Fond funciar. Sentința nr. 218/2016. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ

Sentința nr. 218/2016 pronunțată de Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ la data de 17-02-2016 în dosarul nr. 218/2016

Cod ECLI ECLI:RO:JDCDA:2016:001._

DOSAR NR._ fond funciar

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEȘ

COMPLET SPECIALIZAT ÎN CAUZE DE FOND FUNCIAR

SENTINȚA CIVILĂ NR. 218/2016

Ședința publică de la 17 februarie 2016

Completul constituit din:

Președinte: M. - M. B.

Grefier: V. - R. C.

Pe rol fiind, în pronunțare, soluția din cauza de fond funciar, având ca obiect anularea procesului-verbal de punere în posesie nr. 3463 din 30 aprilie 2014, obligarea celor două comisii la punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate, sub sancțiunea daunelor cominatorii.

Părțile în proces sunt: reclamanta Z. P. și pârâții C. S., S. T., S. F. și C. L. DE FOND FUNCIAR MĂLURENI.

Dezbaterile asupra fondului procesului au avut loc în ședința publică din data de 9 februarie 2016, fiind consemnate în încheierea de ședință, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. La acea dată instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună note și concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 17 februarie 2016, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând, constată:

Prin cererea înregistrată sub nr._ /30 mai 2014 reclamanta Z. P. i-a chemat în judecată pe pârâții C. S., S. T., S. F. și C. locală de fond funciar Mălureni, reprezentată prin primar, solicitând următoarele:

1. Anularea procesului-verbal de punere în posesie pentru terenul în suprafață de 4670 mp., din pct. ,,Unchiaș” situat în ., județul Argeș, cu vecinii: N- M. I., S- O. I., E – Z. I., V- drum de exploatare, emis în favoarea pârâților C. S., S. T. și S. Floentina de către C. locală de fond funciar Mălureni;

2. Obligarea pârâtei C. locală de fond funciar Mălureni să efectueze punerea în posesie efectivă și întocmirea procesului-verbal de punere în posesie în favoarea reclamantei Z. P., în calitatea sa de moștenitor legal, soț supraviețuitor al defunctului Z. P. I., titularul dreptului de proprietate reconstituit în temeiul Legii nr. 18/1991, pentru suprafața de 5.000 mp. în pct. ,,Unchiaș L.”, ., județul Argeș, reconstituire efectuată în baza Hotărârii de validare emise de C. județeană Argeș de fond funciar cu nr. 31 din 17 iulie 1991 pentru suprafața totală de 3,50 ha. prevăzută în tabelul anexa nr. 3 la poziția nr. 497 conform adeverinței care ține loc de titlu de proprietate nr. 2231/1 noiembrie 1993;

3. Obligarea pârâtei C. locală de fond funciar Mălureni la întocmirea întregii documentații, inclusiv fișa cu date pentru titlu prealabile emiterii titlului de proprietate pentru suprafața de 3,50 ha ce face obiectul adeverinței de validare nr. 2231/1 noiembrie 1993 și înaintarea acesteia Comisiei județene Argeș de fond funciar;

4. Obligarea primarului, pârâtul C. A. A. în calitate de președinte al comisiei, la daune cominatorii pe fiecare zi de întârziere până la punerea efectivă în posesie.

5. Obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii s-a arătat că numitul Zărnesanu I. a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor ce i-au aparținut atât acestuia, cât și soției sale Z. P., cerere admisă de C. locală de fond funciar Mălureni, emițându-se apoi Hotărârea nr. 31/17 iulie 1991 a Comisiei județene de fond funciar Argeș, pentru suprafața totală de 3,50 ha. În cadrul acestei suprafețe s-a înscris și terenul de 5000 m.p. din pct. ,,În luncă – Unchiaș”, care s-a aflat în rolul agricol al numitei Z. E., autoarea lui Z. I., în perioada 1959-1963. După validare și până în prezent C. locală de fond funciar Mălureni, nu a întocmit procesele-verbale de punere în posesie și documentația necesară emiterii titlurilor de proprietate.

În tot acest timp posesia terenului în litigiu a fost exercitată de către reclamantă și soțul său, care au întocmit și unele acte de arendare.

Cu toate acestea, la 30 aprilie 2014, reclamanta a fost convocată de C. de fond funciar Mălureni să asiste la punerea în posesie asupra terenului din pct. ,,L.-Unchiaș” în favoarea pârâților C. S., S. F. și S. T..

Astfel, Z. Parachiva justifică un interes legitim în promovarea cererii de față, solicitând anularea procesului-verbal de punere în posesie a pârâților pentru suprafața de 4670 mp. ce se suprapune cu terenul proprietatea sa.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 51-64 din Legea nr. 18/1991 și HG nr. 890/2005.

Reclamanta a depus la dosar acte de stare civilă, extras de pe fila din registrul agricol al numitei Z. E. și de pe borderoul populației și proprietăților din localitatea Zărnești – Argeș, cereri de reconstituire adresate Comisiei locale de fond funciar Mălureni, adeverința nr. 2231/1 noiembrie 1993 a Comisiei locale de fond funciar Mălureni, Hotărârea nr. 31/17 iulie 1991 a Comisiei Județene de fond funciar Argeș, două contracte de arendare din 2006 și 2012, procesul-verbal de punere în posesie nr. 3463/30 aprilie 2014 și adresa nr. 4187/29 mai 2014 a Primăriei Mălureni.

Pârâții C. S., S. T., S. F. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată și cheltuieli de judecată. Terenul în litigiu de 4.800 m.p. a aparținut bunicii pârâților, Z. A., dobândit prin partaj în baza sentinței civile nr. 324/1929 a Tribunalului Argeș. Din Registrul agricol al anilor 1951-1961 rezultă că autorii pârâților S. V. și S. I. au deținut în proprietate terenul din pct.,, L. – Unchiaș” de 0,60 ha arabil, care se învecina la S cu terenul de 4800 m.p. aparținând autorului preotului I. Z., zis S.. Suprafața de 4800 m.p., de teren în litigiu a fost împărțită în două părți egale de câte 2400 m.p., între nepoții de frați ai autorului preotului, respectiv Z. P. I. cu 2400 m.p. și Z. F. cu 2400 m.p. Reclamanta și soțul său au stăpânit după apariția Legii nr. 18/1991, o suprafață de teren mult mai mare decât cei 2400 mp. cât ar trebui să aibă după împărțirea cu Z. F., posesia lor fiind mai mare și decât suprafața totală de 4.800 mp. cât i-a revenit autorului preotului I. Z. prin sentința de partaj nr. 324/1929 a Tribunalului Argeș. Z. I. nu a avut niciodată partidă de rol agricol, el fiind înscris în rolul mamei sale Z. E. între anii 1959-1963. La 9 martie 1969 mama acestuia s-a înscris în CAP numai cu suprafața de 80 ari, oprind ca lot ajutător suprafața de 55 ari, rezultând astfel că ea deținea în proprietate numai suprafața de 1 ha și 35 ari, mult mai puțin din cât a solicitat Z. P. I. prin cererea de reconstituire nr. 1385/15 martie 1991 adresată comisiei de fond funciar. De asemenea, Z. P. I. a făcut și el o cerere de înscriere în CAP împreună cu soția sa, în aceasta nemenționând terenul din pct.,,Unchiaș-L.” în litigiu, ceea ce denotă că nu l-a deținut niciodată în proprietate. Z. P. E., mama lui Z. P. I. a fost deci singura care a deținut doar 0,50 ha de teren în punctul în litigiu, Z. P. I. solicitând în mod nelegal reconstituirea dreptului de proprietate după autoarea sa pentru 1 ha teren arabil în acel punct.

Pârâții au mai arătat că reclamanta nu deține procesul-verbal de punere în posesie pentru suprafața validată de 3,50 ha, iar pentru terenul din pct. ,,Unchiaș-L.” nu rezultă din actele de reconstituire suprafața, dimensiunile și vecinătățile și tocmai de aceea ea stăpânește mai mult decât terenul din acte. Pentru suprafața de 0,60 ha în punctul în litigiu pârâii au fost inițial puși în posesie de comisia locală doar pentru 1330 m.p., iar pentru restul de 4670 m.p. au obținut sentința civilă nr. 1086/16 octombrie 2007 a Judecătoriei Curtea de Argeș, rămasă irevocabilă. De aceea, pârâta comisia locală i-a pus ulterior în posesie, în baza acestei sentinței civile. În acel litigiu în care s-a pronunțat această hotărâre judecătorească s-a constatat de către expertul P. I. că moștenitorii lui Z. P. I. stăpânesc în punctul în litigiu suprafața de 7856 mp., față de cei 5.000 m.p. cu cât figura acesta în registrul agricol.

Pârâții au depus la dosar: sentința civilă nr. 324/7 octombrie 1929 a Tribunalul Argeș, cererile formulate de autorii lor pentru reconstituirea drepturilor de proprietate a terenurilor, copie registru agricol din anul 1959 pentru numitul S. V., sentința civilă nr. 1086/16 octombrie 2007 a Judecătoriei Curtea de Argeș, adeverința nr. 1219/23 iunie 1999 a Comisiei locale de fond funciar Mălureni, procesul-verbal de punere în posesie nr. 1961/26 iunie 2001, raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de P. I. în dosarul 628/2007 în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 1086/16 octombrie 2007 și decizia civilă nr. 4/R/8 ianuarie 2009 a Tribunalului Argeș în dosarul nr._ .

Pârâta C. locală de fond funciar Mălureni a formulat și aceasta întâmpinare, prin care a arătat că prin cererea 1385/15 martie 1991 soțul reclamantei a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața totală de 2,65 ha – pe categorii de folosință și de 3,60 ha – pe puncte. Acesta figura în registrul agricol din perioada 1959-1963 cu suprafața totală de 2,65 ha teren agricol. A fost validat cu suprafața de 3,50 ha prin Hotărârea nr. 31/1991 a Comisiei județene de fond funciar Argeș. În perioada 1992-1994 s-au întocmit doar unele schițe de amplasament, efectuându-se măsurători, însă Z. P. I. și soția sa nu au solicitat comisiei locale întocmirea proceselor-verbale de punere în posesie. Din studierea schiței de ansamblu întocmită pentru pct.,,L. – Unchiaș”, Z. P. I. figurează cu cca. 7.000 m.p. teren pe care l-a stăpânit efectiv până la întocmirea procesului-verbal de punere în posesie nr. 3589/7 mai 2014 pe numele celorlalți pârâți. Pârâta a mai arătat că potrivit art. 7 alin. 1 din ,,Legea nr. 165/2013, sunt suspendate de drept procedurile administrative în cadrul comisiilor de fond funciar privind retrocedarea proprietăților, până la întocmirea situației centralizatoare la nivel local, prevederi care nu se aplică în cazul hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile.

În ceea ce-i privește pe ceilalți pârâți C. locală de fond funciar Mălureni a arătat că acestora li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 4670 m.p. teren în punctul în litigiu, emițându-se inițial procesului-verbal de punere în posesie nr. 3308/10 iunie 2009. Acest act a fost anulat prin sentința civilă nr. 90/27 ianuarie 2011 a Judecătoriei Curtea de Argeș, rămasă irevocabilă, reținându-se că nu s-a delimitat în concret suprafața de teren pentru care s-a efectuat punerea în posesie, prin amplasarea de țăruși.

C. a efectuat astfel o nouă punere în posesie pentru pârâți, emițând procesul-verbal din 7 mai 2014 și anunțând persoanele interesate că există unele suprapuneri de terenuri.

Această pârâtă a mai depus la dosar sentința civilă nr. 90/27 ianuarie 2014 a Judecătoriei Curtea de Argeș și decizia civilă nr. 3100/20 octombrie 2011 a Tribunalului Argeș, ambele pronunțate în dosarul_ .

Deoarece pârâta S. F. avea reședința în străinătate și aceasta nu a putut fi identificată, pârâtei respective i s-a numit un curator special potrivit art. 58 C.pr.civ. în persoana avocatei D. L. (fila 135).

Curatorul pârâtei S. F. a depus o întâmpinare, prin are a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca fiind neîntemeiată. S-au reluat argumentele expuse de ceilalți pârâți persoane fizice prin întâmpinarea acestora. S-a susținut că reclamanta și soțul său nu au procesele-verbale de punere în posesie pentru suprafața în litigiu și au posedat mult mai mult decât suprafața cu care numita Z. P. E., autoarea soțului reclamantei, era înregistrată în registrul agricol în perioada 1959-1963.

Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinările pârâților, prin care a arătat că autorul său a fost preotul Z. I. (necunoscut niciodată sub numele de S. – așa cum au susținut pârâții), el fiind căsătorit cu M., din această căsătorie rezultând 4 descendenți: Z. M., Z. C., Z. N. și Z. P. – în prezent toți decedați.

Z. C. a fost căsătorit cu A., din această căsătorie rezultând copiii Z. I., Z. M. și Z. I.. Fiica Z. I. a fost căsătorită cu S. V. și au avut 3 copii: S. S. (actualmente C.), S. F. (actualmente S.) și S. T..

S. V. a fost fiul lui S. S., acesta din urmă având și el 4 copii: S. G., S. V., S. P. și S. M. (căsătorită A.).

Z. P. a fost căsătorit cu M. E. și au avut 2 copii: Z. I. și Z. M. (căsătorită O.).

Z. I. s-a căsătorit cu reclamanta Z. P. (fostă C.).

Astfel este făcută dovada că reclamanta este soția supraviețuitoare a defunctului Z. I., acesta fiind fiul lui Z. P. și nepotul de fiu al preotului Z. I..

Prin sentința civilă nr. 324/1929 a Tribunalului Argeș s-a dezbătut succesiunea preotului Zărnanu I. fără a se efectua lotizarea de bunuri. În cuprinsul acelei hotărâri, la pct. 15-16, se regăsesc și terenurile din pct.,,L.” ale defunctului, în suprafață de 96 ari, iar nu de 48 ari cum au susținut celorlalți pârâți. Aceste terenuri au fost împărțite între Z. P. și Z. N., în mod egal, fiecare stăpânind câte 48 ari. Z. P. a dobândit prin actul de vânzare-cumpărare din 2 iulie 1937 și suprafața de 12 ari teren, de la R. A. și R. V., teren aflat în vecinătatea sudică a celui de 48 ari pe care deja îl deținea.

Astfel Z. P. deținea suprafața de 6000 m.p. rezultată din cele două înscrisuri, însă el mai avea în proprietate teren în punctul în litigiu, întrucât pe una din laturi, în cuprinsul acelui act de vânzare-cumpărare, este menționată ca vecinătate ,, restul proprietății P. Z.”. Așa se explică mențiunea din borderoul populației din 1948, unde Z. P. figurează cu 7400 m.p. teren arabil în pct.,,L.”.

Reclamanta a mai depus la dosar cele două acte care atestă proprietatea numitului Z. P., respectiv actul de partaj voluntar din 1938 și actul de vânzare din 2 iulie 1937.

Referitor la suspendarea procedurilor administrative invocată de C. locală de fond funciar Mălureni, reclamanta a arătat că nu pot fi aplicabile aceste dispoziții din Legea nr. 165/2013, câtă vreme, la data de 7 mai 2014, comisia i-a pus în posesie pe ceilalți pârâți. S-a născut imediat dreptul reclamantei de a ataca în justiție acea punere în posesie, deoarece s-a încălcat grav dreptul ei de proprietate.

În cursul judecății s-au solicitat relații de la C. locală de fond funciar Mălrueni cu privire la actele de proprietate ale părților și autorilor acestora, precum și la actele de reconstituire emise, relații care au fost comunicate (filele 225-230 și 299-304). De asemenea, s-au luat interogatorii Comisiei locale de fond funciar Mălureni și pârâtelor C. S. și S. F. și s-au audiat martorii B. Igor și T. M..

A fost întocmit și un raport de expertiză de către expertul topograf M. G., cu obiectivele stabilite prin încheierea de ședință din 8 septembrie 2015.

Reclamanta și pârâții persoane fizice au depus și concluzii scrise.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Reclamanta Z. P. a solicitat ca petit principal al acțiunii sale, anularea procesului-verbal de punere în posesie pentru suprafața de 4670 m.p. teren situat în pct.,,Unchiaș”, pe care cei 3 pârâți persoane fizice au fost puși în posesie la 7 mai 2014.

Celelalte cereri ale reclamantei formulate în aceeași acțiune sunt ca o consecință a admiterii primului capăt de cerere.

Astfel, se apreciază că nu poate opera art. 7 alin. 1 din Legea nr. 165/2013, cât timp capătul principal al cererii îl constituie nulitatea unui act juridic civil, motiv pentru care susținerea Comisiei locale de fond funciar Mălureni nu poate fi primită.

Terenul din punctul ,,Unchiaș” în litigiu a fost identificat în schiță și vecinătăți de către expertul M. G., acesta având suprafața de 4651 m.p. (fila 329).

În actul de partaj voluntar nr. 2809/27 august 1938 la poziția I, numita M. V. A. a dobândit un petic de pământ arabil, de cca. 1 pogon în punctul ,,Unchiaș”, unde vecin în partea de S era Z. P., autorul reclamantei.

Din același act rezultă că autorul pârâților, numitul V. S., nu a primit teren în punctul ,,Unchiaș” însă din registrul agricol al anilor 1959-1962 rezultă că acesta are înscrisă suprafața de 0,60 ha în pct.,,În luncă”.

În același punct autoarea reclamantei, numita Z. E., este înscrisă în registrul agricol din perioada 1959-1962 cu terenul de 0,50 ha arabil.

Terenul din punctul „Unchiaș” înscris în actul de partaj voluntar din 1938 pentru M. V. A. i-a fost reconstituit moștenitorului acesteia – A. M., emițându-se procesul-verbal de punere în posesie nr. 2316/1 noiembrie 1995, care localizează terenul respectiv conform Anexei nr. 19, poziția 13, indicând vecinătățile acestuia și putându-se observa că pârâții nu se regăsesc ca vecini,însă autorul reclamantei apare ca vecin pe latura de S. Numitul A. M. i-a înstrăinat terenul provenit de la autoarea sa numitului M. I.. Expertul M. G. a constatat că în prezent pârâții persoane fizice ocupă toată suprafața de teren în litigiu, pentru care au fost puși în posesie prin procesul-verbal nr. 3589/7 mai 2014 întocmit de C. locală de fond funciar Mălureni.

Cu privire la suprafața totală de 3,50 ha retrocedate reclamantei conform Hotărârii nr. 31/17 iulie 1991 a Comisiei județene de fond funciar Argeș, expertul a constatat că procuratorul reclamantei, numitul S. S., care a participat la măsurătorile efectuate la fața locului, a arătat că nu cunoaște amplasamentele terenurilor ce însumează suprafața de 3,50 ha.

Terenul de 500 m.p. din pct.,,Unchiaș” la care se referă reclamanta în acțiunea sa și care i-a fost reconstituit prin Hotărârea nr. 31/1991 ca făcând parte din totalul de 3,50 ha a fost identificat de către același expert în planșa 2 la raportul de expertiză ca fiind de 5339 mp. (suprafața de 4651 m.p. în litigiu și o altă suprafața de 688 mp. – fila 330).

Reclamanta stăpânește acest rest de 688 mp. și a stăpânit și terenul în litigiu până la punerea în posesie efectuată la 7 mai 2014 în baza sentinței civile nr. 1086/16 octombrie 2007 și a sentinței civile nr. 90/27 ianuarie 2011 ale Judecătoriei Curtea de Argeș.

Astfel, cei 3 pârâți persoane fizice dețin hotărâri judecătorești în baza cărora au fost puși în posesie și s-a emis procesul-verbal contestat acum de reclamantă. La emiterea acelor hotărâri judecătorești s-au avut în vedere actele de proprietate anterioare deținute de pârâți, apreciindu-se că acum instanța nu mai poate anula un proces-verbal de punere în posesie pe care comisia locală de fond funciar l-a emis în baza altor hotărâri judecătorești.

Pârâții dețin un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și dacă s-ar anula acel proces-verbal de punere în posesie s-ar nesocoti cele 2 hotărâri judecătorești anterioare deținute de aceștia. S-ar aduce în consecință atingere principiului securității raporturilor juridice garantat de Convenție și evidențiat foarte des în practica recentă a CEDO, încălcându-se dreptul de proprietate al celor 3 pârâți. Drepturile acestora recunoscute de instanțele judecătorești prin cele 2 hotărâri anterioare menționate mai sus nu trebuie să fie doar teoretice sau iluzorii, ci concrete și efective, așa cum s-a statuat de către Curtea Europeană a drepturilor Omului în mai multe cauze pornite împotriva României, printre care, de exemplu, Cauza M. A. și alții ( Hotărârea din 12 octombrie 2010).

Se apreciază așadar că primul capăt din cererea reclamantei este nefundat și va fi respins ca atare. Pe cale de consecință, vor fi respinse și toate celelalte capete din cererea lui Z. P., deoarece soluționarea favorabilă a acestora depinde în exclusivitate de soluția dată capătului de cerere privind anularea procesului-verbal de punere în posesie emis la 7 mai 2014.

Văzând și dispozițiile art. 451-455 C.pr.civ., reclamanta fiind în culpă procesuală, va fi obligată să le plătească pârâților C. S. și S. Tehodor, cheltuielile de judecată făcute de aceștia cu acest proces, cheltuieli reprezentând onorariul de avocat (1000 lei).

Pârâta C. locală de fond funciar Mălureni nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Z. P., CNP_, domiciliată în ., județul Argeș, împotriva pârâților C. S., CNP_, domiciliată în municipiul Curtea de Argeș, ., județul Argeș, S. T., CNP_, domiciliat în ., județul Argeș, S. F., CNP_, domiciliată în ., județul Argeș și C. L. DE FOND FUNCIAR MĂLURENI, prin primar, cu sediul în ..

Obligă pe reclamantă să le plătească, în solidar, pârâților C. S., S. T., S. F. 1.000 lei cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Curtea de Argeș.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17 februarie 2016.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. - M. B. V. - R. C.

Red. jud. M.M.B.

Tehnored. A.D.

Operator de date cu caracter personal: 5012

7 ex./24.02.2016

5 comunicări:

- reclamanta Z. P.

- pârâții C. S., S. T., S. F. și C. L. DE FOND FUNCIAR MĂLURENI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 218/2016. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ