretențiile deduse judecății de față, așa cum au fost formulate de reclamanții prin cererea de chemare în judecată, pârâta le-a recunoscut doar tacit, chiar la ultimul termen afirmând că cei doi minori nu vor să vină la ea și, pentru moment, este mai bine ca cei doi minori să stea la tată însă, în viitor va formula o acțiune prin care locuința celor doi minori să fie la aceasta.
Din ancheta socială efectuată la domiciliul numitului Ploșnea A., reiese că acesta are ogospodărie frumoasă, utilată cu tot ce au nevoie cei doi minori, compusă din 3 camere, hol, baie, bucătărie și hol, acesta ocupându-se cu activității gospodărești și deține bunuri de folosință îndelungată.
Din declarația martorului B. I. C. reiese că acesta lucrează la numitul Ploșnea A. când are nevoie și îl ajută la diferite treburi gospodărești și arată că cei doi minori nu lucrează în curte iar fiecare reclamant are camera sa.
Totodată, din declarația martorului C. A. reiese că cei doi reclamanții au fiecare camera sa, sunt bine îngrijiți, având relații bune cu tatăl acestora și familia extinsă.
Pe de altă parte, din raportul de evaluare psihologică reiese că cei doi minori se simt confortabil în prezența tatălui lor, neavând probleme de relaționare cu acesta, care este receptiv la problemele lor iar pe de altă parte, aceștia nu vor să se întoarcă la mama lor din cauza momentelor tensionate din trecut.
Cei doi minori au fost audiați în camera de consiliu arătând că mama acestora nu îi sună, solicitând să locuiască cu tatăl lor în continuare.
Nu în ultimul rând, din adresa de la fila 120, reiese că cei doi minori au frecventat cursurile școlii, fără să creeze probleme, manifestând interes față de școală, profesori și societate. Din aceeași adresă, mai reiese că tatăl minorilor a manifestat interes pentru învățătura acestora asigurându-le tot ce este necesar pentru urmarea cursurilor.
Pârâta, pe tot parcursul desfășurării procesului, nu a manifestat interes în a solicita respingerea acțiunii, nefiind prezentă la efectuarea anchetei sociale la domiciliul său și refuzând să răspundă la interogatoriu.
Având în vedere poziția exprimată de părinți cât și de întregul material probatoriu administrat în cauză, apreciind că este în interesul superior al minorilor, în baza art. 436 și art. 437 Cod procedură civilă, se va dispune admiterea acțiunii formulate de reclamanții Ploșnea A. I. și Ploșnea C. C., asistați de tatăl lor Ploșnea A. împotriva pârâtei N. K. M. și modificarea măsurilor privind minorii dispuse prin sentința civilă nr. 483/2010 pronunțată de Judecătoria Costești în dosarul nr._, astfel: autoritatea părintească asupra minorilor Ploșnea A. I. născută la datade 12 decembrie 1999 și Ploșnea C. C. născut la data de 2 noiembrie 2000, se va exercita de către ambii părinții în comun, locuința minorilor va fi la domiciliul tatălui Ploșnea A., stabilește în sarcina ambilor părinți obligația de a contribui la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a minorilor, cu obligarea mamei pârâte la plata unei pensii lunare de întreținere pentru minori în cuantum de 275 lei începând cu data de 10 decembrie 2014 și până la până la majoratul minorilor.
La aprecierea cuantumului veniturilor pârâtei s-a avut în vedere media ultimelor șase luni a salariului acesteia așa cum sunt rețiunte la fila 111. De asemenea, referitor la momentul de la care urmează a se plăti pensia de întreținere în cuantumul dispus prin prezenta hotărâre, conform disp. art. 532 Cod civil, pensia de întreținere se datorează de la data cererii de chemare în judecată și anume 10 decmbrie 2014.
În ceea ce privește capătul de cerere privind restituirea sumelor care constituie alocație de întreținere, instanța constată că și acest capăt de cerere este întemeiat întrucât s-a făcut dovada că cei doi minori locuiesc cu tatăl lor din anul 2014 până în prezent, respectiv din aprilie 2014 minora Ploșnea A. I. și iulie 2014 minorul Ploșnea C. C., iar reclamanta a arătat, la ultimul termen, că aceasta ține alocațiile minorilor pentru a le da acestora când vor deveni majori, urmând a obliga pârâta să restituie minorilor alocația încasata în aceasta perioada de timp în cuantum de 1134 lei pentru minora Ploșnea A. I. și 1008 lei pentru minorul Ploșnea C. C..
Având în vedere soluția de admitere a acțiunii, în temeiul art. 453 C.p.c., instanța urmează să oblige pârâta către reclamanții, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 540 lei, constând în taxa de timbru și onorariu avocat (filele 32 și 123).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite, în parte, cererea formulată de reclamanții Ploșnea A. I., CNP:_ și Ploșnea C. C., CNP:_, asistați de tată Ploșnea Aurlian, CNP:_, domiciliați în ., împotriva pârâtei N. K. M., CNP:_, domiciliată în Curtea de Argeș, . 20, ., ..
Dispune ca autoritatea părintească asupra minorei Ploșnea A. I., născută la data de 12 decembrie 1999 și minorului Ploșnea C. C., născut la data de 2 noiembrie 2000, să fie exercitată în comun de ambii părinții.
Stabilește domiciliul minorei Ploșnea A. I., născută la data de 12 decembrie 1999 și minorului Ploșnea C. C., născut la data de 2 noiembrie 2000, la domiciliul tatălui Ploșnea A..
Obligă pârâta N. K. M. să plătească reclamanților, o pensie de întreținere în cuantum de 275 lei lunar, începând cu data de 10 decembrie 2014, până la majoratul minorilor.
Obligă pârâta N. K. M. să plătească reclamantei Ploșnea A. I. suma de 1134 lei reprezentând alocația de stat și reclamantului Ploșnea C. C. suma de 1008 lei reprezentând alocația de stat.
Obligă pârâta să plătească reclamanților suma de 540 lei cu titlu de cheltuielile de judecată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Apelul se va depune la Judecătoria Curtea de Argeș.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13 ianuarie 2016.
Președinte, Grefier,
B. C. I. N. R.
B.I./N.R.
6 ex./25 ianuarie 2016
Operator de date cu caracter personal nr. 5012
.>
- 2-Reclamantți
- pârâtă
- avocat reclamant
← Ordin de protecţie. Sentința nr. 48/2016. Judecătoria CURTEA... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 60/2016. Judecătoria CURTEA... → |
---|